Home » Economie » Cine pierde şi cine câştigă din criza economică

Cine pierde şi cine câştigă din criza economică

Principalii câştigători în momentul de faţă sunt cei care deţin rezerve cash, indiferent de domeniul de activitate. Activele vor scădea şi vor putea fi achiziţionate la preţuri cu 50% mai mici decât anul trecut sau chiar şi mai jos. De asemenea, vor avea de câştigat firmele de outsourcing. Multe firme vor prefera să-şi externalizeze din procese, un contract fiind mai uşor de terminat decât de concediat un număr de angajaţi. În plus, cu noul guvern nu putem spera decât ca cel mult legislaţia muncii să rămână la fel, deşi eu aş miza că se va înrăutăţi. De pierdut vor pierde în special firmele cu un prost management al cash-flow-ului, cele care depind de unul-doi clienţi, cele în care deciziile se iau greu.

În momentul de faţă, încă asistăm mai degrabă la un blocaj psiho­logic decât unul de natură economică. Clienţii amână plă­ţile către furnizori “că nu se ştie”, sunt concediaţi angajaţi “preventiv”. Aceste “măsuri” induc însă un blocaj eco­nomic, care poate nu ar fi apărut dacă firmele se comportau normal.  La asta se adaugă şi regulamentul BNR lansat în octombrie, care a aruncat România în regres cu cel puţin câteva luni mai devreme. Ceea ce a făcut BNR echivalează cu o fermă agricolă care opreşte irigaţiile în plină secetă ca să nu facă… inundaţie. Ce dacă recoltele se usucă pe câmp? Să nu cumva să ne inundăm. Sunt curios cât va dura până când rolul nefast al lui Mugur Isărescu în economie în aceşti 20 de ani va fi în sfârşit recunoscut. Este incredibil că într-un moment când economia mon­dială se îndreaptă spre recesiune tu să fii îngrijorat de creşterea cererii şi de inflaţie… Nici măcar acum BNR nu scade dobânda (FED se pregăteşte pentru dobândă 0, iar BCE continuă scăderile, Banca Centrală a Angliei anunţă o dobândă de 0,25%). Dacă adăugăm aici şi ideea genială a guvernului de a miza pe un deficit de 1,7% într-un moment în care CE acceptă depăşirea criteriilor de la Maastricht, avem un tablou perfect al celor care ne conduc.
Per total însă, efectele crizei asu­pra României nu se vor simţi atât de mult. Se uită prea uşor că avem în jur de 25% din economie “gri” – iar procentul va creşte –, iar alte circa 20% din PIB reprezintă autoconsumul, supapa ce permite salarii atât de mici în condiţiile unor preţuri similare sau mai mari ca în restul UE. Mai o roşie, mai un castra­vete, mai un pui, o găină, nişte ouşoa­re, nişte bănuţi de la “asociaţie”…
Pentru firmele mici, principalul pericol vine de la cash-flow. Deja se prefigurează un blocaj financiar din care nu vor supravieţui decât cei care vor învăţa să facă un management eficient al numerarului. Prelungirea termenelor de plată va afecta întreaga economie şi, din acest punct de ve­dere, poate că Fiscul va trebui să găsească o modalitate de a ajuta firmele, renunţând la penalizarea celor care întârzie cu plata impozitelor, măcar 90 de zile cam cât a ajuns scadenţa facturilor la multinaţionale.
Nu trebuie acum să ne închipuim că brusc firmele se vor trezi, vor scăpa de incompetenţi, managementul va deveni mai eficient şi că “pădurea se va curăţa de uscături”. Nu întotdeauna vor fi concediaţi cei care “beau ca­fea­ua” şi nu toate deciziile vor fi eficiente. Nu devenim automat mai buni doar pentru că “este criză”. Este însă de pre­supus că firmele vor încerca (mai mult sau mai puţin organizat) să-şi eficien­tizeze activităţile – procedurare, siste­me de management, sisteme IT…
Probleme mari
Imobiliarele
