Pe 30 ianuarie a.c., recent-alesul preşedinte al Administraţiei Naţionale Palestiene, Mahmud Abbas, a sosit la Moscova pentru o vizită oficială de trei zile. El a fost precedat de preşedintele Siriei, Bashar Asad, care a petrecut şi el câteva zile în capitala rusă. Cu câteva zile în urmă, la 18 februarie, Moscova a fost vizitată de seretarul Consiliului Suprem pentru Securitate Naţională al Iranului, Hassan Rouhani. În fine, în viitorul foarte apropiat, preşedintele Putin intenţionează să efectueze o vizită oficială în Iran, unul din statele musulmane, care, potrivit evaluărilor SUA, se alătură clubului statelor membre ale exclusivistei “axe a răului”, ţări faţă de care Statele Unite sunt gata să adopte soluţii de forţă.
Îşi schimbă politica externă rusă vectorul? Judecând după reacţiile de la Washington, în Occident au început să apară bănuieli în acest sens.
Pronunţându-se de fiecare dată când are ocazia pentru o lume multipolară, Rusia nu poate naviga numai în siajul SUA, dacă doreşte să pretindă la un rol cât de cât important în politica internaţională. De aceea, nu este de mirare că vizita preşedintelui sirian a fost privită peste Ocean nu tocmai cu ochi buni, adjunctul secretarului de stat pe problemele Orientului Mijlociu, David Satterfeeld, declarând că Washingtonul “consideră regretabili paşii făcuţi în interiorul comunităţii internaţionale, care diminuează presiunea asupra Siriei”. De asemenea, el a comunicat că Statele Unite au “perceput negativ” decizia Moscovei de a anula o mare parte a datoriei siriene (este vorba de 73% din totalul sumei de 13,4 miliarde de dolari).
În urma convorbirilor avute cu conducerea siriană, o parte a acestor datorii va fi stinsă, iar cealaltă va fi achitată. După cum s-a exprimat ministrul rus de Finanţe, Aleksei Kudrin, “prima plată va avea loc chiar anul acesta”, fapt care va duce “la creşterea câştigurilor noastre în viitorii ani. Este vorba despre 170 de milioane de dolari”.
În cursul convorbirilor au fost semnate o serie de acorduri privind realizarea în comun a unor proiecte economice. De exemplu, Soiuzneftegaz şi Ministerul Petrolului şi Resurselor Naturale al Siriei au semnat un acord cu privire la cooperarea în domeniul petrolului şi gazului, precum şi un document privind construirea unei fabrici pentru fabricarea ţevilor.
Valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări se ridică la circa 210 milioane de dolari anual, cifră cu mult sub potenţialul ambelor state. Preşedintele sirian a ţinut să sublinieze că ţara sa este interesată în cooperarea în domeniul prospecţiilor petroliere, al prelucrării petrolului, şi, din acest punct de vedere, a afirmat că Rusia s-a arătat disponibilă în dezvoltarea acestui tip de cooperare.
De asemenea, cele două părţi au discutat şi problema construirii unei magistrale petroliere din Irak şi până la Marea Mediterană, care să traverseze teritoriul sirian. La realizarea acestui proiect vor lua parte specialişti şi companii din ambele ţări, fapt care l-a făcut pe preşedintele Asad să declare că “aici, ambele părţi consideră că perspectivele sunt mai mult decât promiţătoare”.
În cadrul convorbirilor a fost ridicată şi problema răspândirii armelor de distrugere în masă şi a coordonării eforturilor celor două ţări în scopul transformării Orientului Mijlociu într-o zonă liberă de acest tip de arme. A fost dezbătut rolul jucat de Moscova şi Damasc în pacificarea zonei şi problema începerii convorbirilor dintre Siria şi Israel “fără condiţii preliminare”.
