Home » Politică internă » Zbaterile PSD

Zbaterile PSD

Privind acţiunile din ultima vreme ale PSD, nu poţi să nu te întrebi ce este cu toată agitaţia asta care pare să fi cuprins conducerea partidului. Moţiuni de cenzură peste moţiuni de cenzură, întruniri ale membrilor de partid, declaraţii fulminante, tentative de apropiere de alte partide…

Dacă stai să-l asculţi pe Mircea Geoană, actualul guvern mai are nevoie doar de un simplu vânt pentru a se prăbuşi, în maxim 2-3 luni PSD-ul urmând să ajungă la putere. Organizează acţiuni peste acţiuni, conferinţe de presă, tineri în tricouri roşii pe străzi, în pieţe, peste tot. Liderii partidului coboară printre oameni, vorbesc cu ei, înjură puterea împreună cu “poporul”. Mângâie pensionari, dă mâna cu tinerii, pupă copilaşii pe obraji. O agitaţie teribilă pe care nu o poţi vedea la nici un alt partid din România. Deşi Mircea Geoană este fals şi artificial în aceste băi de mulţime, el este ajutat – şi chiar eclipsat – de Marian “Care este” Vanghelie, care pare să fi preluat rolul lui Ion Iliescu de comunicator cu masele. Vanghelie este mult mai aproape de “zilele noastre” decât fostul lider comunist care nu cred că mai impresionează pe cineva. Sunt convins că, dacă ar beneficia de o mai bună mediatizare, performanţele lui Vanghelie s-ar apropia de cele ale lui Gigi Becali. Oricum, ele sunt superioare celor pe care le-ar mai înregistra acum Ion Iliescu. Vanghelie face parte din noul peisaj public atins de “becalizare”.

Preşedintele PSD vrea să o rupă complet cu trecutul: a schimbat culoarea, vrea să înlocuiască trandafirii cu cocorii (deşi pentru moment răspunsurile cu privire la sigla nouă a partidului sunt neconcludente).

Toate aceste acţiuni frenetice nu au reuşit decât să bulverseze complet un electorat şi aşa debusolat de acuzaţiile de corupţie la adresa conducerii, dar şi de trecerea “bunicuţei” pe linie moartă. În sondaje, partidul scade de la o lună la alta şi în curând procentul de 20% va fi un vis pentru fostul partid-stat.

În aceste condiţii, stai şi te întrebi dacă nu cumva liderii partidului şi-au pierdut şi bruma de luciditate care mai exista (dacă mai exista). Mai mult chiar, mişcările PSD nu au nici o logică, ba chiar se contrazic una pe cealaltă, amplificând imaginea de haos. Pe de-o parte, avem acţiunea de curăţare a partidului şi de re-branding, pe de altă parte protocolul cu PRM. Pe de-o parte, liderii cu probleme grave de imagine, gen Adrian Năstase şi Dan Ioan Popescu, au făcut un pas în spate, pe de altă parte, Mircea Geoană negociază cu proaspăt-demascatul turnător Voiculescu dărâmarea Guvernului. Pe de-o parte vizezi electoratul urban, tânăr, cu venituri peste medie (măcar la nivel discursiv), pe de altă parte vii cu propuneri care îi atacă fix veniturile. Ar renunţa la Ion Iliescu fiindcă “nu cadrează” cu imaginea tinerească a partidului, pe de altă parte, însă, jinduiesc la electoratul pe care acesta (încă?) îl are.

În momentul de faţă, PSD avansează două mari teme de atac:

– Guvernul actual nu are cum să reziste şi va pica la una din nenumăratele moţiuni de cenzură pe care le introduce PSD şi vor urma cât de curând alegeri anticipate.

– PSD şi PD se pregătesc de guvernare împreună.

Ambele teme sunt complet neserioase. Să le luăm pe rând.

Guvernul actual nu are cum să cadă, cel puţin până la 1 ianuarie 2007 şi asta o înţelege oricine. De asemenea, alegerile anticipate ar dezavantaja complet partidul. În momentul de faţă, în Parlament PSD dispune de circa 35% din voturi. Actualele sondaje îl dau la cel mult 20%, deci partidul ar pierde 50% din ceea ce are în prezent. De ce ar vrea cineva să scadă din punct de vedere al forţei? Mai ales că alegerile anticipate sunt dificil de organizat. Pentru asta trebuie să vrea PNL-ul (şi nu vrea), dar trebuie să vrea şi parlamentarii PSD, care nu sunt chiar atât de proşti să-şi taie singuri craca de sub picioare. Asta se vede cu ochiul liber la moţiunile de cenzură, care nu întrunesc nici măcar numărul de voturi al parlamentarilor proprii.

