Oameni nevinovaţi din întreaga lume plătesc acum preţul “efectului Irak,” în care pierderea a sute de vieţi omeneşti este pusă în legătură directă cu invazia şi ocuparea de către forţele americane şi britanice.
Un studiu american convingător asupra atentatelor teroriste de după invazia din 2003 contrazice afirmaţiile repetate ale lui George Bush şi Tony Blair că războiul nu este de vină pentru izbucnirea violenţelor fundamentaliste în întreaga lume. Se spune că studiul este o primă încercare de măsurare a “efectului Irak” asupra terorismului global.
Cercetarea arată că numărul celor ucişi în atentate jihadiste în întreaga lume a crescut dramatic de la începutul războiului în Irak în martie 2003. Studiul compară perioada dintre 11 septembrie 2001 şi invazia Irakului cu perioada de după invazie. Numărătoarea – excluzând conflictul arabo-israelian – arată că numărul de morţi în atentate teroriste a crescut de la 729 la 5.420. Ca şi în Europa, de la invazie a crescut numărul loviturilor în Cecenia şi Kashmir. Studiul a fost realizat de Centrul pentru Lege şi Securitate al Fundaţiei NYU pentru revista Mother Jones.
Irakul a fost catalizatorul unei replici fundamentaliste feroce, conform studiului, care afirmă că numărul celor ucişi de islamişti în Irak a crescut de la 7 la 3.122. Afganistanul, invadat de forţele SUA şi britanice ca răspuns direct la atentatele de la 11 septembrie, a cunoscut o creştere a numărului de victime de la câteva înainte de 2003 la 802 de atunci. În conflictul cecen, numărul de morţi a crescut de la 234 la 497. În regiunea Kashmir, ca şi în India şi Pakistan, totalul a crescut de la 182 la 489, iar în Europa de la zero la 297.
La doi ani de la declararea “încheierii misiunii” în Irak, preşedintele Bush insista: “Dacă nu luptăm şi nu ne distrugem inamicul în Irak, ei nu se vor opri. Vor complota şi vor ucide americani în întreaga lume şi pe teritoriul nostru. Luptând împotriva acestor terorişti în Irak, militarii americani luptă împotriva unei ameninţări directe asupra poporului american.”
Şi Tony Blair a susţinut că războiul din Irak nu poartă răspunderea pentru atentatele fundamentaliştilor musulmani ca bombardamentele din Londra din 7 iulie, care au ucis 52 de oameni. “Irakul, regiunea şi întreaga lume sunt un loc mai sigur fără Saddam [Hussein],” declara Dl. Blair în iulie 2004.
Anunţând dislocarea a încă 1.400 militari în Afganistan la începutul acestei luni – sporind contribuţia armată britanică în zonă peste cea din Irak – Premierul a negat cu încăpăţânare acuzaţiile parlamentare conform cărora ar fi existat o legătură între războiul din Irak şi scăderea securităţii în lume.
Săptămâna trecută directorul serviciilor de securitate americane John Negroponte spunea în Washington că “nu este sigur” că războiul din Irak a fost un factor care a facilitat Al Qaeda, şi a insistat: “Nu aş spune că extremismul islamic s-a dezvoltat intensiv dincolo de Irak, chiar n-aş spune acest lucru.”
Însă raportul indică faptul că şi estimările oficiale ale serviciilor de informaţii ale Administraţiei SUA privind “Trendurile în terorismul global: Implicaţii pentru Statele Unite” – parţial declasificate anul recut în octombrie – afirmă că “războiul din Irak a devenit o adevărată cause célebre pentru jihadişti … şi modelează o nouă generaţie de lideri şi agenţi terorişti.”
Studiul menţionat susţine dimpotrivă că “războiul din Irak a contribuit considerabil la răspândirea virusului ideologic al Al Qaeda, fapt indicat de numărul sporit de atentate teroriste în ultimii trei ani de la Londra la Kabul şi de la Madrid la Marea Roşie.
Studiul arată că “războiul din Irak a generat o creştere uimitoare a ratei anuale a atentatelor jihadiste mortale, cu o creştere de ordinul sutelor a atentatelor teroriste şi a numărului civililor ucişi. Chiar excluzând terorismul din Irak şi Afganistan, atentatele fatale din restul lumii au crescut cu peste o treime.”
Încercând să măsoare “efectul Irak,” autorii se concentrează asupra numărului de atentate teroriste în două perioade – din septembrie 2001 la 30 martie 2003 (ziua invaziei Irakului) şi din 21 martie 2003 la 30 septembrie 2006. Cercetarea a folosit baza de date privind terorismul MIPT-RAND.
Concluzia raportului, că invazia din Irak a avut un impact de departe mai mare, concretizat în radicalizarea musulmanilor, este substanţial susţinută de serviciile de securitate britanice. Înalţi oficiali ai structurilor anti-teroriste au declarat pentru “The Independent” că atacarea Irakului şi afirmaţiile, acum contrazise, ale guvernelor britanic şi american privind armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein, au determinat un număr mult mai mare de tineri musulmani să se angajeze în activităţi extremiste decât invazia Afganistanului cu doi ani în urmă.
Eliza Manningham-Buller, şeful serviciului secret (MI5) afirma recent: “În Iraq atentele sunt frecvent filmate, iar înregistrările sunt postate pe internet. Înspăimântător, rezultatele se văd aici. Adolescenţii sunt transformaţi în atentatori sinucigaşi. Ameninţarea este serioasă, în creştere, şi, cred eu, va dura o generaţie.”
În Afganistan cel mai activ comandant taliban, Mullahul Dadullah, a recunoscut că războiul din Irak a influenţat lupta din Afganistan. “Realizăm înţelegeri cu mujahedinii din Afganistan,” a spus el. Cel mai izbitor exemplu este cel al creşterii spectaculoase a numărului de atentate sinucigaşe din Afganistan, fenomen care nu s-a produs în cei 10 ani de luptă împotriva ruşilor, în anii 1980.
Efectul Irakului asupra diverselor conflicte jihadiste a fost influenţat de un număr de factori, spune raportul. Ţările care au trupe în Irak, apropierea geografică de ţară, empatia faţă de irakieni şi schimbul de informaţii între grupurile islamiste. Aceasta ar putea explica de ce grupurile jihadiste din Europa, ţările arabe şi Afganistanul au fost afectate mai mult decâ alte regiuni de războiul din Irak.
Rusia, ca şi SUA, a folosit sintagma “război împotriva terorismului” în acţiunile din Cecenia, iar Al Qaeda şi asociaţii săi şi-au fixat poziţiile în zonele de graniţă ale Pakistanului, de unde au lansat atentate în Kashmir, Pakistan şi India.
Statisticile privind conflictul arabo-israelian indică şi el o creştere, dar metodologia este pusă sub semnul întrebării în cazul atentatelor palestiniene în teritoriile ocupate şi atentatele coloniştilor asupra palestinienilor.
