Rezultatul sub aşteptări, înregistrat de PSD la alegerile locale, a fost explicat în principal prin slaba prestaţie a partidului de guvernământ în campania electorală. Se ştie, însă, că imaginea unui partid se formează pe termen lung, iar campania electorală nu poate influenţa decisiv rezultatul votului, decât în cazuri excepţionale. La alegerile locale, PSD a pierdut voturi nu atât din cauza modului în care şi-a organizat campania, cât a greşelilor de strategie politică şi imagologică din timpul guvernării. Nu o lună de campanie, ci patru ani de guvernare au detronat PSD din postura de partid dominant. Prezentăm în continuare câteva elemente care au format imaginea acestui PSD dominant şi îndepărtat de oameni.
Proiecte concurente de guvernare
Imediat după preluarea puterii, în anul 2000, dezbaterea privind rezultatele guvernării CDR-USD-UDMR a fost refulată, din cauza compromiterii temei “moştenirii dezastruoase”. În acelaşi timp, în cadrul PSD au existat proiecte concurente referitoare la evoluţia noii guvernări. Chestiunea principală a vizat depăşirea “tranziţiei” şi intrarea ţării în “normalitate”, toate acestea într-un orizont de timp care nu putea să depăşească 2007, anul integrării în Uniunea Europeană. Într-un prim proiect, acest lucru se putea realiza în două guvernări succesive (2000-2004; 2004-2008); în cel de-al doilea proiect, într-un mandat scurt (2000-2003) şi un mandat complet (2003-2007). Al doilea proiect presupunea organizarea alegerilor anticipate, într-un moment de maximă popularitate a noii guvernări. Anticiparea obiectivă nu putea lăsa prea multe speranţe de depăşire a momentului critic înainte de 2007. În acest context, alegerea proiectului mandatelor complete a devenit unul riscant, întrucât, în ciuda unor rezultate pozitive ale guvernării, anul 2004 nu putea fi un moment al culegerii “roadelor”. În plus, imediat după eşecul celui de-al doilea proiect, tema corupţiei a intrat în forţă în atenţia opiniei publice, devenind, în 2004, tema alegerilor locale. Riscul oricum exista. Pe lângă aceasta, acuzaţiile de corupţie aduse reprezentanţilor partidului de guvernământ au diminuat substanţial eventualele beneficii electorale ale guvernării.
Electoratul lui Ion Iliescu
Situaţia este similară la nivelul electoratului. Este foarte clar că – efect al guvernării şi al trecerii anilor – electoratul tradiţional al lui Ion Iliescu se află în scădere numerică.Acest lucru a fost remarcat în repetate rânduri, dar nu a fost adoptată nici o decizie importantă privind redirecţionarea PSD către noi ţinte electorale. Unele dintre aceste ţinte puteau fi micii întreprinzători şi intelectualii săraci. Inerţia s-a menţinut, pe de o parte din cauza influenţei de care se bucură Ion Iliescu în cadrul partidului, dar mai ales, pe de altă parte, deoarece schimbarea electoratului PSD nu a fost percepută ca fiind semnificativă. În momentul de faţă, sprijinul electoral al lui Ion Iliescu rămâne unul important, dar mai puţin important ca acum patru ani, poziţionarea, unul în raport cu celălalt, a principalilor vectori de imagine ai PSD, Ion Iliescu şi Adrian Năstase, fiind din această cauză una dintre cele mai dificile probleme.
Închidere informaţională
Opţiunea politică pentru PSD a fost determinată în prea mare măsură de închiderea informaţională a electoratului. S-a remarcat faptul că, la Bucureşti, PSD a pierdut alegerile întrucât bucureştenii sunt mai bine informaţi. Or, a miza pe ignoranţa electoratului este o politică greşită, care sugerează că PSD procedează la manipulare şi are mereu ceva de ascuns. Aderenţa la PSD ar fi trebuit să se producă, dimpotrivă, pe baza unei largi deschideri informaţionale, cu riscul pierderii unei părţi a electoratului.
Excesul de autoritate
La preluarea guvernării, România se confrunta cu fenomenul aşa-zisei disoluţii a autorităţii statului (1999-2000). În principal, faptul că şeful Executivului a fost în acelaşi timp preşedintele partidului de guvernământ a asigurat stabilitatea politică a ţării şi funcţionarea Guvernului. În mandatul 2000-2004 nu a existat nici o criză politică majoră. Pe de altă parte, în aceeaşi perioadă au apărut critici consistente privind asumarea, de către Executiv, a unor atribuţii aparţinând Legislativului. Abaterea la vot a parlamentarilor de la linia guvernamentală a fost sancţionată de partid, ceea ce a lăsat impresia că centrul deciziei se află la Guvern, iar politizarea votului parlamentarilor este excesivă (ex.: criticile permanente legate de “maşina de vot” a PSD). În cei patru ani, PSD a jucat cartea “forţei prin forţă”, şi nu a “forţei prin slăbiciune”, în ciuda faptului că ţara a fost condusă de un guvern minoritar. De altfel, ideea guvernului minoritar a fost abandonată încă de la început şi înlocuită cu ideea “forţei” PSD. Teama constantă de a nu pierde majoritatea, de a nu deveni un partid insuficient reprezentat în structurile de putere, s-a transformat într-o căutare disperată de membri la celelalte partide. Procentele artificial obţinute prin migraţie politică au fost, de altfel, pierdute la votul de la alegerile locale.
