Nici nu s-au evaporat bine bulele din şampania integrării, şi Stolojan şi apropiaţii săi au lansat atacuri în cascadă la adresa PNL şi a lui Călin Popescu Tăriceanu dimpreună cu linguşeli la adresa PD. Majoritatea analiştilor văd în acest nou atac o nouă strategie de acţiune a lui Traian Băsescu, atacarea prin interpuşi. Credem însă că este o explicaţie greşită.
O premisă greşită
Nu credem că PLD este creaţia lui Traian Băsescu (deşi, într-un anume sens, este, însă nu ca partid apărut la ordinele Cotrocenilor, cum îl văd ceilalţi analişti). Mai degrabă platformiştii încearcă să profite de pe urma asocierii cu Traian Băsescu şi a mâinii întinse de PD.
Sondajele apărute la sfârşitul anului trecut demonstrează însă că PLD nu a luat prea mulţi alegători de la PNL, ci aproape integral de la PD, care ajunge de la circa 30% la puţin peste 22%, sub procentele PSD. Prin poziţionarea platformiştilor ca „populari”, se anulează orice posibilitate de a mai atrage electoratul liberal. De altfel, dacă Stolojan şi grupul său ar fi avut sprijin în sânul PNL şi ar fi beneficiat de simpatia reală a electoratului liberal, măcar una din cele trei tentative de puci ar fi reuşit şi nu ar fi fost nevoiţi acum să-şi facă un alt partid.
Chiar dacă Traian Băsescu nu este întotdeauna prieten cu logica, crearea unui mare partid prezidenţial nu are nici o logică şi el a repetat acest lucru de mai multe ori, fără a fi însă şi crezut. Preşedintele are deja un partid care îl ascultă cuminte, care ajunsese la o poziţie confortabilă în sondaje practic fără să facă nimic. Stolojan i-a fost util atâta vreme cât era în PNL şi crea acolo dezordine, conducând la scăderea PNL în sondaje, deşi Traian Băsescu se putea descurca foarte bine şi fără el. În plus, Băsescu şi Stoica nu sunt chiar cei mai buni prieteni.
În realitate însă, Stolojan a încetat să-i fie cu adevărat util lui Traian Băsescu încă din campania electorală, când acesta nu reuşea să depăşească un nivel care nu-i garanta nici măcar accederea în turul doi al alegerilor prezidenţiale, de aceea i-a luat locul. Apoi, nu i-a oferit decât un post onorific de consilier la Cotroceni. Dacă între cei doi ar fi fost o mare dragoste, sunt convins că Băsescu i-ar fi oferit lui Stolojan ceva mai consistent fiindcă în perioada când „dragă Stolo” nu declanşase încă ofensiva împotriva PNL i s-ar fi putut oferi o poziţie mai importantă fără ca PNL să protesteze. De altfel, Traian Băsescu şi-a răsplătit mereu apropiaţii – Claudiu Săftoiu a ajuns până la urmă conducătorul SIE, Vasile Blaga este ministru, Emil Boc este primar la Cluj, Videanu la Bucureşti, Anca Boagiu – ministrul Integrării, Elena Udrea – ocupă o funcţie înaltă în PD ş.a.m.d. ªi nu se poate spune că oportunităţile au lipsit. I s-ar fi putut oferi un post de vicepremier, responsabil pentru economie (postul iniţial al lui Videanu), de exemplu, care i-ar fi venit lui Stolojan ca o mănuşă.
PLD a devenit o problemă pentru PD
În momentul de faţă, PLD a ajuns o problemă serioasă pentru PD. Cât timp era o grupare care stătea pe margine şi bombănea la Tăriceanu era OK. Mai dispuneau şi de vreo 30 de parlamentari care ar fi fost utili la şicanarea premierului, deci totul era frumos pentru democraţi care îşi puteau permite să-i încurajeze pe platformişti. Însă, în momentul în care platformiştii le iau aproape opt procente din electorat, lucrurile nu mai devin atât de roz. Una era când cele 30 de procente erau împărţite în interior şi era satisfăcută clientela proprie (mă rog, poate câteva posturi sacrificate pentru Stolojan şi apropiaţi săi), alta este când din aceste procente trebuie oferite o treime altui partid şi, dacă această creştere va continua, chiar mai mult de o treime. Chiar şi în cazul unei fuziuni, tot vor apărea nemulţumiri şi frustrări în partid, atâta vreme cât cele două partide se hrănesc din acelaşi electorat. Războiul „fratricid” din sânul PNL se va muta acum la PD, chiar dacă aparent totul este bine şi frumos.
