Basel  II reprezintă o provocare pentru sistemul bancar european. În condiţiile în care Basel I este depăşit de realităţile prezentului, BCBS (Basel Committee on Banking Supervision) a sesizat necesitatea unui nou acord, şi-a intrat în rolul său de promotor al stabilităţii bancare, reglementând situaţia.

Sistemul bancar, deseori zguduit de crahuri, a simţit nevoia să se autoprotejeze încă din deceniul al treilea al secolului XX, dar numai după ce fenomenul globalizării economiei mondiale şi-a înteţit ritmul dezvoltării şi, sub influenţa apariţiei petrodolarilor, s-a reuşit constituirea unui for colocvial, care să deţină o autoritate larg recunoscută.

În 1974 a avut loc la Basel prima reuniune a comitetului pentru supraveghere bancara – BCBS – Basel Committe on Banking Supervision, organism constituit din reprezentantii băncilor centrale şi forurilor de reglementare din SUA, Japonia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia (adică grupul G7) + Elveţia, Suedia, Olanda, Belgia şi Luxemburg.

Primele reglementări au avut un caracter mai mult de împărţire regională a sferelor de influenţă, ceea ce a condus la o nemulţumire cvasi-generală, ajungându-se în 1988 la un prim acord de reglementare propriu-zisă a pieţei monetare.

Acordul Basel I (1988) a stabilit o cuantificare a riscului de expunere a băncilor, cea mai importantă reglementare fiind aceea de stabilire a unui prag de 8% pentru raportul dintre capitalul propriu şi expunerea unei bănci. Practic s-a pus problema performanţei în gestionarea portofoliului de credite.

De ce un nou acord Basel?

În contextul maturizării metodologiilor de calcul al riscului şi a ignorării riscului operaţional în Acordul Basel I, dar şi a dezvoltării de către marile consorţii bancare a unor soluţii proprii de evaluare a riscurilor bazate pe metode probabilistice, care estimează pierderile potenţiale aferente riscului de credit, de piaţă şi operaţional, s-a ajuns la necesitatea unui nou acord. După consultarea instituţiilor bancare direct vizate de noul acord timp de câţiva ani, la sfârşitul anului 2003 a apărut Acordul Basel II.

Basel II permite băncilor să opteze între un model de bază – în care calculul porneşte în principal de la factori cantitativi – şi mai multe modele avansate care pun accentul pe factorii calitativi ai portofoliului şi permit adaptarea în funcţie de necesităţi pentru fiecare bancă în parte. Concomitent acordul presupune şi modificarea organizării interne, prin stabilirea de noi proceduri şi prin definirea nivelelor de responsabilitate.

Pilonii Acordului Basel II

Acordul Basel II utilizează un concept bazat pe trei piloni (“three pillars”): cerinţe minime de capital, supravegherea sistemului şi disciplina bancară, cu scopul de stabilitate financiară a sistemului.

Primul pilon are în vedere majorarea capitalului băncii în concordanţă cu trei elemente principale ale riscului: riscul de creditare, riscul operaţional şi riscul de piaţă. La acest nivel se iau în considerare doar aceste trei riscuri, apreciindu-se că restul riscurilor nu pot fi cuantificate.

Al doilea pilon – supravegherea sistemului – oferă băncilor centrale mai multe instrumente de lucru faţă de cele din acordul precedent. Deasemenea se reglementează cadrul pentru celelalte riscuri la care trebuie să facă faţă băncile, precum riscul de lichiditate, riscul legislativ, etc.

Al treilea pilon – disciplina bancară – obligă băncile la o transparenţă superioară, fiind creat pentru a permite sistemului bancar să aibă o mai bună reprezentare a situaţiei generale a băncii din punct de vedere al riscului total la care este expusă. Informaţiile care sunt obligatorii de publicat vor fi exacte şi detaliate. Metodele de raportare se vor uniformiza prin introducerea la nivelul sistemului bancar a Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară.

Schimbările sunt fundamentale, Basel II reprezintă un moment de cotitură atât în practica, cât şi în teoria managementului de risc. Noul acord desfiinţează graniţele naţionale, reglementând la nivel global şi eliminând tentaţia – şi poate tendinţa – băncilor de a avea un portofoliu de o calitate mai redusă.

Chiar dacă bancile mai mici „vocifereaza”, adevărul este că fără aceaste noi reglementări riscurile ar fi afectat până la urmă toţi jucătorii pieţei. Până la urmă, Basel II reprezintă o mare provocare pentru toate instituţiile bancare, marile grupuri europene afirmând chiar că este cea mai mare provocare din istoria lor, depăşind în complexitate trecerea la euro.

