În campania electorală din 2004, Traian Băsescu a promis că va fi “un altfel de preşedinte”, “un preşedinte-jucător”, “un preşedinte informat”, “un preşedinte puternic”. Cele 9 luni care au trecut de la preluarea mandatului au arătat că Traian Băsescu s-a ţinut de cuvânt. Comportamentul său este diferit de cel al predecesorilor, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu; actualul preşedinte este foarte prezent în jocul politic şi mediatic.
Ca şi în campania electorală, lui Traian Băsescu i se reproşează constant distanţa dintre rolul pe care ar trebui să-l joace (aspectul normativ) şi cel pe care îl joacă în realitate (interpretarea rolului). Traian Băsescu “nu are faţă de preşedinte”, este un “preşedinte-jucător” în loc să fie un “preşedinte-arbitru”, îşi depăşeşte atribuţiile constituţionale. Într-o anumită măsură, şi temerile legate de Băsescu s-au confirmat. Fostul primar general al Capitalei nu s-a schimbat, după ce a câştigat preşedinţia. Dimpotrivă, el este, mai mult ca oricând, în relaţii excelente cu propria persoană (“Sunt perfect.”).
Preşedintele-actor
Criticile la adresa preşedintelui şi îndoielile, uneorifoarte serioase, care îl vizează, nu sunt exclusiv produsul opoziţiei. Aproape în egală măsură, declaraţiile şi comportamentul preşedintelui stârnesc reacţii afective diverse, ca iritare sau stupoare, printre politicienii Alianţei D.A. şi reprezentanţii societăţii civile. Aceste critici nu ţintesc de regulă conţinutul declaraţiilor preşedintelui (acestea sunt considerate de regulă ca fiind adevărate), ci modalitatea sa de raportare la evenimente. Nu există, pe de o parte, un consens privind conduita potrivită pentru un preşedinte, iar Traian Băsescu nu pare să corespundă conduitei tradiţionale sau normative. Pe de altă parte, există tentaţia de a sancţiona non-conformismul preşedintelui.
Fără îndoială, Traian Băsescu este mai mult decât o persoană care îşi asumă un rol; el nu îndeplineşte doar aspectele funcţionale şi pragmatice ale rolului, ci şi pe cele care ţin de imaginar şi de teatru. Traian Băsescu este un personaj: el joacă rolul de preşedinte. Din punct de vedere psihosociologic, personajul este un rol care atrage atenţia asupra celui care şi-l asumă sau care îl joacă. Este de la sine înţeles deci că trăsăturile de personalitate şi orientarea către public au o mare importanţă în definirea comportamentului preşedintelui Traian Băsescu.
Constituţional, rolul preşedintelui este pur discursiv. Preşedintele nu are atribuţii executive, nu este instanţă de judecată (preşedintele, dimpotrivă, graţiază), nu poate adopta legi. Preşedintele nu este o putere în stat. Acţiunea sa se limitează la discurs.
Preşedintele şi premierul
Spre deosebire de premier, legitimitatea preşedintelui este dată de votul popular. De aceea, interesul fundamental al preşedintelui este de a-şi menţine credibilitatea pentru a-şi menţine legitimitatea dată de electorat. Posibilitatea de acţiune a primului ministru este dependentă de existenţa unei majorităţi parlamentare şi de numirea de către preşedinte. Interesul fundamental al premierului este de a-şi menţine sprijinul parlamentar. Acţiunea preşedintelui este liberă de acordul unei majorităţi reprezentative. Ea este legată direct de acordul majorităţii electoratului. De aceea, acţiunea preşedintelui nu este rezultatul unor negocieri, ci o formă de legitimare/delegitimare simbolică globală sau locală. Acţiunea premierului, în schimb, este condiţionată de acordul unei majorităţi reprezentative şi este rezultatul unor negocieri.
Băsescu şi presa
Constituţia stipulează câteva condiţii de posibilitate ale discursului preşedintelui. În mare, acesta trebuie să vorbească despre ceea ce este “important”, “de interes general”, “de interes naţional”. Legea fundamentală însă nu exclude în principiu posibilitatea ca preşedintele să se refere la orice subiect de interes public. Personajul politic Traian Băsescu se foloseşte din plin de această libertate. Din acest punct de vedere, singurul său concurent real este mass-media. Ca şi preşedintele, mass-media este liberă să discute orice subiect fără a ţine seama de consecinţele mediatice. Ca şi preşedintele, presa riscă în fiecare zi scăderea de popularitate (de vânzări). În condiţiile în care discursul este principala pârghie a preşedintelui, presa este forţa sa contradiscursivă. Traian Băsescu a intuit perfect acest lucru, atunci când a cerut presei să-şi facă publice sursele de finanţare. Între preşedinte şi presă există o concurenţă acerbă pentru construirea agendei publice. Or, Traian Băsescu susţine că agenda publică este formată de mass-media controlată de grupurile de interese. Mai direct, agenda publică este alcătuită de grupurile de interese. Scopul preşedintelui este de a slăbi forţa contradiscursivă a presei pentru a şi-o întări pe a sa.
Riscurile meseriei
Tipul de raporturi întreţinute de preşedinte cu electoratul, premierul şi presa sunt în măsură să definească modul în care preşedintele îşi joacă rolul, modelul noului şef al statului. Modelul normativ-constituţional nu este pe placul lui Traian Băsescu. Dimpotrivă, preşedintele preferă modelul popular, încearcă să împlinească acele atribute ale preşedintelui preferate de electorat (să lupte împotriva corupţiei, să impună ordinea şi disciplina, să vorbească pe înţelesul oamenilor). Traian Băsescu impune ordinea şi disciplina prin ordonanţe discursive adresate în cele mai multe cazuri premierului Călin Popescu Tăriceanu. Discursurile sale invită, ba chiar obligă la acţiune, sub sancţiunea delegitimării. Pentru a controla acţiunea, însă, preşedintele trebuie să aibă acordul populaţiei în legătură cu temele sale de interes. Traian Băsescu, care acţionează constant după ideile majorităţii, trebuie să fie sigur că temele şi soluţiile sale sunt acceptate, sunt dorite de populaţie. În acest punct, Traian Băsescu se raportează în mod direct la presă. Preşedintele încearcă să domine mass-media pentru a-şi spori funcţia executivă.
Deosebit de sugestivă este raportarea lui Traian Băsescu la modelul tradiţional al preşedintelui, reprezentat de Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Pe de o parte, preşedintele ne asigură că nu va fi învins de sistem (ca Emil Constantinescu), pe de altă parte că el nu va rămâne, ca Ion Iliescu, la stadiul vorbelor, ci va trece la fapte. Este o raportare mai mult negativă: Traian Băsescu nu găseşte nici un motiv de laudă la foştii preşedinţi.
Criticile la adresa modului de acţiune al preşedintelui sunt o dovadă că modelul său nu a fost acceptat încă de societate. Non-conformismul personalităţii, îndepărtarea de modelul normativ, negarea tradiţiei, veleităţile executive sunt tot atâtea puncte criticabile. Desigur, este nevoie de timp pentru schimbarea percepţiei, dar legitimarea noului comportament este mai legată de reuşita actualei puteri. În măsura în care proiectele Alianţei vor avea succes, modelul de preşedinte reprezentat de Traian Băsescu se va impune. Se poate spune că, şi din acest punct de vedere, Traian Băsescu şi-a asumat un mare risc.
