Rusia îşi fortifică prezenţa în nordul Oceanului Pacific

Trei ştiri din ultimele săptămâni par a anunţa revenirea Rusiei în regiunea Asia-Pacific. Prima a fost vizita ministrului apărării din Rusia în una din cele patru insule Kurile, pentru o „verificare militară“, după ce anul trecut preşedintele rus Dmitri Medvedev se oprise şi el acolo. A doua ştire este aceea că marina rusă va cheltui peste 150 milioane dolari pentru a-şi spori cu câteva zeci numărul de submarine şi nave de suprafaţă în următorul deceniu, când  îşi va muta atenţia asupra Oceanului Pacific. Iar a treia este că Rusia va aloca sisteme avansate de rachete sol-aer S-400 şi rachete anti-navă pentru apărarea Insulelor Kurile.

Toate aceste ştiri au legătură cu diferendul de şapte decenii dintre Rusia şi Japonia privind controlul asupra Insulelor Kurile şi, prin urmare, par a indica o înrăutăţire a relaţiilor lor. În vreme ce o infuzie apa­rent inepuizabilă de petro-dolari se varsă în vistieria armatei ruse, Mosco­va este pregătită, pentru prima dată în ultimele două decenii, să îşi facă simţită prezenţa în nordul Oceanului Pacific.
Unii, inclusiv chinezii înşişi, ar pu­tea presupune că Beijingul nu ar face niciodată ceva atât de destabilizator ca o expansiune în Siberia. Şi totuşi…
Se poate foarte bine ca preşe­dintele Medvedev şi premierul Vladimir Putin să pună de fapt bazele unei concentrări asupra adevăratului adver­sar pe termen lung al Rusiei: China. Din acest motiv, Tokio şi Moscova vor evita o nouă criză în relaţiile lor şi vor analiza împreună cum să rezolve provocarea de securitate cu care se confruntă amândouă, şi anume China.
În timp ce Rusia şi Japonia se luptă pentru teritoriul din Siberia şi Kurile de la jumătatea secolului al XIX-lea, conflictul sino-rus este mult mai vechi, datând încă de la sfârşitul anilor 1600. Cele două au o graniţă de mii de kilometri, asupra căreia s-au târguit până foarte curând, în 1969. În timp ce Japonia nu este străină de competiţia pentru hegemonie regională, Rusia şi China se consideră fiecare adevăratul lider al Eurasiei.
Dorinţa Moscovei de a începe să îşi reafirme influenţa în zonele mai apro­piate de principalele interese stra­te­gice ale Rusiei a determinat-o să îşi sporească numărul de zboruri militare lângă teritoriul japonez. Acest fapt ridică două întrebări: prima, mişcările amintite mai sus indică o deplasare clară a atenţiei Moscovei către regiu­nea Asia-Pacific? A doua: dacă este aşa, de ce acum şi care este scopul final al domnilor Medvedev şi Putin?
Răspunsul la prima întrebare ar putea fir pur şi simplu acela că Mosco­va a înţeles că prosperitatea sa viitoare depinde de statele din Asia-Pacific, aşa cum au înţeles şi alte state de pe glob. Rolul Rusiei în sistemul comercial glo­bal cu centrul în Asia de Nord-Est este în principal acela de furnizor de materii prime şi energie.
Însă există şi un element politic al expansiunii influenţei Rusiei în Orientul Îndepărtat, pe de o parte pentru a-şi face vocea mai ascultată în consiliile regionale, iar pe de alta pentru a-şi menţine o poziţie avantajoasă în nego­cie­rea acordurilor de export cu Bei­jingul, Tokio şi alţii. Moscova refuză să fie considerată de China la fel de „moale“ ca Mongolia sau la fel de izo­lată ca Australia, iar încercările de a-şi consolida puterea militară sunt un mod direct de a-şi comunica această poziţie.
Mai semnificativ, premierul Putin şi preşedintele Medvedev par să poziţio­neze Rusia pe termen lung, iar scopul lor ultim ar putea fi acela de a limita creş­terea Chinei în regiune. Ambele state ştiu că Orientul Îndepărtat siberian al Rusiei, puţin populat, va deveni tot mai atrăgător pentru o Chină puternică din punct de vedere militar în căutare de cantităţi uriaşe de materii prime şi resurse.
