“Semnătura electronică nu are încă o aplicaţie majoră care să o justifice”
Stimate domnule Varujan Pambuccian, v-aţi afirmat de mai multă vreme ca unul dintre cei mai activi speakeri ai industriei IT din România. Evoluează bine?
Industria creşte în mod evident şi cel mai greu lucru este să gestionezi creşterea pentru că în momentul de faţă nivelul investiţiilor se apropie de limita sistemului educaţional. Există riscul ca în 2-3 ani să asistăm la o cerere mai mare decât oferta, ceea ce într-o primă fază poate fi benefic deoarece va reorienta forţa de muncă folosită în outsourcing şi call-centere către centrele de cercetare, dar, pe termen mediu, poate fi extrem de periculos. Din păcate, acţiunile care necesită o oarecare urgenţă trebuie luate la Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi prima şi cea mai urgentă acţiune necesară este recunoaşterea erorii făcute acum zece ani când au fost diminuate orele de matematică şi ştiinţe naturale în şcoala generală şi liceu. Când am protestat atunci împotriva acestei măsuri, mi s-a spus că nu pot înţelege o reformă de o asemenea amploare. Din nefericire, se pare că am înţeles corect şi efectele, şi amploarea acestora.
Aveţi o serie de propuneri legislative cu un scop foarte bun: dematerializarea documentelor administraţiei publice. În domeniu, partea legislativă este cam cu doi paşi înaintea realităţii. De exemplu, legea semnăturii electronice este în vigoare din 2001, cu toate acestea numărul firmelor care o folosesc este redus. Cum se explică acest fenomen?
Este normal să fie aşa. Semnătura electronică nu are încă o aplicaţie majoră care să o justifice. Eu am un proiect pe care l-am prezentat în 1998 şi pe care l-am urmat cu consecvenţă până acum şi care propunea ca imediat după Legea semnăturii electronice să apară Legea activităţilor electronice notariale, Legea arhivării electronice şi Legea facturării electronice. Din păcate, toate au apărut întârziat, din motive care pot părea stupide. De exemplu, Legea activităţilor electronice notariale a ajuns în Comisia juridică în perioada Campionatului Mondial de fotbal şi, pentru că atunci nu s-a putut lua o decizie, totul s-a amânat cu un an, iar, când a devenit în sfârşit lege, Uniunea Naţională a Notarilor Publici a pierdut grantul oferit de Uniunea Internaţională a Notarilor Latini, care asigura sursa de finanţare pentru implementarea sistemului informatic. Probabil că acum urmează să obţină banii necesari din partea Uniunii Europene.
Legea arhivării electronice zace de un an şi ceva la Senat pentru că Arhivelor Naţionale le este teamă în mod justificat că le-ar putea fi afectat monopolul de control. Sper să nu aibă aceeaşi soartă Legea facturării electronice.
Ceea ce este important este că tot ceea ce mi-am propus s-a realizat, chiar dacă după un alt grafic decât cel pe care mi-l propusesem şi întregul proiect din 1998 îl voi încheia cu un an mai devreme pentru că, din fericire, alte elemente legislative ale acestui proiect au ieşit în termen mai scurt decât îmi propusesem.
În momentul de faţă, companiile au un număr de 4-5 raportări care trebuie făcute către diverse instituţii ale statului, fiecare cu programele sale, de cele mai multe ori realizate pe platforme depăşite. Nu se poate face un sistem centralizat de raportare astfel încât companiile să facă o singură raportare şi fiecare instituţie să îşi ia din acel loc datele de care are nevoie?
Un proiect pe care vreau să-l încep după finalizarea acestuia este transferul în spaţiu virtual a întregii interacţiuni dintre companii sau cetăţeni şi administraţie. Este un proiect pe care îl estimez la cinci-şase ani şi presupune punerea în ordine şi structurarea foarte clară şi simplă a întregii informaţii care stă în spatele acestei interacţiuni. Realizarea componentei de back-office şi construirea componentelor de front-office pentru toate tipurile de interacţiuni posibile, inclusiv plăţile.
Ce se întâmplă cu parcurile tehnologice? La un moment dat păruseră o idee excelentă, care acum s-a pierdut. Sunt ele o soluţie viabilă?
Încep să cred din ce în ce mai mult că parcurile tehnologice nu trebuie gândite la nivelul administraţiei publice centrale, ci lăsate la latitudinea parteneriatelor public-privat cu administraţiile publice locale. Dacă acum este ceva important de stimulat, acesta este dezvoltarea locurilor unde se poate face cercetare ştiinţifică în regim privat sau public-privat. Avem o forţă de muncă bine pregătită, dar lipsită de abundenţa din India şi China pentru a ne putea permite irosirea ei în outsourcing sau call-centere. Vă mărturisesc că sunt în căutarea unei soluţii compatibile cu situaţia noastră de membri ai Uniunii Europene. Nu am găsit-o, dar am suficiente motive să cred că o putem găsi, pentru că nu ne mai putem permite să acordăm deduceri de taxe pentru investiţii în cercetare.
Până acum România a fost mai degrabă o ţintă pentru extinderea sau eficientizarea activităţilor companiilor din zona IT. Ce şanse de expansiune are industria IT românească în regiune?
În momentul de faţă avem deja câteva companii multinaţionale plecate din firme de apartament din România. Nu înţeleg de ce trebuie să avem complexe din punctul acesta de vedere.
Interviu realizat de Cristian Banu
