Guvernul irakian a aprobat, la sfârşitul lunii februarie, o nouă lege a petrolului, care oferă companiilor străine contractele pe termen lung şi cadrul juridic sigur pe care acestea le aşteptau. Sindicatele şi organizaţiile internaţionale sunt nemulţumite. Acestea susţin că producţia de petrol ar trebui să rămână în mâinile irakienilor.
Companiile străine preiau controlul
Analiştii independenţi şi federaţiile sindicale au criticat procesul de elaborare a noii legi şi au avertizat că proiectul de act normativ este atât de părtinitor faţă de firmele străine, încât ar putea ajunge să adâncească tensiunile politice în Irak şi să sporească instabilitatea. De pildă, legea specifică faptul că până la două treimi din rezervele dovedite ale Irakului ar putea fi exploatate de multinaţionale, prin contracte pe 15 până la 20 de ani. Această politică ar reprezenta o schimbare radicală pentru industria petrolieră irakiană, care a fost controlată de stat peste trei decenii, şi ar veni în contrast cu practica obişnuită în Orientul Mijlociu. Conform liderilor sindicali locali, transferul proprietăţii către companiile străine ar oferi un motiv în plus pentru continuarea ocupaţiei americane, sub pretextul că aceste companii vor avea nevoie de protecţie. Liderii de sindicate s-au plâns de asemenea că nici ei, nici alţi reprezentanţi ai societăţii civile nu au fost ţinuţi la curent cu procesul de elaborare a legii, în ciuda pretenţiilor SUA de a fi creat o democraţie funcţională în Irak.
Sindicatele contestă actul normativ
Conform acordurilor de producţie mixtă stipulate în proiectul de lege, companiile nu vor intra sub jurisdicţia tribunalelor irakiene în cazul unei dispute comerciale şi nici a curţilor de audit. Statul va continua să fie proprietarul rezervelor de petrol conform acestei legi, în teorie, dar nu şi în practică, spun criticii. Pe 8 februarie sindicatele au trimis o scrisoare în arabă preşedintelui irakian Jalal Talbani, solicitându-i să reanalizeze acest tip de acord. “Acordurile de producţie mixtă sunt o relicvă a anilor 1960”, se spunea în scrisoare. “Ele vor reîncătuşa economia irakiană şi vor afecta suveranitatea Irakului, dat fiind că vor urmări doar interesele companiilor străine. Avertizăm în privinţa acestei capcane.”
Ewa Jasiewicz, cercetător la PLATFORM, o organizaţie britanică pentru drepturile omului şi care monitorizează industria petrolieră, a declarat de la Londra, într-un interviu telefonic pentru IPS, că “în primul rând, legea nu a fost adoptată printr-un proces cât de cât democratic… A fost rezultatul unui război şi al unei ocupaţii care în sine sunt procese cât se poate de nedemocratice.”
Legea a fost redactată de o comisie guvernamentală irakiană formată din trei membri, dominată de kurzi şi şiiţi. Se pare că va fi ratificată de parlament, întrucât liderii facţiunilor puternice din guvern i-au dat undă verde. Prima versiune a fost cunoscută doar de comisia de tehnocraţi irakieni care au redactat-o, opt companii petroliere internaţionale, guvernele britanic şi american şi Fondul Monetar Internaţional. Preocupările legate de procesul de adoptare sunt multiple, pe fondul divergenţelor prelungite în Irak privind legitimitatea cabinetului irakian şi a parlamentului irakian, construite de un consiliu guvernator creat de ocupanţi, care la rândul lui a fost creat în 2004 pe criterii sectariste.
Într-un discurs ţinut la începutul acestei luni de Hassan Juma, şeful Sindicatului Irakian al Petroliştilor, şi postat pe siteul sindicatului, acesta solicita guvernului irakian să se consulte cu specialiştii petrolişti irakieni şi să “le ceară opinia înainte de a scufunda Irakul într-o mare întunecată de nedreptate”. Conţinutul legii i-a îngrijorat de asemeni atât pe militanţii internaţionali, cât şi organizaţiile irakiene locale, care consideră că actul normativ pregăteşte temeinic terenul pentru privatizarea completă a profitabilei industrii petroliere irakiene. “Legea hidrocarburilor reflectă procesul de pregătire a industriei petroliere irakiene pentru privatizare”, declara Jasiewicz. “Elaborată în secret, modelată de puteri străine, netransparentă, nedemocratică şi impusă prin ocupaţie militară.” Jasiewicz a adăugat că legea poate fi privită ca fiind scopul economic al războiului şi al ocupaţiei şi că “va fi privită de majoritatea irakienilor nu doar ca fiind nelegitimă, ci ca o adevărată crimă de război.”
Susţinere guvernamentală
Dar oficialii guvernamentali irakieni, care au trimis deja proiectul de lege în parlament pentru consultări, spun că documentul reprezintă un pas înainte pentru ţara sfâşiată de război. Conform legii, veniturile din petrol vor fi distribuite tuturor celor 18 provincii proporţional cu populaţia acestora, iar autorităţile regionale vor fi abilitate să negocieze contractele cu companiile petroliere internaţionale.
Premierul Nouri al-Maliki, aliat fidel al Washingtonului, numeşte legea “o altă piatră de temelie în construcţia statului”. Această lege va garanta, pentru toţi irakienii, nu doar de astăzi, ci şi din generaţiile ce vor urma, controlul naţional complet asupra acestei bogăţii naturale”, ar fi spus şi ministrul Petrolului, Hussain al-Shahristani.
Discuţiile iniţiale în procesul de redactare a legii, începute în urmă cu opt luni, au generat dispute între facţiunile kurde, care vor să controleze partea de nord a Irakului, şi regimul condus de şiiţi, ambele făcând presiuni pentru a primi o parte cât mai mare din veniturile generate de industria petrolieră, estimată la 115 miliarde de barili. Faptul că în cele din urmă au ajuns la o înţelegere poate fi un semn al mult-doritei stabilităţi.
Însă criticii, inclusiv specialiştii irakieni în domeniu, ingineri şi tehnicieni din cadrul sindicatelor, susţin în schimb încheierea de contracte pentru servicii tehnice, care înseamnă că o companie ar veni să-şi ofere serviciile – de exemplu construirea unei rafinării, sau a unei conducte sau servicii de consultanţă –, şi-ar încasa comisioanele şi ar pleca.
“Este o relaţie mult mai echitabilă, pentru că statul irakian ar păstra controlul asupra producţiei şi exploatării petroliere”, declară Jasiewicz. “Acesta este modelul folosit de Arabia Saudită, Iran, Kuweit. Nu există nici o altă ţară în Orientul Mijlociu cu resurse comparabile cu ale Irakului care ar putea fi convinsă să semneze un contract de producţie mixtă”, spune ea. “Este o formă de privatizare, şi de aceea ţările amintite nu au semnat aşa ceva, pentru că nu este în interesul lor.”
