OK, teoretic politica a câştigat, iar cota TVA nu se va mări. Rămâne însă întrebarea dacă este o victorie sau este de fapt o simplă amânare care le-a permis politicienilor să dea bine la electorat. În vremea asta, economia dă unele semne de recul care pot sau nu să fie conjuncturale.
Dilema TVA
De ce este atât de importantă mărirea TVA? Aşa cum am mai spus, România are nevoie să crească încasările bugetare, care se află la un nivel foarte scăzut, sub 30% din PIB. De altfel, Guvernul a anunţat o ţintă de 35%, care însă mă îndoiesc că este fezabilă, chiar şi în condiţiile majorării TVA.
Cu o cotă de 22% România ar fi la un nivel rezonabil, comparativ cu situaţia din UE, rămânând încă sau ajungând la acelaşi nivel cu vecinii, fiind totuşi sub nivelul maxim de 25%.
O majorare de 3 procente a TVA nu se va regăsi în mod obligatoriu în creşterea preţurilor. Estimarea făcută de BNR este de 1,5-2%, o estimare corectă şi în opinia mea. O astfel de majorare a preţurilor poate fi absorbită fără probleme de populaţie, dincolo de văicărelile populiste ale unora sau altora.
Cât despre efectele acestei majorări în privinţa încasărilor bugetare, calculele iniţiale ale Ministerului de Finanţe mergeau către un 1-1,5% din PIB într-o variantă conservatoare. Chiar dacă ar fi fost vorba de 1% din PIB, tot am fi vorbit despre aproape 1 miliard de euro la bugetul statului.
Solicitările unor patronate, sindicate sau chiar oameni politici de a introduce cote diferenţiate de TVA sunt din păcate inutile. Aşa cum a demonstrat practica, reducerea cotei de TVA la unele produse nu a avut alt efect decât în scăderea încasărilor la buget, nu şi în reducerea preţurilor. Iar administraţia a demonstrat că este incapabilă să gestioneze cote diferite de TVA, ele generând corupţie.
Problema bugetului
Sigur, speranţele guvernanţilor se leagă de creşterea bazei de impozitare pe baza reducerii cotei de CAS cu 2%, cum se aude. În mod cert, va exista o creştere, care se va cumula cu majorarea la 16% a tuturor impozitelor directe (măsură care ar fi trebuit luată de la bun început!). Numai că România trebuie să crească încasările bugetare cu 5-7% din PIB şi asta până în 2007. Aşa că, mă tem, pentru îndeplinirea acestui obiectiv va trebui să se mărească TVA-ul şi toate discuţiile de acum se vor dovedi a fi fost inutile.
Îndeplinirea acestui obiectiv este foarte importantă pentru sănătatea finanţelor publice atâta vreme cât ne confruntăm în momentul de faţă cu o creştere a deficitului comercial apropiată de 10 miliarde de euro. Ar fi ideal ca Guvernul să păstreze anul acesta un deficit bugetar de sub 1% din PIB, mai ales în condiţiile catastrofelor naturale care au condus la o încetinire a creşterii economice.
Nu sunt deloc de acord cu corul casandrelor care prevestesc moartea exporturilor şi a industriei româneşti. Asistăm în prezent la o schimbare a structurii exporturilor, de la produse lipsite de valoare adăugată, cum ar fi confecţiile, la produse industriale cu valoare adăugată ridicată, cum sunt automobilele. Sigur, este un proces dureros, ca orice proces de restructurare, numai că el trebuia făcut acum vreo 10 ani, cum au procedat colegii noştri de fost lagăr socialist… N-are rost să ne întrebăm acum de ce nu l-am făcut.
Totuşi problema deficitului comercial este una reală şi trebuie luate măsuri, dar măsuri serioase, nu pompieristice cum încearcă să facă BNR. Problema reală este că în România intră bani mulţi, dar care nu sunt puşi să producă. În acest sens, poate că ar fi bine să se identifice nişte măsuri de încurajare a investiţiilor străine directe şi mai puţin a speculaţiilor. Deoarece este posibil ca avântul speculativ să se mai domolească, şi atunci să apară probleme serioase.
“Din fericire” politicile hei-rupiste ale BNR nu fac altceva decât să încurajeze speculaţiile şi fondurile speculative vin în continuare, ştiind că BNR va acţiona previzibil de… imprevizibil.
Aprecierea monedei naţionale nu are o legătură prea strânsă cu creşterea economică, ea fiind mai degrabă rezultatul unei oferte mari de valută. Care provine de la căpşunari, din investiţii străine directe sau indirecte, din fonduri europene, rambursabile sau nerambursabile, din speculaţii. Or, pe termen mediu, perspectivă certă de creştere o au doar banii românilor care muncesc în străinătate şi fondurile europene (singurele despre care ştim aproape sigur când şi cât anume vor intra). Toate celelalte sunt volatile şi pot dispărea la cel mai mic semn de pericol mai mult sau mai puţin real, cu consecinţe majore pentru moneda naţională.
