Anunţul PSD că va iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tăriceanu a luat prin surprindere celelalte partide politice. Decizia neaşteptată a social-democraţilor a fost considerată aproape la unison nefirească şi foarte riscantă pentru formaţiunea condusă de Mircea Geoană. Din dorinţa de a afla motivaţia unei asemenea decizii, mass-media a prezentat mai multe scenarii.
Într-unul dintre ele, preşedintele PSD a fost pus în faţa unei cereri imperative a vicepreşedinţilor săi de a face ceva pentru ca partidul să-şi stopeze declinul. Intenţia reală a liderilor PSD ar fi aceea de a provoca un nou eşec, de care să fie făcut responsabil Mircea Geoană. Potrivit unui alt scenariu, moţiunea este parte a unei strategii pusă la cale de consilierii străini ai PSD. Aceştia ar fi prezentat conducerii PSD un sondaj de opinie, din care rezultă că situaţia nu este nici pe departe dezastruoasă (PSD ar obţine 24% din opţiunile de vot), iar o moţiune de cenzură nu ar face altceva decât să mărească şansele de redresare.
După cum se poate observa, ambele variante exclud voinţa lui Mircea Geoană de a iniţia moţiunea de cenzură. Trebuie spus însă că, deşi scenariile de mai sus nu pot fi ignorate, este probabil că preşedintele PSD a avut totuşi un cuvânt greu de spus în luarea deciziei. Mai mult decât atât, este posibil ca Mircea Geoană să fi fost el însuşi autorul ideii. Din punct de vedere psihologic, Geoană, a cărui poziţie în PSD nu este actualmente deloc confortabilă, are tot interesul de a crea emulaţie în jurul său cu scopul de a provoca nu doar celelalte partide, ci şi pe membrii propriei formaţiuni, de a coagula partidul în jurul persoanei sale. În acelaşi timp, se poate aprecia că vicepreşedinţii sunt la rândul lor interesaţi de succesul partidului, aflându-se într-o situaţie asemănătoare cu cea a lui Mircea Geoană. A vedea un conflict între preşedintele şi vicepreşedinţii PSD este o ipoteză destul de slabă.
De aceea, mai degrabă se poate aprecia că iniţierea moţiunii a fost o idee coagulantă şi reconfortantă pentru PSD în întregul său, un proiect care ar putea ajuta partidul să strângă rândurile şi nu să intre într-o nouă criză. Ideea centrală de la care s-a plecat este probabil aceea că o creştere a partidului în sondaje, în condiţiile în care acesta este dependent de susţinerea parlamentară a Guvernului, nu este de conceput, şi că PSD nu are altceva de ales decât să rişte, să creeze o ruptură. La luarea deciziei mai mult ca sigur a contribuit şi presiunea exercitată asupra conducerii centrale de către organizaţiile locale, nemulţumite de faptul că PSD nu se află nici la guvernare (la resurse), nici în opoziţie, iar Guvernul pe care partidul îl susţine nu face nimic pentru social-democraţi.
În special zona politică dominată de Traian Băsescu a fost surprinsă neplăcut de iniţiativa PSD. O dovadă în acest sens sunt articolele de presă apărute în publicaţiile apropiate de Cotroceni, în care decizia PSD a fost considerată iresponsabilă pentru ţară şi sinucigaşă pentru partid (anterior, nevotarea de către PSD a unei moţiuni a PD a fost considerată o dovadă de slăbiciune a PSD şi o iresponsabilitate). Persoana preşedintelui PSD a fost ridiculizată de mass-media fără să existe de această dată un motiv serios. Scopul este acela de a induce percepţia că PSD nu are nici o şansă să revină, astfel încât să se descurajeze potenţialul de atracţie al moţiunii atât pentru membrii şi simpatizanţii PSD, cât şi pentru electorat.
