Home » Economie » Se va modifica Legea Sarbanes-Oxley?

Se va modifica Legea Sarbanes-Oxley?

Despre Legea Sarbanes-Oxley s-a spus de cele mai multe ori că reprezintă fie un instrument de întărire a pieţei acţiunilor, fie o măsură birocratică a globalizării. În mod cert reprezintă un pas înainte făcut de prima putere economică a lumii, unele ţări din G8 urmând exemplul american. Este mereu loc de mai bine, iar modificarea actului SOX pare iminenta.

Iniţiativa

Iniţiativa legislativă a legii a aparţinut senatorului democrat Paul Sarbanes şi a celui republican Michael Oxley, creându-se imaginea unei unanimităţi americane după falimentele/scandalurile celebre precum WorldCom şi Enron. Să ne reamintim cum cazul Enron a condus inclusiv la redenumirea grupului celor mai mari auditori din Big Five în Big Four prin închiderea Arthur Andersen, companie cu cifra de afaceri in 2001 de 9,3 miliarde usd. Legea a fost dublată de un mesaj populist al preşedintelui Bush la momentul promulgării legii pentru a da încredere investitorilor la bursă. În fapt s-a dorit (şi) un impact psihologic pentru a evita o reacţie în lanţ a căderii bursei şi economiei americane, similar cu criza din 1929-1933 ce a urmat celebrei “joi negre”. Reacţia legislativă este într-adevăr post-factum, dar pericolul propagării practicilor necurate era mult mai mare. Şi nu doar pentru economia americană.

Noi standarde

Schimbarea a fost una fundamentală, în mediul economic american unii analişti considerând-o cea mai majoră prevedere legislativă în domeniu de la politicile “New Deal” lui Roosvelt din 1930. Americanii au dorit noi standarde prin care listarea la bursă să fie dublată de protecţia investitorilor în acţiuni. Astfel, Legea SOX solicită îndeplinirea unor cerinţe mult mai riguroase privind contabilitatea şi auditul, dar şi responsabilităţile consiliului de administraţie. Din punct de vedere instituţional s-a format o nouă entitate PCAOB (Public Company Accounting Oversight Board) cu rol de protejarea intereselor investitorilor – şi a publicului în general – prin supravegherea auditării companiilor publice. Auditul companiilor publice trebuie să fie realizat independent, corect şi informativ.

Legea impune companiilor publice să-şi evalueze sistemul intern de control, iar concluziile să fie făcute publice prin rapoartările financiare şi raportul auditorului independent. Acţionarii au dreptul de a supraveghea relaţiile dintre companie şi auditor. Desemenea, situaţiile financiare trebuie să fie certificate de preşedintele consiliului de administraţie şi directorul financiar. O atenţie deosebită a fost acordată managementului societăţilor listate. În primul rând au fost interzise împrumuturile acordate de societăţi către membrii consiliului de administraţie sau către directori. A fost redus timpul de raportare pentru “insider trading” (tranzacţiile cu acţiuni şi obligaţiuni proprii societăţii efectuate de directori acesteia, angajaţi în posturi-cheie, etc., precum şi de acţionarii care deţin mai mult de 10%) şi interzise pe parcursul perioadei de “blackout”. Pentru cei care încalcă legislaţia privind valorile mobiliare au fost înăsprite pedepsele atât pe drept civil, cât şi de drept penal. Inclusiv pentru directorii executivi care ascund informaţii cu privire la situaţiile financiare ale societăţii, concomitent cu măsuri de protejare a angajaţilor care dezvăluie încălcări ale legii.

