În timp ce preocuparea României relativă la chestiuni extrateritoriale precum situaţia provinciilor Kossovo şi Transnistria, respectiv statusul militar autohton în Irak, este extrem de manifestă, neglijarea (volitivă sau doar aparentă) a desfăşurătorului politic intrateritorial se dovedeşte similar de manifestă. Nejustificat de manifestă.
25.09.2007 New York: „Principala preocupare o reprezintă felul în care o eventuală declarare unilaterală a independenţei în Kosovo ar avea-o în alte zone, precum Transnistria sau Bosnia-Herzegovina. Nu Transilvania este preocuparea noastră“. Declaraţia exponentului diplomaţiei româneşti, Adrian Cioroianu, în cadrul celei de-a 62-a reuniuni a Adunării Generale a ONU.
22.09.2007 Cluj: Preşedintele UDMR, Marko Bela, face sideranta afirmaţie: “România nu mai este stat naţional”, dublată de precizarea (sau ameninţarea?) că UDMR va reda Uniunii Europene problema secuilor si Transilvania, dar şi a Partiumului, zona de vest a României.
13.10.2007 Târgu Mureş: UDMR lansează proiectul de reorganizare teritorială a României care ar putea presupune crearea unei reţele de parlamente regionale şi reînfiiinţarea Regiunii Secuimii.
Şi acum un salt în timp. Noiembrie 2004, Timişoara: afişul electoral al candidatului UDMR pentru Parlamentul Rămâniei, Toro Tibor, atrăgea atenţia prin mesajul “Autonomia Banatului”. De altfel, întreaga sa campanie era îmbibată de militantism proautonomist, reflectat în spoturi bilingve difuzate în presă. Pentru legitimarea demersului său, Toro Tibor argumenta că “ideea autonomiei e una majoritară în Banat şi are nevoie doar de politicieni curajoşi care să o pună în aplicare printr-un proiect concret”.
Topicul autonomist e readus pe agenda politică la un anumit interval temporal aleatoriu sau nu, cauzând un clivaj diametral antonimic între cetăţenii opinionişti şi în interiorul clasei politice autohtone. Pentru profanii-outsideri ai perfidului ludens politic, demersul autonomist rămâne deocamdată dubitativ, în măsura în care nu se poate răspunde la interogaţia Cui serveşte?: dreptei, stângii, României, Ungariei, Europei?
Pledoarie pro-autonomistă
Intrarea României în Uniunea Europeană pare să fi acţionat drept catalizator pentru proiectele de reorganizare teritorială cu propuneri de regionalizare, federalizare ori autonomizare. Încă din februarie anul curent, deputatul UDMR de Timiş, Toro Tibor, cunoscut pentru puseurile sale separatiste, agita în presă tema Banatului ca regiune autonomă, invocând argumente ce nu-şi au locul într-un discurs politic cu pretenţii europene. Anume, o pledoarie pro-autonomistă folosind tehnica retorică a apelului la emoţional: “În Banat există un spirit al autonomiei. Este probabil ceva în atmosferă, în aer, în societate, în această zonă, care îi face pe oamenii de aici deosebiţi. Totuşi, am un sentiment puternic de frustrare, pentru că din punct de vedere politic nu simt aici nicio mişcare politică pro-regionalizare”.
Această tentaţie autonomistă de pe agenda politică maghiară are o vechime de aproape un secol, imediat după destrămarea Imperiului Austro-Ungar , când pe 31 octombrie 1918, se proclama Republica bănăţeană (Bánáti köztársaság), din interesul de a subordona Banatul complet guvernului de la Budapesta.
Paradigma României neomogene
Discursul oficial al parlamentarului nu este cu nimic mai presus decât cel informal al puzderiei de forumişti ce se produc în spaţiul virtual pe marginea evergreen-ului subiect al autonomiei, acuzând regăţenii “mitici” de toate relele din Transilvania şi Banat, de la infracţionalitate până la faptul că judeţele ardelene nu primesc destui bani de la buget, bani ciordiţi de către regăţeni desigur. “Agitatorii separatişti”, îi putem persifla astfel pe forumiştii invocaţi, se situează pe aceeaşi linie paradigmatică a celor două sau “n” Românii invocate de deputatul maghiar. Una din Românii este Banatul, cu mentalitate antreprenorială, cu contribuţie majoră la bugetul naţional şi prin oamenii de valoare pe care-i produce în sens socio-cultural.
Opinia publică nu poate fi decât total dezorientată la auzul conceptelor-clişeu din fondul de bază al vocabularului UDMR de 17 ani încoace: recent, cu prilejul lansării proiectului de redesenare a României la Cluj, Marko Bela vorbea de regionalizare şi descentralizare, Gyorgy Frunda de renunţarea la sintagma “stat naţional”, Toro Tibor de autonomie şi regiuni cu statut special, în timp ce Laszlo Tokes emite verdictul colapsului UDMR ca partid “totalitar şi corupt”.
Self-esteem hiperbolic
Speţa autonomiei devine mai agasantă în măsura în care, dincolo de spaţiul politic, zilnic, forumurile ziarelor principale sunt asaltate de…opinionişti suţinători sau opozanţi ai ideii de autonomie. Dezbaterile forumiste capătă accente grobiene, niciuna din părţi neaducând argumente, dar aplicând sentinţe şi formulând invective la adresa celeilalte. Discuţiile s-ar putea încadra în categoriile nietzscheene de Ubermensch (adică bănăţeanul superior) versus Untermensch (regăţeanul). Or, din momentul când se aplică etichete de superioritate sau inferioritate indivizilor funcţie de apartenenţa la o zonă geografică ori alta, avem de-a face cu un derapaj. Nu eşti superior pentru că originezi din Timişoara; apartenenţa la acest oraş nu conferă nimănui o aură miraculoasă.
A susţine autonomia Banatului exclusiv prin prisma orgoliilor locale şi a unui hiperbolic self-esteem bănăţean nu reflectă deloc o gândire de secol 21.
Consacrata fală bănăţeană nu are fundamente, căci oraşul de cinci stele Timişoara nu este imun la practici clientelare şi baroni locali (vezi acuzele din presă la adresa „clanului popularilor” de la Primăria municipală şi a mult-invocatului primar Ciuhandu), la subprefecţi contrabandişti (vezi cazul Gheorghe Ciobanu, zis „Ghiţă Vamă”), la preşedinţi de Consiliu Judeţean implicaţi în escrocherii imobiliare (vezi cazul C-tin Ostaficiuc şi afacerea Pencoop S.A.), la trotuare neasfaltate, la licitaţii fictive, la evacuarea de către Primărie a centrului naţional de documentare şi cercetare a evenimentelor din 1989, Memorialul Revoluţiei, la desfacerea contractului de muncă al cadrelor academice ce luptă cu sistemul universitar corupt instituit la reputata Universitate de Vest (vezi cazul Grupului de Reformă Universitară şi al conf.dr.Vasile Docea).
Banatul, ţara noastră
Isteria filoautonomistă şi proregională s-a instaurat inclusiv în tribunele Stadionului „Dan Păltinişanu” din Timişoara. Mulţi dintre membrii galeriei Commando Viola (de factură ultras) a echipei Poli Timişoara sunt simpatizanţi ai doctrinelor de extremă dreaptă, chiar aderenţi ai organizaţiei naţionaliste Noua Dreaptă. Îşi susţin echipa când joacă pe teren propriu sau în deplasare, arborând steaguri proseparatiste şi intonând cântece cu mesaj proautonomist. În plus, despre topicul autonomiei Banatului se discută înverşunat si pe forumul oficial al Clubului Poli, unde de cele mai multe ori se postează mesaje agresive la adresa “sistemului creat in jurul Capitalei”. Iată câteva mostre de text relevante, din refrenurile cântecelor galeriei Poli: “Aici(a) e Banatul, aici e ţara noastră” sau “Bucureşti, groapa de gunoi a ţării eşti”.
Atilla ante portas
Dacă se vrea soluţionat, subiectul autonomiei în general şi al autonomiei Banatului în particular trebuie tratat sine ira et studio, atât la nivelul decidenţilor, cât şi al opiniei publice, unde s-a transferat – augmentat – emfaza discursivă. Obsesia, pe de o parte, a “furtului” Transilvaniei şi Banatului de către Ungaria, respectiv a Trianon-ului pe de altă parte, nu a generat decât derapaje paranoide de ambele părţi materializate în discursuri truvabile în presă, cărţi, presă, site-uri, forumuri de discuţii, de tipul: “Direcţiile de ofensivă ale hungarismului contemporan se desprind limpede din acţiunile autonomiste ale agenturii lui din România, UDMR. Atenţie români: Attila ante portas!” (Radu Theodoru, Urmaşii lui Atilla, 1999).
