Faptul că în politica românească regele este gol nu mai este de mult timp o surpriză pentru nimeni şi ar fi semnul unei societăţi vesele dacă faptul în sine nu apare ca grotesc. Iar ultimele evenimente politice demonstrează din plin acest lucru. Alegeri interne, alianţe, declaraţii şi reacţii dau aparenţa unui spaţiu public extrem de plin şi de efervescent, dar, dacă ne uităm mai cu atenţie, în spatele scenei pare să se instaureze plictiseala şi lipsa de interes, atât pentru politică, cât şi pentru practica acesteia în registrul campaniei electorale. Aceasta a început – nu e de mirare pentru România – cu un verbiaj bazat pe scandaluri şi declaraţii belicoase, cu un ton suburban şi deloc pitoresc. Şi continuă, din nefericire, pe acelaşi ton, doar subiectele fiind schimbate. Iar actorii nu se sfiesc să-şi dea poalele peste cap de fiecare dată, în speranţa că doar astfel mai pot atrage electoratul, căruia, se pare, îi este extrem de lehamite de tot acest joc. Audienţele la telenovele şi emisiuni de divertisment au atins cote nemaiîntâlnite, în detrimentul emisiunilor politice, căci pe cele de ştiri le salvează violurile, tâlhăriile sau can-can-urile cu actori şi cântăreţi.
Debutul toamnei în registrul violent al schimburilor de replici şi al acuzelor dă seama de faptul că oamenii politici români au ajuns într-o poziţie extrem de penibilă – aceea de a nu mai avea nimic de oferit. Şi asta, spre stupoarea lor, în momentul în care balanţa electorală este extrem de dreaptă, nimeni neputând spune cu certitudine ce grupare politică va conduce viitorul Guvern. În timp ce Alianţa PNL-PD a ajuns într-un punct de maximă creştere, care pare a nu mai putea fi depăşit, ci doar scăzut, partidul de guvernământ face gafă după gafă, dar nu în beneficiul opoziţiei, ci doar pentru creşterea numărului de nehotărâţi. Iar în această sarabandă, partidele mici se trezesc speriate că au tot mai puţine şanse dacă nu se aliază cu cine trebuie, pentru că doar PRM pare singurul care va fi sigur în viitorul Parlament, în timp ce PUR sau UDMR stau la poarta celor 5%, neştiind prea bine dacă vor reuşi sau se vor trezi în afara spaţiului de decizie. Iar restul partidelor din aripa creştin-democrată se agită în speranţa unei uniuni salvatoare, deşi probabil bănuiesc şi ele că măcar aşa nu vor intra în Parlament nici legislatura aceasta. Şi astfel, ideea că politica este un joc cu sumă nulă pare a prinde realitate, dacă nu ar fi sumele reale pe care le pândesc cu toţii.
Atacul care s-a declanşat între cele două grupări politice importante s-a datorat, credem noi, încercării A.D.A. de a găsi punctele slabe ale PSD în viitoarea campanie, atât în ceea ce priveşte strategia de resurse umane, cât şi cea de comunicare. În ultima perioadă, fie datorită vacanţei, fie datorită procesului de structurare a campaniei, atât PSD, cât şi A.D.A. au aplicat tactica tatonării fie pentru a găsi noi alianţe, fie pentru a-şi crea în interior echilibrul logistic de care cele două formaţiuni au nevoie în vederea confruntării electorale. Or, la o analiză atentă se dovedeşte că ambele structuri sunt destul de osificate: nici una nu a venit cu oameni eminamente noi, vechile figuri rămânând în prim-plan, şi nici una nu are o structură internă închegată, centrele de comandă fiind în continuare limitate de inacţiunea sau blocajul filialelor.