În ajunul vizitei s-a vorbit mult despre posibilitatea livrării de rachete ruseşti către Siria. Este vorba despre rachetele de tipul SA-18 “Ilga” şi mai noul complex SS-26 “Iskander-E”. Până în prezent, o astfel de afacere nu a fost încheiată. Cu toate acestea, preşedintele Putin, aflat în vizită la Cracovia, a lăsat să se înţeleagă că este posibilă livrarea unor astfel de rachete Siriei, dar a adăugat că “Rusia nu livrează în regiune arme care pot fi folosite de terorişti sau pot fi date teroriştilor. Noi am acţionat şi vom acţiona dintotdeauna în conformitate cu obligaţiile internaţionale pe care ni le-am asumat”.
Ei bine, tocmai această posibilă afacere cu armament a trezit neliniştile comunităţii internaţionale şi, în special, ale Israelului şi Statelor Unite. Potrivit părerilor exprimate de oficialii celor două ţări, aceste vânzări dearmament către Siria distrug echilibrul de forţe din Orientul Mijlociu şi, mai ales, anulează obligaţiile asumate de Rusia în calitate de co-sponsor al procesului de reglementare a crizei din zonă.
Declaraţiile fără echivoc ale preşedintelui rus arată clar că Rusia intenţionează ca pe viitor să promoveze propria politică externă, bazată pe foarte mult pragmatism.
Analizând rezultatele covorbirilor ruso-siriene, trebuie menţionat că Siria este mai mult decât necesară Rusiei, în calitate de factor de influenţă în Orientul Mijlociu. Aceasta deoarece policy makers-ii de la Kremlin şi Staraia Ploşadi (sediul Ministerului rus al Afacerilor Externe) consideră necesară reîntoarcerea Rusiei în zonă, în calitate de factor-cheie, apt să-şi promoveze în regiune propria politică, aşa cum fac Statele Unite sau Uniunea Europeană. Mai mult, bunele relaţii cu Siria îi permit Rusiei să controleze refacerea statului irakian, Moscova putând să participe împreună cu Siria la această acţiune.
Îndemnând Siria să iniţieze convorbiri cu Israelul, Moscova poate juca un rol de intermediar în acest proces, lipsind Statele Unite de o serie de argumente în zonă, argumente care astăzi îi permit să adopte în Consiliul de Securitate sancţiuni împotriva Siriei.
În ceea ce priveşte rezolvarea conflictului din Orientul Mijlociu, preşedintele sirian a declarat că “Siria se pronunţă pentru rezolvarea conflictului pe baza principiilor de la Madrid. Rămânem credincioşi acestor principii şi respingem orice altă modalitate de reglementare”. Explicând neparticiparea Siriei la delimitarea pe hartă a teritoriilor din zonă, preşedintele Asad a comunicat ziariştilor că “au vrut să ne coopteze şi pe noi, însă noi am refuzat” deoarece, afirmă el, “în această problemă trebuie să ne sprijinim pe rezoluţia Consiliului de Securitate a ONU”. Potrivit preşedintelui Siriei “nu trebuie să ne sprijinim pe rezoluţie, ci să o transpunem în viaţă”. Asad consideră că “semnarea acordurilor de la Oslo, din 1999, privind reglementarea conflictului israeliano-palestinian, a reprezentat o greşeală”. Consimţind să semneze acorduri separate, “palestinienii nu mai pot să-şi coordoneze acţiunile cu Siria şi Liban”, a completat el.
Tema problematicii internaţionale în care punctele de vedere ale Siriei şi Rusiei sunt similare, de asemenea, s-a făcut auzită la negocierile de la Moscova. Aşa cum preşedintele Asad a declarat agenţiei de presă Rosbalt, în cursul acestor convorbiri a fost abordată şi problema iraniană. “Este foarte important – a subliniat liderul sirian – că Iranul declară că obiectivele atomice construite sunt folosite în scopuri paşnice”. Bashar Asad consideră că, în concordanţă cu normele internaţionale, orice ţară are dreptul să deţină un reactor nuclear folosit în scopuri paşnice. El a amintit că la începutul anilor ’80 între Rusia şi Siria a existat o înţelegere care prevedea construirea unui reactor cu destinaţie civilă.
