Aşa cum anticipau sondajele de opinie şi experţii în marketing electoral, cei doi candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Ucraina au intrat în al doilea tur de scrutin. Ceilalţi 22 de candidaţi s-au dovedit a fi doar ţinte false lansate pentru a deruta alegătorii. Tot sondajele de opinie semnalau că atât Viktor Iuşcenko – susţinut de blocul partidelor de opoziţie – cât şi Viktor Ianukovici – premierul susţinut de preşedintele Leonid Kucima, de grupurile de interese care reprezintă “puterea” dar şi de Rusia – vor obţine procente relativ egale. Ce nu a anticipat nimeni a fost repetarea celui de-al doilea tur de scrutin în urma presiunilor din stradă, a deciziei Curţii Supreme şi a parlamentului – Rada Supremă – şi a presiunilor occidentale.

UN SCRUTIN REPETAT ŞI…

Aşa cum anticipau sondajele de opinie şi experţii în marketing electoral, cei doi candidaţi favoriţi în alegerile prezidenţiale din Ucraina au intrat în al doilea tur de scrutin. Ceilalţi 22 de candidaţi s-au dovedit a fi doar ţinte false lansate pentru a deruta alegătorii. Tot sondajele de opinie semnalau că atât Viktor Iuşcenko – susţinut de blocul partidelor de opoziţie – cât şi Viktor Ianukovici – premierul susţinut de preşedintele Leonid Kucima, de grupurile de interese care reprezintă “puterea” dar şi de Rusia – vor obţine procente relativ egale. Ce nu a anticipat nimeni a fost repetarea celui de-al doilea tur de scrutin în urma presiunilor din stradă, a deciziei Curţii Supreme şi a parlamentului – Rada Supremă – şi a presiunilor occidentale.

După anunţarea victoriei la limită a premierului Viktor Ianukovici, o maree portocalie a inundat centrul Kievului. Proteste similare au avut loc în multe oraşe – în special din centrul şi vestul ţării – bastioanele opoziţiei au anunţat că nu recunosc victoria lui Ianukovici şi au ameninţat chiar cu secesiunea, scutierii au fost trimişi în stradă, simpatizanţii premierului au organizat contramitinguri, în special în bazinul Doneţk, sursa puterii contestatului prim-ministru. Pentru câteva zile Ucraina a fost în pragul războiului civil.

După ce O.S.C.E. şi Uniunea Europeană au anunţat că nu recunosc rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin, Curtea Supremă şi Parlamentul au decis repetarea votului. În cele din urmă a cedat şi preşedintele Leonid Kucima care l-a trimis pe şeful executivului în concediu – gest care evită demiterea acestuia dar îl lipseşte şi de pârghiile puterii – i-a demis pe procurorul general şi pe şeful Biroului Electoral Central şi a aprobat modificarea legislaţiei electorale. Parlamentul a decis şi schimbarea prerogativelor prezidenţiale, mutând astfel mare parte din decizia politica de la preşedinte la legislativ.

Acestea sunt datele cunoscute ale alegerilor prezidenţiale din Ucraina. Ce nu se cunoaşte sunt tocmai mecanismele formidabile care au determinat o adevărata revoluţie la Kiev şi mai ales care vor fi implicaţiiloe geopolitice ale acesteia.

…O PUTERE CARE FUNCŢIONEAZĂ CIUDAT

În vâltoarea campaniei electorale au trecut aproape neobservate eforturile preşedintelui Kucima de a schimba Constituţia, astfel încât să poată obţină un al treilea mandat în fruntea statului. Singura variantă era ca el să convingă legislativul că Ucraina traversează o situaţie de criză, caz în care s-ar fi impus asigurarea continuităţii puterii centrale. Zvonistica preelectorală cuprindea şi riscurile unor atentate de proporţii – nu era exclusă o acţiune teroristă de tip Al Qaida similară celei care a influenţat alegerile din Spania ştiut fiind că Ucraina are un contingent militar important în Irak – dar şi eventualitatea unei acţiuni de forţă a puterii cu ajutorul armatei.

La prima vedere nu s-a întâmplat nimic de acest gen dar, în ultimele zile, premierul Ianukovici a lansat violente atacuri la adresa preşedintelui în exerciţiu – Leonid Kucima – pe care l-a acuzat că a susţinut opoziţia şi pe Iuşcenko. În opinia premierului, Kucima este vinovat pentru că nu a trimis forţele de securitate împotriva manifestanţilor care au blocat centrul Kievului şi au forţat pătrunderea în sediul legislativului. Este drept, Kucima a refuzat orice acţiune de forţă împotriva mulţimii, deşi militarii care au asigurat ordinea în capitală au primit muniţie de război. În acest context a devenit interesantă declaraţia ministrului apărării, înainte de chiar primul tur de scrutin, care a spus că, indiferent de rezultatul alegerilor, armata nu va trage în propriul popor. O declaraţie cel puţin ciudată, cu atât mai mult cu cât era opusă declaraţiei ministrului de interne care a subliniat de mai multe ori că nu va permite dezordinea socială. Declaraţiile celor doi miniştri au urmat la scurt timp după ce candidatul opoziţiei, Viktor Iuşcenko, anunţase că în seara anunţării rezultatelor susţinătorii săi vor ieţi în stradă pentru a prelua puterea. Oare are dreptate încă premierul Iuşcenko? A sprijinit Kucima acţiunea în forţă a opoziţiei? Sau Kucima nu mai controlează de mult evenimentele de la Kiev? Doar evenimentele postelectorale vor demonstra dacă la nivelul puterii, în special la nivelul structurilor de forţă, a existat o fractură.

