În momentul de faţă, Traian Băsescu a rămas singur. În Partidul Democrat mulţi sunt deranjaţi de ultimul scandal. Doar PLD pare dispus să-l susţină; rămâne însă de văzut dacă el va fi şi asumat de preşedinte. În această singurătate rezidă în acelaşi timp puterea, dar şi slăbiciunea lui Traian Băsescu.
Traian Băsescu – şi implicit partidele sale satelit – rămâne puternic dacă va reuşi în perioada următoare să-şi păstreze imaginea de „singur împotriva sistemului ticăloşit”. Până acum, a reuşit cu brio acest lucru, deşi sunt câteva cazuri în care el însuşi a călcat pe bec, cel mai flagrant fiind cel de acum un an cu casa din Mihăileanu. Este adevărat, era şi perioada apogeului popularităţii lui Traian Băsescu. Dacă s-ar redeschide astăzi cazul – care nu a fost propriu-zis închis –, este posibil să apară unele probleme serioase. Va urma însă un tir de acuzaţii venite din toate părţile, pe care presa le va lua la puricat.
Una dintre reuşitele mandatului său a fost „demonizarea celorlalţi”, ceea ce face ca orice critică venită din partea acestora să fie uşor respinsă de opinia publică. Pesediştii sunt „partidul baronilor locali”, liberalii sunt „partidul oligarhilor” sau „petro-liberalii”, conservatorii sunt „soluţia imorală”, iar UDMR-ul… hm, ei sunt unguri. Însă Traian Băsescu nu poate lupta contra presei. Aceasta rămâne, alături de armată şi biserică, una dintre instituţiile cu cea mai mare credibilitate. Preluând şi amplificând acuzaţiile politicienilor, presa îl poate demola pe Traian Băsescu de pe soclul de „unic luptător împotriva sistemului corupt”.
Traian Băsescu este singur şi pentru că nu a reuşit să păstreze alături de el oameni de valoare, iar cei care îi sunt loiali sunt în general mediocri. Deşi a adus în permanenţă în politică oameni proaspeţi, aceştia au avut prestaţii dezamăgitoare, de la Anca Boagiu la Emil Boc, de la Adriean Videanu la Mioara Mantale. Graţie prestaţiei uneori ridicole a ultimilor doi, Traian Băsescu a pierdut definitiv Bucureştiul, un atu important în orice bătălie electorală. În mod paradoxal, cel mai bun ministru PD este şi cel mai anonim. Mai ştiţi ceva de Gheorghe Barbu? În mandatul său s-a pus în sfârşit ordine în pensii – mă rog, prin recalculare, unii au înţeles că toată lumea va primi mai mult, drept urmare sunt şi multe contestaţii. S-au eliminat de la bugetul central o serie de indemnizaţii care îl parazitau şi care sunt la bugetele locale. Dacă ar face şi o centralizare informatică, eu personal l-aş vota cu inima deschisă ca fiind cel mai bun ministru postdecembrist.
Eşecul oamenilor promovaţi de Băsescu face însă parte dintr-un lanţ mai lung de eşecuri: ca primar al Bucureştiului nu a făcut mai nimic, în afară de a se scuza că nu este lăsat de Consiliul General. Când a obţinut în sfârşit majoritatea, a ales Cotroceniul. Ca preşedinte s-a afirmat mai degrabă prin băi de mulţime şi un comportament relaxat decât prin acţiune eficientă. Primul an de mandat s-a consumat între circul răpirii jurnaliştilor şi atacurile la adresa premierului, atacuri începute din a doua săptămână de la învestitura guvernului. În politica externă s-a făcut remarcat prin celebra sintagmă a „licuricilor”, prin atacuri la adresa Franţei, Germaniei şi Rusiei. Nu întâmplător Franţa şi Germania au fost printre ultimele ţări care au ratificat tratatul de aderare al României. Proiectul legat de Marea Neagră este un eşec al politicii externe româneşti – şi nici măcar nu este o iniţiativă a lui Traian Băsescu, ci o reîncălzire a unei supe gătite de Emil Constantinescu – datorată în bună parte inabilităţilor sale diplomatice şi a lispei cunoştinţelor de politică externă.
Pe plan intern, lupta împotriva corupţiei a înregistrat un mare succes: pe vremea PSD-ului a existat un singur „peşte mare”, Fănel Păvălache, acum sunt doi: Patriciu şi Adrian Năstase. Nu întâmplător, doi “mari amici” ai lui Traian Băsescu. Ironia sorţii face ca unul să fie de fapt hărţuit în baza unui dosar întocmit de un fost consilier al lui Ion Iliescu, celălalt distrus de propria aroganţă. Să ne amintim de opintelile Alianţei împotriva lui Năstase?
Desigur, Traian Băsescu place încă la popor. Chiar dacă nu ştim cum va evolua acţiunea PSD de suspendare din funcţie a preşedintelui – Constituţia îl apără bine –, ea va avea darul de a aduce în dezbatere comportamentul preşedintelui, toate elementele sale negative şi există riscul – foarte mare – ca poporul să se sature de scandalurile provocate de el şi să renunţe în a-l mai susţine.
Însă ceea ce îi deranjează cel mai mult pe cei care l-au votat pe Traian Băsescu este revirimentul PSD. După instalarea la Cotroceni, preşedintele l-a criticat în permanenţăpe Călin Popescu Tăriceanu ignorând PSD, uitând parcă discursul din campania electorală împotriva partidului-stat. Nimeni nu spune că nu ar fi trebuit să critice greşelile guvernului sau ale premierului. Însă nu trebuia să transforme asta în unica sa acţiune. El şi-a subminat şi măcinat singura construcţie politică capabilă să facă România să evolueze. Nu cred că cineva poate nega meritele Alianţei D.A. în aderarea României la Uniunea Europeană, în creşterea nivelului de trai şi într-un mod ceva mai bun de a face administraţie publică.
În declanşarea scandalului bileţelului Traian Băsescu nu a intuit toate implicaţiile, altfel scenariul prezentării documentului ar fi fost mai atent elaborat şi ar fi renunţat la condamnarea lui Tăriceanu. Dar, indiferent că este scenarist sau doar actor în telenovela imaginată de Elena Udrea – care, desigur, a vrut să-i facă un bine –, tot episodul arată limitele omului politic Traian Băsescu şi-i dezvăluie slăbiciunile. Este prima breşă importantă în „carapacea” impenetrabilă a preşedintelui şi este prima dată când acesta este pus în poziţie defensivă. Până acum, el era cel care ataca şi toţi ceilalţi intrau în litanii justificative. Iar, dacă adversarii reuşesc să spulbere şi imaginea de luptător împotriva “sistemului ticăloşit” cu care încă vrăjeşte masele, Traian Băsescu va fi un om politic terminat. “Uitarea” celor doi români în detenţia forţelor americane din Irak este un subiect, încă, în discuţie.