A început campania de toamnă la raportat de voturi
Dacă în A.D.A., blocajul este încă datorat procesului de integrare a celor două partide pentru a crea o singură voce, în PSD alegerile interne au dat seamă de un aparat extrem de rigid şi de indolent, dacă nu cumva chiar defetist. Structurile interne ale PSD au demonstrat că nu există nici cel mai mic interes pentru schimbare, din contră ele au boicotat într-o formă specific reacţionară alegerile interne. Ceea ce ar fi trebuit să fie o victorie de imagine şi o demonstraţie de schimbare a PSD a dovedit că în apele sale freatice partidul a rămas aşarnat tot de vechile practici ale activiştilor PCR, obişnuiţi cu rapoarte false la hectar. Ideea de a obţine locuri cât mai multe pentru liderii de la Bucureşti (de fapt patronii lor politici şi economici) i-a făcut pe mulţi lideri de filiale să-şi falsifice listele într-o formă atât de grosolană încât însuşi preşedintele PSD, Adrian Năstase, a fost pus în postura penibilă să le facă observaţie liderilor judeţeni şi să încerce să acopere prin vorbe greşeli flagrante. Iar aceasta demonstrează încă o dată că PSD, în ciuda multor intenţii lăudabile, nu poate şi probabil nici nu are voinţa suficientă de a face ordine în interiorul partidului.
Alegerile interne, în ciuda a ceea ce declară Traian Băsescu, sunt un fapt apreciabil şi care denotă o anumită voinţă a centrului de a restructura partidul. Pentru că ştiinţa politică defineşte partidul ca o organizaţie politică care se formează voluntar, pe baza unei ideologii şi a unui scop bine definit. Astfel că oricine poate să intre în partid şi să acţioneze în interiorul său, într-o manieră democratică pentru a atinge scopul pentru care a decis să facă parte din respectiva organizaţie. De aceea nu ar fi normal ca şeful partidului să decidă listele electorale, ci însăşi organizaţia în întregul său. Iar alegerile interne tocmai asta şi-au propus, dar, din nefericire, reflexele comuniste bazate pe centralism şi politică de grup închis au condus la a le face derizorii.
Mai mult, ele au generat şi o reacţie negativă la nivelul intermediar şi chiar de vârf al structurilor din teritoriu, cei care şi-au pierdut locurile de pe liste având acum suficiente motive să atace partidul şi grupul de la conducere. Reacţia lor la democraţie îşi găseşte acum şi argumente palpabile de a riposta împotriva centrului, pe care ei au impresia că l-au slujit, chiar în ciuda propriului electorat local. Cei care au pierdut în alegerile interne cer acum, şi se pare şi că vor obţine, posturi importante fie în birocraţia judeţeană, fie în cea centrală, demonstrând societăţii – dacă mai era nevoie -că mulţi membri PSD au înţeles acest partid ca fiind unul eminamente clientelar, bazat pe relaţia strânsă dintre birocraţie şi afacerile private, relaţie care în România se traduce prin corupţie. Şi toţi înţeleg că ieşirea din acest spaţiu înseamnă pierderea de bani şi de influenţă, adică în termeni reali sărăcie pentru ei şi pentru grupul de clienţi economici şi politici, şi câteodată probabil chiar pierderea libertăţii.
PSD nu se mai poate schimba…
Dacă alegerile s-ar fi desfăşurat corect, în mod cert Adrian Năstase ar fi reuşit măcar o parte din ceea ce şi-a propus, şi anume să dea impresia că există într-adevăr un nou PSD, mai activ, cu un număr mult mai mic de corupţi şi, în final, chiar cu un număr mai mare de membri fideli noii conduceri. Din nefericire însă, alegerile au generat şi mai mult scandal şi chiar, în segmentul imaginii, au dăunat şi mai mult partidului – căci prin repetarea alegerilor interne în mai multe localităţi s-a acceptat implicit că alegerile au fost fraudate, iar garantul legalităţii şi al democraţiei, chiar partidul de guvernământ, a fost cel implicat în această afacere. Alegerile interne au dat dovada clară, chiar şi pentru cei care nu voiau să o admită, că ceea ce s-a întâmplat la referendumul din noiembrie anul trecut nu este o vorbă în vânt şi că alegerile – interne sau nu – pot fi fraudate uşor de acel grup de influenţă care controlează birocraţia şi afacerile în teritoriu. Şi spunem teritoriu pentru că este evident că, după etapa şoşonarilor, membrii de partid din Bucureşti sunt mult mai abili la capitolul imagine decât cei din restul ţării – măcar în Capitală, chiar şi Adrian Năstase cu şaptezeci şi ceva la sută în alegerile interne este mult mai onorabil decât colegii săi de la Vrancea sau Suceava cu proporţii mai mari decât pe vremea lui Ceauşescu, adică de peste sută la sută.
