Raportul de ţară, în urma căruia clasa politică românească era sigură că va primi paşaportul de intrare în Uniunea Europeană după care putea să facă orice vrea, ca recruţii care aşteaptă liberarea, a scos la lumină nişte tendinţe interesante în principalele partide româneşti. Verdictul Comisiei le-a pus pentru moment în aşteptare, dar, vorba lui Eminescu, “ochiu’ nchis afară, înlăuntru se deşteaptă…”
PSD
Cea mai vizibilă problemă este la PSD, unde avem de-a face cu trei grupări conturate în mod clar. Una dintre ele negocia cu PD pentru un eventual guvern. Una discuta colaborări cu Partidul România Mare. În fine, este gruparea lui Ion Iliescu ce visează la un pol al stângii “autentice”.
Ce este mai amuzant în această dispunere de forţe este că Mircea Geoană este din nou prins pe picior greşit întărind eticheta de prostănac. Ajuns în fruntea PSD graţie sprijinului puternic al “grupului de la Cluj”, Mircea Geoană a încercat să îşi întărească poziţia, renunţând integral la orice intenţie de reformare şi îndreptare a partidului. Din contră, el s-a aliat cu “baronii” partidului şi a intrat în sfera de influenţă a “marelui maestru al combinaţiilor”, Viorel Hrebenciuc, artizanul negocierilor cu Partidul România Mare. Care este rostul afişării unei astfel de colaborări, în condiţiile în care PSD a conclucrat foarte bine cu România Mare şi fără a semna vreun protocol? Cred că în cazul de faţă avem de-a face cu o poziţionare strategică a aripilor în partid. În urma zvonurilor tot mai insistente privind apropierile dintre PD şi PSD, gruparea baronilor din PSD şi-a arătat şi ea muşchii, vrând să arate că există “alternative”.
Gruparea lui Ion Iliescu a rămas cumva pe dinafară şi nu pare să mai intereseze pe nimeni. Este greu de estimat ce influenţă reală mai are “bunicuţa” în partid, în afară de grupul faliţilor săi (Văcăroiu, Răzvan Theodorescu, Iorgovan, Dan Iosif sau Rodica Stănoiu) ca să nu mai vorbim de Petre Roman, eşuat ca “analist politic” la OTV. Cel mai probabil, Iliescu stă în aşteptare pentru a vedea încotro bate vântul pentru a se putea lipi de aripa câştigătoare. Bănuiesc că mai are o fărâmă de luciditate pentru a înţelege că orice tentativă “pe cont propriu” ar fi una sinucigaşă.
PNL
La liberali, ieşirea intempestivă a lui Stolojan din amorţire după aproape un an de la tentativa nereuşită de puci cu un program politic “himeric” de fuziune între liberali şi democraţi vizează mai degrabă comedia decât acţiunea politică. Că aşa stau lucrurile o dovedeşte şi faptul că, cel puţin până în prezent, doi dintre cei mai importanţi avocaţi ai fuziunii, Mona Muscă şi Valeriu Stoica, au rămas în umbră şi s-au ferit să ia atitudine. Singurul liberal care a ieşit public alături de Stolojan este fosta sa asistentă, Raluca Turcan. Până şi tânărul liberal Boureanu s-a ferit să fie asociat cu un astfel de demers, ceea ce spune totul despre “larga susţinere” de care se bucură, iar propusul premier Gheorghe Flutur (care îi datorează aproape totul lui Stolojan) are şi el o atitudine matură şi rezervată.
Din păcate însă, pentru tabăra lui Tăriceanu aderarea conjuncturală la nişte idei vehiculate de societatea civilă şi apreciate de electoratul de dreapta nu poate fundamenta un electorat propriu atâta vreme cât ideile nu vor fi subsumate unui proiect politic coerent, pe termen mediu şi lung. În acest mod, PNL nu are nici o şansă să depăşească stadiul de sac de box prezidenţial.
Dincolo de circumstanţe, unele dintre reproşurile lui Theodor Stolojan stau în picioare şi, dacă problemele nu sunt rezolvate, partidul va eşua în mediocritate. PNL are o şansă autentică de a capitaliza electoratul de dreapta, însă, dacă Tăriceanu va continua să cauţioneze situaţii gen “nepoata” Noricăi Nicolai sau ieşirile lui Ludovic Orban, să accepte în guvern pe George Copos sau pe Codruţ Şereş de dragul unor avantaje politice pe termen scurt, el va rata şansa istorică pe care o are în faţă şi va ieşi din istorie asemenea lui Adrian Năstase, pe uşa din dos.
Deja Tăriceanu a fost atacat şi de Crin Antonescu, într-o mişcare a acestuia care a surprins pe toată lumea. Despre Crin Antonescu se spune că este “omul lui Patriciu”, ceea ce ar însemna că Tăriceanu nu mai beneficiază nici de sprijinul acestuia, rămânând astfel aproape singur.
PD
Sondajele de opinie arată că transferul de imagine funcţionează într-o singură direcţie: de la Traian Băsescu la Partidul Democrat, acesta preluând toate atributele cu care este asociat preşedintele. Din păcate însă, la nivelul încrederii, singurul care rămâne aproape de preşedinte este Theodor Stolojan. Nici un lider democrat nu figurează în plutonul fruntaş.
Tandemul Băsescu-Stolojan poate fi o carte câştigătoare pentru democraţi şi preşedinte, cu condiţia ca acesta din urmă să renunţe la tentativa de a “sparge” PNL, care se va solda cu acelaşi eşec ca în vara trecută. După ce a restructurat şi reşapat un Partid Liberal aflat în derivă, Stolojan poate face acelaşi lucru pentru Partidul Democrat care are mare nevoie de figuri serioase şi credibile la vârf. În plus, preşedintele ar avea astfel alături un partener fidel şi disciplinat care, însă, spre deosebire de Emil Boc care posedă aceleaşi atribute, beneficiază şi de un capital de încredere deosebit din partea electoratului.
UDMR
Un alt partid serios ameninţat de dispariţia de pe scena politică este UDMR. Până acum, udemeriştii reuşiseră să-şi păstreze imaginea intactă de grupare politică modernă şi elegantă. Monica Macovei le-a şters însă maghiarilor fardul de pe faţă şi i-a pus într-o postură mai degrabă umilitoare. De altfel şi politica izolaţionistă dusă de UDMR începe acum să-şi arate rezultatele. Recent citeam un articol (premieră în presa românească) despre dificultăţile majore pe care le au tinerii absolvenţi maghiari în a-şi găsi un loc de muncă datorită faptului că nu cunosc limba română. Se văd acum rezultatele enclavizării populaţiei maghiare (nu întâmplător, cele două judeţe “maghiarizate” Harghita şi Covasna sunt printre cele mai slab dezvoltate din România) şi efectele dezastruoase ale unui învăţământ exclusiv în limba maternă. Ceea ce era mai trist în acel articol era că şi companiile maghiare care activează în România pun ca o condiţie de bază cunoaşterea limbii române, condiţie pe care foarte puţin maghiari o îndeplinesc. Din păcate însă, nici un partid românesc nu are un proiect – fie el la modul teoretic – pentru minoritatea maghiară (şi pentru minorităţi, în general).