Despre imobiliare am tot scris. Ele s-au dezvoltat bazându-se pe cererea speculativă. De aceea, noile construcţii – cele proiectate până prin 2007, în special – au fost realizate fără a se lua în considerare utilizatorul final, cel care va locui efectiv în ele. Spaţii mari, greu de întreţinut, locaţii înghesuite, costuri mari de întreţinere (în medie de 2-3 ori mai mari decât la blocurile “cea­u­şiste”), acces greoi. Era chiar la min­tea cocoşului că mai devreme sau mai târziu se va ajunge la saturaţie din acest punct de vedere. În momentul de faţă preţurile scad şi vor continua să scadă. Nu este deloc exclus ca până la sfârşitul lui 2009, o garsonieră să ajun­gă la 30.000  euro “pe hârtie”, însă rămâne de văzut câte tranzacţii se vor şi efectua la acest preţ.
Încă este greu de spus care va fi preţul “de echilibru”, dincolo de care proprietarii nu vor mai dori să vândă. Aici există şi avantajul că – exceptând une­le cazuri izolate – nu există pre­siu­nea vânzării. Cei care le-au cumpărat pentru locuit oricum nu aveau intenţia de a le revinde prea curând (probabil nu le vor vinde niciodată), iar cei care le-au cumpărat pentru speculă pot aştepta până când vor ajunge din nou pe plus, neavând de ce să vândă în pierdere.
Ţinând cont că momentul de apogeu al creditelor imobiliare a fost vara lui 2007, este posibil ca acela să fie şi punctul de echilibru pe termen mediu (ţinând cont că salariul mediu în Bucureşti este de 800 euro/lună, un preţ de 70-80.000 euro pentru un apar­tament cu 2 camere este unul rezonabil – înseamnând o rată în jur de 500 euro şi un grad de îndatorare pe familie de 31%).
Pe de altă parte însă, ieftinirea activelor va atrage tot cerere specu­lativă şi nu este exclus ca prin toamnă creşterea să se reia.
Industria auto
Industria auto are alte probleme şi ar fi ajuns în găleată şi fără ajutorul crizei. Prea multe firme, prea multe modele, prea multe opţiuni. Cred că viitorul aparţine “modelului” Dacia – un singur model (cu mai multe variante de caroserie), 1-2 motorizări, 1-2 variante de echipare – sau Skoda (cu 3). Pentru România, lucrurile sunt cu atât mai dificile cu cât ne transfor­ma­serăm într-un hub auto important, însă în cazul de faţă suntem doar o victimă colaterală. Producătorii auto vor trebui să-şi regăsească focusul, ideea de a avea toate modelele posibile şi impo­sibile nefiind viabilă economic pe ter­men lung.
Volkswagen avea un model de mare succes, Golf. Acum, Golful este canibalizat de Lupo, Polo (mai ales acesta), Jetta/Bora, Passat, Tiguan, Touran. GM nu avea concurenţă în Europa cu Opel/Vauxhall. Acum, au adus şi Chevroletul (ex-Daewoo) şi dea­lerii îşi împart resursele între cele două branduri. Rezultatul nu este surprin­zător: vânzările Opel au scăzut şi cele ale Chevrolet n-au ajuns încă la nivelul Daewoo (şi nici nu vor mai ajunge vreo­dată).
Diversitatea de modele şi mărci a dus la situaţii în care Mazda 2 este identică cu Fiesta, S40 de la Volvo cu Focus şi avem un SUV identic sub 3 nume (Peugeot, Citroen, Mitsubishi) şi exemplele sunt multe. Chiar avea nevoie Renault (de exemplu) de un SUV? Cine ar dori să-şi cumpere un SUV se gândeşte la Renault? Şi totuşi, au lansat. Nu ştiu însă dacă vreodată în existenţa sa acest model va ajunge să-şi scoată cheltuielile, păpând profiturile Clio şi Megane.
