Spuneam într-un articol mai vechi că Traian Băsescu se străduie să nu mai lase oamenilor inteligenţi şi decenţi nici un motiv pentru a-l mai vota. Practic, de la referendum, preşedintele o ţine tot în greşeli, semn că are o echipă foarte proastă de consilieri. Desigur, preşedintele şi PD-ul sunt încă sus în sondaje, dar aşa era şi George Becali (mă rog, în cazul lui cred că era mult umflat artificial, mult mai mult decâ ajustările favorabile preşedintelui).
PD, o gazdă bună pentru traseişti
Zvonul că democraţii îl vor adopta pe Mitică Dragomir a prilejuit până şi Evenimentului Zilei, un ziar altfel preş la picioarele prezidenţiale să aibă două materiale critice. Chiar şi ziaristul Cătălin Tolontan, altfel constant pro-prezidenţial, a scris un material pe tema aceasta. Subiectul a readus în discuţie cei peste 100 de primari racolaţi de PD, parlamentarii preluaţi de la PRM, mulţi dintre ei cu serioase probleme (William Brânză, Puzdrea…).
Preluarea unor asemenea personaje vine în flagrantă contradicţie cu politica anunţată de Traian Băsescu şi PD de reformare a clasei politice. Ce reformă este aceasta cu Dumitru Dragomir? Ca să nu mai amintim că democraţii au ocrotit până acum colaboratorii fostei securităţi, deşi la nivel discursiv sunt cei mai aprigi apărători ai „lustraţiei”.
DNA-ul ca poliţie politică
Este apoi scandalul “caltaboşul”, care dincolo de problemele de imagine cauzate liberalilor stârneşte indignarea inclusiv a membrilor PD. Sigur, dincolo de ironiile de tipul “să respectăm dreptul infractorilor de a lua şpagă” rămâne faptul că 50% din români cred că DNA este poliţie politică – conform sondajului recent al BCS – şi izolarea politică a lui Traian Băsescu şi a PD-ului. Faptul că inclusiv pediştii au ajuns să se teamă să mai vorbească la telefoane este unul extrem de periculos pentru democraţia românească şi induce ideea că toţi cei din jurul preşedintelui sunt subiect de şantaj. S-a uitat cam repede cazul Anghelescu, dar recentele evenimente îl pot readuce în prim-plan. Colac peste pupăză, DNA-ul a venit şi cu expertiza care îl scoate basma curată pe Traian Băsescu. Sigur, că este foarte posibil ca această expertiză să fie corectă şi cea anterioară să fi fost, de fapt, poliţie politică, dar cum vom şti? Putem să credem DNA-ul în contextul actual? Faptul că a reuşit să decredibilizeze total instituţiile statului de drept cu obiect de activitate în zona justiţiei îi va fi decontat la un moment dat.
Colaborarea cu PSD
Recenta implicare pe faţă în subiectul moţiunii de cenzură este iar un element de natură să bulverseze electoratul “superior” al lui Traian Băsescu care nu prea înţelege cum poţi pactiza cu PSD-ul şi croi planuri de guvernare împreună după ce atâta vreme l-ai demonizat excesiv. Până şi cei de la Cotidianul au titrat că Traian Băsescu a încălcat Constituţia.
Intervenţia brutală în bucătăria internă a PSD-ului a accentuat ideea de poliţie politică (Adrian Năstase şi Ion Iliescu având în lucru dosare penale), iar sprijinirea lui Mircea Geoană pe care în urmă cu doar câteva luni îl ironizase iar cu ceva timp înainte îl umilise efectiv este greu de explicat unui electorat care nu intră la categoria „turmă”. Cu această ocazie, Traian Băsescu a lăsat impresia unui individ obsedat să îl dea jos cu orice preţ pe Călin Popescu Tăriceanu (una din primele, dacă nu chiar prima, ocazii în care preşedintele înoată împotriva curentului, mai bine de jumătate din populaţie crezând că este mai bine ca actualul guvern să fie lăsat să-şi ducă până la capăt mandatul). Imediat după moţiune a urmat sarabanda chemărilor la DNA pentru miniştri liberali ceea ce a dus la acentuarea suplimentară a ideii de poliţie politică.
