Puterea şi Opoziţia din România au anunţat fiecare oferta electorală. Dacă în ceea ce priveşte partidul de guvernământ nu există nici o surpriză, programul Alianţei D.A. vine cu o serie de lucruri noi, de-a dreptul revoluţionare. Din păcate însă, anumite probleme sunt lăsate deoparte şi de unii, şi de ceilalţi. Programul PSD poate fi caracterizat, fără nici un fel de reticenţă, populism lipsit de orice contact cu realitatea, în vreme ce oferta Opoziţiei se plasează, în mod clar, spre dreapta, în cea mai pură tradiţie liberală: fiscalitate redusă, retragerea statului din economie, retrocedarea proprietăţilor.
Faţă de ceilalţi ani, avem acum suficiente teme de dezbatere electorală, concrete, de maximă importanţă. Rămâne de văzut dacă în campanie vom asista la discutarea lor sau tot la clasicul “Sunteţi nişte hoţi!” vs. “Ba voi sunteţi şi mai hoţi!”.
Două viziuni diferite
Poate că niciodată în istoria postdecembristă nu a existat o diferenţiere atât de clară între Putere şi Opoziţie în ceea ce priveşte oferta electorală. Dacă PSD rămâne egal cu sine însuşi, poziţionându-se la stânga, nici măcar social-democrat, ci de-a dreptul socialist – şi aici recunoaştem fără dubiu poziţia lui Ion Iliescu – şi lansând o ofertă super-populistă, Alianţa D.A. se poziţionează în mod clar la dreapta – nici măcar centru dreapta, ci dreapta liberală, concentrându-se pe clasa de mijloc, pe care doreşte să o ajute să se formeze şi să se consolideze.
Este pentru prima dată când partidele politice se poziţionează atât de clar pe targetul lor. Pe de-o parte, partidul de guvernământ are drept ţintă grupurile captive ale statului – pensionari, funcţionari publici, grupuri defavorizate şi agricultorii săraci, Alianţa – clasa mijlocie, “gulerele albe”, profesioniştii din orice domeniu, agricultorii, cei care au reuşit să strângă un mic cheag şi care au acum alte priorităţi.
Astfel, primului grup i se oferă pomeni într-o veselie, măriri de salarii, pensii, sprijin financiar, celorlalţi, reduceri de taxe, un mediu de afaceri mai sănătos, descentralizare.
Principalele puncte în care diferă cele două viziuni sunt:
– fiscalitatea, Alianţa propunând o adevărată revoluţie fiscală prin introducerea cotei unice de impozit; măsura aceasta a fost anunţată “ca exerciţiu” de ministrul Tănăsescu, el propunând însă o cotă mai conservatorare de 22-23%, în vreme ce A.D.A. propune 16%, însă ministrul Finanţelor a renunţat la ea atunci când Ion Iliescu a spus vehement “niet”… Ceea ce este cel mai caraghios este că acum A.D.A. joacă rolul lui Tănăsescu, iar Tănăsescu rolul lui Ion Iliescu, tocmai el căutând argumente împotriva a ceea ce acum un an se străduia să impună.
– restrângerea rolului statului în economie. Alianţa propune un guvern restrâns, desfiinţarea sau descentralizarea agenţiilor.
– în agricultură sunt propuse măsuri de restituire integrală a proprietăţilor şi încurajare a formării marilor proprietăţi, activităţi pe care PSD le-a tărăgănat.
– majorarea alocaţiei pentru învăţământ, de la 4 la 6% din PIB, în vreme ce PSD nu trece de promisiuni vagi.
– politicile sociale: aici, PSD nu poate fi concurat în pomeni şi ajutoare, aşa că Alianţa îşi propune să-i ajute pe cetăţeni să se ajute singuri.
Ceea ce lipseşte în mod concret celor două oferte este detalierea explicită a modalităţii prin care vor fi găsiţi banii şi cum vor fi atrase resursele.
