Home » Posts tagged with "Economie"
Made in Romania
Privind asupra perspectivelor anului 2009, trebuie remarcate trei componente cruciale care vor decide direcţia pe care o vom apuca: în sus sau în jos. Prima componentă este bugetul pe anul 2009, apoi alegerile europarlamentare şi prezidenţiale, iar cea de-a treia componentă, poate cea mai importantă, relansarea programului “Fabricat în România” – pentru conştientizarea consumatorilor.
Ritmul...
Cine pierde şi cine câştigă din criza economică
Principalii câştigători în momentul de faţă sunt cei care deţin rezerve cash, indiferent de domeniul de activitate. Activele vor scădea şi vor putea fi achiziţionate la preţuri cu 50% mai mici decât anul trecut sau chiar şi mai jos. De asemenea, vor avea de câştigat firmele de outsourcing. Multe firme vor prefera să-şi externalizeze din procese, un contract fiind mai uşor de terminat...
Românii sub Mugur Isărescu Guvernatorul
2009 este anul în care alegem europarlamentarii, preşedintele, dar şi guvernatorul BNR. Creşterea euro din ultima vreme este prilej pentru media de a ataca Banca Naţională şi în special pe Mugur Isărescu. Două decenii în fruntea uneia dintre instituţiile cele mai importante în stat reprezintă în mod categoric un prilej de bilanţ în care cursul de schimb reprezintă unul dintre parametrii...
România are nevoie de bani. De unde îi luăm?
Iată că au fost spulberate şi ultimele speranţe că economia românească ar putea sfida tăvălugul crizei mondiale, decolând ca în filmele americane cu happy-end, exact în momentul când pericolul devine iminent. Cu un deficit bugetar care creşte vertiginos, alimentat fiind de spaimele care bântuie mediul de afaceri, dar şi de cererile salariale ale sindicatelor, cu un deficit de cont...
Ne trebuie sau nu un acord cu FMI?
Istoricul relaţiilor dintre România şi FMI este unul tensionat. După 1989, România a încheiat 7 acorduri de tip stand-by, în valoare de 2.266.535.000 DST (drepturi speciale de tragere). Dintre acestea, decât unul singur a fost utilizat integral, de guvernul Adrian Năstase, iar un altul nu a fost utilizat deloc. Ultimul acord, încheiat de Adrian Năstase, cel din care România nu a utilizat...
Prin noi înşine
Indiferent ce dicţionar folosim, criza are câteva caracteristici de netăgăduit legate indestructibil de manifestarea unor dificultăţi: scăderea generală a vieţii economice, şomaj ridicat, oferta depăşeşte categoric cererea, etc. Uzual, aceasta era însoţită de exemplul marii crize din din 1929-1933. Un exemplu corect dacă ne gândim la o criză de supraproducţie. Au existat şi crize...
De ce nu-mi este frică de criza economică?
Prognozele Băncii Mondiale, destul de optimiste, merg pe aceeaşi linie cu CNP şi guvernatorul Mugur Isărescu, indicând o creştere economică de cca 3-4%. De partea cealaltă stau Casandrele care prevestesc o prăbuşire de proporţii catastrofice. Încercând să găsesc explicaţii ale unei eventuale prăbuşiri nu am reuşit să dau decât peste un singur argument: “la ei este criză, deci...
O şansă pentru România: eco-economia
Motto: “Dacă suntem dispuşi sa plătim pentru a salva băncile de investiţii de ce n-am fi dispuşi să plătim şi pentru a salva planeta?” Johan Rockstrom, director executiv al Institutului de Mediu de la Stockholm.
Lester Russel Brown, fondator al celebrului Worldwatch Institute, a introdus conceptul de eco-economie prin cartea Eco-Economy: Building an Economy for the Earth apărută...
Economia naţională în campanie electorală
Electoratul majoritar este unul predominant emotiv şi uşor influenţabil. Conform unui studiu al CURS din 2000, 70% dintre votanţi nu sunt influenţaţi ideologia partidelor. Electoratul informat ia în calcul şi programele de guvernare sau, cel puţin, pilonii acestora. Latura economică continuă să preocupe intens, tocmai din acest motiv merită să studiem ofertele electorale 2008.
Ideea...
Economia Iranului, în declin
În timp ce comunitatea internaţională se concentrează asupra programului nuclear al Iranului, dezbaterea internă în Republica Islamică este dominată de tema declinului economic. Întregul spectru politic iranian, inclusiv foşti aliaţi ai preşedintelui, acuză politicile lui Ahmadinejad care au dus la o inflaţie scăpată de sub control şi penurie a bunurilor de bază.
În campania electorală...