“Acolo unde se agaţă harta în cui”, aşa răspund maramureşenii pe care îi întrebi unde anume se află Sighetul Marmaţiei. Orăşelul prosper locuit de români, maghiari, ucraineni şi germani, situat la doar câţiva kilometri de Cimitirul Vesel din Săpânţa şi de mănăstirea Bârsana, care include cea mai înaltă biserică de lemn din lume, păstrează amintirea coloniştilor şvabi aduşi de împărăteasa Maria Tereza. Dar şi amintirea victimelor comunismului care au pierit cu miile în penitenciarul nemţesc transformat într-una dintre cele mai sinistre puşcării comuniste, chiar la graniţa cu Uniunea Sovietică.
Penitenciarul-cavou
Vechea închisoare ridicată de austrieci se înalţă chiar în apropiere de centrul oraşului, pe o străduţă lăturalnică. Clădirea, vopsită într-un galben relativ vesel, nu impresionează trecătorul grăbit decât prin ferestrele straşnic zăbrelite, lipsite de orice lumină, aidoma ochilor stinşi ai unui orb. Acum, vechea închisoare a devenit muzeu. Vizitatorii acestuia sunt izbiţi, de îndată ce trec pragul de piatră de un frig cumplit. Răcoarea închisorii este puternică chiar şi în toiul verii, în timp ce iarna se transformă în ger. Acolo este locul în care şi-au dat sufletul cei mai importanţi intelectuali, clerici şi politicieni ai României interbelice.
Poate cel mai cunoscut este fostul lider ţărănist Iuliu Maniu, care s-a stins din viaţă acum 53 de ani. Iuliu Maniu a fost unul dintre liderii Partidului Naţional Român din Transilvania. În timpul primului război mondial, a fost înrolat, cu gradul de locotenent, în armata austro-ungară. După prăbuşirea Dublei Monarhii, ofiţerul ardelean i-a grupat pe compatrioţii săi care serviseră în armata austriacă şi a format un regiment românesc în Viena. În timpul agitaţiilor comuniste care au răvăşit capitala austriacă după abdicarea ultimului împărat habsburg, Carol, regimentul românesc a ocupat oraşul şi timp de o lună a menţinut ordinea în Viena. La sfârşitul anului 1918, regimentul românesc a pornit în marş spre Transilvania. Iuliu Maniu a fost cel care a pus capăt tratativelor iniţiate de reprezentanţii Comitetului Naţional Român cu sediul în Arad şi de cei ai Guvernului de la Budapesta, care doreau să păstreze Transilvania ca regiune autonomă a Ungariei. Se spune că Iuliu Maniu ar fi respins cu un simplu “Nem” toate propunerile formulate de autorităţile maghiare. Atitudinea hotărâtă a lui Iuliu Maniu l-a propulsat pe acesta, după Unirea Transilvaniei cu România din 1 Decembrie 1918, în fruntea Consiliului Dirigent, guvernul provizoriu al Ardealului şi Banatului care a administrat aceste provincii până la integrarea deplină a lor în Regatul Român. După Unire, Iuliu Maniu a unit Partidul Naţional Român cu Partidul Ţărănesc fondat de Ion Mihalache şi a format PNŢ. După ce a câştigat alegerile, Iuliu Maniu a devenit premierul României Mari şi avocat al Mitropoliei Greco-Catolice de la Blaj. În anul 1938, după instaurarea regimului autoritar al lui Carol al II-lea, Iuliu Maniu a devenit liderul opoziţiei. Poziţie pe care şi-a păstrat-o şi după venirea la putere a Mişcării Legionare, în timpul regimului militar al lui Ion Antonescu şi apoi în timpul regimului comunist. Comuniştii au fost singurii care l-au aruncat în închisoare pe marele om de stat. Celula în care a murit Iuliu Maniu este unul dintre punctele centrale ale închisorii de la Sighet. Celula este puţin mai mare decât un mormânt, cu pereţii murdari, reci şi umezi. Aici se află un pat de fier cu o saltea deşirată, o găleată de tablă şi o cană din acelaşi material. Pe pat sunt aşezate veşmintele vărgate de deţinut, din stofă grosolană, purtate de Iuliu Maniu.
Închisoarea episcopilor
Un alt punct central al închisorii ridicate pe trei niveluri despărţite între ele printr-o plasă de sârmă, menită să-i împiedice pe deţinuţii disperaţi să-şi pună capăt zilelor, este celula 44 în care au fost exterminată o parte însemnată a liderilor religioşi ai românilor din perioada interbelică. Aşa ar fi arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frenţiu, conducătorul Episcopiei Greco-Catolice de Oradea, episcopul Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhiepiscopiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, episcopul romano-catolic de Iaşi Anton Durcovici sau episcopul auxiliar greco-catolic de Bucureşti, Tit Liviu Chinezu, care a fost şi protopopul român unit al Capitalei. În celula episcopilor este amenajată în prezent o expoziţie dedicată sindicatului polonez Solidaritatea. Celulele au devenit adevărate locuri de pelerinaj pentru victimele comunismului. Printre cei care au trecut în acest an pe la Sighet se numără şi clujeanul Iulius Filip. El a fost arestat în mai multe rânduri pentru că a protestat împotriva abuzurilor autorităţilor comuniste şi a trimis un mesaj de felicitare primului sindicat liber din lagărul comunist, Solidaritatea. Iulius Filip a fost arestat în anul 1981 şi plimbat prin mai multe închisori. Pentru că a protestat împotriva maltratărilor la care a fost supus, a fost închis alături de condamnaţii la moarte, într-o secţie în care se făceau diferite experimente pe oameni. Fostul deţinut povesteşte că medicii închisorii i-au făcut nişte vaccinuri în urma cărora a fost o vreme paralizat. Soţia sa, care, după îndelungate insistenţe, a reuşit să-l vadă în starea aceea, a scris postului de radio Europa Liberă. În ziua în care scrisoarea sa a fost difuzată, comuniştii au decis să desfiinţeze secţia medicală cu pricina. Iulius Filip a obţinut azil politic în Statele Unite ale Americii, iar în anul 2005, fostul preşedinte al Solidarităţii şi al Poloniei, Lech Walesa, a reuşit să dea de urma clujeanului, care a fost invitat de onoare la serbările organizate la Gdansk cu prilejul aniversării înfiinţării sindicatului polonez.
Cimitirul Săracilor, locul de veci al eroilor
Cei mai mulţi dintre cei care au murit înfometaţi şi torturaţi la Sighet şi-au găsit locurile de veci chiar la câţiva metri de graniţa cu Ucraina, pe malul mâlos al râului. Acolo se află Cimitirul Săracilor, în care au fost îngropaţi, în locuri necunoscute, o mare parte a celor care au pierit în temniţele comuniste. Singurul monument care aminteşte de sacrificiul fruntaşilor României interbelice este o troiţă de lemn sculptat, sfinţită de episcopul greco-catolic din Baia Mare, Ioan Şişeştean. În fiecare an, în luna februarie, în apropierea troiţei, se adună cei care îl comemorează pe Iuliu Maniu. Primăvara, tot lângă crucea de lemn, se adună ierarhii catolici să se roage pentru sufletele episcopilor ucişi. De altfel, Vaticanul a pornit un proces de canonizare în urma căruia toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici vor fi declaraţi sfinţi. Procesul de află pe rolul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor din Roma. Procesul ar putea să se termine chiar anul acesta, iar, dacă acest lucru se va întâmpla, ei ar putea să fie ridicaţi la cinstea altarelor chiar de către Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul unei ceremonii ce ar urma să aibă loc în Transilvania, la Blaj.(C. P.)