Propagandă
Pentru a sprijini întărirea autorităţii statului şi partidului, PSD a luat o serie de măsuri cu caracter propagandistic, la nivel central (ex.: anul Ştefan cel Mare şi Sfânt) şi local (ex.: mitinguri cu mici şi bere). Măsurile au fost binevenite până la un punct, dar exagerarea în această direcţie a dus la acuzaţii legate de încercarea puterii de a “gestiona sentimentele naţionale” sau de a obţine voturi pe seama sărăciei alegătorilor. S-a remarcat, de asemenea, transmiterea, din surse instituţionale, a unei cantităţi impresionante de informaţie, ceea ce a reprezentat o noutate pentru România. Acest bombardament informaţional a creat iluzia forţei PSD şi a deformat grila de selecţie a ştirilor de către gate-keeper-ii din mass-media. Astfel, mesajele opoziţiei au fost minimalizate, creându-se impresia cvasiinexistenţei unui mesaj negativ. În prezent, oamenii simt din nou nevoia de mai multă libertate socială şi de un raport mai echilibrat între ştirile pozitive şi cele negative privind activitatea puterii.
Noile comunităţi locale
Alegătorii şi-au schimbat optica privind participarea la viaţa socială. După o perioadă de căutări de soluţii individuale (1998-2002), s-a structurat ideea căutării de soluţii în comunităţi mai mici, de unde importanţa pe care au căpătat-o alegerile locale. Noua soluţie are o consistenţă valorică superioară şi reprezintă incontestabil o evoluţie pozitivă a societăţii. Ea a fost determinată şi de acumulările de capital în aceste comunităţi, de schimbările de mentalitate (ex. ale oamenilor plecaţi la muncă în străinătate) etc.. Prejudecata potrivit căreia PSD este un partid cripto-comunist a avut o neaşteptată recurenţă, astfel încât, în continuare, electoratul “trezit la realitate” este în mod obligatoriu anti-pesedist. Acest lucru înseamnă că imaginea PSD, ca partid social-democrat modern, nu s-a generalizat în rândul societăţii.
Lideri de opinie
După 14 ani, PSD nu deţine organe de presă importante şi lideri de opinie caresă-i susţină cu mai multă sinceritate interesele. Folosirea, în scopul formării opiniei publice şi transmiterii interpretărilor proguvernamentale, a unor persoane cu slabă credibilitate, “convertite” sau “reconvertite” la PSD, a văduvit mesajele social-democrate cel puţin de culoarea afectivă necesară elocvenţei. În acelaşi timp, aducerea în Guvern (zonă cu o foarte bună vizibilitate), fie şi pe o perioadă scurtă, a unor personalităţi precum Emil Hurezeanu sau Alin Teodorescu a fost benefică pentru imaginea PSD. S-a creat astfel o breşă în “embargoul” intelectualilor faţă de partidul de guvernământ. Nu se poate vorbi, însă, până la această oră, de existenţa unui grup de intelectuali şi de lideri de opinie de stânga de primă mână.
PSD s-a remarcat, ca şi în guvernările sale trecute, prin pragmatismul şi francheţea discursivă a liderilor. Adesea, însă, declaraţiile au căzut în cinism, formulă retorică ce ar trebui să fie incompatibilă cu persoane a căror menire este să redea speranţele oamenilor.
Reforma în PSD
Reforma în cadrul PSD nu a fost realizată în profunzime, în principal din cauză că nu a existat un motiv necesar şi suficient pentru a impune măsuri de reformă. Tendinţa de reformă s-a manifestat, însă, în permanenţă, mai ales prin intermediul aducerii în Guvern a unor oameni noi, şi asta prin aşteptarea sau provocarea crizei (criza anticipatelor, micile crize ale remanierilor, criza de la alegerile locale etc.). Persoane promovate în cadrul Executivuluiau primit ulterior funcţii în partid. Eforturile de reformă s-au concretizat mai puţin prin înlocuirea liderilor, cât prin lărgirea structurilor de conducere ale partidului (ex.: înfiinţarea peste statut a funcţiei de preşedinte executiv). Diversele “curente de opinie” în cadrul partidului au avut drept de cetate, dar, în manifestarea lor, s-a făcut simţită, mai ales în ultima parte a mandatului, o tensiune destul de mare. Expresia acestei tensiuni a fost înfiinţarea posturilor de miniştri de stat.
Acestea sunt doar câteva cauze ale eşecului PSD la alegerile locale. Partidul de guvernământ vizează în prezent o schimbare pe termen scurt a vectorilor de imagine. Dacă insuccesul ar fi fost determinat de prestaţia partidului în campania electorală, o repoziţionare rapidă ar fi putut fi eficientă. Dar “noul stil” al Biroului coordonator, actuala structură de conducere a partidului, trebuie să schimbe, în doar câteva luni, imaginea “vechiului stil” de guvernare al PSD, ceea ce va fi extrem de dificil.
