Resocializarea persoanelor private de libertate este cea mai importantă componentă a activităţii într-o administraţie penitenciară, prin consecinţele ei la nivelul societăţii, cu atât mai mult cu cât, din păcate, discutam, cel puţin în anumite situaţii, despre persoane care nu au beneficiat niciodată de un minim de interes din partea familiei sau din partea societăţii. Este foarte greu în aceste condiţii să-l determini pe individul care a greşit fată de societate să-şi recunoască greşeala şi mai ales să-şi înţeleagă şi să-şi accepte pedeapsa. “
Sunteţi directorul DGP. Care au fost principalele obiective la primirea mandatului dvs?
Numirea ca director general al penitenciarelor a constituit o adevărată provocare profesională. Prin activitatea desfăşurată ca procuror, de aproape 20 de ani, problema lucrului cu infractori îmi este cunoscută. De asemenea, ca profesor la Facultatea de Drept din Piteşti, am studiat şi predat Criminologia, Procedura Penală şi Dreptul Penal – partea generală, iar în prezent predau disciplina Penologie la Institutul Naţional al Magistraturii.
Cu toate acestea, coordonarea sistemului penitenciar s-a dovedit a fi o specializare cu totul deosebită de alte activităţi.
Complexitatea, dar mai ales urgenţa aspectelor fac ca acest sistem să ridice probleme deosebite în activitatea decizională.
În acest sens, am considerat ca prioritate formarea unei echipe de profesionişti la nivelul direcţiei generale şi a comenzilor de unităţi,prin valorificarea specialiştilor de care dispune sistemul, perfecţionarea comunicării între centru şi unităţi, regândirea organizării instituţionale şi stabilirea unor obiective realiste în raport de starea şi evoluţia sistemului penitenciar.
Între acestea, am considerat ca prioritar – problema spaţiilor de deţinere, situaţia tinerilor şi femeilor condamnate, modul de executare a măsurii educative a internării minorilor în centrele de reeducare şi, nu în ultimul rând, problema sistemului de asistenţă medicală în penitenciare.
Şi aţi reuşit să faceţi ce aţi gândit?
Personal apreciez că am depăşit ce ne-am propus. În primul rând că, împreună cu directorul general adjunct şi ceilalţi directori din aparatul central şi unităţi formăm o echipă care se caracterizează prin ataşament şi o bună comunicare în soluţionarea tuturor problemelor.
În anii 2001-2003, deşi sumele alocate de la buget nu au fost, prin comparaţie cu perioada anterioară, mai generoase, s-a urmărit pe de o parte finalizarea rapidă a lucrărilor de extindere demarate în anii anteriori, pe de altă parte modernizarea spatiilor de detenţie existente.
Modernizarea, în procent de peste 80% a reţelei de asistenţă medicală din sistemul penitenciar, a determinat diminuarea substanţială a cazurilor de întrerupere a executării pedepselor din motive medicale şi scăderea numărului de internări în spitalele civile a persoanelor private de libertate. În ceea ce priveşte instituţionalizarea minorilor din centrele de reeducare putem spune că s-a trecut la reconversia acestora de la stadiul de penitenciar la acela de unitate de educaţie şi învăţământ. În aceste centre sunt internaţi minorii sancţionaţi cu măsura educativă a internării şiera absolut necesar ca Direcţia Generală a Penitenciarelor să realizeze condiţiile materiale şi de conţinut specifice procesului instructiv educativ al minorilor. Alte obiective atinse în această perioadă, cum ar fi individualizarea regimului penitenciar,acordarea unor noi plafoane la drepturile deţinuţilor, stabilirea unei strategii clare privind formarea profesională a personalului şi realizarea unei politici de resurse umane, în concordanţă cu obiectivul demilitarizării sistemului penitenciar, şi nu în ultimul rând, măsuri concrete pentru asigurarea unui grad sporit de siguranţă a deţinerii, a căror aplicare au avut ca rezultat cea mai buna situaţie pe linia prevenirii evenimentelor negative din ultimii 20 de ani. Acestea cred că sunt, în mare, principalele obiective ale mandatului meu.
Care au fost efectele trecerii DGP, în 2001, sub directa subordonare a ministrului de justiţie ?
Începând cu anul 2001, DG P a trecut în subordinea directă a ministrului, beneficiind astfel de o îndrumare de specialitate deosebită şi de o operativitate crescută în soluţionarea problemelor specifice sistemului în perioada de reformă. Vedeţi, în sistemul penitenciar nu sunt probleme ce pot fi amânate de la o zi la alta, Direcţia Generală a Penitenciarelor administrează în acest moment 34 de penitenciare, dintre care 9 de maximă siguranţă, 6 spitale penitenciar şi 4 centre de reeducare. Discutăm astfel, despre existenţa a peste 40.000 de oameni aflaţi în condiţii de detenţie, adică în condiţii extreme. Ori accesul direct la conducerea ministerului a favorizat un mod de lucru dinamic, eficient şi responsabil. În acelaşi timp, DGP a fost sprijinită, într-o perioadă de austeritate, pentru a putea desfăşura activităţile specifice în condiţii de normalitate. Ceea ce este esenţial!
