Chit că încă nu a venit sorocul, un bilanţ al mandatelor lui Traian Băsescu se impune. Nu, formularea nu este adecvată, pentru că ea poate sugera un demers exhaustiv sau unul academic. Ori o încercare contabilicească, obiectivă, de a stabili o realitate. Nu-mi propun niciuna dintre cele trei variante. Eu vreau să spun cum simt eu România după aproape două mandate, de câte cinci ani, exercitate de Traian Băsescu în funcţia cea mai înaltă din stat.
Un bilanţ propriu-zis îl poate face el însuşi. Şi de aici imaginaţia mea începe să se agite, vioaie. Cred că dacă va face un astfel de demers, va organiza o comisie cu care să lucreze, din care nu vor putea lipsi Sebastian Lăzăroiu, Daniel Funeriu, obligatoriu Monica Macovei, şi poate şi Cristi. (Diaconescu, cel care dacă ar fi câştigat preşedinţia PSD ar fi trebuit să-l facă terci, pe Traian Băsescu, nu să-l consilieze, cât se poate de discret, către strălucitoare victorii pe plan internaţional şi evident, naţional totodată). Ce-ar putea să spună, care ar fi contribuţia fiecăruia dintre aceştia la un bilanţ care ar marca plecarea definitivă a lui Traian Băsescu de la palatul Cotroceni? De exemplu, îl văd cu ochii minţii pe Sebastian Lăzăroiu, cu o noapte înainte de întrunirea Comisiei, fâţâindu-se, chinuit de insomnii, de pe o parte pe alta pe patul lui „de cuie ascuţite”. A doua zi, cu o voce încercănată şi o privire blândă va fi luând primul cuvântul referindu-se la importanţa prezenţei lui Traian Băsescu pe scena politică, de la începuturi până în prezent, pentru clarificarea rolului şi poziţiei unor partide şi personalităţi în viaţa publică. Cum el, Traian Băsescu, participant activ atât la propaganda de Stânga cât şi la cea de Dreapta, şi-a adus contribuţia plenară la dezvoltarea tuturor ideologiilor importante din România. Aici ar putea fi întrerupt de glasul penetrant al Monicăi Macovei care, cu siguranţă, ar dori să aducă în prim – plan reforma Justiţiei şi rolul fundamental pe care Traian Băsescu l-a avut în promovarea dezlegării virtuţilor de anchetatori care zăceau latente în adâncul sufletului multor români. Curpinsă de un extaz justificat, Monica Macovei ar putea să se avânte pe culmile metafizicii şi să propovăduiască adevărul evanghelic că nimeni nu se naşte fără păcat şi că deci procuratura este un instrument al mântuirii şi că Traian Băsescu are de partea sa, conform ultimului recensământ, 86% dintre români, adică cel puţin cei care se declară creştin ortodocşi, fără a mai pune la socoteală celălalte culte care împărtăşesc aceeaşi credinţă. Aici, gâfăind de oboseală, poate că Monica Macovei s-ar opri preţ de o clipă, suficient pentru a interveni Daniel Funeriu care să scoată în evidenţă aspectul echilibrului de forţe pe piaţa muncii din România şi să arate rolul mesianic pe care Traian Băsescu l-a avut în echilibrarea ponderii dintre intelectuali şi chelneri plus tinichigii, în favoarea acestora din urmă, îmbogăţind cantitativ şi calitativ cele două categorii profesionale. Nepromovarea masivă a examenului de Bacalaureat fiind un pas hotărâtor în această direcţie. Aşteptându-şi rândul cu răbdare, smerenie şi înţelepciune, Cristi Diaconescu ar vorbi despre rolul lui Traian Băsescu pe scena internaţională şi cum prin acestă poziţie strălucitoare el a instituit pacea socială în România, cu trimitere la referendumul din 2012. Ar mai putea adăuga doar câteva cuvinte Sebastian Lăzăroiu, cu privire la concertul partidelor din România pe care, de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale, Traian Băsescu l-a dirijat magistral, oferind o simfonie deplin armonioasă, care a smuls aplauzele furtunoase ale electoratului.
Opresc aici această fugă, nevrednică, a imaginaţiei mele după performanţele actualului preşedinte al ţării şi mă reîntorc, învins şi obosit, în apartamentul meu. De unde, privind pe fereastră sau la televizor, văd o realitate sumbră şi plină de contradicţii. Îi slujim pe cei care ar trebui să ne slujească; deşi suntem membri cu drepturi depline în UE suntem mai puţin integraţi în Europa ca niciodată; deşi suntem parte strategică a unui parteneriat euro-atlantic trăim un sentiment profund de insecuritate. Are legătură cu toate astea Traian Băsescu? Păi, cam are. Ia să vedem! Pe vremea Cabinetului Tăriceanu o duceam binişor, eram cu cotele nivelului de trai aproape de cele care marchează standardele europene. Ce-a considerat de cuviinţă să facă într-o atare situaţie preşedintele de atunci, şi de acum, al României? Să se năpustească asupra primului-ministru, lovindu-l din toate direcţiile cu pumnii şi picioarele, într-un spectacol de o violenţă care a amuţit toată lumea civilizată. Pe urmă a început să se joace cu Emil Boc de-a criza economico-fianciară mondială de parcă eram o naţiune de copii tembeli în faţa cărora doi deştepţi manipulau un trenuleţ electric. Acum, după ce am trecut cu măsurile Cabinetului Boc printr-un tratament şoc de care n-a mai avut parte nicio ţară din Uniunea Europeană, ne găsim, vlăguiţi, tot pe prispa casei comune care se vrea a fi Europa Unită.
Traian Băsescu însă e în formă de zile mari şi numai bun să se ia la poceală cu Ponta şi Antonescu. Pe Antonescu îl face „naivul” „găştii” în privinţa modificării Constituţiei. Ameninţă că îşi va convoca referendumul pentru Parlament unicameral în ceeaşi zi cu cel pentru adoptarea noii Legi Fundamentale a ţării şi posibil împreună cu alegerile prezidenţiale. Ce om politic responsabil, aflat în cea mai înaltă funcţie în stat, se comportă aşa? Bulversând o naţiune întreagă şi dând peste cap agenda alegerilor cu cel mai mare impact emoţional asupra cetăţenilor! Afirmă că vizita oficială în China a primului ministru a fost „o catastrofă atât din punct de vedere al imaginii cât şi al eficienţei”. Lasă-l pe Victor Ponta, pe care tu l-ai numit în funcţie, nu o dată, ci de două ori, dar e vorba de China, reprezentată la întâlnirea cu pricina şi de prim-ministru şi de preşedinte. Urmează: un parteneriat strategic cu China contravine celui cu SUA. Cine a spus asta? Preşedintele în funcţie al României!!! De unde s-ar putea trage concluzia că America este într-un conflict diplomatic fundamental cu China.
Examenul naţional de evaluare, la care procentul de promovabilitate a fost surprinzător de mare şi la care n-au existat incidente semnificative, a provocat scandal. Examenul de Bacalaureat s-a transformat într-un breaking-news interminabil pentru că la un liceu s-au comis nişte furăciuni, o directoare penală a mişmăşit subiectele. Rezultă de aici arestări, SRI, Procuratură, autocare blocând curtea şcolii pentru a duce elevii la audieri, mandate, uite-le, nu-s!, părinţi făcând lanţuri vii în faţa autocarelor-dube, îmbrânceli cu forţele de ordine. Iată România, aşa cum o văd eu, de acasă de la mine, după 9 ani de când Palatul Cotroceni a fost ocupat de Traian Băsescu. Un om care mai are încă aproape un an jumătate de stat în fruntea ţării.
S-au dat rezultatele oficiale ale recensământului: 16.269.839 de cetăţeni cu drept de vot. La referendumul din 2012 s-au prezentat la urne 8.459.053, deci mai mult de cincizeci la sută plus unu. Dar nu se ştie câţi sunt în străinătate şi pot vota pentru alegerile din România. Bun. Fac un alt calcul, încercând să înclin balanţa cât mai mult în favoarea lui Traian Băsescu. În 2004 l-a bătut pe Adrian Năstase cu 5.126.894 de voturi la 4.881.520 adică la o diferenţă de 245.347 de voturi. În cazul competiţiei cu Mircea Geoană scorul a fost de 5.275.808 la 5.205.760 adică 70.048 voturi au făcut diferenţa în favoarea lui Traian Băsescu. La referendumul de demitere au votat pentru rămânerea lui în funcţie 943.375 de cetăţeni. Nu mă interesează cei care au stat acasă, pentru că aşa şi în 2004 şi în 2009 se putea trage concluzia că au câştigat Năstase, respectiv Geoană. Doar voturile exprimate contează, oriunde în lume. Aşa că trăgând sforile pentru Traian Băsescu adun toate cele trei scoruri, punându-le în contul lui. Ceea ce este profund greşit, pentru că imensa majoritate a celor care au votat cu actualul preşedinte în diferite ocazii se regăseşte într-un bazin electoral comun. Dar fie şi aşa! 943.375 + 245.374 + 70.048 = 1.258.770 de voturi care îl ţin de nouă ani, îl vor ţine zece, pe Traian Băsescu în fruntea ţării. Nu că ăsta ar fi electoratul lui! 1.258.770 de voturi (într-un caz de optimism disperat) îl ţin pe Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. În timp ce anul trecut, la o singură strigare, 7.403.836 de români i-au urlat în urechi să plece. Aşa că lasă-l încolo de recensământ. Asta este realitatea, dincolo de imaginaţia mai mult sau mai puţin bogată a fiecăruia.
