Exista o tendinta atât în policy-making cât si în cercetare, atât la Bruxelles, cât si în tarile candidate de a vedea Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) a UE ca unica solutie pentru consolidarea pozitiei Uniunii la nivel international. Pe de alta parte, tot la fel de raspândita este si opinia conform careia PESC este departe de a fi o politica functionala, gata sa îndeplineasca acest obiectiv de a conferi unitate Uniunii Europene, ca actor international. Nu exista înca destula disponibilitate la nivelul statelor membre de a ceda atât de mult din prerogativele lor de suveranitate, încât sa fie dezvoltate mecanisme eficiente de implementare a PESC. În consecinta, multi considera ca arhitectura institutionala si de luare a deciziilor în UE este înca insufiencient si nepotrivit dezvoltata pentru a permite participarea Uniunii la marile decizii pe plan global. Însa nu numai criticii PESC, ci si o seama din sustinatorii succesului acestei politici pierd din vedere ca Uniunea Europeana este un actor international activ prin intermediul altor mecanisme si politici si ca PESC ar fi mai degraba o recunoastere a dezvoltarilor de pâna acum, decât un start în activitatea pe scena internationala.
Putere economica si influenta internationala
În ultimii ani a fost creata o sintagma pentru a defini pozitia actuala a Uniunii Europenela nivel mondial: “urias economic si pitic politic”, având un pronuntat sens peiorativ prin perspectiva lipsei de unitate a statelor membre în privinta deciziilor politice. Însa în evolutia istoriei de dupa încheierea Razboiului Rece, conceptul de super-putere a început sa fie din ce în ce mai des asociat factorilor economici, mai mult decât celor militari. Procesele de tranzitie, procesele de dezvoltare, etapele post-conflict, toate aceste lucruri s-au demonstrat a fi strâns legate de evolutiile economice, solutiile acestor probleme fiind în majoritatea lor de tip economic.
Comunitatile Economice au fost create pe fundamente economice, scopul fiind acela de a preveni aparitia unor fenomene politice si de securitate indezirabile (un alt razboi mondial) prin mijloace economice (control supranational asupra resurselor). Obiectivul initial al Tratatului de la Roma a fost stabilirea unei uniuni vamale între tarile membre care urma sa determine abolirea oricaror bariere în comert si presupunea de asemenea crearea de tarife externe comune impuse importurilor din oricare tara- din afara uniunii, indiferent de tara de destinatie a acelor importuri. Pe aceasta baza s-a construit unul dintre cei mai puternici actori în comertul international din momentul de fata, Uniunea Europeana.
Tratatul de la Maastrich si Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa
Procesul de desavârsire a Pietei Unice s-a încheiat în 1992, iar în 1990 a debutat prima etapa a crearii zonei euro. Astfel, în anii în care lumea se reconfigura din punct de vedere al amenintarilor la securitatea statala si individuala si al modalitatilor de raspuns la acestea, Uniunea Europeana – stabilita ca noua structura institutionala si de luare a deciziilor prin Tratatul de la Maastricht din 1993 – devenea si ea la rândul sau deplin capabila sa se implice în aceste schimbari internationale. O prima dovada a acestei disponibilitati si capacitati a fost conturarea treptata a unei politici de dezvoltare (development policy) cu scopul de a încuraja progresul sustinut care urma sa determine eradicarea saraciei din tarile aflate în curs de dezvoltare si, implicit, integrarea acestora în economia globala. Pe lînga obiectivele sociale si economice, aceasta politica a avut si pastreaza în continuare si obiective politice, acelea de crearea a unor state de drept si de consolidare a unor regimuri democratice. Politica de dezvoltare creata în cadrul Uniunii Europene vine în continuarea politicilor nationale si a celor aflate pe agenda altor organizatii internationale, însa este bine coordonata cu acestea, astfel încât este vizibila si eficienta. Interventia Uniunii este fie directa, fie prin intermediul unor organizatii non-guvernamentale internationale si poate fi geografica, în diferite regiuni, sau tematica, pe diferite probleme.
