Respectarea normelor de mediu europene reprezintă un capitol important al integrării României în Uniunea Europeană, iar investiţiile necesare pentru acest lucru sunt impresionante. Este nevoie de circa 3,3 miliarde de euro pentru prevenirea şi controlul integrat al poluării industriale a celor 638 de fabrici care mai funcţionează încă. O treime din populaţie nu are acces la serviciile publice, anume reţelele de canalizare şi alimentare cu apă, pentru remedierea situaţiei fiind necesari cel puţin 12 ani şi aproximativ 10 miliarde de euro.
Acestea reprezintă o parte din angajamentele privind mediul pe care România le are de îndeplinit. Mai rămâne proasta gestionare a deşeurilor, moştenită şi din anii comunişti, costurile pentru rezolvarea ei ridicându-se iarăşi la 3,3 miliarde de euro. Ca tabloul să fie complet, în ceea ce priveşte criza gestionării deşeurilor, administraţiile publice locale şi judeţene mai sunt şi incompetente, iar acest lucru îl pun pe seama lipsei banilor. Salubrizarea, în mai toate localităţile din ţară, e departe de a fi conformă cu normele europene. Dacă din punct de vedere legislativ, România a „importat” toate directivele necesare pentru gestionarea deşeurilor, până la aplicarea lor mai este cale lungă. Obligaţii clare în ceea ce priveşte planul de gestionare a deşeurilor le revin primarilor şi consiliilor locale care trebuie să urmărească şi să asigure sistemul de colectare, inclusiv asigurarea etapizată a colectării selective, transportul, neutralizarea, valorificarea, incinerarea şi depozitarea finală a deşeurilor, implementarea şi controlul funcţionării sistemului, dotarea căilor de comunicaţie şi a locurilor publice de colectare a deşeurilor cu un număr suficient de recipiente pentru colectarea selectivă, transportul la timp a întregii cantităţi de deşeuri produse pe teritoriul localităţilor, existenţa unor depozite finale pentru deşeurile colectate selectiv, interzicerea depozitărilor de deşeuri în alte locuri decât cele destinate depozitelor stabilite prin documentaţiile urbanistice, elaborarea de instrucţiuni pentru agenţii economici, instituţii şi populaţie privind modul de gestionare a deşeurilor în cadrul localităţilor, orice alte măsuri şi mijloace legale pe care le consideră necesare.
Deşeurile în lume
Sute de milioane de dolari sunt aruncate pe apa Sâmbetei pentru că mai multe firme europene trimit deşeurile adunate de pe continent în Africa sau în Asia, ilegal şi din raţiuni pur financiare. În cadrul UE, reciclarea şi eliminarea deşeurilor periculoase, ce pot polua solul, aerul sau apa, costă în jur de 400 euro pe tonă. Transportul lor în Africa nu costă mai mult de 10 euro pe tonă. Tentaţia de a se debarasa de deşeuri la costuri foarte mici este uriaşă. Circulaţia mondială a deşeurilor reprezintă aproximativ 200.000 tone pe an, dintre care mai mult de jumătate sunt transportate ilegal în diverse colţuri ale lumii. Din cauza neglijenţei şi a nerespectării legii, aceste deşeuri ajung să fie abandonate pe fundul oceanelor sau în gropi neacoperite din Africa, aşa cum sunt cele de la Probo Koala, de le periferia Abidjanului, în Coasta de Fildeş. În ţările africane ajung echipamente informatice, electronice, automobile sau motociclete vechi, pline de substanţe chimice. Poluarea este cu atât mai mare cu cât un singur televizor conţine peste 80 de substanţe de toxicitate ridicată. Germania, cu toate avertizările, continuă să-şi transporte cu trenul prin Europa deşeurile nucleare destinate unor regiuni din spaţiul ex-sovietic.
Situaţia de la noi
Astăzi în România sunt 256 depozite de deşeuri municipale, din care 240 neconforme cu cerinţele europene. Până în 2017 se vor construi 65 depozite de deşeuri conform cu legislaţia Uniunii Europene, din care 16 sunt deja realizate. România trebuie să investească, în perioada 2007-2013, nu mai puţin de 4,8 miliarde de euro pentru alimentarea cu apă potabilă şi 3,8 miliarde de euro pentru canalizare şi epurarea apei, ceea ce reprezintă cel mai mare necesar investiţional în noile state membre ale UE, potrivit Planului Operaţional Sectorial de Mediu. Serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare şi epurare a apelor uzate necesită investiţii de 8,6 miliarde de euro pentru ca România să se conformeze din acest punct de vedere aquis-ului comunitar. Potrivit datelor statistice conţinute în Planul Operaţional Sectorial-POS de Mediu, dintre noile state membre, România este ţara cu cel mai mare necesar investiţional în acest domeniu. Polonia a avut nevoie de investiţii de 8,3 miliarde de euro în acest sector, Ungaria de 5,8 miliarde de euro. Chiar şi bulgarii stau mai bine la acest capitol, pentru a atinge standardele europene în materie de apă şi canalizare, ţara vecină având nevoie de investiţii care se ridică la 5,6 miliarde de euro, cu trei miliarde de euro mai puţin decât România. În ce priveşte România, statisticile arată că 65% din totalul populaţiei beneficiază de apă potabilă distribuită prin sistem public. La nivelul populaţiei urbane, 90% dintre locuitorii oraşelor sunt racordaţi la sistemul de alimentare cu apă potabilă, în timp ce numai o treime din populaţia rurală beneficiază de acest serviciu. În acest moment, în România există 1398 de staţii de tratare, din care 797 produc apă potabilă pentru comunităţi de până la cinci mii de persoane. Un sfert dintre acestea însă distribuie apă care nu este conformă cu valorile-limită pentru parametrii bacteriologici, turbiditate, amoniac, nitriţi, fier. În ceea ce priveşte serviciile de colectare şi epurare a apelor uzate, din totalul populaţiei României, de aproximativ 21,7 milioane de locuitori, doar jumătate au acces la acestea, iar majoritatea locuiesc în mediul urban. Astfel, 90% din cei 11,5 milioane de locuitori racordaţi la sistemul de canalizare locuiesc în comunităţi de peste zece mii de locuitori şi numai zece procente – 1,15 milioane de locuitori – provin din localităţi care au sub zece mii de locuitori.
Potrivit POS Mediu, obiectivele stabilite în acest sens presupun ca ponderea populaţiei care beneficiază de serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare şi epurare a apelor uzate să crească cu 18 procente în următorii şase ani, de la 52% cât este în prezent, la 70% în 2013. Pentru atingerea acestui obiectiv, România va putea accesa, potrivit primei axe prioritare din POS Mediu, fonduri europene în valoare de 2,7 miliarde de euro, la care se adaugă cofinanţarea naţională de aproximativ 490 milioane de euro.