Care sunt principalele măsuri adoptate de DGP, în cadrul strategiei de reformă a sistemului judiciar, elaborat de MJ pentru perioada 2003-2007 şi aprobată de Guvernul României?
Una dintre cele mai importante măsuri, în vederea demilitarizării sistemului penitenciar este adoptarea proiectului Legii privind statutul funcţionarilor publici din sistemul penitenciar. După cum este cunoscut din presă, acest proiect a fost acceptat de către Senatul României şi urmează să fie supus dezbaterii Camerei Deputaţilor. Ministerul Justiţiei a susţinut acest proiect în trei Comisii de specialitate la nivelul Senatului, cât şi în plen. Am avut satisfacţia să se aprecieze claritatea şi modernismul acestei propuneri legislative.
Realizarea acestui proiect legislativ a însemnat un volum considerabil de muncă a specialiştilor români, în colaborare cu experţii europeni, în special spanioli.
În acest mod, avem redactat într-o formă avansată proiectul Legii privind executarea pedepselor pe care l-am trimis pentru expertiză Departamentului Afacerilor Judiciare din Consiliul Europei.
Nu în ultimul rând se are în vedere dezvoltarea şi diversificarea programelor de reinserţie socială a deţinuţilor, fără de care misiunea noastră nu ar fi completă. Nu putem discuta despre îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie dacă nu luăm în calcul, cel puţin în egală măsură şi reintegrarea deţinuţilor în societate.
De asemenea, ne-au preocupat măsurile referitoare la reducerea ratei de aglomerare a penitenciarelor reuşind o scădere de la 125% la 114%, precum şi individualizarea a 4 regimuri penitenciare: deschis, semi-deschis, închis, de maximă siguranţă şi un regim pentru arestaţii preventiv.
Ce măsuri au fost adoptate în sensul apropierii condiţiilor de detenţie din România de cele din UE?
La preluarea mandatului meu aceasta a fost, după cum spuneam, prioritatea absolută, aceea de a ne apropia cât mai mult şi în cât mai scurt timp de condiţiile de detenţie europene. Darea în folosinţă a unor noi unităţi penitenciare, cum este cazul celor de la Arad, Tg. Ocna, Buziaş, Spital Rahova, Giurgiu, cât şi modernizarea celorlalte unităţi penitenciare, au avut ca rezultat crearea a 5380 de noi locuri de cazare şi modernizarea altor 8032, reprezentând o treime din totalul celor 37.995 locuri existente. Promovarea în acest context a unor noi măsuri legislative cum ar fi aplicarea Legii nr.543 din 01.10.2002 privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, au avut ca rezultat direct diminuarea supraaglomerării din penitenciarele româneşti, una dintre cele mai mari probleme cu care s-a confruntat sistemul penitenciar românesc în ultima vreme. Trebuie fără îndoială, pomenit la acest capitol şi intenţia noastră de a construi în viitorul apropiat alte patru noi penitenciare în parteneriat public privat, o noutate în plan naţional dar nu şi în plan european.
Modernizarea reţelei medicale spitaliceşti din penitenciare şi dotarea acesteia la nivelul standardelor impuse de normele Ministerului Sănătăţii este de asemenea o realitate, mă refer nu numai la Spitalul Penitenciar Rahova dat în folosinţă în anul 2003, spital cu profil de chirurgie unde s-au realizat până în prezent peste 450 de operaţii la nivel european cât şi la modernizarea celorlalte unităţi spitaliceşti. Şi nu putem, bineînţeles, încheia capitolul spaţiilor de cazare fără să amintim despre modernizarea centrului de reeducare pentru minori de la Găeşti, cât şi despre deschiderea la Tg. Ocna şi Buziaş a unor noi centre de reeducare care satisfac absolut toate exigenţele. Vorbind despre îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciarele româneşti trebuie să amintesc şi despre acordarea unor noi plafoane la drepturile deţinuţilor. Mă refer la o abordare mult mai relaxată a dreptului la vizită, pachete, ţigări, cumpărături, de altfel în toate penitenciarele româneşti s-au înfiinţat magazine de comercializare a produselor alimentare, de igienă şi papetărie pentru persoanele private de libertate.
De asemenea a fost soluţionată complet problema accesului persoanelor private de libertate la corespondenţă, prin montarea de către Poşta Română, în toate locurile de detenţie, a cutiilor poştale şi a posturilor telefonice cu cartelă. Au fost diversificate activităţile desfăşurate de către persoanele private de libertate, mă refer atât la activităţile productive, cât şi la programele socio-educative sau la asigurarea locurilor de plimbare în aer liber şide practicare a unor activităţi sportive. O atenţie deosebită a fost acordată colaborării cu organizaţiile neguvernamentale, cum ar fi APADOR-CH, OADO, SIRDO, GRADO, care monitorizează permanent respectarea drepturilor omului în penitenciarele româneşti. Din păcate, spaţiul acordat acestui interviu mă obligă la o trecere în revistă foarte sumară a traseului parcurs în aceşti ultimi trei ani. Este foarte greu în aceste condiţii să pot evidenţia efortul şi, mai ales, ambiţia tuturor celor implicaţi, ambiţia de a avea în România, un sistem penitenciar modern, un sistem european în egală măsură. Credinţa mea este, însă, că numai o persoană de rea credinţă nu ar fi dispusă să recunoască toate transformările înregistrate în sistemul penitenciar românesc.
DGP s-a implicat într-o serie întreagă de programe europene.
Fără îndoială că cel mai important program desfăşurat de către DGP în acest context a fost Programul PHARE intitulat “Întărirea sistemului judiciar şi penitenciar românesc”, în parteneriat cu Direcţia Generală a Instituţiilor Penitenciare din Spania, reprezentantă de consilierul de preaderare, doamna Carmen Martinez Aznar. Convenţia de înfrăţire a fost finalizată în martie 2003 cu o reuniune de închidere prezidată de către domnul Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti şi care a apreciat ca acest program a fost unul dintre cele mai performante programe desfăşurate, în această perioadă, în România. Dotarea Centrului de Pregătire a Personalului de Penitenciare de la Arad şi informatizarea sistemului penitenciar sunt componente ale aceluiaşi program.
În anul 2003, Comisia Uniunii Europene a aprobat programul PHARE “Sprijin pentru îmbunătăţirea sistemului penitenciar”, pentru perioada 2004-2005 concretizat prin investiţii în valoare de peste 3 milioane euro. Programul vizează atâtperfecţionarea programelor de reeducare a deţinuţilor adulţi şi dotarea atelierelor de producţie din penitenciare, cât şi dotarea penitenciarelor cu mijloacele de testare, analiză şi depistare a drogurilor.
Mai trebuie amintit în cadrul cooperării noastre cu statele membre ale Consiliului Europei, colaborarea cu Olanda în proiectul Matra-Tatra destinat ţărilor din Europa de Est. Ca urmare a succesului acestui proiect ce vizează îmbunătăţirea cunoştinţelor manageriale, colaborarea va continua şi în cursul acestui an prin derularea programului Prison Star în opt penitenciare româneşti. Dincolo de rezultatele practice ale acestor programe de colaborare se poate vorbi fără îndoială şi de un alt rezultat, cel puţin la fel de important, acela aldeschiderii specialiştilor noştri către experienţa europeană şi apropierea de exigenţele ei, cât şi posibilitatea de a adapta realităţii româneşti experienţa europeană.
Care au fost principalele direcţii în activitatea DGP care vizează resocializareapersoanelor private de libertate?
Resocializarea persoanelor private de libertate este cea mai importantă componentă a activităţii într-o administraţie penitenciară, prin consecinţele ei la nivelul societăţii, cu atât mai mult cu cât, din păcate, discutam, cel puţin în anumite situaţii, despre persoane care nu au beneficiat niciodată de un minim de interes din partea familiei sau din partea societăţii. Este foarte greu în aceste condiţii să-l determini pe individul care a greşit fată de societate să-şi recunoască greşeala şi mai ales să-şi înţeleagă şi să-şi accepte pedeapsa. Am în vedere persoanele care, deşi poate părea paradoxal, au, pentru prima oară în existenţa lor, tocmai într-un penitenciar, siguranţă, un program normal de viaţă şi condiţii civilizate de trai. Am în vedere persoane lipsite de un minim de educaţie absolut necesar oricărui individ social, persoane înscrise în programele noastre de alfabetizare ce se desfăşoară aproape în toate unităţile sistemului penitenciar, sau în programele de şcolarizare. Un total de 1988 deţinuţi, inclusiv minori şi tineri, frecventează în acest moment programele noastre şcolare. Cât priveşte asistenţa acordată persoanelor private de libertate de către specialiştii noştri, putem discuta despre o adevărată strategie de intervenţie educaţională ce se realizează pe baza unui plan de intervenţie individualizată de către psihologi, asistenţi sociali, sociologi etc. Trebuie reţinut, de asemenea, că 1720 deţinuţi învaţă, numai în acest an, o meserie în cadrul programelor de calificare realizate în parteneriat cu Regia Autonoma Multiproduct, cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi cu Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Putem adăuga la toate aceste măsuri, programele desfăşurate de către DGP în cooperare cu o serie de organizaţii neguvernamentale, programe ce au ca scop tocmai resocializarea persoanelor private de libertate, amintesc aici numai câteva de astfel de organizaţii, cum ar fi, Fundaţia Stânca Veacurilor, GRADO, Transcena, Societatea Independentă pentru Drepturile Omului, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Asociaţia Umanitară pentru Penitenciare Speranţa etc. Faptul că 150 de minori au fost incluşi în anul 2003 într-un program de excursii şi tabere şcolare, în baza unui Protocol încheiat cu Palatul Naţional al Copiilor şi a parteneriatului cu organizaţia neguvernamentalăTerre des Hommes, este o altă dovadă că minorii instituţionalizaţi din România sunt trataţi ca nişte persoane normale, cu nevoi normale.
