Anul 2008 a fost unul cu multe frământări şi tensiuni pe scena politică israeliană. Scandalul de corupţie în centrul căruia s-a aflat premierul Ehud Olmert şi urmările acestuia, care au dus la organizarea de alegeri anticipate, lupta pentru succesiune în fruntea guvernului de la Ierusalim şi complicarea negocierilor cu palestinienii erau subiectele care au ţinut prima pagină a buletinelor informative de anul trecut. Cu doar câteva zile înainte de finalul lui 2008, situaţia devenea incendiară.
„Plumb întărit”: ofensiva israeliană în Fâşia Gaza
Pe 27 decembrie, aviaţia israeliană a lansat o ofensivă în Fâşia Gaza, cea mai amplă operaţiune desfaşurată în acest teritoriu palestinian după retragerea unilaterală din august 2005. Sub numele de cod „Plumb întărit“, acţiunea armatei israeliene a fost îndreptată împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, care, în ultima vreme, intensificase tirurile de rachete asupra teritoriului său. Scopul declarat al autorităţilor de la Ierusalim era oprirea acestor atacuri. În ciuda raidurilor israeliene, militanţii Hamas au continuat să lanseze rachete asupra oraşelor israeliene Sderot, Ashkelon şi Ashdod. Atacurile erau din ce în ce mai dure.
În Fâşia Gaza peisajul devenea dezolant de la o zi la alta: clădiri în ruină, munţi de moloz şi nori denşi de praf. Nimic nu părea să indice sfârşitul operaţiunii. La o săptămână de la declanşarea raidurilor aeriene, Israelul lansează faza a doua a operaţiunii, cea terestră. Mai mult, Israelul a lăsat să se înţeleagă faptul că îi vizează individual pe toţi liderii Hamas şi pe activiştii care lansau în continuare rachete spre teritoriul său.
Un alt obiectiv al armatei israeliene era distrugerea Axei Philadelphia, zonă din înprejurimile oraşului Rafah – situat în sudul Fâşiei Gaza – la graniţa israeliano-egipteană. Axa Philadelphia sau culoarul Philadelphia este porţiunea cea mai dificilă a graniţei, împânzită de galerii subterane, prin care se face contrabandă cu arme de pe teritoriul Egiptului. Armata israeliană a bombardat peste 40 de tuneluri; multe
dintre ele aveau ieşire chiar în imobile locuite sau depozite. Aproape totul a fost distrus, iar bilanţul victimelor creştea de la o oră la alta.
Ministrul israelian de externe, Tzipi Livni, a cerut comunităţii internaţionale să susţină ofensiva din Fâşia Gaza, care, în opinia sa, avea în vedere schimbarea situaţiei din teren şi revenirea la calm pentru sute de mii de israelieni care locuiesc în raza de acţiune a rachetelor lansate din Fâşia Gaza. Dar apelurile la încetarea focului veneau din toate colţurile lumii. Franţa a condamnat actiunea israeliană în Gaza, în timp ce Uniunea Europeană aprecia că Israelul nu avea dreptul să angajeze acţiuni militare care afectează în mare măsură populaţia civilă. Statele Unite, care au blocat adoptarea unei declaraţii a Consiliului de Securitate privind condamnarea ofensivei, s-au pronunţat pentru o încetare durabilă a focului care să nu fie însă o revenire la status-quo. Spania a cerut şi ea mişcării Hamas să înceteze lansarea de rachete, iar Israelului să pună capăt ofensivei terestre.
Preşedinţia cehă a Uniunii Europene a apreciat că nici măcar dreptul inalienabil al unui stat la autoapărare nu autorizează acţiuni care afectează masiv civilii. Ministrul britanic de externe, David Milliband, aprecia că ofensiva israeliană demonstrează nevoia urgentă a unei încetări imediate a focului, escaladarea conflictului provocând confuzie şi consternare.