Explicaţia succesului PLD
Cum se explică succesul atât de rapid al platformiştilor care nici nu s-au înfiinţat ca partid şi au şi ajuns la un scor de partid parlamentar în vreme ce alte construcţii politice similare au eşuat? Explicaţia este una foarte simplă: din cauza PD.
Democraţii au ajuns de la 5 la 30% exclusiv ca urmare a transferului de popularitate de la Traian Băsescu la partid. Liderii săi nu s-au făcut remarcaţi decât prin demagogie, iar unii în mod negativ, printr-o prestaţie dezastruoasă. Mă îndoiesc că vreun bucureştean va mai vota în viitorul apropiat cu cineva de la PD după prestaţia catastrofală a lui Videanu şi există semnale că şi clujenii gândesc la fel relativ la Emil Boc. Starurile PD, Monica Macovei, este percepută ca independentă, iar Gheorghe Barbu (unul dintre cei mai buni miniştri ai cabinetului Tăriceanu) este mult prea modest şi evită apariţiile publice. În rest, democraţii au păstrat un „low profile”, în umbra lui Traian Băsescu. Astfel, în doi ani de guvernare, ei lasă impresia că nu au făcut nimic notabil, decât s-au ciondănit cu PNL.
Apariţia platformiştilor a tulburat însă liniştea democraţilor. Iniţial, aceştia au fost consideraţi un simplu instrument de slăbire a PNL. Din când în când, democraţii mai făceau câte un gest de natură a pune paie pe foc, fără însă a acţiona decisiv, strategia fiind probabil „când doi se ceartă, al treilea câştigă”. Numai că Stolojan şi Mona Muscă au două atuuri pe care nici un lider PD nu le are: o imagine bună şi capacitatea de a da senzaţia că muncesc pentru oameni. În campania din 2004, amândoi au colindat ţara în lung şi-n lat, ceea ce fac şi acum pentru promovarea partidului. Dar nici unul, nici celălalt nu au capacitatea de a colecta voturi prin ei înşişi. Atunci când Stolojan s-a prezentat în faţa alegătorilor de unul singur, a eşuat. Nici măcar în PNL Stolojan nu ar fi adunat suficiente voturi dacă nu ar fi fost ajutorul lui Valeriu Stoica.
Or, ce se întâmplă acum? Avem două grupări percepute ca fiind „ale lui Băsescu”: gruparea legitimă, Partidul Democrat, care s-a mulţumit să stea cuminte în banca ei, ascultând de „tătuc”, dar nefăcând mare lucru în plan public pentru a-l ajuta pe preşedinte, şi gruparea Stolojan, gruparea „nelegitimă”, un fel de „copil din flori” al preşedintelui, care vine acum şi-şi revendică o parte din moştenirea tatălui. Numai că acest al doilea „copil” este foarte activ mediatic şi se grăbeşte să-l ajute pe tătuc. Platformiştii au preluat toate temele prezidenţiale şi le recită virulent – mai virulent chiar decât preşedintele însuşi – pe oriunde apucă. ªi, fiind „new kids on the block”, beneficiază de o expunere media mult mai importantă decât PD.
În aceste condiţii, Stolojan & Co. au ajuns să fie consideraţi mai „ai lui Băsescu” decât înşişi democraţii, astfel încât a început transferul de popularitate de la preşedinte către ei. Între activul şi vehementul Stolojan şi Boc, majoritatea îl vor prefera pe Stolojan.
