Home » Politică externă » Opoziţia sud-americană faţă de SUA

Opoziţia sud-americană faţă de SUA

Washingtonul se află într-o stare de negare în ce priveşte realitatea politică a Americii Latine. Negarea este şi mai accentuată în ce priveşte aspectele economice. Casa Albă va încerca prin vizita pe care George Bush o va intreprinde, luna aceasta, în cinci ţări din America Latină să contracareze valul politic populist care a adus la putere guverne de stânga în aproape jumătate din regiune.

Reforme neoliberale eşuate

De 25 de ani guvernul SUA face presiuni pentru o serie de reforme în întreaga regiune: politici fiscale şi monetare mai stricte, bănci centrale mai independente, deschidere nediscriminatorie faţă de comerţul şi investiţiile internaţionale, privatizarea întreprinderilor de stat şi abandonarea strategiilor de dezvoltare economică şi a politicilor industriale. Administraţia Bush consideră că aceste reforme, cunoscute în America Latină sub numele “neoliberalism,” sunt exact formula potrivită pentru stimularea creşterii economice.
În realitate, creşterea economică a Americii Latine în ultimii 25 de ani a fost catastrofală – cel mai grav eşec pe termen lung în acest domeniul din ultimul secol. Din 1980 în 2000 PIB-ul pe cap de locuitor a crescut cu doar 9 %, iar între 2000 şi 2005 cu încă 4 %. Comparaţi cu 82 % în doar două decenii, între 1960 şi 1980, explică de ce candidaţii care promit noi politici economice au fost aleşi (iar unii realeşi) în Argentina, Bolivia, Brazilia, Ecuador, Nicaragua, Uruguay şi Venezuela. Şi au fost la un pas să o facă şi în Mexic, Peru şi Costa Rica.

Guvernele de stânga au succes

Guvernele de stânga care au introdus politici economice noi s-au descurcat destul de bine: Argentina creşte cu un extraordinar 8,6 % pe an de aproape cinci ani, cu peste 8 milioane de locuitori dintr-o populaţie totală de 36 de milioane salvaţi de sub pragul sărăciei. În Bolivia, veniturile din hidrocarburi au crescut cu aproape 6,7 % echivalent PIB, sumă care ar echivala cu 900 miliarde USD în Statele Unite, şi foloseşte veniturile suplimentare pentru a-şi ajuta populaţia, în majoritate săracă. Şi Venezuela foloseşte veniturile în creştere din producţia de petrol pentru acordarea de servicii medicale, educaţionale şi alimente subvenţionate săracilor. Toate aceste guverne au reuşit tocmai implementând politici cărora Washingtonul s-a opus.
Aducând vagi promisiuni privind eforturile comune în producţia de etanol – dar nu şi o ofertă de reducere a barierelor tarifare pe piaţa americană – preşedintele Bush speră să ademenească Brazilia să fie de partea sa împotriva duşmanului lui de moarte, preşedintele Venezuelei Hugo Chavez. Pură iluzie.
Preşedintele Braziliei Lula da Silva a ţinut ca prima sa vizită peste hotare după realegerea în funcţie, în octombrie anul trecut, să fie în Venezuela. Acolo a condus ceremonia de inaugurare a unui pod peste Orinoco în valoare de 1,2 miliarde USD, finanţat de guvernul brazilian şi a fost foarte generos în aprecierile faţă de Hugo Chavez, oferind popularului preşedinte venezuelean sprijin suplimentar în campania pentru un nou mandat.
Politica actualei administraţii americane, care încearcă să izoleze Venezuela de vecinii săi, nu a reuşit decât să izoleze Washingtonul. Săptămâna trecută, într-un discurs ţinut în Caracas, preşedintele argentinian Nestor Kirchner respingea scurt ideea că Argentina sau Brazilia ar trebui să îl contracareze pe preşedintele Chavez, pe care îl numea “un frate şi un prieten.” Într-o aluzie evidentă la Washington, Kirchner spunea: “Nu se poate ca cineva să fie deranjat de integrarea ţărilor noastre.” În acelaşi timp, el anunţa că Venezuela şi Argentina vor lansa împreună o emisiune de obligaţiuni, “Bond of the South” în valoare de 1,5 miliarde USD.
Preşedintele Bush se va bucura de o primire bună în ţările cu guverne de dreapta: aliaţii săi apropiaţi din Mexic, Columbia şi Guatemala. Columbia se confruntă cu un uriaş scandal naţional legat de responsabilitatea oficialilor guvernamentali faţă de uciderea în masă şi asasinarea inamicilor politici. În Columbia sunt ucişi în fiecare an mai mulţi lideri sindicali decât în restul lumii la un loc. Guatemala este un alt aliat de dreapta, cu un istoric cumplit în ce priveşte drepturile omului: acum două săptămâni, trei parlamentari din America Centrală au fost ucişi de o echipă a morţii formată din poliţişti guatemalezi. Toate cele trei guverne au legături cu traficanţii de droguri, dar foarte probabil preşedintele Bush îi va lăuda pentru cooperarea în lupta împotriva drogurilor.
Totul se reduce la negare. Schimbările politice şi economice care mătură America Latină reprezintă o ruptură serioasă de politicile eşuate din trecut. Influenţa Washingtonului s-a păbuşit, şi nu prea are şanse să-şi revină.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 46
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress