Apropierea alegerilor locale a schimbat deja dinamica activitatii partidelor. Parlamentarii stau mai mult prin teritoriu decât la Bucuresti (o situatie care poate parea neverosimila), responsabilii cu campania electorala aduna fonduri si redacteaza programe si oferte, televiziunile sunt luate cu asalt de pretendentii fotoliilor de primar sau consilier. Mai mult decât oricând, în aceasta perioada devin vizibile relatiile “omenesti, prea omenesti” pe verticala si pe orizontala organizatiilor de partid.
“Partidul-stat” este înca nestructurat
Pentru a pune în evidenta aceste relatii, cazul reprezentativ este, desigur, acela al Partidului Social Democrat (PSD). Formatiune de guvernamânt pe o perioada de doua mandate si cel mai important partid de opozitie în perioada 1996-2000, PSD ar trebui sa fie si este considerat de majoritatea analistilor drept organizatia politica din România cel mai bine structurata, cu relatii eficiente între departamente si membri atât la nivel central, cât si la nivel local. Aceasta reprezentare a fortei organizatorice a formatiunii de guvernamânt este considerata a fi purul adevar, fapt care a fost de natura sa-i intimideze adesea pe reprezentantii celorlalte partide. Dimensiunile PSD au fost astfel supra-dimensionate, pâna acolo încât se afirma ca acest partid este un “partid-stat”. Sintagma, care se vrea o calificare negativa cu impact asupra imaginii PSD, vine de fapt sa consolideze impresia ca formatiunea aflata la putere este o adevarata forta politica. Reprezentarea are la baza mai ales cota ridicata a partidului în sondaje. Un partid votat de 50% dintre cetateni trebuie sa fie un partid mare. Dar si PRM are o cota relativ ridicata în sondaje si, se stie, structurile PRM sunt destul de slabe. Exista, însa, multe date, pâna acum ignorate, care pun în evidenta daca nu o criza interna, cel putin o lipsa de consistenta la nivelul structurilor partidului condus de Adrian Nastase. PSD nu este atât un partid destructurat, cât unul ne-structurat înca. PSD poate fi un partid “mare”, dar nu în mod obligatoriu prin structuri, ci prin mai degraba prin numarul de votanti.
Reforma înseamna mai multe functii
Începând din anul 2000, PSD a traversat un proces de clarificare doctrinara. Consecintele au fost intrarea partidului în Internationala Socialista si precizarea pozitiei partidului pe esichierul politic. Acest proces era menit sa conduca în acelasi timp la o clarificare a tipului de management al partidului si la o clarificare a modului de organizare a structurilor de partid. Misiunea a fost asumata, cum era si de asteptat,de Adrian Nastase, dar exista mari îndoieli ca aceasta misiune a fost îndeplinita. Dupa doi ani în care, prin directiuni de la centru, secretarul general al partidului, Cosmin Gusa, a dorit sa reformeze partidul, s-a intrat în criza. A urmat demisia lui Gusa si, pentru salvarea situatiei, s-au luat masuri. Structurile de conducere, la nivel central si local, au fost largite (au fost înfiintate noi functii de vicepresedinti, secretari executivi si presedinti executivi), nu de eficienta simtindu-se nevoia în partid, ci de functii de conducere.
Un “teritoriu” necunoscut
Exista mai multe elemente care releva slaba organizare a partidului la nivel local. Dupa toate aparentele, liderii de la Bucuresti sunt constienti de acest lucru. Întâlnirile periodice, destul de dese, sau videoconferintele saptamânale, organizate de acestia cu parlamentarii PSD, cu sefii organizatiilor judetene, cu primarii PSD, cu prefectii, incursiunile programate în teritoriu ale membrilor conducerii centrale (pentru a gestiona diversele conflicte din organizatii) arata ca, în plan local, partidul nu se poate mobiliza si conduce de la sine si, de aceea, trebuie sa primeasca mereu comenzi de la centru. Acesta nu ar fi, însa, cel mai rau lucru. “Baronii locali” se afirma adesea în mod independent si în raspar cu linia partidului, gestionând organizatiile cu mâna forte, dar în maniera personala. Este vorba de o reactie fata de încercarile autoritariste ale centrului, dar la mijloc ar putea fi vorba si de neîntelegeri. Liderii organizatiilor locale se plâng ca interesele lor nu sunt promovate la Bucuresti, mai exact, interesele persoanelor din teritoriu nu sunt “cuplate” cu ale celor de la centru. Pe de alta parte, liderii nationali considera ca directivele lor sunt legitime si trebuie aplicate. Numai ca ele nu se aplica.
Organizatii rupte de partid
Dimpotriva, în multe organizatii judetene avem de-a face cu fenomenul de “ruptura” fata de centru. Practic, aceste organizatii folosesc numele PSD ca marca de identificare, folosesc chiar imaginea partidului la nivel national, fara a avea legaturi foarte strânse cu partidul. Vinovati pentru aceasta stare de lucruri sunt în primul rând parlamentarii PSD. Activitatea lor în teritoriulasa de dorit, legaturile cu electoratul sunt în foarte multe cazuri ireale, dar acesta este un lucru binecunoscut. Ceea ce nu se cunoaste prea bine este ca alesii nu-si fac treaba nici la partid, fiind preocupati cu prioritate de afacerile personale, desfasurate de regula în propriile circumscriptii. Atitudinea lor de dezinteres fata de organizatia locala de provenineta si fata de liderii locali declanseaza adesea nemultumirea acestora din urma si conduce la slabirea organizatiei. Exista, însa, si situatii în care, stiindu-se iesit de pe liste la viitoarele alegeri parlamentare, un parlamentar coalizeaza cu organizatia locala împotriva centrului, stare de lucruri aducatoare de conflicte interne.
Batalia pentru liste
Dar nu numai parlamentarii vor sa fie pe liste, ci si membrii organizatiilor locale care doresc sa ajunga primari, consilieri judeteni sau locali. (Lista de functii nu se opreste aici, se adauga fotoliile de directori în cadrul primariei, consiliilor si autoritatilor publice locale). Potrivit dispozitiilor venite de la centru, alegerea pe lista ar trebui sa se faca cu respectarea unor “criterii de performanta”, criteriul financiar fiind de departe cel mai important. Primii care încalca aceste criterii sunt chiar cei de la centru, care desemneaza candidati, în mod direct, prin ordin de partid sau, indirect, prin autoritatea detinuta în partid si influenta personala. Aceste liste fac obiectul unor negocieri penibile si dureroase, întrucât în joc sunt aruncati foarte multi bani si multi sunt dispusi sa se dea peste cap pentru a fi pe lista. Pretendentii se ofera sa finanteze partidul, în schimbul unui loc eligibil, dar ajung la mâna presedintelui de organizatie, care ar putea tine seama si de alte criterii. Mai exact, nu este suficient sa ai bani, ci trebuie sa te afli în tabara celor care vor avea succes. Traficul de influenta în partid este în floare în aceste zile la PSD. Situatiile în care acest lucru nu se întâmpla sunt, probabil, destul de rare.
Dominatia prin imagine
Din cele spuse mai sus rezulta ca pozitia dominanta detinuta în prezent de PSD are un caracter întâmplator, fiind bazata pe alte considerente decât cele legate de forta de organizare si de conducere a partidului. Aceasta înseamna ca imaginea PSD, ca partid respirând o deosebita forta este doar o imagine, construita nu pe forta reala a PSD, ci mai degraba pe slabiciunile adversarilor. Aceasta imagine este construita, în mare masura, pe capitalul imens de imagine detinut de Ion Iliescu, ca o consecinta a structurii electoratului. Asadar, teama liderilor PSD ca ar putea pierde alegerile este îndreptatita. Pozitia de “partid-stat”, nefiind sustinuta decât prin strategii de imagine, poate fi pierduta oricând.