În continuarea acestei politici este cea privind promovarea drepturilor omului si a democratiei, o alta tema fierbinte a relatiilor internationale, aparuta înca din anii ’70, odata cu deschiderea Conferintei pentru Securitate si Cooperare în Europa, dar devenita de o mare relavanta dupa încheierea Razboiului Rece. Comunitatile Europene au urmat tendinta internationala de a avea în vedere aceste valori pe parcursul ultimilor 30 de ani, însa în momentul de fata ele sunt încorporate în toate activitatile Uniunii, inclusiv cele de politica externa. Astfel, prevederi referitoare la respectarea drepturilor omului se afa în acordurile economice încheiate cu terte parti,în criteriile de aderare pentru tarile aplicante, în documente ale politici de dezvoltare s.a.m.d. În cadrul Uniunii a fost creata o “initiativa pentru democartie si drepturile omului” care are un buget de aproximativ 10 milioane de euro, pe lânga alte câteva milioane destinate asistentei externe.
A face razboi sau a face pace?
La granita dintre sprijinul economic si interventia post-conflict se afla politica Uniunii Europene de acordare de ajutor umanitar. Aceasta strategie prevede acordarea de ajutor cetatenilor non – UE care au fost victimele unor dezastre naturale sau cauzate de oameni, sau ai unor crize structurale, de sistem. Ajutorul are scopul de a preveni sau de a usura suferinta oamenilor, fara nici un fel de discriminare, deciziile de acordare a ajutorului se iau pe singurul criteriu al nevoilor si interesului victimelor si, în consecinta, este nerambursabil. A fost creat Biroul Uniunii Europene pentru Ajutor Umanitar (ECHO), institutie care are rolul de a monitoriza si coordona activitatile de ajutor umanitar, astfel încât statele membre actoineaya unitar în aceasta privinta. Între 1992 si 2000 au fsot semnate peste 7000 de contracte individuale de ajutor, cu o valoare de aproape 5 miliarde de euro, destinate asistentei umanitare în peste 85 de tari. Aceasta contributie este semnificativa si face din UE un actor relevant financiar si, implicit, politic la nivel international.
O alta activitate în care Uniunea încearca sa se implice din ce în ce mai mult este aceea de prevenire a conflictelor. Întrucât Uniunea dispune de pârghii financiare semnificative, o parte fiind cele descrise mai sus, ea se poate implica în conflictele intra-statele aparute în anii 1990. Prin mecanisme economice – de sustinere sau de sanctionare – partile implicate într-un conflict pot fi determinate sa reconsidere actiunile violente. Uniunea Europeana nu are o aramta proprie, iar crearea uneia este un punct sensibil în edificiul PESC. Armata este unul dintre atributele suveranitatii nationale si deocamdata statele membre nu sunt gata sa renunte la el. Însa prin aceste actiuni si mecanisme economice, UE poate fi chiar mai eficienta si mai relevanta în zonele de conflict decât prin participare militara unitara.
PESC – o conditie sine qua non?
Desigur ca Politica Externa si de Securitate Comuna a Uniunii Europene trebuie definitivata si implementata pentru a putea considera UE un actor unitar international, în toate circumstantele. Însa este exagerat sa consideram ca UE este lipsita de relevanta si activitate pe plan mondial în absenta acestei Politici. Sunt multe alte pârghii si contextul international prezent a dezvoltat multe alte nevoi pe care o organizatie de tip UE le are si, respectiv, la care poate raspunde, mult mai eficient decât alte aranjamente internationale. Primele teorii asupra Comunitatii Europene vedeau o evolutie de tip spirala , în care dinspre uniunea economica se va evolua firesc si fara obstacole catre completa integrare politica. La polul opus se aflau cei care considerau ca niciodata high politics nu va intra în competenta supranationala . Experienta si procesele de integrare de pâna acum au aratat ca nici una dintre aceste teorii nu a fost complet adevarata. Cu doar trei exceptii (Danemarca, Marea Britanie, Suedia), statele membre au renuntat la un alt atribut al suveranitatii, moneda nationala, o schimbare careia putini îi dadusera sanse de reusita. Dezvoltarile de pâna acum în cadrul PESc au aratat transformari lente, dar toate în sensul integrarii, asadar definitivarea acestei Politici este o chestiune de timp. Însa pâna atunci, dar si dupa aceea nu trebuie pierduta din vedere puterea si influenta pe care UE a reusit deja sa le câstige la nivel international