Preşedintele parlamentului iranian, Ali Larijani, a prezis transformarea Fâşiei Gaza într-un cimitir pentru armata israeliană, în timp ce unele ţări musulmane, printre care Pakistanul, au cerut încetarea ofensivei israeliene, iar Iordania a adresat comunităţii internaţionale apelul de a-şi asuma responsabilităţi.
După 22 de zile de confruntări, soldate cu moartea a peste 1300 de palestinieni şi rănirea a peste 5300, Israelul a decretat un armistiţiu unilateral, urmat de o retragere progresivă a armatei. Forţele israeliene au deţinut poziţii-cheie în interiorul Fâşiei Gaza, cu toate că s-au repliat continuu pentru o retragere treptată. În tabăra israeliană au murit 10 militari şi trei civili. Armata israeliană a deschis imediat şi punctele de trecere de la Kerem Shalom şi Karni, prin care au trecut sute de camioane cu produse alimentare, apă potabilă şi materiale medicale.
În trei săptămâni de lupte grele, Fâşia Gaza a fost distrusă în mare parte. Un raport al Biroului central palestinian pentru statistici estimează că daunele depăşesc suma de 470 de milioane de dolari.
Cine este Hamas?
Hamas, forma prescurtată de la Harakat al-Muqawamah al-Islamiyyah înseamnă Mişcarea de Rezistenţă Islamică şi este o grupare palestiniană, cu o ideologie politică apropiată de cea a Fraţilor Musulmani din Egipt.
Sloganul grupării Hamas este “Dumnezeu este scopul, Profetul este modelul lui, iar Coranul este constituţia”. Se pare că primele idei cu privire la crearea grupării au apărut în jurul anului 1967. În 1978, şeicul Ahmed Yasin, conducătorul la acea vreme al Fraţilor Musulmani în Fâşia Gaza, a înfiinţat o fundaţie non-profit sub numele Al-Mudjamma. Aceasta promova Islamul şi încerca să câştige susţinerea instituţiilor, universităţilor şi a cercurilor religioase. Organizaţia ca atare a fost înfiinţată în 1987, o dată cu izbucnirea Primei Intifada, la iniţiativa şeicului Ahmed Yassin şi a lui Muhammad Taha, membru al organizaţiei Fraţilor Musulmani care activa în Fâşia Gaza.
În august 1988 organizaţia publica Carta Mişcării Hamas, text care îi reflectă ideologia în cele 36 de articole prin care orice compromis cu Israelul este respins şi susţine înfiinţarea unui stat arab pe teritoriul israelian. La scurt timp după apariţia Cartei, organizaţia a fost interzisă de către autorităţile israeliene. Brigăzile ‘Izz Ad-Din Al-Qassam reprezintă aripa militară a Hamas, creată în 1992 sub conducerea lui Yahya Ayyash. Denumirea a fost aleasă în memoria unui lider celebru al rezistenţei arabe în zonă – ‘Izz Ad-Din Al-Qassam – un predicator sunnit din perioada mandatului britanic asupra Palestinei, care în 1930 a fondat un grup militant arab numit Mâna Neagră, fapt care a dus la uciderea sa de către britanici în 1935. Brigăzile ‘Izz Ad-Din Al-Qassam mai sunt cunoscute şi sub numele “Elevii lui Ayyash” sau “Elevii inginerului” în memoria primului conducător, ucis în 1996, Yahya Ayyash, care era supranumit şi Inginerul deoarece el era specialistul organizaţiei în crearea dispozitivelor explozibile.
Terorismul este privit de liderii mişcării ca o modalitate eficientă de a rezolva problema palestiniană. Ei nu au ezitat să îşi exprime acest punct de vedere în declaraţii sau interviuri, încurajând în acest mod acţiunile sinucigaşe şi violenţele împotriva forţelor de poliţie şi militare iasraeliene, dar şi împotriva civililor. După câştigarea alegerilor din 2006, Hamas a exprimat prin vocea unuia dintre liderii săi continuarea a ceea ce ei numesc luptă de rezistenţă atât pe plan politic, cât mai ales prin aripa sa teroristă.
