Este de domeniul evidenţei importanţa geopoliticii ca ştiinţă şi ponderea ei în elaborarea politicii externe a unui stat. Din acest motiv, factorii geografici – configuraţia teritorială a unei ţări, precum şi poziţia ei geografică într-o anumită regiune – contează într-o foarte mare măsură. Din ce în ce mai mult, aceşti factori sunt folosiţi în definirea relaţiilor cu alte state, în special cele aflate în imediata vecinătate.
Geoeconomia Azerbaidjanului
De multe ori, geopolitica este pusă într-o relaţie strânsă cu geoeconomia, aceasta din urmă fiind înţeleasă ca ştiinţa care se ocupă cu studiul dinamicii strategiei şi tacticii economice a unui stat în arena internaţională. Un exemplu de astfel de ţară, în cazul căruia geopolitica şi geoeconomia sunt strâns legate între ele, este Azerbaidjan, a cărei atractivitate din punct de vedere energetic a crescut foarte mult după ce rezervele sale de gaze naturale au fost evaluate la circa 1,5 trilioane de m3, în condiţiile în care consumul intern nu depăşeşte 14 mld. m3 gaz/an. Acesta este principalul motiv pentru care oficialii de la Baku încearcă să obţină un profit cât mai mare din exportul de gaz. Potenţialul câştig pe care l-ar putea obţine din vânzarea de gaz determină politica Azerbaidjanului faţă de Uniunea Europeană şi Statele Unite, intenţiile acestui stat de a se alătura proiectului privind construirea conductei Nabucco fiind o dovadă în acest sens.
Elita politică de la Baku sprijină, cel puţin la nivel declarativ, iniţiativele UE şi SUA privind livrările de gaze naturale către Europa prin intermediul unor rute alternative, care să ocolească Rusia.
În noiembrie 2006, aflat într-o vizită la Bruxelles, preşedintele Ilham Aliev a semnat un memorandum privind parteneriatul strategic în domeniul energiei între Azerbaidjan şi Uniunea Europeană. Dorind să convingă autorităţile europene că Azerbaidjanul are intenţii serioase în această privinţă, în ianuarie 2008, liderul de la Baku a făcut cunoscut faptul că, în 2007, ţara sa a început livrările de gaz către Turcia, Gruzia şi Grecia. În plus, el a comunicat că Azerbaidjanul deja s-a alăturat proiectului privind construirea conductei Nabucco, prin intermediul căreia intenţionează să livreze gaz statelor UE.
Proiectul Nabucco este foarte atractiv atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru Azerbaidjan. Autorităţile de la Baku însă nu au făcut cunoscut preţul sub care Azerbaidjanul intenţionează să livreze gazul către Europa. Dacă se ia în considerare un preţ de 400 dolari pentru 1000/m3, atunci Azerbaidjanul poate considera că va face o afacere extrem de profitabilă (în condiţiile în care, în 2007, preţul de vânzare al gazului către Turcia a fost de 120 de dolari/m3, iar pentru Gruzia a variat între 63 şi 120 dolari/m3). Din acest punct de vedere, este foarte clar că piaţa europeană este foarte importantă pentru Azerbaidjan.
Proiectul Nabucco şi Azerbaidjanul
Dacă la nivel declarativ, Azerbaidjanul este decis să participe la proiectul Nabucco (o conductă care ar urma să tranziteze Turcia, Bulgaria, România, Ungaria, Austria, cu o lungime de 3300 km, al cărei cost de construcţie este de circa 6 mld. euro şi prin intermediul căreia ar trebui să fie livraţi 30 mld. m3 gaz/an), în practică însă situaţia nu este atât de simplă deoarece, potrivit conducerii Ministerului Industriei şi Energiei din Azerbaidjan, există o serie de probleme care îşi aşteaptă rezolvarea. În primul rând, problema inexistenţei unor acorduri între statele care vor furniza gazul pentru conducta Nabucco. A doua problemă este legată de stabilirea cotelor de participaţie la proiect pentru fiecare ţară, de aspectele tehnice privind construirea conductei, precum şi de resursele financiare ce urmează a fi alocate proiectelui. Ultima problemă vizează susţinerea politică – din partea liderilor statelor implicate în proiect – pentru construirea conductei. Am mai putea adăuga faptul că cele şase companii iniţiatoare ale proiectului Nabucco – OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (România), Bulgargaz (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania) – nu au încă certitudini privind implicarea în proiect a Companiei Petroliere de Stat a Republicii Azerbaidjan, adică a unuia dintre principalii furnizori de gaz.