Încetinirea creşterii economice, doar conjuncturală?
Datele publicate de Institutul Naţional pentru Statistică arată o încetinire serioasă a creşterii economice pe primul semestru. Defalcate pe trimestre, încetinirea este şi mai vizibilă. Într-un fel, acest lucru este normal şi, oricum, era previzibil.
Creşterea economică din timpul guvernării PSD s-a bazat în special pe mărirea fără precedent a consumului, care înregistra sporiri chiar şi de 13% în unele momente, şi mai puţin pe creşterea efectivă a economiei productive. Din această cauză, “duduiala” economiei, lăudată la vremea respectivă de Adrian Năstase şi mai nou şi de succesorul său, era mai degrabă o ambalare pe loc a motorului.
Creşterea consumului era alimentată în special prin credite, din ce în ce mai ieftine şi uşor de luat. Or, creditarea nu avea cum să crească la nesfârşit şi mai devreme sau mai târziu tot trebuia să atingă limita sustenabilităţii. Ajutată şi de normele BNR, din ce în ce mai restrictive, creditarea a încetinit, având ca rezultat o micşorare a consumului care începe să se simtă şi în încetinirea creşterii economice.
Pe lângă aceasta, mai sunt câteva elemente conjuncturale.
În primul rând, creşterea preţurilor la energia electrică şi creşterea preţului petrolului pe plan mondial au afectat producţia industrială, care în mare parte este energofagă şi mizează totul pe salariile mici. A urmat apoi aprecierea monedei naţionale, care a afectat foarte multe firme exportatoare, luate pe nepregătite şi fiind incapabile să se adapteze.
Mai trebuie menţionat la capitolul conjuncturi instabilitatea legislativă de la începutul anului, care a adus un uşor recul al investiţiilor. Au urmat inundaţiile, care au dus la scăderea producţiei agricole cu cel puţin 10 procente şi au afectat întreaga economie, astfel că este firesc să se înregistreze o încetinire.
Este foarte interesant cum se repetă istoria… În 1996, dreapta venea la putere după 6 ani de guvernare de stânga, tot pe o conjunctură externă nefavorabilă. Blamatele guvernări Ciorbea, Vasile, dar şi mult-lăudata guvernare Isărescu au ajutat totuşi restructurarea economiei şi au contribuit la punerea bazelor creşterii economice din timpul guvernării PSD. Din păcate însă, protejându-şi clienţii, PSD a încetinit reformele economice, iar oalele sparte trebuie plătite de actuala administraţie.
Semnele pozitive
Însă datele INS conţin şi câteva veşti bune. Serviciile înregistrează o creştere de 7 procente. Este posibil ca o parte din această creştere să fie conjuncturală, cauzată de lunile de vacanţă, mai puţin probabil însă, deoarece, datorită vremii nefavorabile, abia spre sfârşitul lunii iulie au început vacanţele.
Eu văd în aceste tendinţe, dincolo de aspectele conjuncturale, un trend de restructurare a economiei româneşti mai aproape de cea din Uniunea Europeană, şi anume cu o pondere mai mare a serviciilor în dauna industriei şi agriculturii.
Conjunctura nefavorabilă din primele luni ale anului, cu elemente care se continuă şi în prezent (preţul petrolului, aprecierea leului) va avea darul de a restructura de la sine elementele neviabile ale economiei.
Trebuie recunoscut actualului guvern faptul că, prin noua politică fiscală, deşi uşor bâlbâită, a pus bazele unei creşteri sănătoase a economiei, ale cărei efecte se vor resimţi spre sfârşitul anului acesta şi anul viitor.
Cred că o creştere economică de 5 procente este încă posibilă anul acesta, în special şi datorită faptului că bugetul de stat înregistrează un uşor surplus care poate fi folosit pentru investiţii.
Prin reducerea CAS de anul viitor cu 2 procente se va readuce astfel fiscalitatea la nivelul întreprinderii la acelaşi nivel care era pe vremea PSD (25% impozit pe profit, 5% impozit pe dividende, 32,5% CAS vs. 16% impozit pe profit, 16% impozit pe dividende, 30,5% CAS).
Cel mai probabil, cele 2 procente rămase în vistieria companiilor vor contribui la creşterea investiţiilor şi nu se vor duce în salarii. Însă nu vor avea darul de a scoate la iveală economia gri, aşa cum se speră. Pentru asta ar fi nevoie de o reducere mult mai semnificativă. Această măsură, combinată cu creşterea impozitului pe dividende cu 6 procente de la 1 ianuarie 2006 pot avea darul de a duce la creşterea investiţiilor şi implicit la creşterea economică, de data aceasta pe baze mai sănătoase.
Publicat în : Economie de la numărul 30