Alături de Mahmoud al-Zahar, Ismail Haniyeh este liderul Hamas în Gaza, fost prim-ministru al Autorităţii Palestiniene. A fost demis de către preşedintele palestinian Mahmoud Abbas în încercarea de a contracara influenţa crescândă a organizaţiei în teritoriile palestiniene.
A refuzat însă să recunoască demiterea, iar Consiliul Legislativ Palestinian, în care Hamas a obţinut majoritatea la alegerile din 25 ianuarie 2006, îi respectă autoritatea pe care şi-o exercită de facto. După demiterea sa, preşedintele Mahmoud Abbas l-a numit pe Salam Fayyad. Această numire a fost considerată ilegală, deoarece, potrivit legii palestiniene, preşedintele poate demite un prim-ministru, dar nu poate numi un altul în locul său fără acordul Consiliului Legislativ, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Fayyad.
Ismail Haniyeh este unul dintre cei mai tineri lideri ai organizaţiei. A fost unul dintre apropiaţii lui Ahmad Yassin şi a reprezentat Hamas de nenumărate ori la întâlnirile cu Autoritatea Palestiniană. În 2003 a supravieţuit unei tentative de asasinat. O dată cu formarea în martie 2006 a unui guvern condus de Ismail Haniyeh, un alt membru important al organizaţiei, Mahmud al-Zahar, a fost numit ministru de externe. El este unul dintre membrii fondatori ai organizaţiei, încă de la început având un rol neoficial de purtător de cuvânt al Hamas şi este recunoscut ca unul dintre cei mai radicali membri ai acesteia. Mai mulţi lideri au fost asasinaţi de-a lungul timpului de către forţele israeliene, de aceea, ca urmare a uciderii liderului fondator Ahmed Yassin în 2003 şi a succesorului acestuia Abdel-Aziz Rantissi în 2004, s-a decis păstrarea secretului asupra numelui conducătorului organizaţiei.
Hamas şi-a atras foarte repede simpatizanţi în rândul palestinienilor. Şi-a extins apoi influenţa în sindicate, universităţi, organizaţii profesionale, dar şi în politica guvernului local. Organizaţia Hamas este văzută de către Uniunea Europeană, Canada, Statele Unite şi Israel drept o grupare teroristă.
În afara Orientului Mijlociu, gruparea Hamas este în primul rând cunoscută pentru atacurile cu bombă, îndreptate împotriva civililor şi a zonelor urbane aglomerate din Israel. Este renumită şi pentru recompensele băneşti generoase pe care le plătea famiilor atacatorilor sinucigaşi. Pricipalul scop al oganizaţiei este acela de a uni toate teritoriile israeliene şi palestiniene sub o singură “umbrelă”, aceea a Statului Islamic, ceea ce ar însemna sfârşitul Israelului.
Gruparea fundamentalistă nu recunoaşte Israelul drept un stat suveran; vorbeşte despre o entitate sionistă, un termen comun, ostil, folosit în retorica politică arabă. Hamas consideră războiul arabo-israelian o luptă religioasă între Islam şi Iudaism, care poate fi rezolvată doar prin distrugerea statului Israel. Pentru a-şi atinge ţintele, în special crearea unui stat palestinian, în locul Israelului, Hamas utilizează influenţa politică, dar şi violenţa, aşa cum a făcut-o în 2000, în timpul celei de-a doua Intifada, după ce Israelul a făcut presiuni asupra grupării islamice din Cisiordania. Organizaţia devine foarte populară printre palestinienii din Fâşia Gaza, care lansau tot mai mult acuzaţii de corupţie la adresa formaţiunii Fatah. Astfel, în 2006, palestinienii au dat câştig de cauză Partidului Islamist Hamas, în primele alegeri desfăşurate după 10 ani. Gruparea Hamas a declarat atunci că luptă în continuare pentru anihilarea Israelului, afirmaţii care au provocat îngrijorarea comunităţii internaţionale. Hamas a creat o forţă executivă ca să facă faţă supremaţiei Fatah asupra forţelor de securitate ale Autorităţii Palestiniene. Ciocnirile dintre cele două grupări s-au intensificat în 2007, după ce Hamas a preluat controlul în Fâşia Gaza şi i-a îndepărtat de la putere pe toţi simpatizanţii Fatah, partidul liderului moderat al Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas. Guvernul format de Hamas a fost imediat boicotat financiar şi diplomatic de către comunitatea internaţională, iar gruparea a fost trecută pe lista organizaţiilor teroriste de către Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Conflictul cu Hamas
La începutul anilor 1990, în Israel şi în Teritoriile Palestiniene, seria atentatelor sângeroase părea fără sfârşit.