PSD – România cu… ouă de aur
Primul lucru pe care îl poate crede orice persoană cu minime cunoştinţe economice atunci când citeşte programul partidului de guvernământ este că e vorba de o altă ţară. Acest program se străduieşte să imprime publicului ideea extravagantă că tranziţia s-a încheiat. Cuvântul de ordine este triumfalismul. Textul conţine o serie de inexactităţi şi omisiuni, care denaturează complet “baza” programului PSD. Realizând, probabil, contradicţiile flagrante între realitate şi oferta lor electorală, PSD nu prezintă componentele modelului său economic. Acest lucru iese şi mai pregnant în evidenţă atunci când prezintă fundamentarea din punct de vedere financiar a politicilor publice. Nu există ponderile din PIB pe care partidul de guvernământ intenţionează să le aloce diverselor sectoare de activitate, pentru a ne putea face o idee despre importanţa acordată acestora. Se preferă formulări vagi, de genul “în domeniul cercetării se va urmări creşterea an de an, în termeni reali, a fondurilor alocate de la bugetul statului” sau “se va creşte capacitatea de absorbţie a fondurilor preaderare”! O altă explicaţie a evitării oferirii fundamentărilor financiare este şi dorinţa de a ascunde rezultatele acestor măsuri, agravarea deficitelor externe.
Programul abundă în truisme, fraze inutile, hilare şi, bineînţeles, promisiuni. Poate cea mai interesantă dintre ele o reprezintă subvenţionarea ouălor produse ecologic cu 1000 de lei. Probabil unde pemierul are o fermă de găini…
Un alt aspect interesant al programul PSD îl reprezintă evitarea cu orice preţ a anumitor cuvinte, de care partidul a arătat că se teme tot timpul. Astfel, din limbajul PSD sunt excluse cuvinte precum “proprietate privată”, “capitalism”, “întreprinzător”, “clasă de mijloc”. Sintagma “economie de piaţă” este folosită doar în contextul în care se vorbeşte despre cerinţele organismelor internaţionale.
Acest lucru spune enorm despre viziunea celor care l-au redactat… Astfel, programul de guvernare nu avea cum să fie altfel decât ezitant şi plin de jumătăţi de măsură, aşa cum de altfel a guvernat PSD/PDSR, atât în vremea lui Nicolae Văcăroiu, cât şi în epoca Adrian Năstase, şi cum vrea să guverneze Mircea Geoană, care nu este decât un Văcăroiu cu parfum american.
În materie de politică fiscală, reformele sunt lente şi inadecvate societăţii româneşti. PSD nu pare să înţeleagă că acum în România există o semnificativă clasă de mijloc, oameni care au rate la case sau maşină, care au un stagiu sau mai multe în străinătate, ori care lucrează în companii multinaţionale. Pe aceştia, ideile iliesciene de impozitare a veniturilor mari cu 80% nu fac altceva decât să-i sperie. Iar ideea ajutoarelor şi pomenilor de stat nu-i încântă foarte tare, deoarece ei nu mai au nevoie.
În alte domenii, precum mediul sau agricultura, programul nu face altceva decât să transcrie mecanic Programul economic de preaderare.
Dar ceea ce şochează cel mai tare la programul partidului de guvernământ este afirmaţia gogonată că “tranziţia la economia de piaţă s-a terminat”. Atâta vreme cât corupţia tolerată de PSD scurge banii nu numai din buzunarele statului, ci şi din cele ale mediului de afaceri sănătos, câtă vreme companiile care îşi plătesc în mod corect dările către stat concurează cu cele care beneficiază de diverse înlesniri, ori cele care se dezvoltă pe credite sau pe bani proprii se luptă cu cele care beneficiază de contracte obscure cu statul este greu de înţeles cum se poate vorbi de o economie de piaţă.
În ceea ce priveşte libertatea de expresie… Recent, două dintre cele mai critice cotidiane la adresa partidului de guvernământ au avut mari probleme, detaliate într-un alt articol din revistă.
Un alt aspect important este ignorarea completă a sectoarelor şi zonelor cu probleme reale, cum ar fi învăţământul, protecţia copiilor sau sănătatea. Nici unul dintre ele nu beneficiază de atenţie sau de vreo viziune coerentă. Atât învăţământul, cât şi sănătatea au avut parte de miniştri care au creat adevărate catastrofe. Numai în domeniul învăţământului, modalităţile de finalizare ale ciclurilor de învăţământ s-au modificat an de an, manualele alternative devenind o amintire. La fel, în domeniul sănătăţii nu există o preocupare pentru crearea unui sistem funcţional, care să garanteze măcar un minim de serviciu medical corect şi fără şpagă. Aşa, oamenii trebuie să tremure de teamă că în absenţa şpăgii se pot trezi aruncaţi în stradă. Asigurările private şi asistenţa medicală privată sunt privite ca un lux.
Programul se bazează pe elementele de creştere economică, neluând în considerare că aceasta se bazează, în principal, pe creşterea consumului privat, provenind din două surse, creditele bancare şi banii românilor care muncesc în străinătate.
Citind programul PSD ai impresia unei Românii în care curge lapte şi miere, s-au rezolvat toate problemele, rămânând numai câteva detalii minore de aranjat.
Programul Alianţei – o revoluţie?
Este indubitabil că Alianţa liberalo-democrată soseşte cu un proiect ceva mai bine închegat şi cu elemente revoluţionare. Şi la ei targetul este clar şi mesajele sunt structurate în consecinţă. “Pentru a-i putea ajuta pe cei defavorizaţi, trebuie să-i susţinem pe cei care doresc să muncească, să investească, să-şi dezvolte afacerile şi, astfel, să creeze noi locuri de muncă.” Elementul central al programului îl reprezintă ideea revoluţionară a cotei unice de impozit. Cota unică înseamnă schimbarea filozofiei: indiferent cât câştigă, toată lumea lasă statului acelaşi procent din câştig. Procentele de impozitare scad şi în varianta PSD şi, de asemenea, există o limită de venit de la care statul începe să-şi ia partea.
Discuţia pe această temă a pornit anul trecut, fiind argumentată şi de unele grupuri de reflecţie, printre care Societatea Academică, Romanian Think Tank sau Junior Chamber International. Guvernul Adrian Năstase părea convins să o preia în programul propriu şi să o şi implementeze. Din păcate, de la Cotroceni a venit “avizul negativ” astfel încât propunerea a fost abandonată. Interesant este că, de când Alianţa a anunţat acest proiect, PSD nu a reuşit să vină cu argumente pentru susţinerea propriei versiuni, ci s-a mulţumit numai să critice varianta cotei unice.
Principalele contraargumente aduse de Opoziţie cotei progresive sunt:
– este o soluţie costisitoare, implementarea ei grevând bugetul anual de sume importante.
– este costisitoare şi din prisma resurselor umane care, altfel, pot fi utilizate mai eficient.
– întreţine o birocraţie greu de administrat în momentul acesta de către stat.
– nu stimulează oamenii să muncească mai mult – cu cât munceşti mai mult, cu atât impozitul este mai mare şi suma rămasă angajatului se diminuează.
Varujan Vosganian, unul dintre artizanii programului economic al Alianţei, declara că “impozitarea progresivă demonstrează că statul adună acum mai puţin de jumătate din impozite pentru că toată lumea încearcă să evite plata taxelor. E un sistem care amăgeşte oamenii cu venituri modeste, sancţionează clasa medie şi încurajează evaziunea.”
Argumentele în favoarea cotei unice ar fi:
– susţine clasa de mijloc
– nu-i dezavantajează pe angajaţii cu lefuri mici
– este mai ieftin de administrat
– încurajează plata impozitelor, reducând astfel evaziunea.
Practica a demonstrat că introducerea cotei unice in dievese ţări (în procente variind de la 13% în Rusia, la 16% în Irlanda sau 20% în Estonia) a stimulat încasările la bugetul de stat (în Rusia încasările au crescut de 10 ori).
Principala problemă a acestei măsuri o reprezintă faptul că statul trebuie să fie ferm în aplicarea ei. Este cert că la un impozit mai mic, numărul de evazionişti va scădea procentual, însă ei trebuie presaţi să plătească, statul trebuind să impună legea pentru toţi, nu doar pentru unii, protejând în schimb clientela proprie.
Tot legat de fiscalitate, Alianţa D.A. propune reducerea cotelor de asigurări sociale cu 10%, de la 49,5% la 39% (47,5% – 2006, 43,5% – 2007) în vreme ce PSD propune o scădere de numai 5% (47,5% – 2005, 45,5% – 2006).
Un alt aspect important în programul Opoziţiei îl constituie creşterea alocaţiei pentru învăţământ de la 4% din PIB la 6%. Împreună cu o mai bună administrare, acest lucru poate duce la o reformă a învăţământului spre performanţă şi reducerea subdezvoltării. Învăţământul românesc trebuie întors cu faţa spre economie şi spre realităţile socio-umane, spre a se reduce astfel procentul excepţional de 80% din absolvenţi care lucrează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit.
O altă măsură salutară în programul Alianţei este descentralizarea “economică şi politică” ce va fi făcută pe două planuri: unul central – agenţiile guvernamentale vor fi scoase de sub tutela primului ministru şi trecute, în funcţie de competenţe, sub tutela ministerelor de resort; un altul teritorial, prin care dependenţa de instituţiile aflate în Capitală, respectiv municipii, va fi mai mică. Unele instituţii, precum Autoritatea Naţională de Control, vor fi desfiinţate. Economiile făcute prin desfiinţarea sau descentralizarea unor instituţii bugetare vor balansa minusurile produse prin scăderea taxelor şi impozitelor.
Un punct important din program îl reprezintă şi restituirea proprietăţilor, activitate tărăgănată de PSD în folosul propriu. Sunt vizate suprafeţele agricole, pădurile, fondurile de vânătoare, casele.
În categoria populismelor pot fi încadrate rentele viagere propuse ţăranilor în vârstă de minimum 50 de ani, care vor primi 100 euro pe an. De asemnea, se promite o pensie lunară minimă de 110 euro – care pare a fi gândită să fie mai mare decât oferta PSD de 100 euro. Nu se explică însă dacă aceste promisiuni sunt legate de creşterea economică sau de creşterea încasărilor guvernamentale.
Absenţe notabile
Dacă PSD “a rezolvat” problema presei libere, în ciuda faptului că toate organismele internaţionale semnalează problemele grave pe care le are România în acest domeniu, Alianţa nu aminteşte nimic de acest aspect. Nemenţionarea ei poate să însemne şi faptul că nu reprezintă o prioritate pentru Alianţă, care să încerce astfel să plătească poliţe unei mass-media (controlate de PSD în proporţie de peste 80%) ostile. Ar fi trist ca, după o eventuală victorie, să asităm la răfuieli. Dacă A.D.A. este cu adevărat interesată să facă schimbări faţă de politica PSD în domeniu, poate că ar trebui să afirme acest lucru în mod clar.
Nici la PSD, nici la Alianţă nu sunt foarte clare veniturile pe care se bazează estimările şi propunerile de măriri de pensii sau salarii. Cifrele par a fi scoase “din burtă”, fără vreun temei economic. Dar, dacă Opoziţia se poate scuza că a prezentat doar un draft, aceste lipsuri sunt impardonabile la partidul de guvernământ, care dispunea de toate elementele necesare şi şi-a afişat “oferta completă”.
De asemenea, în materie de politici sociale, ambele blocuri politice fie avansează idei populiste, fie le ignoră. Protecţia copiilor, în special a copiilor străzii, lipseşte din ambele proiecte, deşi nu cu foarte mult timp în urmă s-a aflat atât pe agenda SUA, cât şi a Uniunii Europene şi continuă să rămână o prioritate.
În domeniul sănătăţii lipseşte un proiect concret, viabil. De asemenea, relaţia cu organismele internaţionale este tratată superficial, oarecum pe principiul “las’ că ne descurcăm noi”.
Tocmai aceste lipsuri demonstrează că politica românească mai are încă până la profesionalizare şi responsabilitate. S-au făcut câţiva paşi în direcţia cea bună. Să vedem însă dacă ei vor fi şi suficienţi. Alianţa D.A. trebuie să înţeleagă că sentimentul anti-PSD este insuficient, în absenţa unui proiect politic serios, competent realizat şi prezentat. Pentru câştigarea alegerilor nu este suficient NU, mai trebuie şi DA (sau D.A.). Cât despre partidul de guvernământ… Simpla forţă nu este suficientă, atâta vreme cât contactul cu realitatea a fost pierdut complet. Dacă nu vor să se trezească, s-ar putea ca electoratul să le ureze “Somn uşor” pentru următorii patru ani.
