Senatorul PSD Cătălin Voicu stă deja de un an de zile în arest. Încasările din TVA cresc în continuare, deşi în mod normal efectul majorării acesteia în vara trecută ar fi trebuit să dispară. Liga Profesionistă de Fotbal nu a reuşit să vândă decât trei din cele 9 pachete TV. Celebrul Sorin Ovidiu Vântu a fost arestat pentru 29 de zile şi sunt şanse ca acest termen să tot fie prelungit pe modelul „Voicu”. Escrocii Dinel Staicu, Necolaiciuc sau Nicolae Popa au fost repatriaţi. Şeful SRI Alba a fost arestat.
Aparent, între aceste ştiri nu există nici o legătură. Şi totuşi… Sunt tot atâtea semne că „sistemul” nu mai funcţionează ca înainte, în nici unul din domeniile pe care le controla: politică, afaceri, instituţiile statului.
Arestarea senatorului PSD a fost prima breşă importantă în „sistem”. Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru corupţie. Procesul a început în 14 iulie 2010, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Senatorul Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv din 30 martie 2010, este judecat pentru trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie.
Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a instanţei supreme, este judecat pentru complicitate la trafic de influenţă, Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, pentru cumpărare de influenţă, iar Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie. Aceştia au fost şi ei arestaţi preventiv, dar în 13 aprilie 2010 au fost puşi în libertate. Cătălin Voicu era unul dintre cei care „rezolvau” problemele cu Justiţia ale politicienilor şi nu numai.
Procurorii Ministerului Public au cerut arestarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, după ce fusese reţinut pentru 24 de ore. Judecătorii au decis să dea curs cererii procurorilor. Sorin Ovidiu Vântu este acuzat de favorizarea fugii din ţară a lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor. De numele lui Sorin Ovidiu Vîntu sunt legate dosare complexe din justiţie – prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, a Fondul Naţional de Acumulare şi a Băncii de Internaţionale de Dezvoltare. Vîntu a reuşit să scape de orice acuzaţie. A ajuns în faţa justiţiei într-un singur dosar, cel al prăbuşirii BID. Condamnarea a venit însă, după ce faptele s-au prescris. Sorin Ovidiu Vîntu era „producătorul” de cash al sistemului.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara l-au reţinut pe locotenent colonelul SRI Ioan Târnu, directorul biroului Alba, care a ajutat un grup de 23 de inculpaţi, cercetaţi în stare de arest preventiv, constituiţi într-un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de furturi de utilaje din state ale Uniunii Europene. Valoarea estimată a prejudiciului este de 4.500.000 euro.
În cursul cercetărilor s-a stabilit că activitatea infracţională a membrilor grupării a fost sprijinită de către inculpaţii TARNU IOAN, locotenent-colonel, şeful Direcţiei Judeţene de Informaţii Alba şi SCHIAU LIVIU, subcomisar de poliţie la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba-Iulia. Ei asigurau „protecţia” operativă „băieţilor deştepţi”.
LPF este poate unul dintre cele mai bune exemple de „haiducie”. Banii din TV sunt probabil singurii bani „albi” din fotbalul românesc. Au profitat de o conjunctură specială – boomul economic din 2008 şi concurenţa RCS-Romtelecom şi au obţinut sume record pentru drepturile TV. Sume mult prea mari pentru realitatea fotbalistică. Costi Mocanu, şeful ProTV, estima că preţul corect pentru un meci de fotbal ar fi de 60.000 euro. Asta ar însemna 2.000.000 de euro pe an pentru a transmite un meci pe etapă, şase milioane pentru 3 ani. Asta înseamnă că, totuşi, LPF a luat între de două şi de trei ori mai mult decât merită. Motorul fiind aceeaşi concurenţă RCS-Romtelecom.
Cu banii din 2008, LPF şi cluburile de fotbal nu au făcut nimic. Performanţele au început să lipsească, de spectacol nu prea mai poate fi vorba iar din branduri puternice precum Steaua, Dinamo, Poli Timişoara sau Universitatea Craiova s-a ales praful. Circul penibil generat de preşedinţii cluburilor a distrus totul.
Explicaţia creşterii încasărilor din TVA stă, printre altele, şi în arestările din vămi. E un semn că autorităţile fiscale încep să-şi facă datoria. De altfel, nenumărate ştiri arată că, de la începutul anului s-au înmulţit controalele, de orice fel. ITM, Garda Financiară, Mediu & celelalte şi-au înteţit activitatea. Costul conformării cu legislaţia creşte. Şi este normal să fie aşa.
De la an la an, şurubul se strânge şi rămân pe piaţă numai firmele care într-adevăr pot face faţă unui mediu concurenţial, respectând legislaţia. Nişa economică ce alimentează financiar sistemul se îngustează de la an la an, iar criza economică a avut darul de a accelera procesul.
Aceşti oameni au trăit într-o lume a lor, încurajaţi de nişte bani nemunciţi, cheltuiţi aiurea de fraieri. În 2007, România a intrat în Uniunea Europeană. De atunci, regulile jocului se schimbă. Mai lent la început, mai accelerat din cauza crizei, dar ne apropiem de modelul Occidental de a face afaceri.
Trecerea în rezervă, pensionarea şi chiar trimiterea în instanţă a multor generali din serviciile secrete şi şefi din magistratură au făcut posibilă venirea unei noi garnituri de şefi în unele instituţii şi acset fenomen a dus şi la o schimbare de mentalitate.
De ce nu-şi mai poate apărea sistemul oamenii?