În industria auto însăşi modelul de business este falimentar şi era o ches­tiune de timp până când va fi intrat în criză. Criza sistemului bancar doar a grăbit un moment care ar fi venit ori­cum. Din păcate, suprapunerea îi va fa­ce să dea vina pe aceasta şi să nu ajungă la cauzele reale. De aceea, pe termen mediu, vom asista la falimentul unor producători,  la dispariţia unor bran­duri, la reducerea numărului de modele ale unui producător. Mulţi vor rămâne producători regionali (Seat, Skoda, cel puţin un producător francez – Citroen sau Peugeot – sau chiar amândoi, coreenii ş.a.m.d.), alţii se vor specializa (de exemplu, Hyundai poate rămâne exclusiv producător de SUV-uri ieftine, FIAT – de automobile mici, 500, Panda, Punto), unii vor renunţa la anumite modele (Fusion, Maverick şi de la Ford, Koleus de la Renault etc.).
Sistemul bancar
Sistemul bancar românesc intra oricum în probleme, indiferent de si­tua­ţia internaţională. Nici un business nu poate rezista la infinit dispreţuindu-şi clienţii. Sistemul nostru bancar era mult mai aproape de cămătărie decât de banking. Problemelor de “model de business” li se adaugă şi problemele de personal, unde disperarea extinderii a dus la angajarea fără discernământ a incompetenţilor.
În cei 20 de ani de banking, în România s-a făcut profit pe seama sta­tului (primii 10 ani), s-a falimentat pe seama clienţilor politici (primii 10 ani), s-a făcut profit pe spinarea firmelor şi a statului (următorii 6 ani) şi de 4 ani se face profit pe seama “persoanelor fizice”. Datorită acestui fapt, băncile nu au avut nici o preocupare pentru di­ver­sificarea serviciilor, pentru dezvol­tarea profesională a personalului (ok, au angajat incompetenţi, dar după aceea se putea face un training, se putea face o evaluare a personalului şi corecţie a problemelor).
Ajungerea la saturaţie era o ches­tiune de timp. În momentul de faţă, cam toţi cei care puteau lua un credit au ajuns la grade de îndatorare de cel puţin 60%. Sigur, era posibil să se ajungă şi la noi să se ofere credite ce­lor care nu puteau să le returneze (cum s-a şi făcut, dar într-o proporţie mai mică). Noul regulament BNR le-a blocat efectiv activitatea, iar căderea pieţei imobiliare face reticente băncile în a mai acorda finanţări chiar şi celor care s-ar încadra în noile norme.
Cum persoanele fizice se vor apro­pia mai greu de finanţări, bătaia va începe cât de curând pe firme. Dar pentru asta este nevoie de un alt tip de personal şi o altă abordare. Până acum, IMM-urile nu au fost tentate cu credite (decât prin powerpoint-urile direc­toraşilor din centrale), singura care mişca ceva-ceva pe acest seg­ment fiind Banca Transilvania. Probabil că prin toamnă bătălia se va încinge. Să ne aducem aminte că prima care a lansat creditele ipotecare a fost tot o bancă mică: Alpha Bank. Viitorul va fi al băncilor mici, cu un focus clar, în vre­me ce băncile mari generaliste pot întâm­pina probleme datorită expunerii nesăbuite (ale băncilor-mamă). Mai repede vom asista la fuziuni şi preluări în rândul lor decât al celor mici.
Turismul
2007 şi 2008 au fost anii în care industria turistică începuse să iasă un pic din zona turismului de weekend. Se reduseseră şi elementele de jec­mă­neală atât de caracteristice turismului românesc. Da, iarna aceasta a fost plin la munte, rămâne însă de văzut ce se va întâmpla cu sezonul de pe litoral şi iarna viitoare.
Deja ca număr de turişti în iarna aceasta avem o scădere de 26% nu­meric şi 6% valoric (semn că au “ce­dat” cei cu venituri mici), pe turismul in­tern, şi cu 38% la turismul extern, 16% valoric. Lipsit de infrastructură (şo­sele, aeroporturi), oricum nu se putea dezvolta foarte mult, iar acum va exista presiunea suplimentară a preţurilor – prevăd că în vară bulgarii vor reduce şi mai mult preţurile, ceea ce nu-i va impresiona prea tare pe hote­lierii români. Din “fericire”, proble­mele turismului nu vor afecta foarte tare PIB-ul ţinând cont de ponderea acestuia.
