În ultimul timp, în România, interesul cetateanului fata de politica este din ce în ce mai difuz. Iar daca politica interna mai stârneste interesul majoritatii populatiei, mai ales datorita consecintelor sale imediate asupra fiecarui individ, politica externa ramâne un domeniu asupra caruia introspectia este limitata. Asta si, poate, deoarece ea pare apanajul unei elite, al unui cerc restrâns de diplomati care decid, în cadrul unor întâlniri publice sau în spatele usilor închise, destinele unui stat sau ale altuia. Legatura dintre politica externa a unui stat si viata cotidiana a cetateanului nu este bine conturata desi, indirect, într-un orizont de timp mai scurt sau mai lung, ea devine evidenta.
Într-o lume în care competitia pentru putere si influenta între Marile Puteri este tot mai acerba, orice decizie de politica externa se transforma într-o “lama cu doua taisuri”. Decizia României de a sustine interventia Statelor Unite în Irak a îmbunatatit simtitor relatiile dintre Bucuresti si Washington. Administratia americana ne-a privit ca pe un “prieten de încredere”, care merita sa adere la NATO si merita o atentie mai mare din partea firmelor americane, toate acestea putând indirect influenta pozitiv viata cetateanului. În acelasi timp, respectiva decizie ne-a creat probleme în relatiile cu Franta si Germania-, doua voci puternice în cadrul procesului de integrare în Uniunea Europeana, si a transformat România într-o posibila tinta a gruparilor teroriste.
Putini sunt cei care îsi pun întrebari, cu exceptia decidentilor din domeniul politicii externe si a cercetatorilor, despre modul în care este conceputa politica externa a unui stat si care sunt consecintele respectivei politici. Cu toate acestea, analizarea politicii externe a unui stat ramâne importanta deoarece ea poate genera ca rezultat o întelegere mai exacta a modului în care statul respectiv se va comporta în sistemul international, poate conduce la definirea unor tipare de actiune diplomatica ce ofera posibilitatea anticiparii unui anumit tip de comportament si poate evidentia avantajele si dezavantajele unui anumit tip de comportament, oferind solutii pentru eficientizarea respectivei politici externe. Mai mult, întelegerea conditiilor în care politica externa este conceputa conduce la întelegerea consecintelor, în plan intern, a diverselor actiuni externe.
Politica externa: sub influenta a doua medii diferite
Înca de la începutul dezvoltarii studiului relatiilor internationale, principala preocupare a specialistilor a fost sa determine si sa conceptualizeze modul în care statele se comporta în sistemul international. Abordarile dezvoltate în acest sens au variat foarte mult, de la paradigma realista si neorealista, care defineau statul ca actor principal si unitar al relatiilor internationale si analizau doar rezultatele (outputurile) politicii sale externe (acordând importanta sistemului si neglijând procesele interne ce stau la baza definirii respectivei politici) pâna la mult mai recentele teorii post-moderniste, ce se concentreaza mai mult asupra proceselor interne ce au ca rezultat definirea politicii externe a unui stat.
În general, modelele teoretice iau în calcul, în momentul aplicarii lor efective în analizarea politicii externe a unui stat, fie conditionarile externe ce influenteaza respectiva politica, fie pe cele interne sau realizeaza o combinare a celor doua tipuri de conditionari. Asadar, se poate afirma ca, politica externa a unui stat este influentata într-o masura variabila pe axa extern-intern.
Conditionarile externe
Conditionarile externe, adica conditionarile pe care mediul si sistemul international le impun comportamentului extern al unui stat, au fost dezvoltate în cadrul teoriei realiste. Pentru realisti si alte diverse scoli care au fost influentate de aceasta teorie, statul este principalul actor în mediul international si actioneaza rational-unitar. Principiul dupa care se ghideaza rezida în interesul national care, la rândul sau, este definit rational. Aceasta rationalitate presupusa a statului, si, pe cale de consecinta a politicii sale externe, implica capacitatea de a analiza toate oportunitatile si constrângerile din mediul international, de a stabili o varietate de alternative de actiune, de a analiza pe baza principiului cost-beneficiu toate alternativele si de a alege alternativa care îi va maximiza câstigurile (puterea, securitatea) cu costuri minime posibile. Cadrul intern este complet ignorat, el având o importanta limitata în a explica comportamentul statelor.
Ca exemplu, poate fi acceptata în cadrul analizei, situatia statelor din centrul si sud-estul Europei dupa terminarea Razboiului Rece. În perioada 1989-1991 statele din regiune s-au confruntat cu o lipsa de securitate, aflându-se în ceea ce analistii au denumit “zona gri”. Acest fapt s-a datorat disparitiei principalelor structuri care au asigurat, pâna în acel moment, în spatiul de influenta sovietic, securitatea pe dimensiunea militara si economica: Tratatul de la Varsovia, respectiv Consiliul de Ajutor Economic Reciproc. În aceeasi perioada, reunificarea Germaniei si frica de un neo-imperialism al Rusiei, au influentat decisiv optiunile de politica externa ale majoritatii statelor din aceasta regiune. Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia, România si Bulgaria si-au fixat drept principale obiective integrarea în structurile europene si euro-atlantice.