1) Politica de resurse umane dezastruoasă. În trecut, „sistemul” avea o politică de resurse umane profesionistă. În aparat intrau numai „oameni de nădejde”, care „corespundeau”. După Revoluţia din ’89 însă, politica de selecţie s-a schimbat, permiţând acceptarea în sistem şi a unor oameni care nu mai corespundeau, ci din contră. Liderii au căutat să-şi securizeze conducerea, promovând mediocrităţi. Este de-ajuns să ne uităm la ce se întâmplă în partidele politice, componenta cea mai transparentă a sistemului. Între un Hrebenciuc şi un Bănicioiu este o diferenţă colosală. La PD, nici măcar nu poate exista comparaţie între Băsescu-Blaga şi noua generaţie reprezentată de Roberta Anastase, Hoară sau Tălmăcean. Importul „stranierilor” din societatea civilă – Macovei, Preda, Voinescu – se dovedesc insuficiente. La PNL diferenţa se vede deja la actuala conducere a partidului, de o mediocritate absolută, care permite unui mediocru cu mult tupeu să domine autoritar. Acolo unde există, profesioniştii sau competenţele sunt marginalizate. Astfel, puterea de influenţă a politicului a scăzut. Pe de altă parte, în administraţie, de exemplu, au apărut tineri mai puţini dependenţi de sistemul de relaţii, fără de care practic nici nu s-ar mai putea face administraţie. Şi Voicu, şi Vîntu sunt exemple de „lideri” ai sistemului care, în trecut, ar fi rămas unde erau de fapt… Unul plutonier, iar celălalt gestionar de Aprozar. Promovând mediocrităţi, sistemul începe să aibă probleme pe măsură ce oamenii vechi părăsesc de voie-de nevoie prim-planul. Cei noi fie nu ştiu să răspundă la comenzi, fie le este frică, fie nu pot, fie nu mai vor. Revin la exemplul politic, cel mai clar, PNL, care, datorită mediocrităţii nu a reuşit în doi ani să preia nemulţumirea populară faţă de dezastruoasă guvernare PD şi să devină principala forţă de dreapta, preferând să rămână o remorcă PSD. Mediocritatea clasei politice a fost prima mare lovitură primită de sistem.
2) Epuizarea resurselor financiare. Întărirea controlului, supravegherea europeană şi a organismelor financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială) a limitat resursele financiare care să alimenteze sistemul. A venit şi criza financiară internaţională cu restricţiile sale şi iată cum mogulul cu averi de milioane de euro se cocoşeşte şi ajunge la puşcărie pentru un mezelic de 150.000 de euro cât încerca să scoată de la „tânărul lup” Ghiţă prin ameninţări ridicole de golan de cartier. Firmele mari au început să refuze „dreptul”, preferând să se retragă (Mercedes, Colas şi alţii). Banii de la buget sunt puţini, obligaţiile multe şi greu de satisfăcut. Da, încă se mai fac afaceri, dar anvergura lor e mai mică. Una sunt „tunurile” de altădată şi alta este un stadion rural sau o zugrăvire de biserică. Fiindcă nu i-a dus mintea mai departe, majoritatea şi-au îngropat banii în imobiliare unul dintre domeniile cele mai afectate.
3) Creşterea transparenţei. Evoluţia media, creşterea explozivă a internetului a făcut ca lucrurile să devină mult mai transparente. Ziariştilor (şi nu numai) le era mult mai greu să afle informaţii despre oamenii politici sau despre diverşi funcţionari. Aici, exemplul de manual este Adrian Năstase, a cărui carieră politică a fost înfundată de o banală declaraţie de avere. Liderul atotputernic a devenit peste noapte subiect de bancuri, dar şi de anchete. Chiar dacă a reuşit să evite contactul cu Justiţia, cariera lui politică s-a încheiat odată cu mătuşa Tamara. Pozele caselor şi maşinilor diverşilor potentaţi apar instant pe internet. Averile lor sunt disecate la televiziuni. Oricând te poate filma cineva cu telefonul mobil sau înregistra şi publica discuţia pe internet. Toate acestea au dus la şubrezirea sistemului şi la creşterea neîncrederii. În faţa unei propuneri „de nerefuzat”, mulţi se gândesc dacă este „reală”, sau o „provocare” şi din ce în ce mai puţini sunt dispuşi să accepte riscurile. Până şi preşedintele a fost prins cu „vânzări anterioare”. Cazul Botiş este unul exemplificator: pietricica ce a declanşat avalanşa a fost un material publicat de un site local, citit întâmplător de un ziarist de la Realitatea. Toate acestea fac din căderea politicienilor corupţi o simplă problemă de „când?” şi „cum?”.
4) Eşecurile. Cazurile Voicu, Vîntu sau al şefului SRI de la Alba au spulberat invincibilitatea. Sistemul nu-şi mai apără oamenii şi asta îi face pe toţi mai precauţi. Faptul că politicienii au început să facă potecă la Parchet arată că nici măcar un membru al guvernului nu este protejat. Faptul că idioţii de la PSD merg în grup alături de inculpat la parchet după ce s-au umplut de ridicol în urmă cu ceva ani în cazul Bivolaru, arată atât lipsa de discernământ, dar şi incapacitatea de a înţelege încotro merg lucrurile. E o degringoladă generală.
Nici una din cauzele de mai sus nu ţine propriu-zis de voinţa politică şi nu poate fi asumată de vreun partid. Pur şi simplu, e un bolovan care a luat-o vale şi începe să producă avalanşa. Bate vîntul schimbării…
