Soluţia tot mai des vehiculată a salvării României din criză este promovarea turismului şi atragerea de investitori în domeniu. În timp ce politicienii îşi bat capul pe la diverse simpozioane internaţionale, drumurile se fac praf, iar vechea structură pe care s-a clădit cândva turismul ajunge încet, dar sigur o ruină.
În judeţul Mureş, datorită zonelor împărţite oarecum etnic, turismul are toate şansele să devină o alternativă. Dacă Sighişoara aparţine saşilor, aceştia au devenit cei mai buni ambasadori a Perlei Târnavelor pentru atragerea investitorilor în celebra cetate a lui Dracula. Sovata este recunoscută pentru proprietăţile terapeutice pe care le oferă, iar vânzarea staţiunii către o firmă din Ungaria nu a făcut decât să crească gradul de confort. Pentru turişti, deoarece nimeni nu cere la intrarea în staţiune nici paşaport de Ungaria, nici certificat că ai fi un bun maghiar. Dacă sighişorenilor le-a rămas cetatea, iar celor din Sovata Lacul Ursu, atunci ţăranii de pe Valea Superioară a Mureşului s-au gândit să reînvie tradiţiile pentru a atrage atenţia asupra lor. Chiar dacă un festival al brânzei şi mămăligii are o rezonanţă destul de rurală, surprizele sunt de natură să încurajeze un astfel de demers. Anul trecut în vară prefectul de Mureş, Ciprian Dobre, a avut inspiraţia să reunească şase comunităţi de pe Valea Superioară a Mureşului în Asociaţia Mureş-Călimani. A organizat un festival, dar după alte criterii decât manifestările care au deja un şablon: mici, grătare, manele, play-back, toate învăluite într-un kitsch desăvârşit. A făcut un festival al tradiţiilor, manifestare care nu numai că a prins foarte repede, dar ţăranii au preluat ideea şi au îmbunătăţit-o. Pentru că nimeni nu cunoaşte mai bine decât ei meşteşugul, moştenit din moşi-strămoşi. Chiar dacă sunt oameni simpli, fără pregătire, ei au înţeles că nu pot lăsa satul românesc să piară. De aceea pregătirile pentru cea de-a doua ediţie a festivalului i-au antrenat pe toţi. Carele rupte le-au reparat şi au plantat în ele flori; le păstrează în curte şi există chiar o competiţie. Şi-au scos straiele frumos cusute din laiţe, au căutat după fotografiile strămoşilor pentru ca portul lor să fie cât mai original, şi-au scos furca şi fusul, războaiele de ţesut şi, după truda de la câmp, seară de seară fac pregătiri. Oamenii din această zonă, chiar dacă sunt foarte mândri, au ca unitate de măsură a caracterului bunul-simţ.
Satul nost îi ăl mai fain
Cea mai mare competiţie se desfăşoară în jurul amenajării satului alegoric. Pe un platou montan de 17 hectare, situat în vecinătatea DN Deda-Tolpiţa, vor fi amplasate şase mari pavilioane, care vor reprezenta cele şase comunităţi: Ruşii Munţi, Vătava, Deda, Răstoliţa, Lunca Bradului şi Stânceni. Aici vor fi amenajate şase sate alegorice. Toate construcţiile de aici sunt din lemn şi cetină, iar masa se serveşte în spate, la un han improvizat sau direct de la stână, din mâna bacilor şi băciţelor. Întrecerea între săteni este legată de respectarea strictă a tradiţiilor, nicidecum de opulenţă. Orice element modern este total interzis. Oamenii nici nu-şi doresc asta, însă se gândesc la “bieţii domni de la oraş”, cum or fi ei în stare să suporte toate astea. Pentru că ştiu că şi copiilor lor, care s-au stabilit la oraş, le este greu să mai rămână mult timp în sat. Iar cei care şi-au făcut case de vacanţă în zonă sunt la fel de mofturoşi.
Dintr-o căsuţă, desprinsă parcă din cărţile cu poveşti, se aude un cântec popular. În curte, la umbra carului cu flori, o bătrânică mânuieşte cu spor fusul şi mângâie cu degetele caierul de lână. Vocea ei poate oricând să rivalizeze cu a unui interpret popular. Îşi ridică privirea şi este mai degrabă bucuroasă decât surprinsă. Ne oferă cu generozitate nu doar un pahar cu apă, ci şi ceva de mâncare. Se mişcă precum o suveică între iţele războiului de ţesut şi povesteşte cu mare drag despre oamenii din sat, din Răstoliţa. Însă recunoaşte că există o rivalitate între sate, dar e dispusă la concesii. “Apăi anul trecut când o fost festivalul, ne-am gândit că aşa-i bine între oameni, să nu ne sfădim. Ne-am făcut de trei ori cruce şi am trecut pragul casei şi ne-am dus de ne-am împăcat” – povesteşte lelea Marie făcând şugubăţ cu ochiul. Nu o deranjează deloc că nu sunt mici la festival, iar de manele nici nu a auzit, aşa că nu-i lipsesc. Ea crede că un boţ de mămăligă cu brânză, balmoşul sau tocăniţa, scuruşele, caşul şi urda sunt mult mai sănătoase. ” D-apăi cine ştie ce pun în ele că prea se îmbolnăvesc aşe repede oamenii de la oraş. Aici totul este natural, că le facem cu mâna noastră”, adaugă ea rupând cu mâna ridată de timp şi neagră de la soare o bucată din pâinea albă, cu coajă cărămizie. După care ne poartă prin grădină, unde totul este rânduit de mâna ei de gospodină. Riscăm o întrebare despre politicieni; se face că nu ne aude, deşi s-a încruntat puţin. După un timp, când credeam că a uitat, spune pe un ton uşor dispreţuitor. “Nu-i mai bun unu ca altul. Toţi îs o apă şi-un pământ, de parcă-s făcuţi de aceeaşi mamă. Şi nu-i interesează de noi. Dar nici pe noi de ei”. După care ne arată cu mândrie straiele pregătite pentru festival. “Ia îi rămasă de la mama, toate mărgelele astea le-o cusut mama ei cu mâna. Poalele îs tot de la ea, făcute din pânză bună, de-aia nu-s îngălbenite”. Ţinuta este într-adevăr impecabilă, nici nu se vede că ar fi fost vreodată purtată. Şi miroase frumos, a lemn de brad. O lăsăm să-şi termine pregătirile şi, coborând în vale, îi auzim tot mai slab cântecul. Acolo, la ea în curte, ca şi în curţile majorităţii ţăranilor de la munte, pare să se fi coborât raiul pe pământ.
Ambiţii de primari
Primarii celor şase comunităţi implicate în proiect sunt la fel de preocupaţi de buna desfăşurare a festivalului, iar gândirea lor funcţionează mai pragmatic. Dacă anul trecut aria de pământ în zonă se vindea cu nici un milion de lei, acum aceeaşi suprafaţă ajunge şi la 15 milioane de lei. Ei speră ca în zonă, în afară de vilele protipendadei de la oraş, să se dezvolte o mare reţea de cazare. Pentru că atât zona, cât şi oamenii au multe de oferit. De aceea cred că acest festival va promova ideea unui turism care să le aducă multe beneficii.
Organizatorii manifestării, prefectul Ciprian Dobre în special, s-a gândit totuşi că îmbinarea tradiţiei cu ceva elemente moderne nu ar face altceva decât să capteze mai mult atenţia şi să ofere atât localnicilor, dar şi invitaţilor un program complex. Vor cânta solişti de muzică populară, dar şi Phoenix, iar trupa Sistem va susţine un recital împreună cu rapsodul popular Grigore Leşe. “Bogăţia din această zonă este extraordinară, în fiecare zi se descoperă altceva. Ar fi mare păcat să o lăsăm să se piardă. Cred că suntem datori să păstrăm, cultivăm şi exploatăm tot ceea ce ne-au lăsat strămoşii noştri”, a spus Ciprian Dobre.
Pentru că tot trăim pe planeta Fotbal, iar Campionatul Mondial de-abia s-a terminat, şi aici va avea loc o finală inedită. Italia va juca împotriva României. Italia va primi un metru pătrat de teren în Defileul Topliţa-Deda. Oferirea simbolică a acestei suprafeţe de teren, care va fi declarată monument al naturii, se doreşte a fi o reeditare a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 40 de ani în Egipt, când un italian a solicitat să fie declarat monument al naturii un mp de teren, iar acum în acel loc se află o celebră staţiune, Sharm-El Sheik. Donaţia va fi primită de ambasadorul Italiei la Bucureşti, Daniele Mancini, care participă la festival în dublă calitate, ca diplomat şi ca membru de bază a echipei de fotbal a Italiei, în confruntarea cu o selecţionată a României. Excelenţa
