Emisiunile electorale din perioada campaniei pentru alegerile generale au arătat un Vadim Tudor obosit şi anacronic, incapabil să mai trezească fervoare naţionalistă. E posibil ca la mijloc să fi fost chiar o boală fizică, altfel nu se explică intenţia, nefirească pentru el, de a se retrage înaintea primului tur al prezidenţialelor. Veleitar al dictaturii, Vadim s-a stins în momentul în care a dorit să devină un sincer democrat. Abandonarea propriilor idealuri se plăteşte scump. Iată-l acum, probabil, în ultimul său mandat de senator, un supravieţuitor al politicii. Poate să fie o răsplată subtilă pentru a fi împins România înainte dorind s-o întoarcă înapoi în comunism. Funcţionând pe post de sperietoare, Vadim Tudor a obligat adesea clasa politică să-şi asume delimitări care au condus la democratizarea ţării. Un model negativ, totuşi un model. Ţara nu mai are nevoie de el şi nici partidul (PRM). Îl vedem deja pe unul din cei mai importanţi lideri politici de după 1989 ajuns la pensie şi torcându-şi liniştit amintirile populate de francmasoni, unguri şi evrei. Ca simplu cetăţean, va avea dreptul la extremism şi la înjurătura de rigoare faţă de statul care-i acordă pensia.
Partidul-Resentiment
Corneliu Vadim Tudor este (încă) singurul preşedinte de partid care nu a fost schimbat din funcţie. Nici nu era necesar, PRM nefiind o formaţiune de tip evoluţionist, ci de tip atemporal-resentimentar. Vadim a înregistrat momentul său de glorie în 2000, când aceste resentimente au înregistrat o creştere alarmantă (ca urmare a crizei determinate de guvernarea CDR-USD-UDMR). Al doilea partid al ţării în perioada 2001-2004, PRM a fost creaţia lui Vadim Tudor. El a reprezentat pe scena politică două mari idei, ambele negative: 1. Idiosincrazia faţă de clasa politică (incompetentă şi mai ales coruptă) şi 2. Conservatorismul naţional-comunist “prelucrat” pentru societatea de tranziţie (ca un corolar, partidul lui Vadim Tudor s-a erijat într-un avertisment continuu faţă de intenţiile autonomiste ale UDMR). În funcţie de aceste idei a variat şi locul PRM pe scena politică. Maximum de resentimente în rândul populaţiei a echivalat cu un maximum de popularitate pentru Vadim Tudor: aceasta a fost ecuaţia existenţei PRM. Partidul România Mare a delimitat, după 1996, spaţiul celor refuzaţi: mai întâi PDSR (1996-2000), apoi PNL şi PD (2001-2004), iar acum din nou PSD (fost PDSR). Prin contrast, tot din 1996, UDMR a fost avangardă a integrării europene şi preferata câştigătorilor. După cum se poate remarca, anul 1996 a reprezentat o schimbare semnificativă de sens politic, de la “patrulaterul roşu” la afirmarea udemeristă.
Doctrină politică şi valori etnice
La alegerile generale din 2004 a fost mai mult ca oricând evident că sistemul politic românesc este insuficient structurat, maturizat. Pe de o parte, reminiscenţe ale rupturilor din FSN au împiedicat clarificarea doctrinară a spectrului politic. Între PSD şi PD s-a dus o luptă politică agresivă de ocupare a spaţiului de centru-stânga. Lupta nu a fost încă tranşată, dovadă fiind discuţiile privind unificarea dintre PNL şi PD. PSD a rămas încă dominant în zona social-democrată, dar Traian Băsescu, fostul preşedinte PD, a câştigat alegerile prezidenţiale. Pe de altă parte, se constată menţinerea în Parlament a formaţiunilor etnice, PRM şi UDMR. Măcinată de extremişti, UDMR părea că nu va obţine cele 5 procente necesare pentru accederea în Legislativ. A obţinut chiar mai mult, dar, în paralel, ca o “marjă de siguranţă”, românii au dat PRM un vot de două ori mai mare (decât cel înregistrat de UDMR).
