Institutul Naţional de Statistică – merită semnalat că este una din instituţiile statului care funcţionează aşa cum trebuie – a făcut publice rezultatele pe primul trimestru. Acestea depăşesc în bună măsură aşteptările iniţiale şi ne arată o economie românească în creştere şi, mai important, care începe să se aşeze pe baze mai sănătoase.
Raportul trimestrial
În primul rând, după puseul inflaţionist din ianuarie care a depăşit aşteptările cele mai negre, urcând până la 1%, februarie şi martie au fost excelente, cu o inflaţie de numai 0,2%, pentru ca aprilie să urce până la 0,4% – din nou sub aşteptări, ţinând cont că a fost Paştele. În aceste condiţii, obiectivul asumat al BNR de a avea anul acesta o inflaţie de 6% devine realizabil şi ratarea ţintei de inflaţie să fie chiar sub 1%. Reamintesc faptul că BNR a anunţat pentru 2006 o ţintă de inflaţie de 5% şi că abaterea acceptată este +/- 1%. Estimările iniţiale ale analiştilor economici dădeau însă o inflaţie în jur de 7% sau chiar 7,4%. Estimarea mea iniţială fusese de 6,5-7%.
În al doilea rând, producţia industrială a înregistrat o creştere de 4,5%, ceea ce reprezintă un progres benefic. Comerţul cu amănuntul a înregistrat şi el la rândul său o creştere fulminantă, de 23,%, în vreme ce construcţiile au depăşit şi ele 20%, ele crescând cu 21,6%.
În al treilea rând, înregistrăm o nouă creştere a productivităţii muncii, cu 8,4%.
Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut cu 6 %, în vreme ce companiile din comerţ au înregistrat creşteri ale cifrei de afaceri de 20,2% (32,8% la mărfuri alimentare, băuturi şi tutun şi 10,2% la mărfurile nealimentare).
Exporturile sunt şi ele în creştere, în martie depăşindu-se recordul din februarie (2.106,1 milioane euro – februarie, 2.332,1 milioane euro în martie, o creştere de aproape 10%!). În total, pe primul trimestru exporturile au însumat 6.212,6 milioane euro, în vreme ce importurile au fost de 7.907,1 milioane euro. Astfel, gradul de acoperire a importurilor cu exporturi scade puţin până la 78,6%, faţă de 80,3% cât a fost pe primul trimestru din 2005.
Au crescut de asemenea investiţiile străine directe în economie, capitalul social subscris fiind de aproape 300 milioane de euro. Totalul capitalului subscris şi vărsat a ajuns la peste 13 miliarde de euro.
De asemenea, au crescut sumele încasate la bugetul statului, ceea ce a dus la apariţia unui excedent bugetar pe primul trimestru de 472,6 milioane RON, adică circa 135 milioane euro. Aceste creşteri ale încasărilor la bugetul de stat liniştesc puţin temerile cu privire la “găurile” lăsate de “cota unică” şi întăresc ideea că introducerea acesteia a fost pozitivă pentru România.
Ceea ce este mai interesant este că nu au crescut doar încasările din TVA, ci şi cele la bugetele asigurărilor sociale şi cele din impozit pe salarii, ceea ce se traduce prin creşteri salariale sau scoaterea la lumină a unor salarii din economia “gri”. De altfel, 1 ianuarie 2007 va putea aduce cu sine şi albirea a circa 100.000 de salarii care sunt acum plătite prin microîntreprinderi, deşi, chiar şi în condiţiile în care se trece la impozitarea cu 3% pe cifra de afaceri la impozitarea cu 16% a profitului, această formă legală de evaziune fiscală rămâne valabilă de la anumite sume încolo.
Din păcate, aşa cum a subliniat şi Ilie Şerbănescu, absenţa datelor concrete despre românii care lucrează în străinătate distorsionează grav mulţi dintre indicatorii statistici – în special pe zona de muncă, inflaţie. Degeaba sunt înregistrate peste 9.000.000 de persoane active, dintre care doar cinci milioane sunt plătitori de impozite (ca salariaţi, patroni, lucrători individuali etc.) şi aproximativ 600.000 sunt înregistraţi ca şomeri. Câţi dintre ceilalţi 3.400.000 mai sunt în ţară? Estimările merg de la câteva sute de mii până la două milioane. Dacă pornim de la premisa că un român trimite acasă 400 de euro lunar, atunci cele trei miliarde trimise anul trecut ne dau o cifră în jur de 625.000 de “căpşunari”. Ceea ce este un pic diferit de “folclorul” care dă circa un milion de români în Italia şi tot cam atâţia în Spania. Oricum, în absenţa unor date certe, nu putem decât să speculăm. Personal am îndoieli că cifra depăşeşte un milion de persoane şi tot cam un milion de persoane lucrează “la negru” la noi în ţară.
Revenind la tendinţele primului trimestru, în condiţiile în care se va păstra aceeaşi tendinţă, există toate şansele ca prognoza guvernamentală să se nimerească şi PIB-ul să crească anul acesta cu 6%. Cifrele finale pe 2005 indică o creştere economică de doar 4,1%.
Devine clar că economia românească începe să se aşeze pe baze sănătoase – semnal întărit de continuarea creşterii productivităţii muncii, dar şi a productivităţii industriale, iar indicatorii macroeconomici, în special inflaţia, par să intre în matca normală. Deocamdată, deficitul contului curent rămâne ridicat, însă el nu este îngrijorător pe termen mediu, deoarece el este integral acoperit din investiţii străine directe şi din alte intrări de capital.
