În politică, la fel ca în economie, situația rămâne neschimbată. USL este în continuare la 60%, PD nu depășește 20, firimiturile dreptei nu reușesc să devină relevante, deși se agită. Cu o putere contestată în stradă la un nivel care nu a mai fost înregistrat în trecutul recent, te-ai fi așteptat ca Opoziția să puncteze și să înceapă să crească. Nu se întâmplă așa, iar motivele sunt relativ simple:
- Contestarea nu este pe o temă de larg interes public. Nici Roșia Montană, nici gazele de șist nu reprezintă preocupări imediate pentru majoritatea populației, iar manifestanții nu au reușit să mute focusul de la proiectele punctuale la problemele de fond – repectiv încălcarea legii și guvernarea în defavoarea cetățenilor. În plus, atât Traian Băsescu, cât și PD sunt declarat în favoarea exploatării aurului la Roșia Montană și pro gazele de șist, deci nici o diferență față de USL.
- Economia stagnează. Nu se înregistrează scăderi ale nivelului de trai, ci ușoare creșteri. Depozitele bancare au crescut în 2013 (2,9% față de 2012), deci populația „se descurcă”. Șomajul este relativ constant, salariile au înregistrat creșteri ușoare iar inflația a ajus la un minim istoric. Toată lumea așteaptă iarna unde se prognozează că va pogorî iadul pe pământ și oamenii vor fi cocoșați de facturile la întreținere. Momentan, nu prea există motive pentru așa ceva. Subvențiile s-au păstrat, facturile la energie rămân momentan constante, nici la gaze nu sunt prevăzute majorări în viitorul foarte apropiat, deci se va trece normal și peste iarna aceasta.
- Corupția. Spre deosebire de guvernarea Băsescu-Boc, miniștri cabinetului Ponta au probleme pentru activități din trecut, ceea ce le permite scuza că sunt victime ale „justiției băsiste”.
- Imaginea publică. Spre deosebire de Emil Boc, pe care nimeni nu l-a luat vreodată în serios, fiind văzut exclusiv ca o marionetă a lui Băsescu, Ponta nu are păpușar(i) (vizibili). Tot spre deosebire de acesta, are o intensă activitate internațională (din păcate fără rezultate concrete, dar asta este un detaliu pentru cunoscători), este foarte „responsiv”, este bine prezent la TV, are tupeu și-și joacă bine partitura. Reușește să arunce imediat responsabilitatea, fie pe greaua moștenire, fie pe liberali și, cu excepția scandalului cu plagiatul a reușit să pareze bine restul acuzațiilor. Opoziția nu are o personalitate de prim-plan cu o imagine publică pozitivă. Implantul lui Predoiu nu pare să aibă un impact, acesta fiind o personalitate ștearsă, fără charismă. Proiectul noii Constituții a fost îngropat mediatic, dar nimeni nu-l percepe ca pe un eșec. La fel și regionalizarea, transformată ad-hoc în descentralizare, dar Opoziția nu are nici o reacție.
Partidele
USL
În momentul de față, USL nu are motive serioase pentru a se despărți, cu toate că urmează alegerile europarlamentare unde vor concura separat. PSD își conservă statutul de cel mai mare partid, PNL stagnează în jurul lui 25%. Pentru moment, PSD nu are alternativă la colaborarea cu liberalii. Faptul că preia parlamentari PPDD și PD și este aproape de obținerea unei majorități simple nu înseamnă neapărat eliminarea liberalilor de la guvernare (la o adică, nu cred că PSD nu ar găsi sprijin parlamentar acum pentru a guverna singur sau împreună cu UDMR), însă ar avea o vulnerabilitate mult mai mare și nici un avantaj concret. Din contră, prezența PNL asigură un țap ispășitor, liberalii având în portofoliu ministerele cu „probleme”. De asemenea, nu trebuie neglijat nici filonul antibăsist, încă puternic, dar în declin. O eventuală separare de liberali poate enerva acest electorat.
Pentru PNL, alianța cu PSD nu este esențială în momentul de față, dar nici nu este bine să fie ei cei care fac primul pas spre separare. Faptul că sunt la guvernare înainte de alegeri este un atu. La fel ca și Ponta, Crin Antonescu s-a înconjurat în partid de persoane mediocre (Chițoiu, de exemplu) sau de-a dreptul nefrecventabile (Relu Fenechiu, care nu înțeleg ce mai caută în conducerea PNL și ca purtător de cuvânt al acestuia).
Candidatura sa la prezidențiale mai este subminată și de totala inapetență pentru politica externă, unul dintre atributele-cheie ale președintelui. El nu face nici parte din rețelele subterane de putere, ceea ce-i limitează eventuala putere de negociere ca viitor președinte. Nu văd însă un alt candidat care să-l poată bată.
PD
PD este interesant prin războiul tăcut Băsescu-Blaga care trebuie tranșat într-un fel până la europarlamentare. E de urmărit cât vor mai rezista firimiturile dreptei până la revenirea la matcă. Din punct de vedere politic, nu cred că PD mai are resurse să mai depășească vreodată PNL și Blaga (și, în viitor, Predoiu) mi se pare un președinte OK pentru un partid-balama. Guveranrea dezastruoasă nu va fi ștearsă prea curând din memoria electoratului, astfel că șansele de evoluție sunt relativ mici.
Piața Universității
În anii ’90 au trebuit 6 ani pentru ca forța politică rezultată din Piața Universității să câștige puterea și să-l transforme pe caraghiosul profesor de geologie Emil Constantinescu în cel mai bun președinte de până acum. Nu știu dacă Claudiu Crăciun sau Nicușor Dan vor fi viitorul Emil Constantinescu. Însă cred că vom vedea ieșind din aceste proteste o mișcare politică solidă, care va conta foarte mult în viitor. Este un proces prin care au trecut și alte țări și este inevitabil să se întâmple și la noi. Conjunctura face însă ca noua forță politică să fie mai degrabă de stânga, în vreme ce celelalte forțe politice noi au apărut pe platforme de dreapta, o dreaptă însă care la noi va fi pentru totdeauna asociată cu dezastruoasa guvernare băsistă. Așa cum în trecut „dreapta” românească s-a devinit aproape exclusiv ca opoziție la Ion Iliescu, noua stângă apare ca reacție la deraierile de dreapta neoliberale ale lui Traian Băsescu. Însă lucrurile nu se vor petrece peste noapte.