Paradigma şantajului
Într-un al doilea pas, s-a încercat interpretarea moţiunii PSD ca o nouă fază a negocierii cu liberalii. Nu ar fi vorba în realitate decât de o strategie pentru obţinerea unor beneficii materiale de către reprezentanţii PSD din administraţie. Mai mult decât atât, prin informaţii prezentate pe surse, s-a încercat să se demonstreze că PSD nici nu are voinţa parlamentară de a vota moţiunea, senatorii şi deputaţii acestui partid neînţelegând sensul unei asemenea iniţiative. Aceste argumente au venit din tabăra liberală (vezi declaraţiile ministrului Adomniţei), dar şi din aceea a PD. Emil Boc a refuzat să vadă în moţiunea PSD mai mult decât un „şantaj” la adresa liberalilor şi s-a arătat convins că parlamentarii PSD nu vor vota până la urmă moţiunea. Aceasta pare să fie însă doar dorinţa PNL şi a PD, care sunt în egală măsură îngrijorate de moţiunea PSD: PNL, pentru că ar pierde guvernarea; PD, pentru că nu ştie cum să reacţioneze deocamdată la iniţiativa PSD. În realitate, opţiunea PSD şi seriozitatea cu care va trata moţiunea se vor vedea la vot, iar PNL şi PD nu pot miza nicidecum pe neseriozitatea PSD.
Public, PNL a anunţat deja că nu va negocia cu PSD nici o prezenţă a acestora în guvern, şi nici alte condiţii pentru obţinerea susţinerii PSD. Aceasta nu a determinat PSD să bată în retragere şi să renunţe la moţiune. De cealaltă parte, PD a transmis interpretarea potrivit căreia şantajul PSD este subteran şi că, în schimbul unor beneficii, PSD va face ca moţiunea să cadă la vot. Mai mult decât atât, prin accentuarea relaţiei PNL-PSD, Emil Boc a dorit să sugereze că între PD şi PSD nu există cale de negociere (nici oficială, nici neoficială).
Avem aşadar o paradigmă „slabă” a moţiunii ca şantaj, în care rezultatul se presupune că este previzibil: el nu va schimba status-quo-ul. Există însă şi o paradigmă „tare” a moţiunii, conform căreia PSD are o intenţie clară şi o dorinţă sinceră de a da jos guvernul liberal. Această paradigmă este cea care trezeşte cele mai multe nelinişti PD, dar şi PNL. Prin refuzul de a negocia cu PSD, PNL trimite la paradigma „tare” şi obligă celelalte partide, în frunte cu PD, să ia o poziţie faţă de moţiune. Toate partidele şi-au spus punctul de vedere privind opţiunea de vot, doar PD a refuzat până acum să facă acest lucru.
Raţiunile democraţilor
Întrebarea care se pune este următoarea: de ce oare PD, care, alături de Traian Băsescu, doreşte căderea Guvernului şi organizarea alegerilor anticipate, refuză să anunţe că va vota moţiunea, şi asta în orice condiţii (aşa cum a anunţat deja PLD)? PD încearcă să discrediteze moţiunea PSD pentru că asta îi avantajează în orice situaţie, fie că vor vota, fie că nu vor vota moţiunea. Democraţii doresc să limiteze impactul imagologic al moţiunii, în aşa fel încât orice decizie vor lua să fie în favoarea lor. Astfel, amânarea deciziei ar trebui să mărească miza, dar nu a moţiunii, ci a felului în care va vota PD, pentru ca rezultatul moţiunii să pară că reprezintă în fapt o contribuţie necesară şi suficientă a PD. Dacă va vota „pentru”, PD va spune că a dorit eliberarea ţării de o guvernare dezastruoasă şi o coaliţie ruşinoasă (PNL-PSD). Ei îşi rezervă de asemenea posibilitatea de a vota împotriva unui text care amendează nu actualul guvern, aşa cum este constituţional, ci întrega guvernare 2005-2007. Altfel spus, PD nu poate fi de acord cu un text în care foştii săi miniştri sunt puşi la zid.
