Construirea unei importante conducte de transport al gazelor naturale, care să lege câmpurile din sudul Iranului de Pakistan şi India este o perspectivă remarcabilă în sine. Acest proiect este considerat ca fiind cea mai importantă măsură de consolidare a încrederii între India şi Pakistan, şi a fost numită “Conducta Păcii”. Numai că, proiectul se confruntă cu piedici serioase, una importantă fiind opoziţia acerbă a guvernului american.
Relaţia dintre Persia şi subcontinentul indian este veche de peste 2000 de ani. Până acum 200 de ani, limba persană a fost limba oficială a culturii şi administraţiei indiene. După separarea Pakistanului de India, Iranul s-a confruntat cu o dilemă în ce priveşte relaţiile cu aceste două noi state. În timpul regimului Şahului Reza Pahlavi, Iranul a preferat să strângă legăturile cu Pakistanul, deşi relaţiile economice cu India nu au fost neglijate. După prăbuşirea Uniunii Sovietice şi sprijinul acordat de Pakistan radicalilor din Afganistan, Iranul şi-a găsit în India un nou partener asiatic. India şi-a construit, încet dar sigur, o relaţie strânsă cu Iranul în domeniul energiei, al comerţului şi al dezvoltării infrastructurii, precum şi relaţii militare. Iranul apreciază India drept un partener de colaborare dezvoltat, democratic şi profitabil din punct de vedere politic. O dovadă o constituie cei 8.000 de tineri iranieni care studiază în India, spre deosebire de 2.000 în Statele Unite.
Iranul are ce-a de-a doua rezervă demonstrată de petrol şi gaze din lume ca mărime, şi reprezintă o importantă cale de acces pentru India spre Asia Centrală şi Afganistan. India caută noi rute de acces pre Asia Centrală, una dintre ele este Coridorul nord-sud, care leagă India de Rusia şi toate fostele membre URSS prin Golful Persic, Iran şi Marea Caspică. Argumentele Iranului sunt dezvoltarea comerţului, securizarea graniţelor, evitarea “încercuirii” de către aliaţi ai SUA. În acelaşi timp, Iranul se opune prezenţei hegemonice a SUA şi a trupelor sale în Oceanul Indian. India nu a ezitat să joace cartea Iranului pentru a obţine concesii din partea Statelor Unite în alte probleme de interes comun. Iată de ce conducta este încărcată de semnificaţii ce depăşesc simplul transport de gaze naturale.
“Conducta Păcii”
Negocierile trilaterale pentru construcţia acestei conducte au început la mijlocul anilor 90. Conducta Iran-Pakistan-India (IPI) ar avea o lungime totală de 2.670 km, aprox. 1.115 km în Iran, 705 km în Pakistan şi 850 km în India, iar investiţiile totale sunt estimate la 7 miliarde USD, timp de cinci ani. Pe lângă argumentele economice solide în favoarea conductei IPI, mai ales în promovarea colaborării regionale, proiectul are o importanţă foarte mare pentru actualul proces de pace între India şi Pakistan. Mai mulţi observatori ai conflicului India-Pakistan privesc acest proiect ca fiind cea mai importantă măsură de consolidare a încrederii între India şi Pakistan, şi au numit-o Conducta Păcii.
În calea proiectului sunt deja cateva piedici, una dintre ele este propunerea Iranului ca preţul gazelor să fie renegociat o dată la trei ani. Provocând încă o întârziere a proiectului trilateral, disputa privind preţul gazelor fie va fi rezolvată într-o nouă rundă de negocieri. Proiectul este criticat de politicienii din aripa reformistă iraniană pe motiv că oferă un discount enorm Indiei şi că preţul este cu 30 la sută mai mic decât cel al gazului vândut Turciei. Interesant este faptul că Banca Asiatică de Dezvoltare (BAD) a evaluat proiectul ca fiind fezabil. Dan Millison, expert al băncii pe probleme de energie, a explicat că evaluarea BAD s-a bazat strict pe elemente economice şi pe cererea tot mai mare de energie în India şi Pakistan.
