La jumătatea lunii martie, publicaţia electronică EUObserver cita Spiegel Online, un săptămânal german, care vorbea despre o “întâlnire discretă” întrecancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele Franţei, Jacques Chirac. Subiectul discuţiei era legat de o posibilă reorganizare a referendumurilor în Franţa şi Olanda pe tema Tratatului constituţional european.
Discuţii în Parlamentul European
Din dorinţa de a relansa dezbaterea asupra Constituţiei europene, liderii conservatori din Germania, Franţa şi Parlamentul European au propus un document în care, în primele două părţi, sunt stabilite competenţele instituţiilor europene şi Carta Drepturilor Fundamentale. Cea de-a treia parte a textului detaliază politicile UE, ceea ce ar completa ratificarea întregii Constituţii, aprobată deja de 14 ţări.
Premierul german, Angela Merkel, propusese anterior ataşarea unei declaraţii referitoare la “dimensiunea socială a Europei” la textul Constituţiei, într-o încercare de salvare a proiectului în integralitatea sa. Declaraţia, care nu ar avea caracter obligatoriu, le-ar cere instituţiilor UE să ia în considerare implicaţiile sociale ale legislaţiei privind piaţa internă, pentru a anula temerile alegătorilor francezi privind caracterul neoliberal al Uniunii.
Cu toate acestea, conservatorii francezi privesc cu reticenţă organizarea unui nou referendum pe tema Constituţiei, preferând adoptarea elementelor separate ale documentului. Comisarul francez pentru transporturi şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Jacques Barrot, a propus deja excluderea din tratat a reformei instituţiilor europene, precum şi a Cartei Drepturilor Europene Fundamentale. El a militat însă pentru păstrarea altor puncte din tratat, cum ar fi, de exemplu, extinderea domeniilor în care deciziile se iau prin vot majoritar, atribuirea ponderii voturilor în cazul statelor membre, precum şi noua funcţie de ministru de Externe.
Comisarul olandez Neelie Kroes a propus statelor membre ca UE să se oprească la 27 de membri (adică ultimele ţări admise în Uniune să fie România şi Bulgaria). Mai mult, şeful diplomaţiei olandeze, Ben Bot, a declarat că “proiectul Constituţiei UE este mort”, iar Olanda va ţine cont de opinia exprimată de cetăţenii săi prin referendum. În contextul acestor declaraţii, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a subliniat că dezbaterea asupra viitorului Europei rămâne adevărata problemă a comunităţii.
Cancelarul austriac, Wolfgang Schuessel, crede totuşi că textul constituţional s-ar putea bucura de mai multă trecere pe lângă alegători dacă liderii europeni s-ar concentra mai puţin asupra “procedurilor instituţionale şi ar acorda mai multă atenţie adevăratelor preocupări ale publicului”. Poziţia cancelarului vine pe fondul unui climat naţional profund eurosceptic, în care, conform ultimul eurobarometru, dat publicităţii la sfârşitul anului trecut, doar 32% din cetăţenii austrieci mai consideră un lucru bun apartenenţa la UE.
Euroscepticii
Creştin-democraţii germani au invocat ca pretext pentru activarea clauzei de salvgardare pentru România şi Bulgaria respingerea Constituţiei Europene. Mai mult, la sfârşitul lunii martie, Parlamentul European va dezbate în plen un raport întocmit de Elmar Brok care propune Comisiei Europene să evalueze capacitatea de absorbţie a Uniunii Europene înainte de a proceda la noi extinderi. Uniunea Europeană trebuie să-şi respecte promisiunile făcute ţărilor candidate şi posibile candidate la aderare, dar trebuie să ţină cont de capacitatea sa de asimilare, afirmă raportul Comitetului pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
Europarlamentarii din comitet adaugă că impasul în care se află ratificarea Tratatului constituţional împiedică o creştere a capacităţii de asimilare a organizaţiei şi că nici un nou stat nu ar trebui să adere la UE înainte de a exista resursele bugetare necesare. Raportul reaminteşte candidaţilor la aderare şi potenţialilor candidaţi că nu trebuie numai să adopte legi pentru îndeplinirea criteriilor UE, ci trebuie să le şi aplice riguros şi să le consolideze. Raportul eurodeputatului creştin-democrat german Elmar Brok constituie răspunsul la Strategia de Extindere a Comisiei Europene, stabilită în 2005. Comitetul pentru Afaceri Externe cere Comisiei să prezinte un raport până la sfârşitul acestui an, în care să indice principiile ce definesc capacitatea de asimilare a UE şi să stabilească o strategie de comunicare, “pentru a linişti temerile opiniei publice din UE faţă de extinderea organizaţiei şi faţă de integrare”. Europarlamentarii din Comitetul pentru Afaceri Externe susţin decizia Comisiei în legătură cu impunerea unor “condiţii corecte şi riguroase”, care să însoţească fiecare fază a negocierilor angajate cu ţările candidate şi care să permită suspendarea negocierilor de câte ori se constată neîndeplinirea acestor solicitări.
