Metodele crude folosite de echipele de investigaţie americane după 11 septembrie pentru a “sparge tăcerea” prizonierilor sunt în sfârşit judecate. Administraţia Bush plănuia să îl acuze pe José Padilla de apartenenţă la o reţea cu legături cu teroriştii internaţionali. Dar avocaţii lui Padilla susţin că acesta nu este apt pentru a participa la proces deoarece a fost adus în pragul nebuniei de către autorităţi.
Arestat în mai 2002 pe aeroportul O’Hare din Chicago, Padilla, născut în Brooklyn şi fost membru al unei găşti, a fost considerat “combatant inamic” şi dus într-o închisoare a marinei din Charleston, Carolina de Sud. A fost ţinut într-o celulă foarte mică, fără să vadă lumina zilei, fără ceas şi calendar. De câte ori era scos din celulă, Padilla era pus în lanţuri, cu ochelari negri şi căşti pe urechi. Padilla a fost deţinut în aceste condiţii 1.307 zile. I s-a interzis să contacteze pe oricine în afara celor care îl interogau şi care alternau privarea senzorială extremă cu o suprasarcină senzorială, bombardându-l cu lumină foarte puternică şi zgomote stridente. Padilla mai spune că i s-a injectat “serul adevărului”, substanţă despre care avocaţii săi cred că era LSD sau PCP.
Conform avocaţilor săi şi potrivit declaraţiilor a doi psihiatri care l-au examinat, Padilla a fost atât de traumatizat încât nu mai are capacitatea de a contribui la propria apărare. El este convins că avocaţii săi fac “parte dintr-un program de interogare prelungită” şi îi consideră pe cei care îl ţin prizonier protectorii săi. Pentru a demonstra că “tortura prelungită la care a fost supus domnul Padilla i-a afectat capacitatea de a raţiona,” avocaţii săi vor să povestească judecătorilor ce s-a întâmplat în decursul anilor petrecuţi în închisoarea marinei. Acuzarea se opune cu îndârjire, susţinând că “Padilla este competent” şi că tratamentul în detenţie este irelevant.
Judecătorul a cerut câtorva angajaţi ai închisorii să depună mărturie în privinţa stării mentale a lui Padilla în audierile care au început luna trecută. Ei vor fi întrebaţi cum de un om presupus a fi fost implicat în complicate comploturi antiguvernamentale se poartă acum, aşa cum spunea un angajat al închisorii, “ca o mobilă.”
Proceduri a la Guantanamo Bay
Importanţa acestor audieri nu poate fi subliniată suficient. Tehnicile folosite pentru a “sparge tăcerea” lui Padilla sunt procedurile standard folosite la Guantanamo Bay încă de când au fost aduşi aici primii prizonieri, acum cinci ani. Aceştia au fost siliţi să poarte ochelari maţi şi căşti fonoizolante şi ţinuţi în carceră, izolarea prelungită fiind întreruptă periodic de lumini orbitoare şi muzică heavy metal. Aceleaşi practici au fost descries în zeci de cazuri de “detenţie specială” realizate de CIA, precum şi în închisori din Irak şi Afganistan. Mulţi au prezentat aceleaşi simptome ca Padilla. Potrivit lui James Yee, fost preot musulman al armatei în Guantanamo, există o întreagă secţie a închisorii, numită Blocul Delta, pentru deţinuţii care au ajuns să sufere de halucinaţii. “Îmi răspundeau cu voci piţigăiate, vorbind absolut fără sens. Mulţi cântau cu voce tare cântece pentru copii, repetând acelaşi cântec din nou şi din nou.” Toţi prizonierii din Blocul Delta erau ţinuţi sub permanentă supraveghere pentru a-i împiedica să se sinucidă.
Human Rights Watch a dezvăluit amănunte despre închisoarea administrată de americani lângă Kabul, cunoscută ca “închisoarea întunericului” – celule mici, negre ca păcura, zgomote puternice şi ciudate. “Foarte mulţi şi-au pierdut minţile”, îşi aminteşte un fost deţinut. “Auzeam oameni dându-se cu capetele de pereţi şi de uşi.”
Aceste proceduri standard de slăbire a raţiunii nu au fost niciodată supuse analizei unui tribunal american, deoarece deţinuţii din închisori sunt străini şi li s-a retras dreptul de habeas corpus – o hotărâre care, revoltător, tocmai a fost susţinută de o curte de apel federală din Washington DC. Există un singur element prin care se deosebeşte cazul Padilla – acesta este cetăţean american. Iniţial autorităţile nu au intenţionat să-l aducă pe Padilla la tribunal, dar când s-a contestat, la Curtea Supremă, statutul său de combatant inamic, administraţia şi-a schimbat brusc atitudinea, punându-l pe Padilla sub acuzare şi transferându-l într-o instituţie civilă. Iată de ce cazul Padilla este singular – este singura victimă a iadului juridic de după 9/11 care beneficiază de un proces obişnuit.
Tortură ca la manual
Acum când starea mentală a lui Padilla a devenit problema principală a dosarului, procurorii au o problemă. CIA şi armata ştiau încă de la începutul anilor 1960 că privarea senzorială extremă şi suprasarcina senzorială cauzează dezintegrarea personalităţii – aceasta era şi ideea. “Privarea de stimuli induce regresie, lipsind mintea subiectului de contactul cu o lume exterioară şi forţându-l astfel să se concentreze asupra lui însuşi. În acelaşi timp, doza calculată de stimuli administrată în timpul interogatoriilor tinde să îl facă pe subiectul regresat să-l privească pe cel care îl interoghează ca pe un model paternal.” Este un citat din “Interogarea de contraspionaj Kubark”, un manual CIA de interogare a “surselor reticente” din 1963, declasificat.
Manualul se baza pe descoperirile faimosului program MK-ULTRA al agenţiei, care în anii 1950 a alocat aproape 25 milioane USD cercetătorilor în domeniul “tehnicilor neobişnuite de interogare”. Unul dintre psihiatrii finanţaţi de CIA a fost hulitul Ewen Cameron, de la Universitatea McGill din Montreal. Cameron a supus sute de pacienţi ai secţiilor de psihiatrie la doze mari de electroşocuri şi izolare senzorială totală şi i-a drogat cu LSD şi PCP. În 1960 Cameron a susţinut o conferinţă la baza aviatică Brooks din Texas, în care a afirmat că privarea senzorială “produce simptomele principale ale schizofreniei.”
Este suficient pentru a demonstra că armata americană ştia foarte bine că Padilla va înnebuni. Manualul de teren al armatei, reeditat chiar anul trecut, scrie: “Privarea senzorială poate duce la anxietate extremă, halucinaţii, idei bizare, depresie şi comportament antisocial”, precum şi la “suferinţe psihologice semnificative.”
Dacă aceste tehnici l-au înnebunit pe Padilla înseamnă că guvernul american a dus intenţionat sute, poate mii de prizonieri din întreaga lume dincolo de pragul nebuniei. Ceea ce se judecă în Florida nu este sănătatea mintală a unui om. Ci întregul sistem de tortură psihologică americană.