… nici cu ajutorul de imagine oferit de Antena 1
Faptul că alegerile interne au fost corupte a pus în umbră şi cealaltă mişcare foarte bună a lui Adrian Năstase, şi anume alianţa cu PUR, şi mai ales prin aceasta încercarea de clientelizare a Antenei 1, care la alegerile locale părea singura televiziune naţională care sprijinea făţiş Opoziţia. Acum însă este clar că Antena 1 sprijinea de fapt partidul şi grupul de afaceri care se află în spatele său. Dacă în alegerile locale, când PUR se declara împotriva corupţiei din PSD excelenţii jurnalişti ai postului Antena 1 se întreceau în a demasca jocurile Puterii, sprijinind indirect Opoziţia, atunci aparent aliată cu PUR, acum tonul ar trebui să se mai înmoaie. Probabil că în încercarea de a rămâne credibile postul de televiziune şi structurile media conexe se vor limita la ştiri exhaustive, dar nici într-un caz nu vor mai sprijini vocea Opoziţiei, şi în special cea a A.D.A., care se trezeşte lipsită – la fel ca la începutul anului 2004 – de un canal de informaţii cu mare impact la public.
Potenţialul de coaliţie al A.D.A. s-a blocat în interior
Desigur însă că vina aparţine aici şi Opoziţiei, care nu a negociat deloc bine cu partidele mici, dând dovadă că cele două partide din A.D.A. şi-au epuizat în interior potenţialul de alianţă. Pe orizontală, A.D.A. joacă foarte prost în relaţiile cu alţi actori politici, negocierile cu UDMR sau cu ţărăniştii fiind destul de precare, limitate la discuţii generale. Ceea ce dă dovada aroganţei şi a lipsei de încredere în parteneri a membrilor marcanţi ai Alianţei, adică tocmai ceea ce reproşează aceştia partidului de guvernământ. Desigur că un anumit avantaj a obţinut Alianţa din dezertarea PUR în tabăra PSD, prin faptul că grupări puternice din PUR au preferat să plece spre PNL sau PD, deşi mulţi din cei care au plecat sunt foşti membri ai ApR, adică persoane care întăresc contingentul traseiştilor, adică tocmai ceea ce consideră A.D.A. a fi cel mai odios în politica românească.
Procesul etapei fotbalistice s-a mutat în talk-show-urile politice. Dar fără multă relevanţă
Este clar deci că anul politic românesc s-a încheiat sau abia se pregăteşte să înceapă, pentru că ceea ce va urma de acum încolo va fi doar campanie electorală, o campanie electorală acerbă, plină de scandaluri şi acuze de o parte sau alta, adică nimic nou. Doar că cetăţeanul simplu, imparţial, se va trezi în faţa unui proces al etapei politice, plin şi el de aceleaşi vorbe goale şi de zgomot mult pentru nimic, la fel ca în fotbal. Transferurile par a fi aceleaşi, la fel antrenorii, nici jucătorii nu se prea schimbă, doar că, dacă în fotbal românii par să iasă din Europa, în plan politic speră să se intre. Deşi fotbalul, ca şi politica, are reguli imuabile? nu poţi să câştigi la nesfârşit prin blaturi, pentru că suporterii află şi te sancţionează mai repede decât înşişi oficialii europeni.
