Home » Posts tagged with "Politică internă"

Şansele şi neşansele PNL

PNL se află în momentul de faţă într-o perioadă de tranziţie, perioadă începută un pic cam târziu, şi este de văzut dacă va reuşi să recupereze decalajul de imagine în favoarea PD. Principala problemă pe care trebuie să o surmonteze cât mai rapid este delimitarea de „băieţii răi”, trioul Geoană, Voiculescu, Vadim. Orice întârziere alături de aceştia îi poate costa... 

Parlamentul, un adversar redutabil pentru Traian Băsescu

După 17 ani de la revoluţie, putem să vorbim pentru prima dată despre puterea politică a Parlamentului. Datorăm acest lucru preşedintelui Traian Băsescu, care prin acţiunile sale a reuşit să credibilizeze Legislativul şi să întărească o instituţie care ani de zile “a adăpostit” oameni necunoscuţi şi a votat pe bandă rulantă legi în funcţie de interesele puterii politice... 

Guvern minoritar PNL – o ipoteză luată în calcul din ce în ce mai serios

Evenimentele politice din ultimele luni, printre care retragerea PC de la guvernare, decizia PD de a merge pe liste separate la alegerile pentru Parlamentul European, dar mai ales ruptura definitivă dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au adus în discuţie posibilitatea ca România să fie condusă de un guvern minoritar format exclusiv de PNL. La nivelul... 

Miliardari pe banii noştri (IV)

Imobiliarele sunt afacerile în care profitul creşte de la lună la lună. Evident, pentru asta trebuie să deţii informaţii sau să beneficiezi de ajutor din partea cui trebuie. Pe lângă faptul că sunt rentabile, afacerile imobiliare reprezintă şi o formă de spălare de bani. Un material bazat pe articole din „România liberă”, „Gândul”, „Prezent”, „Evenimentul Zilei” şi... 

Un nou război fratricid…

Nici nu s-au evaporat bine bulele din şampania integrării, şi Stolojan şi apropiaţii săi au lansat atacuri în cascadă la adresa PNL şi a lui Călin Popescu Tăriceanu dimpreună cu linguşeli la adresa PD. Majoritatea analiştilor văd în acest nou atac o nouă strategie de acţiune a lui Traian Băsescu, atacarea prin interpuşi. Credem însă că este o explicaţie greşită. O premisă... 

L-a sacrificat UDMR pe Nagy Zsolt?

UDMR continuă să pozeze, cu mult succes, în cea mai democratică formaţiune politică de pe scena politică românească. Liderii maghiari sunt dispuşi mereu să arbitreze disputele dintre partidele româneşti şi se declară foarte deschişi pluralismului intern. În mod sigur aceşti lideri nu manifestă aceeaşi apetenţă pentru circ şi scandal precum colegii lor români, iar arta de a... 

Liderii PD trec prin purgatoriul administraţiei locale

Partidul Democrat a inaugurat o nouă modă în politica românească. Liderii acestui partid sunt trimişi să facă stagii în administraţia locală înainte de a fi propulsaţi în Guvern. Alteori, administraţia locală este un soi de purgatoriu pentru lideri consacraţi ai acestei formaţiuni. Ţinta principală a acestei strategii este consolidarea bazelor teritoriale ale partidului, care a... 

Refacerea PSD

La scurt timp după pierderea puterii, în decembrie 2004, conducerea PSD a reluat o mai veche teză cu privire la evoluţia unui guvern format de o coaliţie de dreapta. Ca şi în 1996, PSD a apreciat că noul guvern va suferi un eşec datorită structurii sale eterogene. O astfel de logică părea destul de realistă în condiţiile în care în România un guvern de coaliţie pare să fie, încă,... 

Bilanţ la doi ani de mandat

La doi ani de la preluarea mandatului de preşedinte al României, tragem linie şi încercăm să evaluăm prestaţia politică a lui Traian Băsescu. Nu sunt puţine vocile care îi reproşează preşedintelui Traian Băsescu faptul că este un politician fără proiect politic. Deşi a iniţiat foarte multe teme pe piaţa politică, majoritatea dintre acestea fie s-au consumat fără să-i aducă... 

Unguri vs români

Cu doar câteva luni înainte de a face parte din marea familie europeană, unde pluralismul, multiculturalitatea şi toleranţa, dar nu separarea, sunt principii guvernatoare, la noi spiritele se agită tot mai mult. Pe de o parte separatiştii din aşa-zisul Ţinut Secuiesc fac tot mai mult zgomot şi cer tot mai insistent legiferarea pretenţiilor lor. De cealaltă parte, românii care au făcut... 
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress