În urma unor negocieri mai mult sau mai puţin discrete, patronate de Ucraina, autorităţile de la Chişinău şi reprezentanţii regimului autoproclamat de la Tiraspol au convenit să accepte planul de pace ucrainean, plan anunţat de preşedintele Viktor Iuşcenko la summitul GUUAM de la Chişinău.
Planul de pace al Ucrainei
Planul ucrainean, s-a mai spus, este gândit pe o perioadă de un an şi jumătate şi ar trebui să se desfăşoare în trei etape. Prima parte a proiectului liderului revoluţiei portocalii de la Kiev a reuşit: reluarea dialogului dintre cele două părţi implicate în “problema” din Transnistria. La Viniţa s-a anunţat că la negocieri vor participa şi reprezentanţii Statelor Unite şi ai Uniunii Europene, care vor extinde actuala formulă – Rusia, Ucraina, Republica Moldova, OSCE. Cât despre participarea României, lucrurile sunt mai complicate.
Tot la Viniţa s-a convenit deschiderea unor puncte de frontieră pe teritoriul Republicii Moldova, dintre care două în zona transnistreană a graniţei. Ucraina se va implica în asigurarea securităţii acestor puncte vamale.
Ce se va întâmpla mai departe? În esenţă, asigurarea unui statut special pentru Transnistria, probabil similar celui acceptat deja pentru regiunea autonomă găgăuză, şi reinstituirea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova. Practic, planul ucrainean este o variantă, modificată în registru propriu, a planului conceput la Kremlin. Nu întâmplător, Kremlinul a asistat discret la evoluţiile din Republica Moldova şi a acceptat planul Iuşcenko. Ceea ce face însă diferenţa este implicarea Statelor Unite, în plan politic şi diplomatic, şi a Uniunii Europene, în plan economic. Planul de cooperare convenit de guvernul de la Chişinău şi Uniunea Europeană, care prevede adoptarea unor reforme politice, economice şi juridice de către Republica Moldova, dar şi o asistenţă financiară din partea Uniunii Europene şi anunţat în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din martie, a relansat problema transnistreană. Şi – de ce nu? – a adus noi mecanisme care au deblocat impasul după “divorţul” dintre preşedintele Vladimir Voronin şi Kremlin. O ştire de ultimă oră anunţă că parlamentarii de la Chişinău au amânat decizia privind acordarea unui statut special Transnistriei până când Ucraina va asigura securizarea frontierei pe tronsonul său de graniţă. Decizia Parlamentului Republicii Moldova readuce practic negocierile în punctul de impas, în care problema este ce se face mai întâi, securizarea Transnistriei sau soluţionarea politică?
Prin implicarea în rezolvarea crizei transnistrene, noua conducere a Ucrainei participă la proiectul Uniunii Europene şi al Statelor Unite de finalizare a unui “conflict îngheţat” din perioada destrămării Uniunii Sovietice, din perioada de “negociere” a echilibrului de putere între Rusia şi Occident, şi de consolidare a graniţei de vest a Europei care, după intrarea României în NATO şi, curând, în Uniunea Europeană, s-a mutat pe Prut. Deloc neglijabil, Ucraina obţine avantaje serioase din rezolvarea acestei ecuaţii geopolitice.
Canalul Bâstroe merge mai departe
Cine credea că după schimbarea de regim de la Kiev va înceta construirea Canalului Bâstroe s-a înşelat! Lucrările de amenajare – executantul general este compania germană Goserf Mobius Bau Aktiengesellshaft – continuă, iar, recent, ministrul ucrainean al transporturilor a anunţat ferm că “vom rămâne la Dunăre!”. Ar mai fi de spus că, deja, Canalul Bâstroe funcţionează. Potrivit ziarului Ziua, care citează agenţia ucraineana Utro, în perioada septembrie 2004-martie 2005 au traversat Canalul Bâstroe 400 de vase de transport faţă de 311 cât era anticipat, majoritatea vase ucrainene, ruseşti, georgiene şi turceşti. Tot agenţia ucraineană apreciază că a venit momentul trecerii la etapa a doua a planului de exploatare a Canalului Bâstroe, respectiv adâncirea şenalului navigabil al 8,32 m, lărgirea canalului la 100 m şi creşterea digului la 3 kilometri. În paralel, a început o amplă campanie de cosmetizare a întregii afaceri şi de combatere a impactului negativ asupra mediului înconjurător pe care îl vor avea construirea până la capăt a canalului şi mai ales exploatarea sa.
Adevărul este că, dincolo de problemele ecologice reale, Ucraina nu îşi poate permite să renunţe la Canalul Bâstroe, în special din raţiuni economice. Nu este de neglijat nici faptul că segmentul final de frontieră dintre Ucraina şi România nu este delimitat, cum nefinalizată a rămas şi disputa privind Insula Şerpilor şi a delimitării platoului continental din Marea Neagră.
Recent, la Bucureşti, preşedintele Victor Iuşcenko a declarat că a venit pentru a-i întinde mâna preşedintelui Traian Băsescu şi că în perioada următoare vor fi angajate negocieri la nivel de specialişti şi de oameni politici pentru rezolvarea unor probleme complicate existente între Kiev şi Bucureşti. Rămâne de văzut dacă Iuşcenko va reuşi să găsească soluţii, dar un lucru este clar: interesele Ucrainei la Dunăre nu sunt neglijabile şi, mai ales, nu ţin atât de oamenii politici, ci mai ales de rolul pe care şi-l asumă Ucraina în regiune.
Succese externe,probleme interne?
Capitalul de imagine al revoluţiei portocalii de la Kiev se apropie de epuizare. Deja, între preşedintele Iuşcenko şi primul ministru, Iulia Timoşenko, au apărut tensiuni puternice. Premierul, mâna-forte a revoluţiei portocalii, s-a născut în Rusia, dar este inamicul numărul unu al Rusiei, cel puţin Rusia lui Putin. Iulia Timoşenko a stârnit importante cercuri de afaceri din Ucraina, anunţând reanalizarea unor importante privatizări, dar şi resentimentele Rusiei şi ale Belarusului, promiţând revoluţii portocalii şi la Moscova şi Minsk.
De modul în care Kievul se va implica sau nu în evenimentele mai mult sau mai puţin previzibile din spaţiul CSI va depinde şi echilibrul politic intern, fragil, din Ucraina. Va depinde şi comportamentul în plan extern al unei ţări nevoite să facă o echilibristică perfectă între dorinţa de a se alinia modelului european, occidental, şi interesele sale strategice.
Dacă Ucraina va contribui sau nu la reglementarea problemei din Transnistria este clar, răspunsul este afirmativ. Depinde însă cum o va face, în spiritul principiilor europene sau din perspectiva intereselor proprii. Este foarte interesant că în ultimele luni Ucraina a accelerat procesul de acordare a cetăţeniei pentru mulţi localnici din Transnistria, că în continuare firmele din Transnistria îşi exportă mărfurile prin Ucraina în lipsa unor documente emise de statul de drept – Republica Moldova -, că în continuare Kievul insistă pentru reglementarea politică a statutului Transnistriei înainte de securizarea frontierelor Republicii Moldova. Cât despre renunţarea la distrugerea Deltei prin construirea şi exploatarea Canalului Bâstroe, probabil că Ucraina va aplica, în continuare, proverbul “Câinii latră, ursul trece” care capătă, iată, şi o valoare geopolitică.
Publicat în : Politica externa de la numărul 26