A doua temă, cooperarea cu PD, este de asemenea ciudată. Deocamdată, numai liderii PSD sunt cei care vorbesc în public despre o asemenea colaborare, în vreme ce PD-ul pare să o respingă. Oricum, pentru democraţi şi preşedintele Traian Băsescu, o astfel de cooperare ar fi sinucigaşă. Chiar dacă logică din toate punctele de vedere, în momentul de faţă PD nu se poate apropia direct de PSD fără să piardă din electorat. Fiindcă partea “talibană” a ambelor partide a fost setată să vadă în celălalt partid “duşmanul” şi nu poate accepta acum fraternizarea cu inamicul de-o viaţă.

În plus, ambele partide au în momentul de faţă probleme serioase de identitate. PSD încearcă să scape de eticheta de partid al corupţilor şi să-şi caute un alt electorat decât ţăranii săraci care dormeau cu poza lui Ion Iliescu sub pernă. Chiar dacă posedă o ideologie proprie, PSD nu mai este în momentul de faţă înţeles ca un partid de stânga, nici unul dintre lideri neavând credibilitate în ipostaza de om de stânga aşa cum o avea Ion Iliescu. Dacă mai punem la socoteală mişcările cel puţin ilogice (protocolul cu PRM, negocierile cu Voiculescu, negocierile cu PD), avem imaginea unui partid care acţionează spasmotic, ilogic, care “pune botul” la orice făcătură… Practic, este o organizaţie fără management. Poate nu întâmplător se aud voci din ce în ce mai puternice care îl regretă pe Tavi Cozmâncă (şi este tragic că acest fost activist PCR este cel mai bun organizator politic din România).

Dincolo, nici Partidul Democrat nu există decât ca umbră a lui Traian Băsescu. Partidului îi lipseşte substanţa, viziunea. În momentul de faţă, ideologia este o nebuloasă şi sunt şanse ca partidul să nu acceadă în familia popularilor europeni.

Astfel că, din uniunea celor două partide ar avea de pierdut în momentul de faţă toată lumea. Dacă la modul teoretic, cele două partide unificate ar trebui să ajungă undeva spre 50%, din start putem să eliminăm cel puţin 15% reprezentând nucleul dur al ambelor partide care nu ar putea accepta o astfel de uniune, la care s-ar mai adăuga vreo 10% dezamăgiţi de “refacerea feseneului”. Astfel, din două partide de 20-25%, ar reieşi unul singur de… 20-25%.

Se pune întrebarea de ce atunci liderii PSD lansează asemenea teme de discuţii? Singura explicaţie pe care o întrevăd este că pur şi simplu Mircea Geoană este depăşit de situaţie şi atunci, ca să dea impresia că păstrează lucrurile sub control, marşează la orice acţiune i se propune, indiferent dacă acea acţiune corespunde sau nu cu tacticile şi strategiiile partidului.

În PSD există în momentul de faţă trei tabere: “grupul de la Cluj”, cel care discută colaborarea cu Partidul Democrat, practic singurul grup care dispune de oarecare credibilitate în plan public; grupul lui Ion Iliescu, aflat în momentul de faţă în stand by şi care aşteaptă momentul favorabil pentru a trece la acţiune, adică fie de a o porni pe cont propriu lansând “adevăratul partid de stânga”, fie de a se alătura grupului lui Ioan Rus la PD (sunt recunoscute relaţiile bune dintre Ion Iliescu şi Traian Băsescu, deşi cred că acceptarea “bunicuţei” ar fi prea mult pentru un partid care se vrea “de viitor”). Al treilea grup este cel al “puşcăriabililor” (Mitrea, Năstase, Dan Ioan Popescu, Hrebenciuc) care caută soluţii de salvare individuală. Pe lângă aceste grupări mari, mai există grupuleţe locale de interese economice transpartinice şi care îşi negociază la rândul lor o soluţie de supravieţuire pe plan local, independent de “gruparea” de care aparţin ei (pot fi simpatizanţii lui Adrian Năstase, ai lui Mitrea, ai lui Ion Iliescu etc.).

Astfel, mişcările haotice ale lui Mircea Geoană se explică prin influenţa de moment a unuia sau a altuia dintre lideri. Din această cauză, nu mai putem vorbi propriu-zis de un PSD, ci de cel puţin trei, care fiecare va avea o soartă diferită: unii la periferia politicii – îmi este greu să cred că vreunul dintre liderii de vârf ai PSD va ajunge cu adevărat după gratii, însă pentru Adrian Năstase marginalizarea în care se zbate este cu siguranţă mai dureroasă decât orice penalizare judiciară; alţii vor intra în Partidul Democrat şi vor forma partidul de stânga european; alţii vor ieşi pur şi simplu din scenă în mod natural.

Publicat în : Politica interna  de la numărul 39
© 2010 REVISTA CADRAN POLITIC · RSS · Designed by Theme Junkie · Powered by WordPress