În ultima perioadă, întreaga Europă pare a fi scandalizată de situaţia fostului premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko. Ucraina, căreia i se prevestea un luminos viitor european, a ajuns astăzi să fie comparată cu dictatura lui Lucaşenko din Belarus.
Potrivit FT, cancelarul german, Angela Merkel, a calificat Ucraina „dictatură”, comparând-o cu Belarusul, într-un mesaj clar al frustrării liderilor europeni faţă de tratamentul la care este supusă opozanta Iulia Timoşenko, aflată în detenţie. „Astăzi trăim în pace şi libertate în Germania, în Uniunea Europeană, dar din păcate nu în toată Europa: în Ucraina şi în Belarus, oamenii încă suferă sub dictatură şi represiune“, a declarat Merkel, cu ocazia unui discurs în Camera inferioară a Parlamentului, relatează Financial Times, în ediţia electronică.
Afirmaţiile lui Merkel reprezintă prima referire a unui politician vest-european la Ucraina ca la o dictatură, deşi mulţi analişti nu consideră această ţară la fel de autoritară ca Belarusul sau Rusia. Desigur, din raţiuni mai mult sau mai puţin diplomatice, Merkel nu l-a nominalizat direct pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, care este acuzat că îşi consolidează puterea înlăturându-şi adversarii prin intermediul unor procese.
În fond, şi vechiul prieten al cancelarului german revenit recent la cârma Rusiei – Vladimir Putin – a fost ţinta unor acuzaţii identice în ceea ce-l priveşte pe fostul magnat Mihail Hodorkovski.
În acelaşi registru se situează şi aproape neverosimila solidaritate a liderilor europeni care, cu puţine excepţii, au decis boicotarea în bloc a Summit-ului de la Yalta (a cărei desfăşurare a şi fost anulată din această cauză). Totuşi nu-mi pot reprima o întrebare de bun simţ: unde erau Europa şi liderii ei în septembrie 2011, când prin vocea comisarului european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Fule (citat de cotidianul Kommersant – Ucraina), Uniunea Europeană nu recunoştea „statutul de deţinut politic pentru fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko“, aflată în stare de arest pe perioada procesului în care era judecată pentru abuz de putere?
Mai mult, prezent la al VIII-lea forum Yalta European Strategy, Fule a spus că acelaşi considerent este valabil şi în cazul celorlalţi miniştri anchetaţi, membri ai fostului cabinet Timoşenko. În viziunea înaltului demnitar european, „există o diferenţă clară între cazurile-problemă în Ucraina şi cele ale deţinuţilor politici din Belarus, cărora le recunoaştem acest statut. În Belarus ei au fost arestaţi în mod clar pentru criticile la adresa dictaturii preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. În Ucraina, apar întrebări cu privire la calitatea legislaţiei şi la gradul de independenţă a justiţiei”, a punctat comisarul european, marcând astfel distincţia dintre evenimentele din Ucraina şi cele din Belarus.
O lună de zile mai târziu, pe 11 octombrie 2011, Iulia Timoşenko, aka Prinţesa Gazului, a fost condamnată la şapte ani de închisoare de un tribunal din Kiev, fiind găsită vinovată de abuz de putere în cazul contractului semnat în 2009 de Naftogaz cu Rusia privind livrarea de gaze naturale către Ucraina la un preţ exorbitant. Înainte de citirea verdictului, Timoşenko a denunţat o răzbunare politică din partea actualului şef al statului: „Ştiţi foarte bine că sentinţa nu este pronunţată de judecătorul Kireev, ci de preşedintele Ianukovici. (…) Oricare va fi verdictul, lupta mea va continua. Această sentinţă, scrisă de Ianukovici, nu va schimba nimic în viaţa ori în lupta mea”, a adăugat aceasta.
Desigur, reacţiile din partea cancelariilor europene nu au lipsit, dar s-au situat în registrul arhicunoscut şi ipocrit al luărilor de poziţie necesar portofoliului de imagine al fiecărui politician.
La finele anului trecut, Statele Unite au cerut Ucrainei să o elibereze pe opozanta Iulia Timoşenko, al cărei apel la sentinţa dată în octombrie tocmai fusese respins. Departamentul de Stat s-a declarat dezamăgit de hotărârea Curţii de Apel de la Kiev, adăugând că Iulia Timoşenko şi ceilalţi responsabili politici aflaţi în arest ar trebui să aibă dreptul să participe pe deplin la viaţa politică ucraineană. Din nefericire, luarea de poziţie a Statelor Unite nu a reuşit să sensibilizeze opinia publică, Iulia Timoşenko fiind o figură emblematică a Revoluţiei portocalii din 2004, care, după un start promiţător, avea să eşueze lamentabil sub preşedinţia lui Victor Iuşcenko, spre dezamăgirea unui procent important al populaţiei din Ucraina.
Din această panoplie a compătimirii ipocrite, nu au lipsit desigur nici autorităţile din Rusia, care în aprilie 2012, prin vocea purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Alexander Lukaşevici, se arătau îngrijorate de starea de sănătate a Iuliei Timoşenko, oferindu-se să-i asigure tratamentul necesar în Rusia şi atrăgând atenţia Kievului că trebuie să dea dovadă de umanitate faţă de cea care ani în şir a fost considerată doamna de fier a Ucrainei.
Desigur, dosarul Iuliei Timoşenko va ajunge pe masa judecătorilor instanţelor internaţionale. Procedura e birocratică şi durează uneori ani de zile. Iată un aspect la care ar trebui să mediteze politicienii dornici de compătimire ai fostului PM ucrainean.
Apoi e bine să ne amintim că o decizie favorabilă a unei instanţe internaţionale a avut şi Mihail Hodorkovski şi nu prea pare să-i fi folosit la ceva. Şi nu în ultimul rând, cine şi cu ce argumente poate decide că se poate interveni în justiţia (fie ea şi coruptă, politizată şi dispusă la numeroase compromisuri) a unui stat ? Până atunci când se va face lumină asupra aspectelor semnalate, aştept ca solidaritatea europeană să funcţioneze şi în cazul Hodorkovski, printr-un boicot la proximul Summit Rusia-UE. Oare e posibil?
By doing this, you’ll be able to make your
It
Thus, you could always begin from the beginning or at the end of the research paper if you believe affordable-papers.net your study paper has gotten to a climax.
is going to also be useful if they can provide suggestions for enhancements to your essay or speech.
essay look natural and will likewise have the ability to analyze the language a lot easier.
