 S-a vorbit mult de afinitatea istorică dintre cele două ţări. Serbia a  reprezentat cândva bastionul ortodoxiei răsăritene al cărei  reprezentant cel mai de seamă a fost “cea de-a treia Romă” a Rusiei după  căderea Constantinopolului. Imperiul Habsburgic catolic se afla foarte  aproape la Apus, o perioadă chiar înghiţind Croaţia, iar Imperiul  Otoman, musulman, a ocupat Serbia câteva secole. Patriarhul Alexei II,  capul Bisericii Ortodoxe Ruse, a demonstrat clar legăturile religioase  puternice dintre cele două ţări, intervenind în dispută cu afirmaţia că  independenţa Kosovo “a deteriorat unilateral echilibrul lumii.”
S-a vorbit mult de afinitatea istorică dintre cele două ţări. Serbia a  reprezentat cândva bastionul ortodoxiei răsăritene al cărei  reprezentant cel mai de seamă a fost “cea de-a treia Romă” a Rusiei după  căderea Constantinopolului. Imperiul Habsburgic catolic se afla foarte  aproape la Apus, o perioadă chiar înghiţind Croaţia, iar Imperiul  Otoman, musulman, a ocupat Serbia câteva secole. Patriarhul Alexei II,  capul Bisericii Ortodoxe Ruse, a demonstrat clar legăturile religioase  puternice dintre cele două ţări, intervenind în dispută cu afirmaţia că  independenţa Kosovo “a deteriorat unilateral echilibrul lumii.”
Însă Rusia nu poate contracara sprijinul acordat de Kremlin autocraţilor din Europa de Est sau Asia Centrală, sau întârzierilor provocate de Rusia în ce priveşte sancţiunile internaţionale pentru programul iranian de înarmare.
Interese economice
Pretextul  apărării normelor internaţionale sau legăturile tradiţionale ascund  adevăratul motiv al poziţiei Rusiei: Serbia permite Rusiei să-şi  proiecteze puterea şi să acumuleze profit în Europa de Sud-Est.  Relaţiile comerciale ruso-sârbe înfloresc, iar corporaţiile ruseşti au  început să înghită active sârbeşti la preţuri de nimic. Vladimir Putin  chiar a recunoscut acest lucru, afirmând că este “normal ca o Rusie din  nou în ascensiune să revină [în Serbia]“. Schimburile comerciale dintre  cele două ţări s-au ridicat la 2,6 miliarde de dolari în 2007, cu 22 la  sută mai mult decât în 2006 şi cu 56 la sută peste nivelul din 2005.  Schimburile au constat în mare parte din importuri energetice din  Rusia, ţară cu care Serbia are cel mai mare deficit comercial.
Atunci  când Serbia a deschis licitaţiile pentru activele holdingului naţional  de energie, Naftna Industrija Srbije, favoritismul Belgradului a  asigurat profituri imense Rusiei. Câteva companii – MOL din Ungaria, PKN  Orlen din Polonia, Lukoil din Rusia şi Rompetrol din România – au făcut  oferte de preluare a grupului la sfârşitul anului trecut.
Deşi  valoarea de piaţă era estimată de majoritatea analiştilor între 1 şi 2  miliarde euro (1,5-3 miliarde dolari), grupul rusesc Gazprom a cumpărat  un pachet de 51 la sută din NIS cu doar 400 milioane euro (589  milioane dolari) la sfârşitul lunii ianuarie. Gazprom are legături  strânse cu administraţia rusă: moştenitorul desemnat al lui Putin la  preşedinţie, Dimitri Medvedev, este preşedintele consiliului de  administraţie al firmei.
În decembrie, când Rusia a lansat o ofertă  iniţială asemănătoare preţului final de cumpărare, ministrul sârb al  economiei Mladjan Dinkici declara: “Această ofertă este umilitoare… doar  terenul şi construcţiile valorează 800 milioane euro (1,17 miliarde  dolari), într-o estimare pesimistă, fără să ţinem seama de afacere sau  cota de piaţă.” Analiştii din Serbia şi din străinătate cred că  prim-ministrul a trecut peste capul lui Dinkici şi a făcut presiuni  pentru semnarea contractului în orice condiţii, ca mulţumire pentru  sprijinul în problema Kosovo.
