Discursul ţinut de Traian Băsescu în Parlament marchează începutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Aşa cum se prefigurează lucrurile, vom avea o luptă între doi candidaţi şi jumătate, iar actualul preşedinte are toate şansele să o piardă.
Dacă Traian Băsescu s-ar fi limitat la discursul din Parlament, ar fi fost mai bine pentru el. Din păcate însă, discursul prezidenţial a fost urmat de o reprezentaţie discutabilă la televiziunea naţională, în care au predominat ironiile ieftine şi atacurile neloiale. Replicile au venit imediat, elegantă, de autentic preşedinte, din partea lui Mircea Geoană, şi foarte tăioasă din partea lui Călin Popescu Tăriceanu.
De altfel, între primii doi se va duce lupta decisivă. Liberalii însişi au recunoscut că nu pot face faţă unei asemenea bătălii. Nimic ruşinos în asta. Pentru ei, mult mai important ar fi negocierea sprijinului electoral în turul doi pentru candidatul PSD şi definirea unei poziţii pentru eventualitatea în care acesta câştigă, fiindcă amândouă partidele adversare lui Traian Băsescu au probleme în a se defini. În momentul de faţă, PSD se află la guvernare, ceea ce pune candidatul acestui partid într-o situaţie mai degrabă delicată luptând împotriva lui Băsescu.
Indubitabil, Traian Băsescu rămâne cel mai important actor politic, ceea ce înseamnă că bătălia electorală se va polariza în jurul său. Deşi aflat pe un trend descendent, este cel mai probabil ca în primul tur să câştige cu un scor mare, în jur de 60%, în condiţiile unei participări slabe la vot. Problema lui va fi păstrarea gradului de mobilizare şi în turul doi, acolo unde se va coaliza electoratul anti-băsescian, mult mai numeros şi mai motivat. Prin asumarea guvernării, Traian Băsescu va trebui să lupte cu „nota de plată” a crizei economice. În discursul său din Parlament, a încercat să arunce vina asupra Guvernului Tăriceanu, dar mă îndoiesc că o astfel de strategie mai poate da rezultate, „dezastruoasa moştenire” fiind deja un leit-motiv al tuturor guvernărilor de până acum.
PNL
PNL este elementul-cheie al perioadei următoare. Faptul că are luna aceasta congresul va aduce clarificarea. În PNL există o grupare oarecum favorabilă PD-ului în ideea revenirii la guvernare, dar majoritatea partidului este anti-băsesciană. Singurul lider acceptabil pentru PD, Ludovic Orban, se află într-o poziţie ingrată şi, indiferent cine va câştiga, va fi greu să convingă partidul să accepte o alianţă cu PD. Cei doi candidaţi la funcţia de preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu şi Crin Antonescu, sunt cunoscuţi pentru orientarea lor anti-băsesciană, fără ca asta să însemne automat o apropiere de PSD.
Şi pentru unul, şi pentru celălalt, importantă pare să fie îndepărtarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni şi mai puţin strategia pe termen lung a partidului.
În mod sigur, PNL are nevoie de un nou lider. Călin Popescu Tăriceanu a fost epuizat de mandatul de premier şi în momentul de faţă nu doar că este antipatizat de o bună parte a electoratului, dar este efectiv urât, o ură ciudată, cum probabil că numai asupra lui Ion Iliescu se revarsă. Dar nu Crin Antonescu este soluţia. Nu poţi candida la conducerea unui partid politic în condiţiile în care eşti cel mai mare chiulangiu în Parlament.
De altfel, acesta era şi motivul pentru care nu am luat în serios demersul celor doi contestatari din PNL. Nici Crin Antonescu, nici Ludovic Orban nu au făcut niciodată nimic. Primul are doar meritul de a fi cel mai bun orator parlamentar, discursurile sale fiind adevărată literatură. În rest, s-a făcut remarcat prin capacitatea sa de fofilare şi cârcoteala TV. În colegiul său a fost înfrânt de Ionuţ Popescu, care nici măcar nu şi-a făcut campanie electorală şi, oricum, mă îndoiesc că are o notorietate mai mare, deşi a fost recent ministru.
Nici Ludovic Orban nu e departe. Deşi aparent este opusul lui Antonescu, exercitând până acum funcţii publice, nu s-a făcut remarcat prin nimic. Când ca politician eşti cunoscut ca “ăla care cântă la chitară”, ar trebui să te gândeşti că ai o problemă.
Ambii merg pe ideea jenantă de victime ale “dictatorului” Tăriceanu, “care a sacrificat partidul ca să fie el premier”. În lumina dezvăluirilor recente, acuzaţia este penibilă. oricum, ca strategie politică, intrarea la guvernare în momentul de faţă ar fi fost dezastruoasă pentru partid. Ambii vor fi victime sigure în faţa PSD şi PD. Iluzia că Antonescu ar putea intra în finală cucerind “electoratul urban” e amuzantă. Dacă el nu şi-a cucerit propriul colegiu, cum poate crede cineva că va putea convinge în altă parte? Va fi victimă sigură în faţa lui Băsescu (remember “băiatul ăla cu nume de floare”) şi chiar a lui Mircea Geoană. Până acum, Crin Antonescu a beneficiat de un tratament blând din partea presei, dar este de aşteptat ca acesta să se schimbe.
Sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu, PNL şi-a atins limitele de creştere. Din păcate însă, cuplul Orban-Antonescu nu reprezintă o soluţie. De fapt, nu reprezintă nimic. Nici unul dintre ei nu are atitudine şi aptitudini de lider. Amândoi s-au manifestat mai degrabă solitar decât solidar. Sub conducerea lor, partidul nu are cum să se manifeste decât eterogen, într-un moment în care ar fi mai potrivită unitatea.
PNL nu are o strategie de opoziţie (nici Tăriceanu, nici Antonescu), nu oferă viziune pe termen lung (mă rog, nici un partid nu o face), nu creează dezbateri, bălteşte în continuare în mediocritate.
Situaţia nu este foarte simplă: dacă Traian Băsescu este îndepărtat de la Cotroceni, PD se va afla în pragul destrămării. Dacă PNL rămâne în opoziţie, va avea posibilitatea să se afirme ca reprezentant unic al dreptei şi să coaguleze în jurul său forţele de dreapta recuperând din activiştii şi electoratul democrat. Dacă sare în barca PSD-ului şi ajunge la guvernare, democraţii vor rămâne uniţi sub conducerea lui Băsescu şi PNL va rămâne în continuare un partid balama.
PD
Partidul Democrat s-a predat integral şi definitiv preşedintelui Traian Băsescu şi riscă o prăbuşire în cazul unui eventual eşec al acestuia în noiembrie. Bâlbâielile penibile ale lui Emil Boc, cazuri gen Costel Iancu sau nominalizarea Elenei Băsescu, preluarea intelectualilor pe lista pentru europarlamentare îl pun într-o lumină nu tocmai plăcută.
Din păcate pentru democraţi, Traian Băsescu este pe un trend descendent, iar asta nu are cum să nu le afecteze zestrea electorală. Alegerile europarlamentare vor fi un test important în ceea ce priveşte ponderea reală a suportului electoral de care se bucură democraţii. Faptul că sondajele îi plasează în continuare la 40% nu este altceva decât o „primă electorală” dată celor văzuţi drept câştigători ai alegerilor şi nu înseamnă că se va şi materializa la urne. În condiţiile unui absenteism foarte mare (cel mai probabil participarea va fi sub 30%) vor fi câştigate partidele care vor reuşi să-şi mobilizeze electoratul captiv. Aici, PD are o problemă deoarece a reuşit să-şi decredibilizeze toţi agenţii de influenţă.
PSD
La PSD avem una caldă şi una rece. Bâlbâielile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au afectat serios credibilitatea şi imaginea partidului, dar activitatea noului ministru de Externe, Cristian Diaconescu, arată că PSD poate performa la nivel superior.
Întrucât Mircea Geoană este marele câştigător al alegerilor trecute, are toate şansele să se scuture de eticheta de „prostănac”, pe măsură ce face ordine în partid. A reuşit să-şi îndepărteze majoritatea opozanţilor (gruparea Mitrea, care negociază un „backup” cu PD), iar pe cei care nu i-a îndepărtat pare să-i fi convins să îl sprijine (gruparea Ion Iliescu). Auto-propunerile lui Adrian Năstase pentru Cotroceni nu sunt altceva decât o strategie a acestuia de a-şi legitima discursul de victimă politică a „dictatorului Băsescu”.
Cu sprijinul baronilor locali şi cu ajutorul unui comportament diferit de Traian Băsescu, Mircea Geoană pare să aibă calea deschisă spre Cotroceni, iar relaţiile externe pe care le are, mult mai bune decât ar putea avea vreodată Traian Băsescu, pot reprezenta un sprijin binevenit în poziţionarea lui ca „rău mai mic” în faţa lui Traian Băsescu.
În plus, Mircea Geoană este suficient de aproape de „lumea din Primăverii” pentru a fi acceptat de sistem, dar şi suficient de departe pentru a fi acceptat de o parte din cei din afara acestuia. El ar putea fi votat de alegătorii PNL.
Independenţii
Ţinând cont de situaţia în care se găseşte România în momentul de faţă, soluţia unui independent (Mugur Isărescu sau Sorin Oprescu) nu reprezintă o ipoteză realistă. De altfel, primarul Capitalei neagă vehement implicarea în lupta pentru Cotroceni, deşi în mod evident există elemente în PSD şi în PNL care ar agrea o astfel de candidatură, iar Mugur Isărescu tace semnificativ.
Până la urmă, miza acestor alegeri o constituie doar îndepărtarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Aşa cum am mai spus, acesta a demonstrat limitele reduse pe care le are o asemenea funcţie în economia puterii. Din acest punct de vedere, nu este (încă) deloc exclus ca Traian Băsescu să nu mai candideze deloc, păstrându-se pentru o eventuală funcţie de premier, poate chiar cu Geoană preşedinte. În definitiv, dacă între PSD şi PD există o înţelegere de acum doi ani, iar Traian Băsescu s-a achitat de partea lui de înţelegere, ar fi rândul PSD-ului…