Controlul intern

Controlul intern a fost şi este cel mai disputată prevedere a Legii Sarbanes-Oxley. Astfel, potrivit articolului 404 al legii atenţia trebuie concentrată asupra managementului riscului, alocării capitalurilor şi structurii financiare, sistemului informaţional, iar managementul şi auditorul extern trebuie să evalueze şi să emită anual un raport adecvat despre controlul intern din cadrul companiei. Toate bune şi frumoase, dar implementarea acestui aspect implică eforturi importante şi foarte mulţi bani. În medie o societate cheltuie circa 10 milioane USD pentru implementarea aspectelor din lege privind controlul intern, medie calculată pe baza estimărilor realizate de către directorii de companii publice din Statele Unite. Dar mărimea contează: în timp ce General Electric declară costuri de 30 milioane dolari impuse de Legea Sarbanes-Oxley, firmele de mică avergură dintre cele listate au nevoie de circa 2-3 milioane dolari. Problema costurilor este însă foarte complexă, din cele peste 6 miliarde de dolari cheltuite pentru implementarea normelor Sarbanes-Oxley,   câte 30% s-au dus pe cheltuieli tehnologice, respectiv consultanţă externă. Problema costurilor este una spinoasă – presupunând investiţii continue în IT: de la siguranţa sistemelor şi bazelor de date financiar-contabile, până la cererea în mod specific de arhivare a întregii corespondenţe de email. Marii producători mondiali de software de tip ERP (dar nu numai!) îşi freacă mâinile de bucurie: SAP, Oracle, HP, etc. au reacţionat prompt lansând noi programe sau adaptându-le pe cele existente. Symantec a achiziţionat Relicore special pentru a intra în posesia Relicore Clarity, un soft de management care îndeplineşte cerinţele standardelor SOX. Un coşmar pentru companiile publice, un vis frumos pentru giganţii IT, care – deşi ele însele sunt listate la bursă şi vor cheltui sume importante pentru implementarea prevederilor legii – vor scoate bani frumoşi de pe urma vânzării de software dedicat.

D)Efecte

Consecinţa imediată a fost la migrarea unor start-up-uri din SUA către alte burse. Efectul este deja vizibil. Conform Financial Times, care citează un raport supervizat de primarul new-yorkez Michael Bloomberg şi senatorul Chuck Schumer, în cazul menţinerii trendului actual, oraşul New York va pierde circa 7% din cota de piaţă, ceea ce reprezintă echivalentul a 60.000 locuri de muncă în următorii 5 ani. Raportul este susţinut de cifre: în anul 2005 gradul de angajare în serviciile financiare a crescut în Londra cu 4,3% , iar la New York a scăzut cu 0,7%. Deja există curente de opinie care solicită ameliorarea legii astfel încât să permită creşterea competitivităţii pieţelor americane. De fapt companiile listate se plâng nu atât de lege în sine, cât de punerea în aplicare a acesteia, aici fiind de aşteptat modificări şi mai ales clarificări. Dacă o societate renunţă la a mai fi listată, ea trebuie în continuare să aplice Legea Sarbanes-Oxley cel puţin pe perioada în care acţiunile aparţin investitorilor americani. Este foarte probabilă o modificare a legii, dar esenţa acesteia trebuie păstrată. Economia mondială este într-o firească evoluţie permanentă, iar standardele inflexibile ar fi o imensă eroare. Ca şi o idee bună pusă greşit în parctică.

Legea Sarbanes-Oxley nu este un fenomen singular, care să influenţeze doar Statele Unite. Legi privind aspecte similare au apărut ulterior în Canada, Japonia, Australia şi Franţa, iar sistemul bancar are Acordul Basel II, despre care am vorbit într-un articol recent. Managementul riscului este una dintre marile provocări ale secolului XXI, indiferent că discutăm de riscul financiar, strategic sau organizaţional. În contextul în care pierderile generate de aceste riscuri au devenit semnificative, a crescut şi interesul autorităţilor care reglementează modul în care societăţile gestionează riscurile. Firesc, în câţiva ani, astfel de reglementări vor apărea şi în Uniunea Europeană, deci şi în România.

Publicat în : Economie  de la numărul 49
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress