Valul de căldură care a afectat Franţa în urmă cu două luni a adus în prim-planul agendei politice franceze dar şi europene, chestiunea persoanelor vârstnice. O problemă care afectează o mare parte a statelor industrializate, de pe întreg mapamondul. Specialiştii afirmă că acesta este doar începutul, pentru că vârsta medie în Europa va fi, până în 2050, de 52,3 ani, în vreme ce în SUA, vârsta medie nu va depăşi 35,4 ani.
Handicapul Europei
Numărul mare al victimelor, cifrat iniţial la 3000 (conform oficialităţilor franceze) dar care a crescut apoi la 11435, a pus în discuţie (in)eficienţa sistemului de sănătate şi, mai apoi, situaţia persoanelor vârstnice în general, acestea fiind victimele preponderente. Din totalul morţilor, 80% erau persoane de peste 75 de ani.
Nu au fost puţini cinici care să afirme că această decimare a populaţiei vârstnice a fost o mare uşurare pentru sistemul de pensii francez care, la fel ca şi în cazul celorlalte economii europene se află în prezent în criza generată de schimbarea tabloului demografic european, în sensul unei îmbătrâniri accelerate a populaţiei.
Schimbarea tabloului demografic a produs incertitudine politică şi valuri de demonstraţii în ţările europene ale căror guverne tind să reducă serviciile de asistenţă socială, inclusiv cuantumul pensiilor pe care milioane de cetăţeni au mizat pentru sfârşitul vieţii. Dacă în acest moment, problema reformei sistemului de pensii este o chestiune prioritară pentru state precum Austria, Germania sau Franţa, în curând, la nivelul întregii Europe, chestiunea îmbătrânirii populaţiei va deveni principalul motiv de îngrijorare. Specialiştii afirmă că acesta este doar începutul pentru că, vârsta medie în Europa va fi, până în 2050 de 52,3 ani (acum este de 37,7), în vreme ce în Statele Unite vârsta medie nu va depăşi 35,4 ani, un handicap pentru spaţiul european.
Creşterea disparităţii demografice între Europa şi Statele Unite va conduce la o dezvoltare continuă a SUA – din punct de vedere economic şi politic, comparativ cu o Europă în stagnare, care îşi va pierde poziţia dominantă şi în raport cu alte părţi ale globului, precum China, India sau America Latină.
Din păcate, pentru Europa, soluţiile sunt limitate: acceptarea de imigranţi, care să crească numărul populaţiei (soluţie din ce în ce mai puţin probabilă în condiţiile unui adevărat val naţionalist – Franţa, Germania-) sau pierderea treptată a influenţei în plan mondial. Însă chiar şi acceptarea de imigranţi este o soluţie care va conduce, în timp, tot la un dezechilibru demografic în condiţiile în care, pentru a compensa natalitatea foarte scăzută, Europa ar trebui să accepte un milion de imigranţi pe an, ceea ce este considerat a fi inacceptabil de către cei mai mulţi europeni.
Cu toate acestea, proiecţiile demografice sunt dificile, pentru că este greu de estimat dacă rata natalităţii va rămâne constantă sau va creşte (lucru care s-a întâmplat în ultimii ani în Franţa). Într-adevăr, o rată mai mare a natalităţii, combinată cu imigraţia, poate opri tendinţa de îmbătrânire şi scădere a populaţiei Europene. Însă, pentru aceasta, este nevoie de politici sociale coerente.
Cazul Europei nu este singular
Pentru toată lumea industrializată, explicaţia îmbătrânirii populaţiei este aceeaşi: populaţia societăţilor dezvoltate tinde să aibă din ce în ce mai puţini copii. Femeile amână sarcina în beneficiul creării unei cariere, sau renunţă pur şi simplu la ideea de a avea copii. Rata natalităţii este din ce în ce mai mică pe măsură ce generaţiile de femei sunt mai tinere şi, în acelaşi timp, scade invers proporţional cu nivelul de educaţie.
Japonia este ţara industrializată cu cea mai mare speranţă de viaţă: 85 de ani pentru femei şi 78 de ani pentru bărbaţi. Însă societatea japoneză înregistrează cel mai accelerat proces de îmbătrânire a populaţiei, deţinând recordul mondial la numărul de persoane care depăşesc vârsta de 65 de ani: 18,5% din totalul populaţiei în 2002. Această cifră se corelează cu scăderea natalităţii şi, în acelaşi timp, a mortalităţii. Toate acestea vor conduce la situaţia în care, în 2030, piramida vârstelor se va transforma în favoarea celor care au depăşit deja 65 de ani, aceştia reprezentând 23,4% din populaţie. Scăderea accentuată a numărului populaţiei active pune problema susţinerii vârstnicilor, al căror număr este în creştere, de către un număr tot mai mic de tineri, ceea ce conduce la necesitatea reformării sistemului de pensii care, în prezent, este oarecum similar celui european şi implică o vârstă de pensionare de 65 de ani.
Până în prezent, statul îşi asumă un regim minimal de asistenţă socială şi o pensie de bază, în vreme ce marile întreprinderi care dispun de propriile fonduri de sănătate şi pensie asigură angajaţilor lor (minoritari în raport cu marea masă a angajaţilor) un sfârşit al vieţii mult mai confortabil. În cadrul unei politici de privatizare a acţiunii sociale va trebui luat în calcul în primul rând individul. Pentru că, în acest moment, adevărata problemă cu care se confruntă Japonia nu este îmbătrânirea populaţiei în sine ci egalitatea democratică: accesul la îngrijire.
Evoluţia demografică este percepută sub două unghiuri diferite: pentru unii înseamnă o scădere a vitalităţii Japoniei. Pentru alţii ea reprezintă un semn al maturităţii societăţii. Aceştia din urmă consideră că o percepţie strict cantitativă a îmbătrânirii neglijează aspectele calitative care ţin de specificul societăţii nipone. Cu toate acestea, problema Japoniei rămâne similară celei europene: o tendinţă de stagnare, care se va reflecta şi în planul forţei politice.(A. P.)
În Japonia:
- cele 23 de milioane de pensionari cheltuiesc 215 miliarde de Euro pe an;
- cei trecuţi de 50 de ani deţin 75% din uriaşa bogăţie naţională a Japoniei (11 000 miliarde de Euro) şi mai au, în medie, 30 de ani de viaţă înainte.
În Franţa:
- puterea de cumpărare a unei persoane trecute de 50 de ani este, în medie, cu 30% mai mare decât cea a unei persoane aflate sub această vârstă;
- 45% din totalul de maşini noi este cumpărat de persoane trecute de 50 de ani;
- până în 2020, seniorii vor deţine 2/3 din avuţia naţională a Franţei.
În SUA:
- veniturile persoanelor trecute de 50 de ani depăşesc 2 000 de miliarde dolari;
- seniorii deţin 77% din activele financiare;
- deţin 80% din banii plasaţi în casele de economii;
- cumpără mai mult de jumătate din totalul maşinilor noi.
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 8