De la lemn la petrol şi gaze şi chiar la apă potabilă, Siberia oferă multe lucruri de care China va avea nevoie pentru a-şi susţine nu doar creşterea economică, ci şi unele din nevoile de bază ale vieţii unei naţiuni indus­tria­lizate. Pentru a da doar un exemplu, importurile nete de petrol ale Chinei se vor mări de peste patru ori până în 2035, conform unor estimări, la 14 milioane de barili pe zi; în acelaşi timp, 65% din posibilele rezerve de petrol ale Rusiei sunt imediat în nordul Chinei, în Siberia, împreună cu 85% din rezervele de gaze naturale.
Cu toate acestea, există doar 25 de milioane de ruşi în toată Siberia, o regiune de peste 9,6 milioane de kilometri pătraţi care se întinde de la Urali la Peninsula Kamceatka, ceea ce înseamnă o densitate a populaţiei de sub trei persoane pe kilometru pătrat. Mai în est, Districtul Federal al Orien­tului Îndepărtat are o populaţie de doar şapte milioane de persoane, sau o persoană pe kilometru pătrat, în timp ce în provinciile de imediat după gra­ni­ţă trăiesc 100 de milioane de chinezi.
Oficial, doar 50.000 de chinezi sunt rezidenţi în Orientul Îndepărtat rusesc, dar deja întreprinzătorii chinezi controlează o mare parte a comerţului de aici. Din perspectivă geopolitică, este cât se poate de sigur că influenţa Chinei în Siberia va creşte pe măsură ce populaţia rusă se va micşora, iar guvernele chineze viitoare ar putea ajunge să aibă proprietăţi în zonă.
Acesta este stimulul pentru noua poziţionare a Rusiei, care se concen­trează asupra sporirii activelor navale, afirmarea pretenţiilor asupra unor teritorii mici şi consolidarea capa­bilităţilor defensive. Japonia, care nu ameninţă defel interesele Rusiei, este o contragreutate uşor de folosit în acest meci de box în umbră, deloc sub­til, între Rusia şi China. Recu­noaş­terea acestui interes chinez sporit ar oferi însă celor două ocazia de a discuta mediul geopolitic viitor din Asia-Pacific.
Şi Japonia îşi pune speranţele în sursele ruseşti de petrol şi gaze, ţinând în acelaşi timp în observaţie interesul tot mai mare al Chinei faţă de rutele de transport spre Oceanul Arctic prin Ma­rea Japoniei. Pentru comerţul Chinei cu Europa, o rută nordică ar putea evita Marea Chinei de Sud, atât de încărcată de implicaţii politice. Însă, pe măsură ce transporturile chinezeşti se dezvoltă în nord, fie dinspre Rusia sau pe viitor dinspre Europa, Japonia se va îngrijora probabil să nu fie urmate de forţele navale PLA. Această îngrijorare merge în paralel cu preocuparea Rusiei pen­tru protejarea rutelor sale comer­ciale din Pacific împotriva unei prezenţe navale sporite a Chinei.
În sens mai larg, Japonia va urmări cu profundă îngrijorare orice creştere a influenţei sau a controlului Chinei în Orientul Îndepărtat rusesc. O astfel de schimbare de status quo s-ar putea produce planificat sau întâmplător, de pildă printr-un asalt al cetăţenilor chi­nezi în regiune. Acest tip de expansiu­ne ar pune probleme major pentru Tokio în ce priveşte protejarea zonelor sale de nord, precum şi a insulelor sud-vestice, care au devenit acum un ele­ment strategic esenţial pentru Japonia, conform noului Îndrumar privind Progra­mul de Apărare Naţională publi­cat în decembrie.
Deschiderea unui dialog cu Rusia asupra viitorului regiunilor sale mari­time din Pacific ar putea conduce la extinderea relaţiilor economice, redu­când astfel îngrijorarea Rusiei legată de dominarea de către chinezi a comerţului în Siberia, şi garantând că Japonia are interesul de a menţine status quo-ul în regiune. Aici pot juca un rol şi SUA, nu doar extinzând dialogul privind securitatea cu Tokio, ci şi, potenţial, lansând discuţii generale cu Moscova în ce priveşte stabilitatea în Orientul Îndepărtat al Rusiei. În prezent, nu avem motive să credem că Beijing-ul nu s-ar alătura unui astfel de nou dialog.
Unii, inclusiv chinezii înşişi, pot presupune că Beijing-ul nu va face niciodată ceva atât de destabilizator ca o expansiune în Siberia. Şi totuşi, confruntată cu o economie în creştere, care are nevoie de acces la resurse naturale cheie într-o zonă aparent depopulată, Rusia deja acţionează.