Pentru aplicarea modelelor mai avansate este necesar ca băncile să aibă la dispoziţie baze de date pe perioade mai lungi de timp, care să stea la baza fundamentării indicatorilor. De exemplu, pentru metoda IRB utilizată pentru evaluarea riscului de credit, pentru calculul PD (probability of default/probabilitatea de neplată), băncile au nevoie de date pentru 5 ani, iar pentru LGD (loss given default/pierderea datorată neplăţii) sau EAD (exposure at default/expunerea la neplată) date pentru 7 ani.

Implementarea

Aplicărea noilor reglementări necesită însă investiţii. Conform unui studiu realizat de firma de consultanţă Ernst & Young împreună cu revista The Economist asupra a peste 300 de bănci europene (din care trei româneşti), costul mediu al implementării va fi de 70 milioane de dolari. Băncile mici, care nu vor opta pentru modelul de bază vor cheltui mai puţin, probabil sub 50 milioane de dolari, fiind dat de exemplu un grup bancar din Grecia care a estimat costurile undeva între 25 şi 35 de milioane dolari.

Problema costurilor este însă foarte complexă, implicând pe de o parte investiţii continue în IT, dar şi de şcolarizarea personalului în managementul riscului.

Aici într-adevăr putem sesiza că marile grupuri bancare pot susţine mai uşor aceste investiţii decât cele mici. Pe de altă parte ele se vor adapta mai greu, atât datorită inerţiei implicit mai ridicate, cât şi necesităţii de adaptare la problemele locale, unde vor trebui să facă faţă unor problematici mult mai diferite.

De altfel, strategia grupurilor vest-europene care deţin bănci în România este de a transfera procedurile aşa cum sunt, fără adaptările necesare pieţei. Ceea ce reprezintă însă o soluţie nerealistă. De ce ?Nu doar pentru că istoria acestor exporturi de proceduri s-a dovedit falimentară în trecutul nu foarte îndepărtat, ci şi datorită diferenţelor sensibile dintre standardele informatice. Ori în condiţiile în care chiar marile grupuri bancare vorbesc – aşa cum spuneam mai sus – de cea mai mare provocare din istoria lor, ignorarea diferenţelor fireşti dintre pieţe este contradictorie.

În condiţiile în care băncile autohtone, mai puţin CEC-ul, sunt privatizate prin preluarea de către banci vesteuropene, este de aşteptat ca şocul adaptării să fie resorbit, fără prea multe probleme. Practic, este normal ca băncile autohtone privatizate să se afle în acelaşi plan cu filialele din România ale marilor bănci occidentale.

Şi acest aspect trebuie să cântărească în discuţiile ce au loc în ultima vreme privind privatizarea CEC.

Ultima turnantă

Basel II se aplică începand cu 1 ianuarie 2007. Totuşi, pentru anul 2007 băncile pot să exercite opţiunea de a aplica în continuare Basel I, termenul limită fiind aşadar 1 ianuarie 2008.

Băncile au deja în desfăşurare proiecte de implementare a noilor reglementări, care se desfăşoară cu maximă atenţie, ştiind foarte bine că autorităţile de supraveghere – am numit aici BNR în cazul României – vor sancţiona prompt orice derapaj. În fapt acestea nu sunt posibile, activitatea fiecărei bănci fiind audită de firme cu renume internaţional.

Este adevărat că în România managementul de proiect nu este strălucit, şi aici putem spune cu mâna pe inimă că mai avem multe de învăţat, dar experienţa locală poate fi de un real folos. Ca dovadă, deja se vorbeşte de pericolul unei crize de personal în domeniul bancar, odată cu aderarea la Uniunea Europeană fiind de aşteptat o migrare a personalului spre ţări unde remuneraţia este net superioară.

În prezent se speculează mult pe tema influenţării situaţiei economico-financiare a României de reglementările Basel II. Există voci care afirmă că din această cauză vor creşte mult preţurile pe piaţa imobiliară sau că IMM- urile vor avea probleme în obţinerea creditelor.

Este evident că Basel II are o influenţă importantă a supra viitorului economic al ţării, în primul rând printr-o creditare corectă, productivă. Dar acesta reprezintă doar unul dintre noile instrumente care vor acţiona asupra României având rolul de însănătoşire a creşterii economice.

Publicat în : Economie  de la numărul 43