Nimic nou despre inflaţie
A fost şi raportul asupra inflaţiei al Băncii Naţionale a României, raport care nu aduce mari noutăţi. Cel mai interesant aspect a fost că BNR îşi menţine ţinta de 5% pentru anul acesta şi prognozează o inflaţie de 6,8%, ceea ce ar însemna o abatere cu aproape două procente de la ţintă.
Păstrarea prognozei de 6,8% (cu 0,2% mai mare decât prognoza anterioară) pentru inflaţia anuală este explicată de domnul Mugur Isărescu prin influenţa “taxei pe viciu”, ale cărei influenţe sunt estimate la circa 0,8-1%. Fără aceasta, pe baza tendinţelor exprimate în primul trimestru, am fi avut şansa unei inflaţii de 5,8-6%, adică în intervalul de variaţie de +/- 1%.
Personal, consider estimarea guvernatorului excesiv de conservatoare şi, în absenţa unor factori perturbatori majori, cred că inflaţia va fi undeva în jur de maxim 6,2-6,3%, ceea ce va uşura munca Băncii Naţionale în anul viitor când are chiar şanse să atingă ţinta preconizată de 4%.
În accelerarea dezinflaţiei, un rol important l-a avut şi creşterea productivităţii muncii şi a productivităţii industriale pe primul trimestru, precum şi creşterea economică din ultimele două trimestre de 4,2 şi respectiv 6% (aceasta din urmă este doar o estimare a directorului Institutului Naţional de Statistică, pe care şi eu o susţin, cifra finală urmând a fi anunţată ulterior). De asemenea, guvernatorul consideră că păstrarea unei politici monetare stricte şi continuarea inhibării creditului au avut o contribuţie însemnată la amplificarea dezinflaţiei, deşi această idee se bate oarecum cap în cap cu “mârâiala” domniei sale la adresa creditului de consum în lei care “îşi cam face de cap”…
Mai degrabă păstrarea dobânzii de intervenţie de 8,5% introdusă în februarie şi mai buna atragere a lichidităţilor de pe piaţă (aşa-numita “sterilizare”) au avut efecte pozitive. De asemenea, rezervele minime obligatorii pentru bănci la valută au fost majorate în martie până la 40%, un nivel pe care personal în consider exagerat.
Evident, aprecierea leului faţă de euro a ajutat dezinflaţia. Mugur Isărescu a accentuat că BNR nu mai este interesată de curs, că nu are nici un plafon şi că nu a mai intervenit pe piaţa valutară de şapte luni.
În ceea ce priveşte influenţele inflaţioniste, acestea sunt aşteptate în urma majorării impozitelor indirecte aplicate produselor din tutun şi alcool. De asemenea, excedentul de cerere redevine o ameninţare, în condiţiile în care amplitudinea şi durata menţinerii sale se preconizează că vor creşte. Aceste două influenţe vor anihila efectele pozitive ce decurgeau din reducerea – faţă de programul iniţial pe 2006 – a amplitudinii ajustărilor de preţuri administrate.
BNR se aşteaptă însă ca trendul proiectat al dezinflaţiei să se accelereze în 2007 în principal ca efect al aducerii la valori negative consistente a excedentului de cerere şi al ameliorării anticipaţiilor inflaţioniste. În aceste condiţii, în a doua parte a anului rata inflaţiei va reveni pe o traiectorie compatibilă cu atingerea ţintei în marjele stabilite.
Această prognoză este desigur luată sub rezerva factorilor care pot influenţa negativ proiecţiile, şi anume calendarul şi magnitudinea ajustărilor preţurilor administrate, precum şi modificările ce ar putea fi aduse în perioada următoare regimului fiscal, ceea ce demonstrează că BNR nu comunică aşa cum trebuie cu Guvernul. De altfel, recent, premierul Tăriceanu a avut o primă ieşire împotriva politicii duse de BNR văzută de el ca o frână la adresa creşterii economice.
În opinia BNR o relaxare a politicii fiscale şi a politicii de venituri ar putea încetini sau chiar stopa actualul trend de scădere al excesului de cerere. Un impact similar l-ar avea eventuala supraestimare a gradului de restrictivitate a condiţiilor monetare, datorată inclusiv potenţialei transmiteri cu întârziere a impulsurilor întăririi politicilor monetare asupra ratelor dobânzilor active practicate de bănci în relaţiile cu clienţii pe fundalul creşterii concurenţei în sectorul bancar. În plus, creşterea peste aşteptări a intrărilor de capital străin de diverse naturi ar putea genera pe termen scurt un nivel mai înalt al surplusului de cerere agregată. În fine, ultimul factor major al încetinirii dezinflaţiei l-ar putea constitui creşterea peste aşteptări atât a preţurilor internaţionale la petrol şi gaze naturale, cât şi a preţurilor produselor alimentare.
În opinia mea, principala ameninţare la adresa inflaţiei rămâne în continuare Guvernul Tăriceanu, fiindcă oricând ne putem trezi cu un ministru plin de iniţiativă precum incoerentul Nicolăescu şi o iniţiativă care să dea peste cap proiecţiile economice, fără ca aceasta să aducă propriu-zis vreun avantaj. Faptul că Guvernul şi Banca Naţională nu vorbesc aceeaşi limbă nu este în sine un lucru rău, atâta vreme cât fiecare parte are obiective proprii coerente şi o acţiune logică în vedere a atingerii acestor obiective. Pentru BNR este uşor fiindcă este o echipă unitară, ceea ce însă nu se poate spune despre Guvernul Tăriceanu care este orice numai o echipă nu…
