Răspunsul “parţial color” de la Bruxelles aduce oarecare linişte şi pace pe meleagurile româneşti. E bine că n-a fost rău, să vedem şi partea plină a paharului şi să ne bucurăm în buna tradiţie românească. Mai mult chiar, judecând după comportamentul domnilor Barroso et Comp., este chiar posibil ca Bulgaria să rămână pe bară, în vreme ce noi vom intra în UE…
Duşul rece primit, privind data aderării, nu pare să impresioneze pe nimeni. Adevărul este că parcă intrase strechea în clasa noastră politică ce se şi vedea cu sacii în căruţă, gata integraţi. Preşedintele voia guvern nou dezamăgit de cel vechi, deşi mai alaltăieri spunea că este cel mai bun guvern din istoria României, Parlamentul abia aştepta să mai îndulcească puţin nişte legi care îi deranjau pe distinşii parlamentari, DNA-ul trebuia pus cu botul pe labe că prea se învârtoşase, iar premierul ameţise săracul apărându-se de atacurile care veneau din toate direcţiile sau întrecându-se cu preşedintele la număr de sate inundate vizitate. În condiţiile acestea, ne întrebăm oare cine a condus România în ultimele câteva luni. Poate nepoata Noricăi Nicolai.
Recenta criză a gripei aviare ne-a readus cu toţii cu picioarele pe pământ. Unii ziarişti s-au grăbit să ceară capul ministrului Agriculturii (vinovat pe lângă asta şi de vreo trei steguleţe roşii) de parcă ministrul ar fi vinovat că un medic veterinar a luat şpagă şi a dat autorizaţii “pe neve”. Hai să fim serioşi! Chiar este treaba ministrului să controleze medicii veterinari din fiecare cătun? Chiar trebuie să vină preşedintele de cincisprezece ori ca Dorel şi ai săi să refacă un pod?
Din păcate, România stă foarte prost la capitolul instituţii. Ele există pe hârtie, sunt frumoase, unele au sedii moderne de marmură şi sticlă, însă înăuntru este dezastru. Orice chestie banală care iese din rutina zilnică dă peste cap întregul sistem. Bunăoară, discopatia preşedintelui. Chiar nu există la Cotroceni un medic care să facă un consult lunar preşedintelui şi să depisteze la timp o problemă de sănătate? Chiar trebuia să ajungă în pragul paraliziei cu două comisii medicale la căpătâi? Dacă nu există, de ce nu există? Oricât ar fidomnul Băsescu de nonconformist, am serioase dubii că nu s-ar fi supus unor controale medicale regulate dacă ar fi interesat pe cineva să i le facă. Oare la Palatul Victoria există un medic? Merge domnul Tăriceanu la doctor pentru control? Sunt întrebări simple, banale dar care ascund dureri profunde.
Discopatia preşedintelui este definitorie pentru problema pe care o au instituţiile româneşti: sunt incapabile de diagnostic şi acţiuni preventive. Or, aici nu este vina lui Băsescu, sau Tăriceanu sau Flutur, deşi inevitabil sunt ţintele cele mai uşoare. “Lanţul de comandă”, ca să folosesc un barbarism, nu funcţionează la noi. Poate şi de aceea partidele noastre sunt structurate pe “găşti” şi “grupuleţe” şi nu sunt cu adevărat instituţii reale.
Reacţiile de după raport (dar nu neapărat numai ele) au scos la lumină şi o altă tară gravă a clasei politice româneşti: lipsa de responsabilitate. Nici unul dintre miniştrii vizaţi în raport nu a ieşit în faţă măcar ca Emil Bobu şi al său celebru “Onorată instanţă, am fost un dobitoc!” Mi s-ar fi părut normal ca domnul Vlădescu, cel care cloceşte de un an de zile un Cod Fiscal ce nu e gata nici azi şi altceva nu a făcut în tot acest timp – măcar alţi colegi de guvern au făcut prostii, el nici măcar asta nu a fost în stare -, să vină în faţă să ne spună de ce nu a fost în stare să implementeze un sistem informatic…
Faptul că premierul îi tolerează în continuare, după cum a tolerat-o şi pe Norica Nicolai (pe care am văzut-o recent veselă şi zglobie la o emisiune TV, de parcă nici usturoi nu a mâncat, nici guriţa nu-i miroase şi mai nou ameninţă jurnaliştii cu procese), pe Codruţ Şereş, pe Georgică Copos şi pe alţii se va dovedi la un moment dat foarte costisitor politic. Şi ceea ce nu a reuşit “duşmanul de moarte” o vor face prietenii săi cu care acum “pupat piaţa Endependenţii”.
Închei cu o constatare a unui coleg care pe mine m-a cam pus pe gânduri: “[…] În România încă nu prea există competenţă administrativă în afara sistemului. Cu puţine excepţii, numai foştii UTC-isti, secretari de partid sau securişti ştiu cum funcţionează administraţia publică. Nu există competenţe alternative în societatea civilă, oameni care să nu fi avut nici un contact cu puterea pre-1989. Eliminarea acestei birocraţii postcomuniste ar duce la dezorganizarea administraţiei publice. Trist, dar adevărat. În condiţiile eliminării din politică a foştilor nomenclaturişti de a doua generaţie, locul lor va fi luat de lideri incompetenţi şi populişti. Nu vă spune nimic combinaţia dintre declinul lui Năstase şi ascensiunea lui Vanghelie?”(C. B.)