Un PRM democrat şi un UDMR extremist
În anul electoral s-au făcut remarcate tendinţe diferite ale partidelor etnice. Din dorinţa de a intra la guvernare, PRM şi Corneliu Vadim Tudor au încercat transcenderea percepţiei de partid extremist şi de lider extremist. Aşa-numita “schimbare la faţă” a lui Vadim a reprezentat strategia (asumată de însuşi preşedintele partidului) de transformare a PRM într-un partid democratic. În acelaşi timp, preşedintele UDMR, Marko Bela, a trebuit să facă faţă acuzaţiilor şi revendicărilor tot mai dure ale extremiştilor maghiari. Aşadar, discurs moderat la PRM, discurs radical la UDMR.
Interschimbări postelectorale
Analiza eşantioanelor sondajelor de opinie la alegerile generale a arătat preferinţa electoratului PRM faţă de candidatul opoziţiei, Traian Băsescu. Totodată, majoritatea electoratului maghiar l-a votat pe candidatul PSD, Adrian Năstase. În prezent, UDMR se află la guvernare alături de fosta opoziţie, iar PRM se află în opoziţie, alături de fosta guvernare. Cum se explică aceste interschimbări?
Fără îndoială că “elementul democrat” din cadrul PRM a avut de pierdut şi s-a revenit inevitabil la doctrina anterioară. În răspăr cu dorinţele lui Vadim, schimbarea sa la faţă a avut ca rezultat pierderea a 15 locuri în Parlament, acordate Blocului Naţional Democrat. (Similar, dorind să anuleze efectul de izolare, PSD a oferit locuri în Parlament PUR, dar a pierdut aceste locuri, ca şi sprijinul UDMR.) Din motive de calcul politic, este evident că PRM va colabora cu PSD în opoziţie.
De asemenea, vocile radicale din UDMR nu se mai fac auzite, după succesul înregistrat de această formaţiune la alegerile generale. Uniunea moderată a rămas la putere. Ca un semn al angajamentului mai “radical”, UDMR a pretins însă funcţii în noua administraţie.
Confuzie şi aşteptare
Ne aflăm într-un moment de confuzie şi de aşteptare. Clasa politică se află în faţa unor decizii majore, care pot fi luate mai devreme sau mai târziu. Se ridică problema unificării dintre PNL şi PD, din care să rezulte un partid puternic de centru-dreapta. Se apropie Congresul PSD, de la care se aşteaptă o reformare profundă a partidului care ocupă zona de centru-stânga. De asemenea, în funcţie de evoluţia actualei guvernări şi de succesul aderării la Uniunea Europeană, cetăţenii vor putea decide dacă mai este sau nu nevoie de partide etnice. Deşi supus unor puternice presiuni interne (ultima având ca efect demisia fruntaşului PRM Mihai Lupoi), Corneliu Vadim Tudor va rezista în fruntea partidului cât timp, la nivelul PSD şi al Alianţei, confuzia va persista. Din acest punct de vedere, alegerile anticipate ar putea grăbi procesul de structurare a sistemului politic. Îndepărtarea partidelor etnice de pe scena politică va fi precedată de o clarificare doctrinară.
Extremismul, scos la pensie
Este foarte clar că PRM nu poate exista fără Corneliu Vadim Tudor. Dar asta nu înseamnă că acesta va rămâne pentru totdeauna în fruntea partidului. În cazul în care principalele probleme politice ale României se vor fi rezolvat, Vadim va fi scos la pensie, iar partidul său va fi absorbit, cel mai probabil de PSD. Transformarea forţată a PRM într-un partid democratic, unul din proiectele subterane ale PSD, nu este probabil posibilă şi nici nu e de dorit. Vadim nu a parcurs încă toate etapele decăderii sale.