6 aprilie 1994 – explozia unui autobuz în oraşul Afula, din nordul Israelului, provoca moartea a 8 israelieni şi a atacatorului sinucigaş. Hamas revendică atentatul.
La nici o saptămână, pe 13 aprilie, un atentator sinucigaş arunca în aer un autobuz, într-o staţie aglomerată din oraşul Hadera; au murit cinci oameni.
Pe 19 octombrie, acelaşi an, militantul Hamas Saleh Abdel-Rahim al Sowi se sinucide, dar omoară şi 22 de persoane; atentatul are loc într-un autobuz care circula pe bulevardul Dizengoff, din centrul Tel Avivului.
Peste o lună – 11 noiembrie 1994 – un „ciclist” palestinian îşi detonează încărcătura explozivă la un post militar din apropierea unei colonii evreieşti din Fâşia Gaza: 3 morţi.
9 aprilie 1995 a fost o zi neagră pentru aşezările evreieşti din Fâşia Gaza: două atentate sinucigaşe ale militanţilor Hamas ucid 8 israelieni; Yasser Arafat, liderul Autorităţii Palestiniene de atunci, reacţionează printr-o serie de arestări în rândul militanţilor islamişti.
Pe 23 februarie 1996, două atentate puse la cale de către gruparea integristă Hamas, la Ierusalim şi Ashkelon, au provocat 26 de morţi şi 77 de răniţi iar pe 3 martie 1996, într-un atentat cu bombă asupra unui autobuz, în centrul Ierusalimului, au murit 19 persoane, dintre care 6 erau cetăţeni români. Atunci, premierul israelian, Shimon Peres, declara „război total” grupării Hamas şi altor mişcări sau organizaţii teroriste. Era doar începutul.
În 2004, premierul Ariel Sharon şi-a dezvăluit intenţia de a-i evacua pe toţi cei 8 mii de locuitori ai celor 21 de colonii din Fâşia Gaza, precum şi alte câteva sute, din alte 4 implantări din Cisiordania. Sharon a dat de înţeles că Israelul nu mai dorea să-i menţină pe colonişti în mijlocul unui milion şi jumătate de palestinieni confruntaţi cu sărăcia, într-o zonă cu una dintre cele mai mari densităţi de populaţie din lume. În plus, armata israeliană va putea interveni în Fâşia Gaza ori de câte ori va considera că este necesar. Palestinienii din zonă vor continua să fie dependenţi de apă, sistemele de canalizare, comunicaţiile şi electricitatea israelienilor. După 38 de ani de ocupaţie, retragerea din Fâşia Gaza contravine însă politicii de colonizare promovate timp de decenii de toate guvernele israeliene –atât de dreapta, cât şi de stânga – în Cisiordania şi în Fâşia Gaza. Paradoxal, de-a lungul timpului, unul dintre cei mai mari susţinători ai politicii de colonizare a fost însuşi Ariel Sharon. Începând de atunci, asasinarea premierului Sharon şi a altor personalităţi politice şi militare reprezenta o ameninţare reală. De atunci, Ariel Sharon, acest general din linia întâi, învingător în toate războaiele Israelului, se temea în mod real. El purta permanent o vestă anti-glonţ şi era înconjurat de numeroase gărzi de corp. Shabak-ul i-a interzis chiar să mai circule în public.
În august 2005, premierul Ariel Sharon îşi respecta promisiunea: toate coloniile prevăzute în planul său de retragere au fost evacuate. În Cisiordania, evacuarea a vizat doar 4 dintre cele 120 de colonii construite pe acest teritoriu.
