A devenit obişnuinţă ca la graniţa dintre ani să tragem concluzii pentru anul încheiat şi predicţii pentru cel ce urmează. Deşi mai avem de aşteptat indicatorii macroeconomici finali, previziunile sunt suficient de clare. Aşadar, ce a fost şi ce va fi? Să vedem un top 10.
1. Cota unică de impozitare de 16%
Cota unică de impozitare a fost de departe evenimentul cu cel mai mare impact în 2005. Asupra schimbării metodei de impozitare nu este prea mult de comentat, aceasta ţinând şi de politica liberalilor, ci asupra alegerii nivelului procentului. Se pare că eroarea alegerii procentului de 16% îi aparţine lui Theodor Stolojan. Deşi s-a bătut mult moneda pe impactul asupra persoanelor fizice, gaura de la buget s-a datorat impactului asupra persoanelor juridice, interesele personale ale multor oameni de afaceri de succes din guvern spunându-şi cuvântul. UDMR, care a participat şi la guvernarea precedentă, nu a ştiut să-şi impună punctul de vedere al unui mult mai real 19%.
“Circul de stat” cu modificarea cotelor de impunere la tranzacţiile bursiere, dividende, dobânzi sau cel pentru microîntreprinderi a fost prima palmă pe care guvernul şi-a dat-o singur.
Introducerea cotei unice a lăsat în economie un miliard de euro. Suma însă nu s-a reflectat în creşterea investiţiilor, a producţiei, ci în sporirea consumului. Efectele nefaste se vor simţi însă cu adevărat în 2006, accentuate de incoerenţa dintre anunţuri şi măsurile efective.
2. Viitura ratării obiectivelor
Ratarea principalelor ţinte macroeconomice, respectiv creşterea PIB şi scăderea inflaţiei, este în mod cert cel mai discutabil eveniment al anului abia încheiat.
Pe de o parte, compararea PIB-ului cu creşterea de 8,3% în 2004 este incorectă. Să nu uităm că fără anul de excepţie al agriculturii, creşterea ar fi fost aproximativ egală cu cea din 2003. În 2005 – anul inundaţiilor – căderea agriculturii a antrenat în mod cert şi o parte a industriei, aflată şi ea în scădere. Pe de altă parte instabilitatea fiscală a frânat investiţiile directe.
Inflaţia la 11 luni 2005 a fost de 8,7%, decembrie este de obicei o lună de vârf, mai mult ca sigur va fi circa 10% la sfârşitul anului. Ţinta era de 7,5% cu o lăţime a intervalului de variaţie de +/- 1%. Aici însă guvernul nu prea are loc de scuze, cu atât mai puţin cei doi miniştri de Finanţe. Exasperat, deşi prin prisma poziţiei ocupate poartă o parte de vină prin nereuşita acţiunii de stopare la sursă (băncile), Mugur Isărescu a ieşit în luna decembrie cu rugămintea către populaţie de a nu mai cumpăra atât de mult! De la Palatul Victoria nu mai avea ce să mai ceară.
În condiţiile în care sunt aşteptate creşteri de preţuri (în special la gazele naturale) şi se continuă creşterea accizelor, atingerea unei inflaţii de 5% în 2006 o considerăm nerealistă, imposibilă chiar.
3. Leul greoi
Denominarea a fost un eşec. Măsurile de popularizare au fost slăbuţe, la 6 luni încă se primesc de la bancomat lei vechi, iar momentul ales – mijlocul anului – a fost clar o alegere nefastă. Aceasta din urmă s-a datorat amânării din motive politice, fosta şi actuala putere ferindu-se de drobul de sare de pe casă – efectele psihologice asupra electoratului.
La sfârşitul lunii noiembrie pe piaţă se aflau doar 25% lei noi, iar explicaţia BNR cu reticenţa agenţilor economici nu stă în picioare. Este de sperat ca în 2006 să fie accelerată schimbarea, eventual prin forţarea băncilor de a folosi la bancomate exclusiv lei noi.