IPI este în opoziţie cu perspectiva strategică americană
Poziţia SUA însă nu are a face cu latura economică a proiectului, ci cu politica strategică, mai exact cu politica Washingtonului faţă de Iran. Statele Unite, care au o relaţie de adversitate cu Iranul încă de la Revoluţia iraniană din 1979, acuză de câţiva ani Iranul de tentative de înarmare nucleară. SUA a încercat să înăsprească sancţiunile Consiliului de Securitate al ONU în virtutea Cap. VII al Chartei ONU, şi şi-a exprimat opoziţia faţă de conducta IPI, ca parte a acestei strategii.
Steven Mann, un important oficial de la Departamentul de Stat afirma anul trecut că SUA este fără echivoc împotriva proiectului. “Guvernul american sprijină diverse proiecte de conducte din regiunea Mării Caspice, dar rămâne ferm împotriva proiectelor în care este implicat Iranul.” Casa Albă se teme că proiectul îi va zădărnici planurile de izolare a Iranului întrucât afacerea implică India şi Pakistanul, două state care au relaţii bune şi administraţia Bush face presiuni asupra ambelor să renunţe la proiect.
India are relaţii bune cu SUA. Cele două părţi au semnat un acord care conferă capacităţii nucleare a Indiei o legitimitate ce nu a fost oferită niciunui stat din afara Tratatului de Neproliferare. Washingtonul vede în India un aliat împotriva ascensiunii Chinei şi a opoziţiei Chinei şi Iranului faţă de perspectiva unipolaristă. IPI este percepută ca fiind în opoziţie cu perspectiva strategică americană generală. În martie 2005, Secretarul de Stat american Condoleezza Rice a declarat pentru televiziunea indiană NDTV: “Poziţia noastră în privinţa Iranului este deja bine-cunoscută, şi am comunicat guvernului indian care sunt preocupările noastre în ce priveşte colaborarea dintre Iran şi India în domeniul conductei de gaze naturale.” SUA a făcut cunoscut de asemeni liderilor Indiei şi ai Pakistanului că proiectul va atrage după sine sancţiuni americane în virtutea Legii privind sacţiunile pentru Iran-Libia.
La început, atât India cât şi Pakistanul şi-au declarat hotărârea de a duce proiectul mai departe. Însă New Delhi pare să fi cedat presiunilor americane. India a devenit un partener strategic al SUA, lucru demonstrat de acordul nuclear dintre cele două ţări, care încalcă normele actuale de neproliferare nucleară. Cu toate acestea guvernul indian şi-a exprimat iritarea faţă de cererea SUA de a renunţa la extinderea relaţiilor economice cu Iranul.
Dimensiunea regională a IPI
Deşi semnarea la nivel înalt a acordului dintre Iran, India şi Pakistan în această vară a fost amânată bariera dintre dintre cele trei ţări nu este insurmontabilă. IPI poate contribui la dezvoltarea regională, în completarea coridorului Nord-Sud aflat în discuţia statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare Economică (ECO)1 şi deschide posibilitatea afilierii altor jucători din regiune, atât în ce priveşte investiţiile cât şi conectarea la reţeaua regională de gaze naturale. Prin conducta IPI ar putea fi exportat şi gaz natural din Turkmenistan în Pakistan şi India. Formarea unui consorţiu şi acordarea unui rol potenţial şi altor state ECO – Iranul şi Pakistanul sunt, împreună cu Turcia, membri fondatori ai acestei organizaţii regionale care are în prezent 10 membri şi ar putea atrage şi India. Prin creşterea numărului de membri ai consorţiului, proiectul IPI va conecta cele trei ţări la o reţea de colaborare mai largă aşa cum a demonstrat deja proiectul conductei BTC (Baku-Tblisi-Ceyhan).