Votul din Parlamentul olandez
După lungi dezbateri, Olanda a ratificat Tratatele de aderare a României şi Bulgariei cu o majoritate de aproape două treimi, cu 96 de voturi “pentru” şi 54 “împotrivă”. Alianţa Creştin-Democrată, condusă de premierul Jan Peter Balkenende, care deţine 44 de voturi în Camera Reprezentanţilor, Partidul Socialist (8 voturi), aflat în opoziţie, şi doi independenţi s-au pronunţat împotriva ratificării tratatelor. Celelalte partide din coaliţia aflată la guvernare, VVD (liberalii) şi D66 (centru), s-au exprimat în favoarea ratificării tratatelor. Mai mult, principala formaţiune de opoziţie, Partidul Social-Democrat (PvdA), care deţine 42 de mandate, s-a pronunţat pentru aderarea României şi Bulgariei. Iniţial susţinător al formaţiunii creştin-democrate, partidul naţionalist, de extremă stânga, Lista Pim Fortuyn, din partea căruia ne-am fi aşteptat la cea mai puternică opoziţie, a acordat un vot pozitiv celor două tratate.
Purtătorul de cuvânt al CDA, Jacob Jan van Dijk, a propus ca alternativă activarea clauzei de salvgardare pentru România, în domeniul combaterii corupţiei şi a reformei sistemului judiciar. La rândul său, ministrul olandez pentru Afaceri Europene, Atzo Nicolai, şi-a exprimat opţiunea pentru activarea clauzei de salvgardare, considerând că este cea mai eficientă metodă de presiune exercitată de Uniunea Europeană pentru cele două ţări.
Purtătorul de cuvânt al CDA, Jacob Jan van Dijk, a declarat că CDA ar fi aprobat tratatul de aderare a Bulgariei, nu însă şi pe cel al României, iar premierul Balkenede a afirmat că Bulgaria este o victimă a criticilor Olandei, deşi, în fapt, ele vizează România.
Cu toate acestea, chiar şi în cele mai pesimiste scenarii, Uniunea Europeană va funcţiona pe baza mecanismelor stabilite prin Tratatul de la Nisa, ratificat în 2002 şi care va intra în vigoare din 2009. Acest tratat reglementează politic şi instituţional Europa lărgită cu 25 + 2 membri, respectiv România şi Bulgaria. Problema care se pune nu este dacă România şi Bulgaria vor fi membri ai Uniunii Europene, ci dacă acest lucru va fi posibil în 2007 sau cu un an mai târziu.
O decizie trebuie luată
Elitele de la Bruxelles au obligaţia mandatului reprezentativ cu care au fost învestiţi, “să aducă Europa mai aproape de cetăţeni”, explicându-le că deciziile care se iau la nivelul global al ţărilor membre sunt până la urmă o reflectare a unui interes comun european.Indiferent de deciziile pe care le iau guvernele naţionale, relansarea discuţiilor despre Tratatul Constituţional responsabilizează Europa ca un construct politic unitar.
În primul rând, elitele trebuie să încerce să explice cetăţenilor că deciziile pe care le iau nu-i vizează doar pe cei care i-au ales. Reprezentativitatea acţiunilor este dispersată spre întreaga comunitate a cetăţenilor Uniunii, cu care îşi împart aceeaşi identitate şi apartenenţă, pe de o parte. Pe de altă parte, decizia asupra Tratatului Constituţional include totodată poziţia exprimată de lideri ca reprezentanţi ai unui guvern în care autoritatea se împarte cu celelalte guverne componente ale unei confederaţii care are valori şi personalitate proprii.În al treilea rând, elitele sunt puse în faţa unei alegeri cruciale în care, în cele din urmă, pentru continuarea fiinţării Uniunii, este nevoie ca supranaţionalul să primeze în faţa pretenţiilor de suveranitate naţională.