4. Scăderea dobânzilor
După mulţi ani în care dobânzile reale băteau recorduri de neimaginat pentru o bancă occidentală, în a doua parte a anului s-a produs şi mult-aşteptata scădere a dobânzilor la un nivel coroborat cu inflaţia.
Dobânzile în lei au scăzut sub 10%, totuşi DAE (dobânda anuală efectivă) se menţine cu câteva procente bune mai sus. Rezultatul este pozitiv, încurajat şi de măsurile Băncii Naţionale luate în perioada august-decembrie împotriva creditelor în valută.
În schimb dobânda la depozite a ajuns real negativă, efectul fiind resimţit asupra populaţiei, favorizându-se consumul sau alegerea altui tip de plasament – mai mult la bursă.
Uşor-uşor piaţa devine stabilă, fără mari variaţii în 2006.
5. Cursul de schimb
O nouă premieră pentru România postdecembristă: leul s-a apreciat atât în raport cu euro, cât şi cu dolarul american, cursul mediu pentru 2005 fiind 3,6 RON/1 euro, respectiv 2,9 RON/1 dolar. Deci o apreciere medie de 10% faţă de anul precedent. Cauzele sunt multiple. Pe de o parte a fost efectul – oarecum întârziat – al faptului că în 2004 creşterea economică a fost superioară mediei europene, pe de altă parte intrarea în ţară în prima parte a anului a unui volum mare de capital speculativ, dar care ulterior s-a retras. Nu în ultimul rând, moneda naţională a fost susţinută de banii celor care muncesc în străinătate.
Trendul din ultimele luni ale anului 2005 nu indică fezabilitateascenariului optimistde 3,55 lei/euro luat ca bază pentru bugetul pe anul 2006.
6. Bursa de Valori Bucureşti
Am asistat la încă un an cu o creştere importantă a bursei, fenomen firesc survenit în urma creşterii economice din acest deceniu.Indicii bursieri pe 2005 au încheiat anul cu randamente impresionante: BET +50,9%, BET-C +38,22%, iar BET-FI +175%. Fără bâlbele contradictorii privind modificările fiscale “reuşite” de Tăriceanu, Videanu şi Ionuţ Popescu, creşterile puteau fi mai mari.
Anul s-a încheiat cu o capitalizare bursieră de 56 miliarde lei noi, deci aproximativ 15,5 miliarde euro.
De remarcat că luna decembrie a adus şi fuziunea prin absorbţie a BVB cu Rasdaq.
Aşteptările pentru 2006 sunt mari, foarte probabil volumul de tranzacţionare şi indicii bursieri îşi vor continua creşterea spectaculoasă din 2005, având susţinerea unor noi listări, între care se remarcă fondul “Proprietatea”.
7. Privatizarea anului
Privatizarea anului 2005 a fost BCR. Cele aproape 4 miliarde de euro plătite de austriecii de la Erste pentru preluarea controlului la cea mai mare bancă românească au săltat ratingul dat BCR de către Standard & Poors.
Perspectivele pieţei, dar în special perspectivele unei bănci care a înregistrat pe 11 luni din 2005 un profit de peste 210 milioane euro au condus la un preţ corect. Putea fi şi transparent în cazul în care se făcea prin BVB, nu prin parade cu ciocanul pe harddisk…
În 2006 urmează privatizarea CEC, care a “beneficiat” de Crăciun de o dedicaţie de la primul ministru: “În privatizarea CEC nu ne aşteptăm să încasăm miliarde de euro”. E interesant la ce s-a referit – la ordinul de mărime sau la monedă.
În condiţiile în care analiştii oneşti consideră că, dacă tot am renunţat la acordul cu FMI, de ce să nu lăsăm un mic punct de sprijin pentru o pârghie economică de avarie?
8. Marile afaceri
În mod categoric, anul 2005 a fost anul marilor afaceri în sistemul privat. Mari jucători de pe pieţele româneşti – industrie, servicii, bănci, asigurări etc. – au devenit ţinta unor nume importante pe plan mondial.
Cununa cu lauri aparţine fără îndoială achiziţiei Connex de către Vodafone pentru 2,5 miliarde $. În condiţiile în care s-a văzut că schimbarea Dialog – Orange a fost una de bun augur, iar piaţa are o dinamică ridicată, această preluare încinge mai tare lupta pe piaţa telecomunicaţiilor din România.
Alte preluări importante – parţiale sau totale – au fost: Banca Ţiriac – HVB Bank, Omniasig – Wiener Staedtische, Sara Merkur – Grazer Wechselseitige Versicherung (Grawe), Siveco România – Intel, Best Computers şi IT Sistec – Diverta, Astral – UPC, Flanco – Flamingo.
Pentru 2006 avem câteva indicii. De aşteptat lămurirea situaţiei de la Daewoo Craiova, dar şi privatizarea la Antibiotice Iaşi – o companie modernizată şi retehnologizată, care în curând va începe un amplu proces de rebranding.
Dacă se va concretiza, o mare afacere va fi privatizarea Poştei Române, deoarece sunt de aşteptat majorări importante ale tarifelor ca urmare a integrării în UE, în acest spaţiu o scrisoare costând 1 euro. Totodată ne aşteaptă privatizarea Loteriei Naţionale şi a Imprimeriei Naţionale, două vaci foarte bune de muls. Suspect, proiectul supervizat de Sebastian Vlădescu prevede vânzarea prin negociere directă. Probabil ca să nu mai dea cu ciocanul in harddisk…
9. Piaţa auto
Ca urmare a scăderii dobânzilor la creditul bancar şi la leasing, piaţa auto românească a explodat în 2005, înregistrând valori-record. Loganul a confirmat şi, mai mult, a avut parte de primiri de excepţie, stocurile fiind lichidate instantaneu, indiferent că a fost vorba de ţări mai mult sau mai puţin dezvoltate din Europa şi Asia.
Dacă estimările APIA pentru 2005 vorbesc de vânzări de autovehicule noi de circa 255 mii de bucăţi, din care 215 mii autoturisme, adică aproximativ 2,5-3 miliarde euro, pentru 2006 situaţia nu se prezintă la fel de roz, fiind posibil – în opinia lui Constantin Stroe – chiar un regres de 7-10%.
10. Piaţa imobiliară
Piaţa imobiliară creşte an de an odată cu apropierea integrării. În Capitală şi în marile oraşe, preţurile la case şi terenurile din intravilan au continuat să crească în 2005, înregistrând valori similare cu cele din marile oraşe europene. Deja sunt zone rezidenţiale în Bucureşti mai scumpe decât în alte mari capitale de pe bătrânul continent. Creşterea în 2005 de circa trei ori faţă de 2003 a preţurilor pe piaţa imobiliară nu va continua în 2006, fiind aşteptată o calmare.
Valoarea terenurilor agricole (din extravilan) a crescut şi va continua să crească, integrarea în UE crescând preţurile. Deocamdată în România un hectar de teren agricol se vinde cu 400-800 euro, în funcţie de zonă şi de calitatea solului. Preţurile în UE sunt însă de minim 5.000 euro/ha. În condiţiile în care legea proprietăţii modificată în 2005 va conduce la noi retrocedări fărâmiţate, fenomenul de regrupare a acestora în ferme mari (vezi cazul Porumboiu, care a ajuns să lucreze în câteva judeţe) nu se va opri. Iar preţurile vor continua să crească.
Una peste alta, un an 2005 în care am avut parte de creştere economică, de reformă. În plan economic, anul 2006 ne va aduce noi şi dificile examene care trebuie trecute dacă vrem diploma Uniunii Europene.