În Fâşia Gaza, operaţiunea s-a încheiat în doar o saptămână, fără incidente majore, însă cu multe lacrimi şi disperare. 8 mii de locuitori ai celor 21 de colonii şi-au părăsit definitiv casele şi, imediat, buldozerele au început operaţiunile de demolare. În toamna lui 2005, însă, se reaprind scânteile: Israelul a lansat primele atacuri israeliene în Fâşia Gaza după retragere. Motivul: tiruri intense cu rachete trase de militanţii islamişti asupra oraşului israelian Sderot.
În iulie 2006, relaţiile israeliano-palestiniene au intrat într-o nouă criză după ce un militar israelian a fost răpit de un comando palestinian. Este pentru prima dată în ultimii 12 ani când grupările extremiste din teritorii recurg la o astfel de agresiune. În timp ce comunitatea internaţională încerca să detensioneze situaţia, primul ministru, Ehud Olmert, a ordonat armatei să se pregătească pentru o ofensivă de amploare în Fâşia Gaza şi a dat un ultimatum palestinienilor pentru eliberarea militarului Gilad Shalit. Aceştia nu s-au conformat şi armata israeliană a declanşat prima operaţiune de amploare de după retragerea din Fâşia Gaza. Ierusalimul a adoptat o poziţie dură încă de la declanşarea crizei: cabinetul de securitate condus de Ehud Olmert le-a acordat palestinienilor un termen de 48 de ore pentru eliberarea caporalului Gilad Shalit.
În caz contrar a ameninţat cu represalii, inclusiv reocuparea Fâşiei Gaza, evacuată după 38 de ani de prezenţă militară în regiune. Între timp, în oraşul Gaza, oficialii palestinieni şi câţiva membri ai serviciilor de securitate egiptene au început negocieri cu gruparea armată care şi-a asumat responsabilitatea răpirii. Gilad Shalit, în vârstă de 19 ani, care este şi cetăţean francez, a fost prins în timpul atacului asupra unui post militar de la frontiera cu Fâşia Gaza. Un comando format din cel puţin şapte persoane a pătruns printr-un tunel secret în zona Kerem Shalom provocând un incident care s-a soldat cu moartea a doi israelieni şi a doi militanţi palestinieni. Acţiunea a fost revendicată de gruparea Brigăzile Ezzedin Al Qassam, braţul armat al mişcării Hamas, şi de către Comitetele rezistenţei populare şi Armata Islamului, o grupare necunoscută.
După expirarea ultimatumului impus de autorităţile de la Ierusalim, armata a declanşat ofensiva. Locuitorii din Gaza nu mai auziseră de nouă luni tirurile israeliene. Cel puţin cinci mii de militari au participat la operaţiunea cu numele de cod “Ploaie de vară“. Forţele israeliene au pătruns prin sudul Fâşiei Gaza, iar aviaţia a distrus principalele căi de acces spre nord. Apoi, trupele şi tancurile israeliene au ocupat mai multe poziţii din apropierea aeroportului dezafectat. Autorităţile militare israeliene au anunţat că motivul acestei acţiuni în forţă era recuperarea caporalului Gilad Shalit în viaţă şi cât mai repede. Deşi comunitatea internaţională face apel la calm şi la soluţionarea crizei pe cale diplomatică, în teren distrugerile lăsate în urma atacurilor sunt importante. Un gest fără precedent al Israelului a afectat şi mai mult situaţia: acesta a anulat statutul de rezident în Ierusalimul de Est pentru patru demnitari ai gruparii Hamas, originari din partea rasăriteană a Oraşului Sfânt. După ce ei au refuzat să condamne un atentat sinucigaş produs în Israel, ministrul de interne de atunci, Roni Bar-On, i-a anunţat pe cei 4 demnitari palestinieni că, dacă în 30 de zile nu părăsesc mişcarea islamistă Hamas vor fi expulzaţi în teritoriile palestiniene.
(Continuare în numărul următor)