Conform realistilor, în stabilirea acestor obiective, respectivele state si-au identificat, în mod rational, resursele interne (limitate mai ales în privinta celor economice si militare datorita procesului de tranzitie si numeroaselor reforme care au trebuit realizate), au identificat obiectivele pe baza interesului national (asigurarea securitatii), au analizat alternativele (integrarea, independenta, posibila atractie în sfera de influenta a Rusiei, auto-suficienta) si au ales, drept cea mai buna alternativa, integrarea în Uniunea Europeana si NATO, de altfel singurele structuri capabile sa le ofere prosperitatea economica si securitatea militara.
Politica externa a acestor state a fost influentata si de alti actori din sistem. Confruntate cu dificultati economice, ele au cautat sa obtina sprijin financiar din partea unor institutii financiare internationale, precum FMI si Banca Mondiala, conditiile restrictive impuse de acestea având efecte profunde, si nu întotdeauna pozitive, în plan intern.
Asadar, realistii considera ca noile evolutii din cadrul sistemului international au impus statelor diverse conditionari externe care le-au influentat comportamentul pe arena internationala. Însa acest model explicativ, bazat pe o presupusa rationalitate a statelor, ilustreaza doar o realitate partiala.
Constrângerile interne
Pentru scoala realista conditionarile interne în politica externa au drept rezultat subminarea interesului national. Democratizarea respectivei politici, înteleasa ca deschiderea acesteia în fata influentei altor actori precum organizatiile societatii civile, opiniei publice, grupurilor de interes, jocului partidelor politice, are doar consecinte negative. Potrivit lui Morgenthau, “o politica externa desfasurata sub controlul democratic nu va mai îndeplini cerintele rationale necesare unei bune politici externe, deoarece ea trebuie sa satisfaca preferinte emotionale, a caror satisfacere este incompatibila cu respectivele cerinte”.
În opozitie, celelalte abordari recunosc rolul important pe care actorii interni îl pot avea în formularea politicii externe, ei putând controla si limita excesele decidentilor, nascute din ambitii personale, lipsa de pregatire etc.
Rolul societatii civile în formularea politicii externe, în cadrul statelor democratice, poate fi usor exemplificat. Unele organizatii neguvernamentale din România, precum diverse institute de studii internationale, au jucat un rol important în explicarea, pentru opinia publica, a necesitatii integrarii în Uniunea Europeana si NATO, sustinerii actiunilor aliate împotriva Iugoslaviei sau a încheierii unui tratat bilateral cu Ungaria. Fiind o “curea de transmisie” între cetateni si decidentii guvernamentali, respectivele organizatii pot transmite celor din urma informatii utile despre modul în care o anumita politica externa va fi receptata si sustinuta de populatie (contribuind astfel la adaptarea ei în conformitate cu asteptarile si dorintele cetatenilor) si în acelasi timp pot ajuta decidentii în explicarea respectivei politici si diminuarea riscurilor unor convulsii interne. Un alt exemplu este cel al sindicatelor, care pot influenta puternic, mai ales politicile externe ale României în raporturile sale cu institutiile financiare internationale, facând presiuni pentru ca unele clauze impuse de acestea sa fie sau sa nu fie acceptate.
În cadrul democratiilor liberale, un rol important în formularea politicii externe este atribuit opiniei publice si mass-media. Acesti doi actori pot exercita presiuni puternice asupra decidentilor. O politica externa care nu este sustinuta de publicul intern are putine sanse de a fi viabila (vezi influenta opiniei publice americane pe parcursul Razboiului din Vietnam) si de regula ea va fi modificata în functie de preferintele acestuia, mai ales din considerente electorale. La polul opus, o politica externa care este sustinuta de majoritatea cetatenilor este si durabila în timp, deoarece, tot din considerente electorale, ea va fi urmata indiferent de partidul care se va afla la un moment dat la guvernare, cazul integrarii României în structurile europene si euro-atlantice fiind relevant.
Nu în ultimul rând, trebuie mentionate constrângerile institutionale în cadrul procesului decizional. În cadrul regimurilor democratice, atât legislativul cât si executivul detin atributii în domeniul politicii externe, cele doua puteri controlându-se si influentându-se reciproc în formularea respectivei politici externe.
Asadar, politica externa a unui stat si comportamentul sau pe scena internationala sunt rezultatul deopotriva al influentelor evolutiilor din cadrul mediului extern si al presiunilor interne exercitate asupra decidentilor politici, asupra celor responsabili cu formularea si punerea în practica a respectivei politici. A încerca sa întelegem politica externa doar dintr-o perspectiva ar însemna sa o întelegem doar partial.