Referendumul inutil
Mergând pe ideea referendumului în condiţiile în care guvernul şi-a asumat răspunderea îşi va bulversa complet electoratul şi va întări ideea că, de fapt, este împotriva votului uninominal pe care îl utilizează doar în scop politicianist. Va fi foarte greu să mai explice de ce organizează referendumul şi va ajuta PNL-ul să-l atace arătând “cine blochează, de fapt” uninominalul. Nu-l va crede nimeni că nu urmăreşte altceva decât să facă legal propagandă pentru PD (deşi realitatea este că acesta este doar indirect un motiv, adevăratul motiv fiind dorinţa de a asigura o prezenţă cât mai mare la vot, care ar avantaja PD-ul, altfel electoratul său fiind greu de mobilizat la urne pe subiecte europene, în ciuda eforturilor democraţilor de a-şi concetra discursul pe atacarea guvernului Tăriceanu).
Subordonarea PD-ului
Ce să mai spunem acum de participarea la lansarea candidaţilor PD la alegerile euro-parlamentare şi la toate chermezele de lansare prin judeţe? Practic, relaţia lui Traian Băsescu cu PD-ul depăşeşte cu mult orice făcuse anterior Ion Iliescu, cel pe care democraţii îl acuzau în campania din 2004 de implicare politică şi ieşire din neutralitate. De altfel, Traian Băsescu a făcut afirmaţia regretabilă că el este preşedintele „doar al celor care l-au votat”.
Impunerea unor persoane în conducerea PD (Elena Udrea, Elena Băsescu) excluderea altora care au îndrăznit să iasă din cuvântul şefului (Nistoran, Ţârle), coroborat cu comportamentul jenant al lui Emil Boc fac din democraţi un partid de roboţei teleghidaţi de la Cotroceni, fără personalitate, fără personalităţi, incapabili de altceva decât de „să trăiţi, am înţeles!”.
Schimbarea electoratului
Traian Băsescu a luat de la PNL o bună parte a electoratului urban, de dreapta, auto-declarat liberal (interesant de observat cum o bună parte dintre cei mai violenţi atacatori ai PNL îşi încep discursul demolator cu “ştiţi, eu sunt liberal, şi am votat PNL la toate alegerile”) pe care îl abandonează pe zi ce trece în favoarea electoratului popular urban sau rural. Acest electorat este bulversat şi de partizanatul exagerat şi unidirecţional al societăţii civile, ultimul exemplu fiind cazul Dăianu, din care SAR (altfel un ThinkTank foarte bun, singular în peisajul intelectual românesc) iese foarte nasol. Există riscul din ce în ce mai mare ca Traian Băsescu să piardă definitiv acest electorat în favoarea PNL deoarece se apropie cu paşi repezi de momentul în care acţiunile sale vor fi considerate mai periculoase decât eventualele acte de corupţie ale guvernului Tăriceanu (care nu sunt nici atât de multe şi nici atât de grave). S-ar putea ca dispreţul faţă de constituţie, vendetta politică, problemele proprii în justiţie, utilizarea acesteia pe post de poliţie politică să fie considerate mult mai nocive decât călcatul pe bec al unor miniştri şi spectrul unui guvern incompetent (mai degrabă o imagine deformată de presă decât o realitate) să pară mai puţin înspăimântător decât cel al unui regim autoritar.
Marele avantaj al PNL este că a lăsat mediul de afaceri în pace, nu a pus beţe în roate firmelor tradiţional abonate la contractele cu statul, indiferent de culoarea lor. Sub ministeriatele liberale au făcut afaceri şi democraţii, şi social-democraţii şi liberalii (şi acum vorbim de contracte şi lictaţii legale, foarte puţine fiind contractele controversate din guvernarea Tăriceanu). Or aşa ceva este greu de crezut că poate asigura Traian Băsescu.
Pentru Traian Băsescu, pericolul principal îl reprezintă pierderea credibilităţii, de care se află din ce în ce mai aproape. Cum am mai spus, atuu-ul său era că ţintele alese erau în general corecte. Numai că mijloacele devin din ce în ce mai discutabile şi mai greu scuzabile.
La toate acestea se mai adaugă şi oboseala indusă de permanentul circ public din ultimii trei ani în care nici una din instituţiile statului nu a fost lăsată vreun moment să-şi facă treaba.