A FOST OTRĂVIT IUŞCENKO?

Ceea ce părea un scenariu al opoziţiei, în septembrie, a devenit realitate acceptată de toată lumea: candidatul opoziţiei a fost otrăvit, probabil cu dioxină. Medicii austrieci au confirmat existenţa unor degradări serioase la nivelul organelor sale interne dar cea mai dramatică dovadă este chiar imaginea lui Iuscenko, transformat peste noapte dintr-un bărbat cu alură de Hollywood- într-un Frankenstein. Medicii austrieci au precizat că, foarte probabil, substanţa toxică a fost administrată pe cale digestivă.

Cine şi de ce l-a otrăvit pe Iuşcenko? Opoziţia a acuzat puterea, interesată să-l scoată cu orice preţ pe Iuşcenko din cursa pentru preşedinţie. Dar regimul Kucima nu avea nici un interes ca Iuşcenko să moară în septembrie: imaginea sa, şi aşa compromisă în Occident, s-ar fi prăbuşit fără nici-o şansă de revenire. Mult mai plauzibilă ar fi implicarea unui apropiat al candidatului opoziţiei, cineva cu interese personale. Adevărul va fi cunoscut, poate, mai târziu dar toată lumea îl consideră vinovat pe actualul prim-ministru, un om cu două condamnări penale.

Devenit erou peste noapte, Iuşcenko însuşi are un trecut controversat. Fost guvernator al băncii naţionale într-un mediu bancar considerat un adevărat sistem mafiot, Iuşcenko a intrat în conflict cu Fondul Monetar Internaţional care l-a acuzat că a deturnat fonduri împrumutate de la organisme internaţionale pentru a-şi cumpăra postul de prim-ministru.

În 1997, o publicaţie electronică independentă ucrainiană lansa o poveste interesantă: preşedintele Leonid Kucima l-ar fi ales atunci ca succesor pe…Victor Iuşcenko la sfatul şefului staff-ului prezidenţial, Dmitri Tabachnyk, care a spus că Iuşcenko este perfect pentru că este deja cunoscut şi nu mai are nevoie de campanie publicitară. Să fie legată povestea din 1997 de atitudinea preelui Kucima din timpul alegerilor prezidenţiale din 2004? Din 1997 Iuşcenko străbate meridianele pentru a cuceri încrederea Occidentului şi pare să fi reuşit.

UCRAINA – UN PIVOT GEOPOLITIC IMPORTANT

Nu este un secret că Ucraina – unul dintre cele mai mari şi mai importante state din estul continentului – este ameninţată de forţe centrifuge puternice. Clivajele etnice, confesionale, politice şi economice, situarea la linia de falie a câmpurilor geopolitice rus şi occidental, sunt ingredientele unei ecuaţii greu de gestionat. Leonid Kucima a reuşit să păstreze unitatea Ucrainei cu preţul autoritarismului în plan intern şi a inflexibilităţii în plan extern, dovadă atitudinea Kievului în cazul canalului Bîstroe. Preţul integrităţii teritoriale a fost o democraţie slabă şi eşuarea într-o tranziţie economică fără sfârşit, tranziţie care a sărăcit mari segmente ale societăţii şi le-a silit la agonie pe altele.

Ucraina este prea mare şi prea complicată pentru o Uniune Europeană ajunsă la limita extinderii. Pentru Occident, Ucraina este seducătoare doar dacă rămâne stabilă şi independentă, în afara sferei de interes a Moscovei. Pentru Rusia, Ucraina este deosebit de importantă din perspectiva planurilor Kremlinului de construire a Spaţiului Economic Unic. Din perspectivă economică, industria grea din estul Ucrainei are nevoie de Rusia şi de resursele sale ieftine. Vestul Ucrainei se doreşte ancorat la spaţiul politic şi economic occidental.

Ucraina este, într-adevăr, într-o situaţie de criză. Profund divizată în interior, trăieşte şi sentimentul ameninţărilor externe: deşi riscul unui atac extern este estimat la 3%, cheltuielile pentru armată reprezintă 30% din resursele naţionale. Într-o societate prea puţin înclinată să accepte o victorie la limită a unuia dintre candidaţi, indiferent cine este acela, riscul imediat este secesiunea. Tot atât de real este şi riscul ca democraţia ucraineană să rămână un mit. Aparent, Viktor Iuşcenko este eroul revoluţiei democratice din Ucraina. Numai evenimentele postelectorale vor confirma această imagine sau dacă el este doar soluţia salvatoare a oligarhiei ucrainene.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 21