Eşecul persistent al comunităţii internaţionale de a se implica şi a răspunde cu eficacitate atacurilor piraţilor în Peninsula Arabică a determinat China să ia măsuri de securitate după ce câteva din navele ei au fost atacate şi reţinute în schimbul unei răscumpărări. Această soartă a fost împărtăşită anul trecut de peste 40 de nave care au intrat în apele colcăind de piraţi din jurul Somaliei şi al Golfului Aden. De la începutul anului, chinezii au escortat cel puţin şapte nave din Hong-Kong şi de pe continent, şi au primit cereri din partea a peste douăsprezece altele.
Recent, China a amplasat două distrugătoare în Somalia pentru a proteja navele sub drapel chinezesc de atacurile piratereşti tot mai violente. Mişcarea marchează o nouă eră în activitatea de securitate a Chinei dincolo de propriile graniţe, oferindu-i posibilitatea de a-şi spori capabilităţile navale vitale. Atunci când va analiza strategia de apărare, noua administraţie a SUA va trebui să ia în considerare creşterea rolului maritim al Chinei.
La scurt timp după Crăciun, două distrugătoare chinezeşti şi o navă de aprovizionare şi-au părăsit baza din sudul Chinei pentru a porni într-o lungă călătorie spre Somalia, unde trebuie să protejeze navele sub drapel chinezesc de atacurile piratereşti. Condusă de un contra-amiral, flotila Marinei Armatei Populare de Eliberare (APE) reprezintă prima dislocare maritimă a Chinei în afara teritoriului propriu după anii 1500. Totodată, marchează o nouă eră a activităţii de securitate a Chinei în străinătate. Administraţia Obama şi aliaţii SUA trebuie să ia acum în consideraţie capacitatea Chinei de a-şi proteja interesele în străinătate. Acest lucru ar putea schimba fundamental strategia maritimă a SUA în anii următori.
Chinezii au hotărât să ia măsuri de securitate după ce câteva din navele lor au fost atacate şi reţinute în schimbul unei răscumpărări, soartă împărtăşită anul trecut de peste 40 de nave care au intrat în apele colcăind de piraţi din jurul Somaliei şi al Golfului Aden. Începând cu luna ianuarie, chinezii au escortat cel puţin şapte nave din Hong-Kong şi de pe continent, şi au primit cereri din partea a peste douăsprezece altele.
Adevăratul motiv pentru care steagul Marinei APE flutură în prezent în largul Peninsulei Arabice este eşecul persistent al comunităţii internaţionale de a se implica şi a răspunde cu eficacitate atacurilor piraţilor în această regiune. După un an de atacuri, abia în ultimele săptămâni forţele navale europene au început să ia măsuri împotriva ameninţării din regiune, şi abia în decembrie Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o rezoluţie care autorizează folosirea forţei, dacă este nevoie, împotriva piraţilor ce acţionează în larg sau pe uscat. Însă s-ar putea să fie prea puţin şi prea târziu. Acum marina chineză devine un jucător regional major, alături de cea americană, indiană şi rusească.
„Şiragul de perle”
Beijingul a promis că misiunea sa va respecta recomandările ONU, dar a avertizat că distrugătoarele sale vor rămâne în regiune atât timp cât este nevoie pentru a-şi proteja navele. Astfel, misiunea oferă Chinei ocazia nesperată de a câştiga experienţă în desfăşurări militare pe termen lung în afara graniţelor, precum şi numeroase oportunităţi de a învăţa de la flotele mai bine echipate şi mai experimentate care operează deja în Golf.
Misiunea trebuie privită şi în lumina extinderii constante a intereselor marine ale Chinei în Asia, inclusiv în aşa-numitul “şirag de perle”: o reţea de baze, porturi şi alte facilităţi, care se întinde de la Marea Chinei de Est până la Marea Arabiei.
Fie că este vorba despre baza militară Gwadar din Pakistan sau de aerodromul Woody Island din insulele Paracel în Marea Chinei de Sud, chinezii îşi asigură accesul la facilităţi de importanţă strategică de-a lungul principalelor rute comerciale ale lumii.
Pe lângă această prezenţă avansată, Marina APE s-a angajat să-şi dezvolte capabilităţile navale ca o componentă esenţială a „puterii naţionale multilaterale” a Chinei. Aceasta include intenţia de a construi cel puţin una, posibil chiar cinci grupuri de portavioane. Flota de 55 de submarine a Chinei este deja mai mare decât a oricărei alte ţări din regiune şi are capacitatea de a tranzita coridoare-cheie de transport.
Toate acestea înseamnă că SUA vor trebui să includă activ, de acum încolo, capabilităţile chineze în planificarea lor strategică şi colaborarea cu Beijingul în probleme de interes comun, ca problema pirateriei.
Competiţia navală
Deocamdată chinezii nu par dispuşi să furnizeze servicii de genul celor oferite de Marina SUA de câteva decenii încoace, cum ar fi protejarea navelor altor state. Activităţile Chinei în străinătate se limitează la interesele proprii, ceea ce ar putea genera tensiuni politice între China şi alte puteri maritime.
În plus, Washingtonul trebuie să ia în calcul efectul noilor capabilităţi ale Chinei asupra aliaţilor şi a prietenilor săi din Asia maritimă. Şi taiwanezii, şi japonezii, şi sud-coreenii, şi singaporezii şi australienii sunt preocupaţi de ascensiunea maritimă a Chinei. Tokyo speră să-şi poată trimite nave proprii la Cornul Africii, şi se simte datoare să o facă din cauza expediţiei chineze. O intensificare a competiţiei navale ar putea destabiliza Asia, iar singurul mod de a evita acest lucru este convingând China să-şi reducă activităţile (lucru puţin probabil) sau oficializând participarea Chinei la iniţiative multilaterale maritime.
Va fi nevoie de gândire inovativă din partea administraţiei Obama, care trebuie întâi de toate să-şi convingă prietenii că Marina SUA îşi va păstra superioritatea maritimă în regiune. Aşa cum tocmai a demonstrat China, orice gol poate fi umplut, şi nu întotdeauna în beneficiul stabilităţii pe termen lung.