“Şi noi, şi Rusia avem acelaşi mod de abordare în privinţa armelor de nimicire în masă”, a admis preşedintele sirian. “În vara anului 1993, Siria a propus interzicerea răspândirii acestui tip de arme în regiunea Golfului. Din acest punct de vedere, considerăm recentele afirmaţii ale SUA, în legătură cu Iranul, ca fiind neobiective. Iranul este un stat foarte important în Orientul Mijlociu. Nouă nu ne mai trebuie alte divergenţe. Orice problemă trebuie rezolvată prin intermediul dialogului, şi nu al ameninţării”.
Preşedintele Siriei a afirmat că preţuieşte rolul jucat de Rusia în Orientul Mijlociu şi consideră că, prin poziţia adoptată, Moscova reprezintă o contrapondere în raport cu SUA. Remarca preşedintelui sirian ne îndreptăţeşte să afirmăm că, în ceea ce priveşte Orientul Mijlociu, Rusia este decisă să promoveze o politică independentă, care să slujească propriilor interese naţionale, cu atât mai mult dacă aceasta implică relaţii politice şi economice cu Siria.
În ceea ce priveşte Siria, nu există nici un fel de îndoială. Recent inclusă în “axa răului”, ea se află în căutare de aliaţi printre marile puteri. Şi se pare că, prin vizita la Moscova, a găsit.
Atitudinea Moscovei este de înţeles dacă ţinem cont de insuccesele repurtate în materie de politică externă, în imediata sa vecinătate apropiată. Mai mult, după un deceniu de prezenţă modestă în zonă, Rusia doreşte să se reîntoarcă în regiune în calitate de jucător activ. Iar Kremlinul are mijloacele şi abilitatea să o facă. În primul rând, boom-ul industriei ruse de armament şi cererea internaţională. În al doilea rând, Rusia este interesată să investească în ţările arabe, care, odată, au fost aliate ale fostei Uniuni Sovietice. În al treilea rând, Rusia doreşte să-şi redobândească influenţa în zonă, mai ales după evenimentele din Irak. În fine, în ultimul rând, Rusia beneficiază încă de un capital important de simpatie în lumea arabă în general, în Siria în special. O atestă şi declaraţia făcută de preşedintele Putin la conferinţa de presă organizată după convorbirea avută cu omologul său sirian: “Havez Asad (fostul preşedinte sirian şi tatăl actualului preşedinte, n.n.) a fost un bun prieten al poporului nostru, al ţării noastre. (…) În legătură cu aceasta, aş dori să subliniez că discuţia, care tocmai s-a încheiat, cu preşedintele Siriei a confirmat pe deplin că relaţiile calde de prietenie dintre ţările şi popoarele noastre, relaţii care au o tradiţie veche, se menţin şi au perspective bune”.
Există însă pericolul ca preşedintele Putin să piardă în Orientul Mijlociu ca urmare a faptului ca a mizat pe Siria, iar o serie de analişti de la Moscova consideră că reintrarea Rusiei în Orientul Mijlociu pe “uşa siriană” s-ar putea să nu fie chiar atât de fericită pentru că tânărul preşedinte sirian nu este atât de puternic ca tatăl său. Actuala situaţie pare să semene cu cea din Ucraina, când preşedintele Putin a mizat pe Ianukovici, care s-a dovedit a nu fi o carte câştigătoare. Mai mult, Dmitrii Evstafiev, directorul Centrului de Prognoză Politică, susţine că “bunele relaţii cu Israel valorează mai mult decât miliardele pe care Rusia le-ar putea obţine din vânzarea de armament către Siria”.
În fine, la Bratislava, la întâlnirea cu preşedintele Bush, Vladimir Putin va trebui să-l convingă pe omologul său că revenirea Rusiei în zonă nu va contraria interesele americane. Considerăm că, promiţându-i menţinerea Rusiei în coaliţia antiteroristă, acest lucru îi va uşura mult sarcina.
