La începutul lui aprilie, membrii NATO se vor reuni la Bucureşti pentru un summit istoric, spun unii. Pentru unul de criză, spun alţii. Cert este că va fi un summit foarte important pentru Alianţa Nord-Atlantică. Unul la care în premieră va participa şi ţarul de la Kremlin, Vladimir Putin, care tocmai a lăsat sceptrul prezidenţial pentru cel de premier.
Summitul NATO de la Bucureşti va fi un prilej mai ales pentru lămurirea problemelor din cadrul Alianţei divizate, mai ales în privinţa problemelor din Afganistan, pentru că, în afară de americani, britanici şi canadieni, puţini vor să-şi asume participarea efectivă la rezolvarea situaţiei de acolo.
Istorie şi viitor
Fondată în anul 1949 şi având la acel moment 12 membri, NATO avea obiectivul de a apăra Europa Occidentală şi a împiedica izbucnirea unui al treilea război mondial, dar şi de a lupta contra blocului comunist condus de Uniunea Sovietică. Şi sistemul a funcţionat. Războiul Rece a fost câştigat de Statele Unite şi aliaţii săi. Paradoxal, victoria a pus probleme Alianţei. După dezmembrarea URSS, statele europene care se aflau în centrul Alianţei nu au întârziat cu modificările pentru timp de pace. Ele şi-au redus bugetele pentru apărare şi şi-au dizolvat capacitatea militară. Spre exemplu, armata germană avea 12 divizii în anul 1989, în vreme ce acum are echivalentul a trei divizii, observa recent „Los Angeles Times”.
Extinderea, pretextul continuităţii
Extinderea către Est a fost principala preocupare a Alianţei Nord-Atlantice. Astăzi, NATO are 26 de membri, iar Albania, Croaţia şi Macedonia se spune că vor fi primite în Alianţă la summitul de la Bucureşti. Însă extinderea, spune analiza citată din „Los Angeles Times”, a diluat capacitatea propriu-zisă a NATO de a se apăra. În loc să fie o organizaţie de securitate colectivă, Alianţa a devenit mai curând un fel de club politic, mai priceput la organizarea de conferinţe decât la a se pregăti pentru război.Actualul război din Afganistan împotriva Al Qaida şi a talibanilor oferă în prezent un alt test în această direcţie – demonstrează cât de mult s-au diminuat capacităţile şi solidaritatea Alianţei, mai spune ziarul american. Şi are dreptate în mai multe privinţe. Solidaritatea între membrii Alianţei, prilej de dispute şi în timpul Războiului Rece, are mari probleme în prezent. “În Afganistan, NATO eşuează. Teoretic, toţi cei 26 de membri ai Alianţei contribuie la eforturile de război, numărul total de soldaţi trimişi fiind de aproximativ 43.000. În realitate, dacă ar fi scoase din calcul trupele trimise de SUA, Marea Britanie şi Canada, abia dacă ar mai rămâne 20.000 de soldaţi – pentru a asigura pacea într-o ţară care este cu 50 la sută mai mare decât Irakul. Multe contingente naţionale, ale Germaniei fiind cele mai proeminente, operează sub restricţii care fac imposibilă trimiterea lor în locaţii în care nu există deja o anumită securitate”, conchide „Los Angeles Times”.
Avertismentul american de la München
Ministrul american al apărării, Robert M. Gates, a avertizat la conferinţa pentru securitate de la München de la începutul lui februarie că NATO riscă să devină o Alianţă în care există două tipuri de membri: cei care sunt dispuşi să îşi îndeplinească datoria şi cei care sunt simpli spectatori.
Gates are evident dreptate, dar cu precizarea că avertismentul lui este tardiv deoarece deja în NATO cele două categorii de membri există deja, marea majoritate a statelor fiind mulţumite cu a face parte din cea de-a doua categorie – a celor care preferă spectacolul televizat.
Viitor sumbru
“Dacă Alianţa îşi va păstra valoarea în vreun fel, acela va fi ca instituţie pentru consolidarea integrării şi prosperităţii Europei. Nici un efort din partea SUA nu va putea schimba această situaţie. Administraţia Bush se minte singură dacă se aşteaptă ca europenii să intervină pentru a salva situaţia din Afganistan. Gândul la NATO ca o mare alianţă este acum pură nostalgie”, mai scrie „Los Angeles Times”.
Pentru a supravieţui, sunt de părere unii observatori, Alianţa are nevoie de o revizuire de concepţie, de strategie şi organizare. În prezent, este respinsă ideea ca NATO să devină o organizaţie pe două niveluri: primul nivel de ţări ar decide unde să fie desfăşurate forţele de luptă adecvat echipate şi operaţionale şi ar oferi aceste forţe, iar ţările incapabile sau nedoritoare să lupte ar constitui al doilea nivel, concentrându-se pe asistenţă şi edificarea naţiunii. Viitorul NATO depinde acum de misiunea din Afganistan, notează la rândul lor „The Times” şi „Financial Times”. Iar această chestiune va fi punctul principal de discuţii la Bucureşti.
Testul Afganistan, căzut cu brio
Aliaţii din NATO au luptat împreună în războaie din afara Europei – în Irak de exemplu – dar întotdeauna în coaliţii ale voluntarilor, nu într-o operaţiune explicit a NATO. În mod straniu, Afganistanul este primul test al Alianţei pe câmpul de luptă. Şi primul eşec. În timpul Războiului Rece, sistemul a funcţionat perfect. Sau, cel puţin, aşa părea. Lipsa de rezultate în Afganistan este cauzată de faptul că misiunea duce lipsă de contingente de luptă. Mulţi au promis, puţini au trecut însă şi la fapte.
A doua problemă este că nu există nici un acord între statele membre NATO privind obiectivul strategic al misiunii lor. SUA şi Marea Britanie, de exemplu, pun accent pe efortul de contrainsurgenţă. Pentru Germania şi alte ţări, misiunea are ca obiectiv reconstrucţia şi dezvoltarea, observă „Financial Times”. Aşa cum se anunţă, problema situaţiei din Afganistan va fi discutată la summitul NATO de la Bucureşti. Al treilea obstacol este lipsa de coeziune dintre NATO şi alţi actori internaţionali din Afganistan şi slaba coordonare dintre ei şi guvernul de la Kabul.
Problema din Afganistan, observa la rândul său cotidianul italian „La Stampa” este că nu numai că se riscă un insucces militar, ci mai ales pentru că arată o îngrijorătoare stare de divizare şi de confuzie în rândul membrilor săi. Aceasta duce la o problemă mai generală, aproape existenţială, aceea a funcţiei sale strategice şi a identităţii sale, după Războiul Rece.
‘’Toward a Grand Strategy for an Uncertain World’’
Un raport de 152 de pagini redactat de cinci foşti şefi de Stat-Major (SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Olanda), intitulat ‘’Toward a Grand Strategy for an Uncertain World’’ (Spre o strategie pentru o lume nesigură), trage semnalul de alarmă. Cei cinci spun că e nevoie de regândirea strategică a NATO plecând tocmai de la situaţia din Afganistan. Generalii spun că există trei probleme mari.
Prima: NATO, care are 42.000 de militari în teritoriul afgan, are totuşi nevoie de întăriri, în soldaţi şi mijloace. A doua: nu este de conceput ca forţele unor ţări ca SUA, Marea Britanie şi Canada să susţină povara luptelor în sudul Afganistanului, în timp ce alte contingente operează, desigur nu fără riscuri, în nordul relativ mai liniştit sau în jurul capitalei Kabul. A treia: nu este corect ca ţările prezente militar să-şi plătească singure factura, deşi în promovarea şi judecarea acestui tip de iniţiative sunt toate pe picior de egalitate. Prin urmare, odată decisă o intervenţie în Afganistan sau în altă zonă, cheltuielile trebuie să fie ale NATO, pentru a evita situaţia în care unele aduc soldaţi, dolari sau euro, iar altele, deşi coresponsabile ale deciziei, nu asigură nici una, nici alta.
Între timp, Canada ameninţă că îşi va retrage trupele dacă europenii nu vor creşte contingentele lor şi nu le vor roti în zona în care presiunea talibanilor şi a Al Qaida este mai puternică.
Evident NATO poate merge spre o soluţie în care noii membri, printre care şi România, vor trebuie să asigure necesarul de trupe din Afganistan. Problema este că aceste trupe, nepregătite pentru astfel de operaţiuni, vor deveni carne de tun în lipsa unei coordonări efective a celor mari – SUA, Marea Britanie şi fără participarea Germaniei şi a altor ţări din Vest.