În pofida acestor incertitudini, ministrul Industriei şi Energiei din Azerbaidjan, N. Aliev, consideră că ţara sa va reprezenta principalul furnizor de gaz în cadrul proiectului Nabucco. El a adus ca argument în sprijinul afirmaţiei sale faptul că între Turcia şi Azerbaidjan există deja o conductă (conducta Caucazul de Sud, cu o lungime de 690 km şi cu un potenţial de 20 mld m3 gaz/an). Directorul general al companiei care reprezintă iniţiatoarea proiectului Nabucco Gas Pipeline International GmbH, Reinhardt Mitschek, dorind să confirme interesul Azerbaidjanului pentru construirea conductei, a susţinut că există toate şansele ca Azerbaidjanul să fie prima ţară care va exporta gaz prin intermediul conductei Nabucco (darea în exploatare a acesteia a fost amânată din 2011 pentru 2013).
Potrivit informaţiilor oferite de Ministerul Industriei şi Energiei din Azerbaidjan, în 2013, previziunile privind volumul gazului extras indică o cifră cuprinsă între 18 şi 19 mld. m3. Din această cantitate, circa 8 mld. m3 sunt extrase de către Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaidjan din propriile zone de exploatare, aproximativ 8,6 mld. m3 provin din zona Shah-Deniz (este vorba despre o colaborare azerbaidjano-turco-gruzină), iar 1,4-2,4 mld. m3 din zona Azeri-Cigar-Günesli. Din cele 8,6 mld. m3 extrase din zona Shah-Deniz, Turcia şi Gruzia trebuie să primească, potrivit acordurilor, 6,6 şi, respectiv, 0,3-0,8 mld. m3. Atfel, Azerbaidjanului îi vor mai rămâne 12 mld. m3, adică atât cât este necesar pentru asigurarea necesarului intern. În aceste condiţii, gazul din Azerbaidjan, care urmează să fie livrat UE prin intermediul conductei Nabucco, va fi vândut deja Turciei şi reexportat de către aceasta.
Iniţiative concurente
Cu sau fără implicarea Azerbaidjanului, proiectul Nabucco trebuie să facă faţă şi concurenţei altor iniţiative în acest domeniu: conductele South Stream şi Blue Stream, a căror construcţie a fost iniţiată de către Rusia (Gazprom) în colaborare cu Compania ENI (Italia). Se pare că primul dintre cele două proiecte a provocat deja interesul altor state, doritoare să-şi asigure securitatea energetică: Serbia – care a semnat, la 25 ianuarie 2008, un acord interguvernamental cu Rusia prin care este prevăzută construirea unei părţi a conductei South Stream pe teritoriul său – şi Ungaria – cu care Rusia a semnat un acord, la 28 februarie 2008, prin care, de asemenea, a fost decisă construirea unei părţi a conductei pe teritoriul maghiar.
De departe însă cel mai important concurent pentru proiectul Nabucco este iniţiativa premierului Ucrainei, Iulia Timoşenko, privind construirea unei conducte – White Stream –, care urmează să fie construită pe traseul litoralului Mării Caspice-Azerbaidjan-Gruzia-Marea Neagră-Ucraina-UE, cu scopul de a diminua dependenţa statelor UE de gazul provenit din Rusia. Prin comparaţie cu proiectul Nabucco, cel iniţiat de premierul Ucrainei este mult mai atractiv din punctul de vedere al costurilor: pentru construirea conductei ar fi necesare circa 2-2,5 mld. euro deoarece pe teritoriul statelor care urmează să fie tranzitate există deja o infrastructură care ar putea fi folosită. Va depinde într-o foarte mare măsură de autorităţile de la Kiev ca proiectul să poată fi dus la bun sfârşit, instabilitatea politică din Ucraina reprezentând unul din factorii de risc care contează foarte mult pentru liderii Uniunii Europene.
După cum se poate lesne observa, proiectul Nabucco, în pofida dorinţei părţilor implicate de a fi dus la bun sfârşit, are de înfruntat o serie de probleme legate strict de finanţarea sa, precum şi concurenţa altor proiecte. În toată această luptă pentru asigurarea necesarului de energoresurse, România – graţie poziţiei sale geostrategice – s-ar fi putut manifesta mult mai activ, fie în direcţia unei mai strânse colaborări cu Rusia (a se vedea cazurile Bulgariei, Serbiei şi Ungariei), fie printr-o mai mare implicare în cadrul proiectului Nabucco. Însă autorităţilor române – de ieri, de astăzi şi de mâine – se pare că li se potriveşte de minune sloganul unei companii nu demult intrate în faliment: „Dormi liniştit, alţii lucrează pentru tine!” Parafrazând, am putea spune: „Dormi liniştit, alţii îşi văd de interesele lor!”