Rusia, “primul dintre egali” în ce  priveşte acordurile economice, potrivit vicepremierului sârb Bozidar  Djelici, şi-a extins influenţa adânc în economia Serbiei. Compania  aeriană rusească Aeroflot şi-a exprimat interesul pentru preluarea  principalei linii aeriene sârbeşti, JAT, şi ar putea lansa o ofertă  concretă chiar la sfârşitul lui martie, potrivit oficialului Aeroflot  Mihail Poliboiarinov. Alte active propuse pentru privatizare, între care  Srpska Bank, sunt şi ele în atenţia finanţiştilor ruşi.
Interese politice
Contractul  NIS a venit la pachet cu un plan prin care Rusia să construiască  segmentul intermediar al gazoductului South Stream de 900 de kilometri  prin Serbia. Cu o capacitate anuală de 31 de miliarde de metri cubi de  gaz, South Stream, care va livra gaze naturale de la Marea Neagră în  Europa, prin Bulgaria, ar obliga Serbia să devină dependentă de  importurile de combustibili din Rusia. Gazoductul ar cimenta de asemenea  controlul Rusiei asupra pieţei europene. UE şi SUA plănuiesc  construcţia unei conducte cunoscute sub numele “Proiectul Nabucco”, prin  care să se livreze gaze naturale din zona caspică, din Azerbaidjan prin  Bulgaria, România şi Ungaria, în speranţa că astfel vor pune capăt  monopolului rusesc asupra pieţei energetice europene.
South Stream  ar înăbuşi în faşă aceste aspiraţii, lăsând în afară aliaţi ai SUA ca  Turcia şi România. Geamănul său de la nord, proiectul Nord Stream, ar  urma să transporte carburanţi pe sub Marea Baltică direct în Germania,  permiţând Rusiei să taie livrările spre statele central-europene fără a  le afecta pe cele către partenerii mai puternici (economic şi politic)  din Occident. Împreună, aceste proiecte ar asigura Rusiei un control şi  mai ferm asupra pieţei energetice europene.
Gazprom a încercat să  exercite presiuni asupra Ucrainei, suspendând livrările de gaze naturale  timp de trei zile la începutul lui 2006; în ciuda asigurărilor  Gazprom, clienţii occidentali au reclamat scăderi în cantităţile de  combustibili primite, fapt ce a subminat încercarea companiei de a  forţa mâna Kievului în numele Moscovei. Gazoductele Stream ar permite  Rusiei să aplice metoda “divide et impera”, în care Gazprom să exercite  presiuni asupra unei singure ţări, dacă Moscova ar dori un preţ mai mare  sau ar avea interese politice.
Blocarea proiectului Nabucco
Fără  colaborarea Serbiei, Rusia ar fi obligată să se bazeze pe ţări  pro-occidentale, ca România. Şi, fără Serbia, Rusia ar putea să nu  reuşească să blocheze proiectul Nabucco, cea mai mare ameninţare  occidentală la adresa strategiei energetice a Rusiei. Opoziţia rusă faţă  de independenţa Kosovo este garanţia că Serbia va continua să fie  principalul pion în planurile Rusiei.
Pentru a construi o lume mai sigură şi mai liberă este nevoie de un răspuns comun.
Noii  lideri europeni ar putea face posibilă o astfel de poziţie.  Preşedintele Franţei Nicholas Sarkozy afirma în 2007 că Rusia “îşi  impune, cu oarecare brutalitate, revenirea pe scena mondială, profitând  de resursee sale, în special petrolul şi gazele naturale“. În ianuarie  2006, imediat după prima întâlnire cu Putin, cancelarul german Angela  Merkel s-a întâlnit cu liderii opoziţiei ruse, cărora le-a recomandat să  contribuie la “revitalizarea societăţii ruseşti“. Premierul britanic  Gordon Brown a expulzat patru diplomaţi ruşi din Marea Britanie în iulie  anul trecut, după ce Rusia a refuzat extrădarea lui Andrei Lugovoi,  principalul suspect în asasinarea lui Alexandr Litvinenko.
Liderii  europeni ar trebui să aibă o politică unitară în privinţa industriei  energetice ruseşti, prin care să se accelereze dezvoltarea proiectului  Nabucco şi să se liberalizeze comerţul cu companiile energetice ruseşti.  Un pas important în acest sens ar fi, aşa cum recomanda o propunere a  Comisiei Europene din septembrie, să se interzică investiţiile Gazprom  în reţele de distribuţie de energie din Europa până când Rusia îşi  deschide propria reţea naţională pentru investiţii străine.