Dar reintegrarea lor socială?
În ceea ce ne priveşte s-au făcut paşi însemnaţi, începând dacă vreţi cu individualizarea regimului penitenciar de la închis şi de maximă siguranţă la cel semideschis şi deschis, sisteme ce au tocmai rolul de a-l apropia pe deţinut de societatea civilă la care este pe cale să se întoarcă. În penitenciarele Arad, Bucureşti Rahova, Colibaşi, Codlea, Focşani, Iaşi, Timişoara şi Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova, în colaborare cu Centrul de Resurse Juridice şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă se derulează programul “Pentru o viata mai bună”, tocmai în vederea reintegrării sociale a persoanelor ce se află în faza premergătoare punerii în libertate. De asemenea, în colaborare cu Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere din Ministerul Justiţiei, se derulează o serie întreagă de programe destinate deţinuţilor ce urmează a fi eliberaţi din penitenciar. Obiectivul lor prioritar constă tocmai în elaborarea unei strategii comune, în vederea reintegrării persoanelor private de libertate. În aceste programe sunt incluşi toţi deţinuţii care urmează să fie puşi în libertate. În anul 2004, DGP, în colaborare cu Direcţia de Reintegrare Socială şi Supraveghere, precum şi în colaborare cu o serie de alte organizaţii neguvernamentale, intenţionează deschiderea a trei centre de reintegrare, în Timişoara, Iaşi şi Cluj, centre în care deţinuţii vor putea beneficia, după liberare,de asistenţă şi consiliere. În acelaşi timp, la Găeşti, se va deschide primul centru temporar de resocializare pentru minorii puşi în libertate şi care nu au familie sau locuinţă. După cum vedeţi, în ceea ce ne priveşte, se poate spune că s-au făcut şi se fac paşi importaţi, dar vorbind despre reintegrarea deţinutului, trebuie să vorbim şi despre interesul şi eforturile societăţii în acest sens! Munca specialistului din penitenciare sfârşeşte la poarta penitenciarului şi, dacă dincolo de ziduri fostul deţinut nu găseşte un sprijin şi o mână întinsă, el are toate şansele să recidiveze.
Trebuie să existe o implicare mai mare a societăţii civile în procesul de resocializare, să se înţeleagă că eforturile trebuie îndrepte nu numai din zona penitenciarului către societate, cât mai ales invers, spre binele nostru, al tuturor.
Aveţi o serie întreagă de realizări. Există însă ceva ce v-aţi dorit să faceţi şi nu aţi reuşit încă?
Da, mi-aş fi dorit ca într-un interval de timp cuprins între doi şi cinci ani să fi rezolvat problema supraaglomerării şi modernizării spaţiilor de detenţie.
În ceea ce priveşte supraaglomerarea, în perioada anului 2003, populaţia penitenciară a scăzut cu cca 10 000 de persoane, avem însă în continuare 7 penitenciare, dintre care aş aminti Jilava, Poarta Albă, Vaslui unde, din punctul nostru de vedere, condiţiile nu se ridică la nivelul normelor europene.
Insuficienţa fondurilor financiare a făcut ca această dorinţă să nu poată fi îndeplinită.
Din fericire, avem în prezent un nou cadru normativ, referitor la posibilitatea dezvoltării infrastructurii şi a anumitor elemente, pe baza parteneriatului public-privat. Suntem în stadiul în care Ministerul Justiţiei a aprobat propunerile noastre de construire a patru penitenciare în parteneriat public-privat, şi declanşarea procedurilor prevăzute în legislaţie. Finalizarea acestui prim proiect va duce la rezolvarea în mare parte a problemei spaţiilor de detenţie şi implicit a condiţiilor de viaţă în mediul carceral, ceea ce reprezintă o sarcină asumată în condiţiile integrării europene.