Agitaţia PLD
În aceste condiţii, cred că acţiunile PLD din ultima vreme nu îl vizează în mod special pe Tăriceanu sau PNL, cât reprezintă o declaraţie de dragoste fierbinte faţă de Traian Băsescu. Este o modalitate de declarare a supunerii şi o încercare de a se face utili (cam la modul în care în anii ’90 Vadim Tudor se făcea util lui Ion Iliescu umplându-i de zoaie pe toţi duşmanii acestuia), de a arăta tatălui că ei sunt copiii cei mai buni şi mai frumoşi care merită toată dragostea prezidenţială. Linguşind PD, spunând că ei ar trebui acum să dea premierul, platformiştii vor să liniştească temerile PD-iştilor – fiindcă evoluţia lor politică pe termen scurt depinde de bunăvoinţa lui Traian Băsescu – până când îşi vor asigura o creştere consistentă.
Astfel, Traian Băsescu este pus într-o situaţie destul de neplăcută. 99% din electorat este convins că PLD este creaţia sa, dar PLD „canibalizează” PD-ul şi poate crea probleme interne mari pe termen lung.
Chestiunea fuziunii
Toată lumea se aşteaptă ca cele două partide să fuzioneze, însă pentru o fuziune ambii parteneri trebuie să aducă ceva. În momentul de faţă, PLD nu poate aduce mare lucru în afară de un grup de frustraţi din PNL şi un altul de traseişti politici (care ar fi putut fi preluaţi direct de PD). Grupul platformiştilor nu a adus electorat propriu (de la PNL sau de la PSD, de oriunde), ci a preluat din electoratul PD. Din acest punct de vedere, PD nu are absolut nici un avantaj de pe urma platformiştilor, ba, din contră, are mai multe dezavantaje de imagine. De aceea este Stolojan atât de activ şi virulent, fiindcă, în momentul în care democraţii şi preşedintele Băsescu îşi retrag sprijinul, toată construcţia lui politică se poate prăbuşi instantaneu. În momentul de faţă, PLD-iştii trăiesc doar fiindcă sunt percepuţi ca fiind oamenii lui Traian Băsescu, nu pentru ideile lor – care sunt pe cât de puţine, pe atât de fixe. PD ar fi încurajat mişcarea disidentă a liberalilor dacă ea ar fi rămas o problemă a liberalilor. În momentul de faţă, este mai mult o problemă a democraţilor decât a partidului de unde au plecat cu mâna goală platformiştii, de aceea nu cred că se va mai pune problema unei fuziuni între cele două partide.
Primele distanţări
Anunţul lui Emil Boc, conform căruia PD nu doreşte schimbarea protocolului Alianţei – adică postul de premier, cum insinuase Theodor Stolojan – şi că nu intenţionează să invite PLD la guvernare, a fost ignorat în mare măsură de mass-media, blocată în paradigma războiului PD-PNL, şi reprezintă o lovitură puternică la adresa lui Stolojan & Co., un semn că aceştia şi-au depăşit „mandatul”. Ar putea fi un semn că PD-iştii au conştientizat că au o problemă serioasă şi înţeleg că a apărut şi pentru ei concurenţa.
Această situaţie va duce la apariţia unei gelozii între cei doi copii ai preşedintelui. Cheia o va reprezenta însă prestaţia lui Traian Băsescu. Iar declaraţia lui Emil Boc – mult mai curajos şi mai dur la adresa PLD decât poziţiile de până acum care întreţineau o ambiguitate interesată – mă face să cred că preşedintele a ales şi că în viitorul apropiat este de aşteptat o anumită distanţare a sa de PLD. Probabil că atât Traian Băsescu, cât şi democraţii se aşteptau ca platformiştii să aducă ceva în parteneriat – adică o parte din electoratul liberal şi cel de la PSD. Cum acest lucru nu s-a petrecut, probabil că democraţii vor încerca să „limiteze pierderile”.
Rămâne de văzut dacă în eventualitatea distanţării lui Traian Băsescu platformiştii vor reuşi să păstreze din electoratul căpătat ca urmare a identificării lor ca „oamenii lui Băsescu”. Pentru PLD se apropie momentul tăierii cordonului ombilical şi vor trebui să demonstreze că pot trăi şi fără “aparate”.