Retail
Retailul este un alt domeniu care ar fi intrat în probleme indiferent de criză pentru simplul motiv că piaţa a ajuns la saturaţie. Modelul Domo, Altex & Flanco este OK, dar probabil că se vor retrage în marile centre comerciale, renunţând la magazinele “de cartier”. Reţelele mai mici îşi vor închide porţile sau vor fi preluate. Cel mai rău vor fi afectate reţelele specializate pe IT&C, gen UltraPro sau Depozitul de Calcula­toare (deja Flamingo a dispărut, iar UltraPro îşi reduce prezenţa) care vor pierde teren în favoarea online-ului. Nici în online nu va curge lapte şi miere, ci este de aşteptat o scădere. Ţinând cont că aici marjele sunt mult mai mici, pentru unele magazine pot apărea probleme.
Mass-media
Este un alt domeniu dezvoltat mult peste gradul de sustenabilitate eco­no­mică. Multe organe de presă au supra­vieţuit exclusiv datorită intereselor politice ale patronilor. Acestea vor ceda primele. Încercarea de a promova vân­zările prin inserturi poate da rezultate pe termen scurt, însă nu şi pe termen lung, după cum a demonstrat-o „Coti­dianul”, care ajunsese spre 30.000 de exemplare, iar acum s-a întors de unde ple­case în jurul a 10.000 de exem­plare. Aceeaşi poveste o repetă acum „Adevărul”. Problema este că lumea cumpără cartea/filmul, şi nu ziarul. Du­pă ce se încheie perioada de inserturi, vânzările se întorc de unde au plecat. Cel mai probabil la nivel naţional vor mai rămâne doar „Jurnalul Naţional”, „Eveni­mentul Zilei”, „Adevărul”, „Coti­di­a­nul” şi poate „România liberă”, dacă va fi preluată de un trust. Mass-media beneficiază încă de forţă de muncă foarte ieftină (oricum prea bine plătită în raport cu ceea ce ştie să facă, respectiv rescrierea ştirilor de pe Me­diafax/Rompres), şi asta poate pre­lungi agonia.
Nici în televiziuni lucrurile nu stau foarte diferit. E o minune supra­vie­ţui­rea unor posturi ca B1Tv, Naţional TV, N24, Romantica, The Money Channel. Din trustul Intact văd vulnerabilă Ante­na 2, un post care nu are o identitate clară, deşi are emisiuni cu potenţial (Brancu, Ciutacu, Cristina Cioran) – dar acestea şi-ar putea găsi locul pe Antena 3.
La radio lucrurile sunt mai simple, costurile fiind mai reduse. Personal regret dispariţia NewsFM în favoarea stupizeniei de Radio ZU şi sper ca Romantic FM să nu dispară după cum se zvoneşte.
Şi în online vor apărea mai de­vreme sau mai târziu probleme, când trusturile media vor înţelege rolul ne­fast al agregatoarelor de conţinut gen Ziare.com, Wall Street, 9Am, Daily­Business sau HotNews. Cu foarte puţine excepţii (Metropotam, Trilulilu), online-ul românesc nu prea oferă nimic, fiind încă dominat de puştani. Dar, câtă vreme fostul premier consi­de­ra Hi5 platforma potrivită de so­cializare (şi nici un consilier nu a fost în stare să-i explice problema) mai este mult până departe.
Transporturile şi curieratul
Transporturile vor scădea şi ele o dată cu scăderea activităţilor econo­mice, dar mai ales ca urmare a ten­taţiei spre economie. Deşi benzina a scăzut la un moment dat sub 3 lei, taxiurile din Bucureşti încă mai au tarife de 1,9 ca atunci când era peste 4 lei. Nu ştiu cum stau lucrurile la trans­porturile de marfă, probabil nici ei nu s-au grăbit încă să scadă tarifele. Din cauza aceasta, firmele vor căuta soluţii mai simple sau mai eficiente (transportul pe calea ferată este încă mult subutilizat la noi). În cazul curie­rilor, problema nu va fi atât a tarifelor, cât mai ales a serviciilor proaste.

Neutre

În zona neutră intră marea majoritate a celorlalte industrii, care vor continua să se dezvolte, mult mai lent, ce-i drept, dar vor evolua. O parte dintre ele îşi vor modifica focusul – de exemplu, construcţiile se vor baza acum mai mult pe lucrări de infras­tructură decât pe dezvoltări imobiliare, în serviciile HR focusul va trece de la recrutare la servicii complexe (eva­luare, training, coaching, payroll, închi­riere personal).  În servicii, vor câştiga cei care îşi vor ajusta cel mai bine oferta situaţiei şi vor avea un cash-management optim.

Câştigători

Vor câştiga acele industrii care produc bunuri de strictă necesitate – alimente, băutură, utilităţi –, servicii pres­tate întreprinderilor. Cum în ma­nua­lele de criză se spune că trebuie să recurgi la outsourcing pentru activi­tăţile care nu fac parte din obiectul de activitate, multe firme mari vor recurge la această reţetă pentru administrarea personalului, contabilitate şi alte servicii administrative, mentenanţă echipamente, curăţenie. De ase­me­nea, în zona serviciilor IT se va înre­gis­tra o creştere şi vom asista la un nu­măr mare de implementări de siste­me ERP, CRM, SFA, soluţii de Business Intelligence, dar şi softuri simple adec­vate companiilor mai mici.
Industria alimentară
Va avea de câştigat, chiar dacă este posibil ca cererea să se schimbe în favoarea ofertelor mai ieftine. Va conta, desigur, flexibilitatea produ­că­torilor.
Agricultura
Prin ieftinirea terenurilor şi scum­pirea alimentelor, coroborat cu iefti­nirea – de moment – a combustibililor, agricultura devine tentantă pentru investiţii, mai ales că sunt şi bani europeni disponibili în acest sens. Creşterea agriculturii poate prelua din exce­dentul de personal creat de disponibilizări şi în special persoanele rămase încă în zona rurală.
IT-ul
IT-ul are un bun potenţial de creş­tere, în special pe zona de software şi outsourcing. Este loc de creştere atât pe zona de servicii cu valoare adău­gată mare – dezvoltare de soluţii soft­ware specifice/customizate –, cât şi pe… lohn – scriere de cod pentru firme străine. De asemenea, ar trebui să existe o evoluţie pozitivă pe zona soluţiilor business de tip ERP, CRM sau SFA în vederea eficientizării activităţilor şi a managementului. Deocamdată, a­ces­te servicii au fost apanajul firmelor mari şi foarte mari, dar este timpul ca ele să fie adoptate şi de firmele mici şi mijlocii, existând soluţii decente ca preţ.
Outsourcingul poate evolua şi în zona serviciilor de infrastructură IT. O zo­nă cu un viitor bun va fi cea a soluţiilor de Business Continuity, deoa­rece, pe măsură ce firmele adoptă soluţii IT avansate de gestiune, pro­blema continuităţii se va pune din ce în ce mai acut, iar asta va genera cerere şi în zona soluţiilor de securitate a datelor.
În schimb, este posibil un recul pe zona hardware, firmele fiind mai reticente să-şi schimbe prea des echipamentele.

Macroeconomia

Personal, prefer să merg pe mâna Comisiei Naţionale de Prognoză. Chiar dacă prognoza de curs pare optimistă în condiţiile unui curs actual aproape de 4,5 lei, fiind voci care mizează pe un curs de 5 sau chiar peste, opinia mea fiind o medie de cel mult 4 lei/euro şi un curs la finalul anului de 3,7-3,8. Nu văd motive serioase pentru o devalorizare accentuată şi de durată, din contră. Trendul va fi oricum de apreciere a monedei naţionale până la adoptarea euro. În rest, merg pe cifrele CNP. Până acum, s-au dovedit a fi cele mai exacte.  (C. B.)

Publicat în : Economie  de la numărul 63
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress